ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 825/2012

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Timiș, prin sentința penală nr. 145/P din 23

martie 2011, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul R.S., pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 17 alin. (1) și a art. 18 din Legea nr. 143/2000,

s-a dispus confiscarea cantității de 5,5 gr cocaină - raport de constatare

tehnico-științifică din 18 august 2007 al I.P.J. Timiș și a 3,0 gr cocaină -

raport de constatare tehnico-științifică din 16 august 2007 al I.P.J. Timiș.

Pentru

a pronunța sentința, instanța a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 37/D/P/2009 al Parchetului de pe

lângă înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT, inculpatul R.S. a fost

trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare

risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

Actul de inculpare a descris că la 08 august 2007,

ofițerii din cadrul Punctului Poliție Frontieră Aeroport Timișoara,

Compartimentul Antidrog, s-au sesizat din oficiu în ce-l privește pe cetățeanul

italian R.S., despre acesta cunoscându-se că avea preocupare în traficul de

cocaină. Această sesizare a fost întărită de o informație primită de la un alt

cetățean italian, P.B., el declarând că i se oferise spre cumpărare la

începutul respectivei luni, cocaină contra a 65 euro/gram, dar a refuzat atunci

pentru că nu avea bani.

Ca atare,

procurorul competent a emis ordonanța de introducere în

cauză a

colaboratorului acoperit P.B. și a investigatorului sub acoperire P.I. și a

autorizat cumpărarea cantității de drog de mare risc.

R.S. luând legătura cu colaboratorul P.B. l-a

determinat să accepte să se întâlnească, întâlnirea având loc la aceeași dată

(08 august 2007), anterior colaboratorul contactându-l pe investigator și ambii

deplasându-se la terasa unui bar din Complexul comercial J.M. din Timișoara.

Investigatorul s-a așezat la o masă,

colaboratorul

la altă masă, acesta din urmă așteptându-l pe italian. Când

R.S. a luat

loc la masa colaboratorului, după o discuție scurtă i-a predat un pachet de

țigări, cel din urmă extrăgând din el o punguliță ce conținea praf alb, susceptibil

a fi cocaină.

După ce a verificat conținutul punguliței,

colaboratorul i-a dat italianului 195 euro, după care, nu înainte de a aștepta

plecarea inculpatului, a dat punguliță investigatorului sub acoperire și ambii

s-au deplasat la compartimentul antidrog din cadrul P.P.F. A. Timișoara și au

predat drogul.

Analizată, cantitatea de drog era 3,4 gr cocaină în

amestec cu fenocetină, cofeină și hidrocaină, substanțe ce fac parte din

tabelul anexă II din Legea nr. 143/2000. Cele 3,0 grame rămase după analiză au

fost sigilate.

S-a mai reținut că după predarea drogului, inculpatul

i-a spus colaboratorului că îi va mai vinde drog, dar cu prețul de 75

euro/gram. O nouă întâlnire a celor doi a avut loc la 12 septembrie 2007, în

municipiul Reșița, colaboratorul deplasându-se împreună cu investigatorul,

locul stabilit fiind terasa unui bar din Complexul comercial G. Faptic,

așezarea celor doi s-a situat ca și anterior, inculpatul și de această dată

dându-i colaboratorului un pachet de țigări din care acesta a scos o punguță cu

un praf alb, i-a dat inculpatului 450 euro din cei 750 euro primiți de el de la

investigator, drogul cântărind 6 gr, deși italianul se angajase să vândă 10

grame. Și de această dată, după plecarea inculpatului, colaboratorul i-a predat

drogul investigatorului, ambii deplasându-se la Timișoara și dând punguliță

acelorași ofițeri din cadrul compartimentului antidrog P.P.F. A. Timișoara.

Analiza de laborator a relevat că drogul era în

cantitate de 5,9 gr cocaină în amestec cu fenocetină, cofeină și hidrocaină.

Cele 5,5 gr rămase au fost sigilate.

La urmărirea penală, inculpatul a fost audiat abia la

27 iulie 2010, până la această dată susținându-se că nu s-a aflat în România.

Inculpatul

a negat săvârșirea faptelor.

Cercetarea

judecătorească, examinând probatoriul de la urmărirea

penală (proces-verbal

de sesizare din oficiu, procese-verbale de constatare, declarații colaborator

și investigator sub acoperire, declarații inculpat, rapoarte

tehnico-științifice, alte înscrisuri de genul locații concubină inculpat,

locații sedii de societăți comerciale ș.a.), cât și cel administrat nemijlocit,

a reținut că lipsa constatării flagrante a faptelor, inexistența unor

interceptări de convorbiri telefonice, singura declarație a investigatorului

sub acoperire P.I., necoroborată cu nicio altă probă fie directă, fie

indirectă, nu a răsturnat prezumția de nevinovăție de care se bucură

inculpatul, predarea drogului și primirea banilor, deduse exclusiv din

declarațiile colaboratorului și investigatorului sub acoperire nu sunt

suficiente pentru condamnare. S-a mai reținut că deși colaboratorul sub

acoperire, după diligentele depuse de instanță, s-a prezentat la un termen de

judecată și i-a fost asigurată, procedural, protejarea identității reale, a

refuzat să declare.

Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe

lângă înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT, cale de atac motivată pe

netemeinicia hotărârii în sensul că este dincolo de orice bănuială, veridic că

inculpatul este cel care, în două rânduri (08 august și 12 septembrie 2007) a

vândut cocaină, neexistând dubiu cu privire la comiterea infracțiunii de către R.S.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 154/A

din 03 octombrie 2011 a respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet.

Și împotriva deciziei instanței de apel, Parchetul de

pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT a declarat recurs, cazul

de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen., în esență dezvoltându-se însă că hotărârile de achitare nu sunt temeinice

și legale, declarațiile colaboratorului și investigatorului sub acoperire de la

urmărirea penală, în ce-l privește pe investigator, și de la cercetarea

judecătorească în fond, coroborându-se cu procesele-verbale de efectuare a

actelor premergătoare din 12 septembrie 2007 și 08 august 2007, cu

procesul-verbal întocmit de Poliția Municipiului Reșița, din care rezultă că R.S.

locuia în zona G. împreună cu concubina sa, că el face periodic, deplasări în

Italia, este vizitat de conaționali, obiectivul S. (pseudonim atribuit

colaboratorului), s-a întâlnit la 12 septembrie 2007 cu inculpatul, declarația

investigatorului P.I. nu este mincinoasă, la termenul de judecată 23 februarie

2011, audierea colaboratorului P.B. nu s-a realizat pentru că acesta era bolnav,

nu că ar fi refuzat să declare, iar prezentarea din nou a acestuia nu a fost

posibilă pentru că iar era bolnav.

Recursul declarat

de parchet nu este fondat, pentru considerentele

ce se vor dezvolta.

Astfel, din verificarea lucrărilor cauzei se reține că,

examinând probele administrate din cursul urmăririi penale cu cele efectuate

nemijlocit din cursul judecății, prima instanță a reținut că, potrivit art. 86

1

alin. (6) și (7) C. proc. pen., declarațiile martorilor cărora li s-a atribuit

o altă identitate, inclusiv cele ale investigatorului sub acoperire, pot servi

la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte și

împrejurări ce ar rezulta din ansamblul probelor existente în cauză.

Totodată, din examinarea cauzelor deduse din

jurisprudența C.E.D.O.

în ce privește materia infracțiunilor la legea

specială incidență și care interesează România, instanța de fond a motivat că

nu se poate întemeia o condamnare exclusiv, determinant, pe declarațiile

martorilor protejați, fiind necesar ca acestea să se împlinească cu o parte

importantă a altor probe.

Deși procurorul a motivat că ambele instanțe (de fond

și apel) au ajuns la concluzia achitării inculpatului, respectiv reținerea

nevinovăției

prin ignorarea probelor,

Curtea constată că, dimpotrivă, au fost analizate

amănunțit toate

probele administrate pe parcursul cercetărilor.

De asemenea, instanța de apel l-a reaudiat pe inculpat

(dosar curte de apel) și a exercitat propriu său examen asupra faptelor din 08

august și 12 septembrie 2007, respectiv împrejurarea dacă inculpatul este

persoana care a predat colaboratorului drogul și a încasat de la acesta suma

reprezentând prețul. Faptic, era de stabilit că s-a predat o cantitate de drog,

dar nu este identificată persoana autor, audierea colaboratorului cu identitate

protejată P.B., nerealizându-se în condițiile în care acesta a fost prezent în

instanță la 23 februarie 2011 (dosar tribunal), în încheierea de ședință

menționându-se: „.a declarat președintelui de complet că nu dorește să fie

audiat și a plecat din sediul instanței".

Procurorul de ședință de la acel termen, tot în

încheiere este reținut „.se obligă să facă demersuri pentru 23 martie

2011", la același dosar, existând cererea instanței, adresată parchetului

competent, de a-l prezenta pentru audieri pe martorul sub acoperire P.B.

La 22 martie 2011 (același dosar), parchetul a

comunicat instanței că P.B. „se află în Italia din motive de sănătate și nu se

poate stabili data întoarcerii acestuia în România".

La 23 martie 2011 (același dosar), reprezentantul

parchetului nu a formulat o cerere privind, eventual, amânarea judecății pentru

a-l prezenta pe colaboratorul acoperit și nici nu a uzat de dreptul conferit de

art. 304 alin. (3) C. proc. pen., respectiv contestarea notelor grefierului

privind încheierea din 23 februarie 2011, recursul parchetului motivând că

această încheiere „nu corespunde adevărului", „iar instanțele au

interpretat atitudinea colaboratorului sub acoperire ca fiind o sustragere de

la declararea adevărului, ceea ce nu corespunde realității." (dosar I.C.C.J.).

În aceste condiții, respectarea garanțiilor unui proces

echitabil astfel cum au fost stabilite prin art. 6 lit. a) din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, presupune și principiul contradictorialității,

al nemijlocirii, oralității, inculpatul având dreptul de a pune întrebări,

prezumția de nevinovăție fiind înscrisă între regulile de bază ale

procesului penal, în art. 5

2

„statuându-se

că orice persoană este

considerată nevinovată până la stabilirea

vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă".

Având

în vedere că, la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze

convingerea privind vinovăția inculpatului pe

bază

de probe certe, sigure și întrucât în cauză probele în acuzare nu au

caracter

cert, sunt incomplete (instanțele de fond și apel au subliniat acest din urmă

caracter), lăsând loc nesiguranței privind vinovăția, se impune regula

„îndoiala profită inculpatului", realitatea obiectivă (fapta) și subiectul

(autorul) chiar dacă prima s-a conturat, pentru subiect operează îndoiala.

Față de considerentele ce preced, decizia instanței de

apel fiind legală, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat de parchet va fi respins ca nefondat.

Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva deciziei penale nr. 154/A

din 03 octombrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, privind pe inculpatul R.S.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Onorariul pentru interpretul de limbă italiană se va

plăti din fondul înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 20 martie 2012.