ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 825/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Timiș, prin sentința penală nr. 145/P din 23 martie 2011, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul R.S., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 17 alin. (1) și a art. 18 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantității de 5,5 gr cocaină - raport de constatare tehnico-științifică din 18 august 2007 al I.P.J. Timiș și a 3,0 gr cocaină - raport de constatare tehnico-științifică din 16 august 2007 al I.P.J.

Timiș. Pentru a pronunța sentința, instanța a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 37/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT, inculpatul R.S. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Actul de inculpare a descris că la 08 august 2007, ofițerii din cadrul Punctului Poliție Frontieră Aeroport Timișoara, Compartimentul Antidrog, s-au sesizat din oficiu în ce-l privește pe cetățeanul italian R.S., despre acesta cunoscându-se că avea preocupare în traficul de cocaină. Această sesizare a fost întărită de o informație primită de la un alt cetățean italian, P.B., el declarând că i se oferise spre cumpărare la începutul respectivei luni, cocaină contra a 65 euro/gram, dar a refuzat atunci pentru că nu avea bani.

Ca atare, procurorul competent a emis ordonanța de introducere în cauză a colaboratorului acoperit P.B. și a investigatorului sub acoperire P.I. și a autorizat cumpărarea cantității de drog de mare risc. R.S. luând legătura cu colaboratorul P.B. l-a determinat să accepte să se întâlnească, întâlnirea având loc la aceeași dată (08 august 2007), anterior colaboratorul contactându-l pe investigator și ambii deplasându-se la terasa unui bar din Complexul comercial J.M. din Timișoara. Investigatorul s-a așezat la o masă, colaboratorul la altă masă, acesta din urmă așteptându-l pe italian. Când R.S. a luat loc la masa colaboratorului, după o discuție scurtă i-a predat un pachet de țigări, cel din urmă extrăgând din el o punguliță ce conținea praf alb, susceptibil a fi cocaină.

După ce a verificat conținutul punguliței, colaboratorul i-a dat italianului 195 euro, după care, nu înainte de a aștepta plecarea inculpatului, a dat punguliță investigatorului sub acoperire și ambii s-au deplasat la compartimentul antidrog din cadrul P.P.F. A. Timișoara și au predat drogul. Analizată, cantitatea de drog era 3,4 gr cocaină în amestec cu fenocetină, cofeină și hidrocaină, substanțe ce fac parte din tabelul anexă II din Legea nr. 143/2000. Cele 3,0 grame rămase după analiză au fost sigilate. S-a mai reținut că după predarea drogului, inculpatul i-a spus colaboratorului că îi va mai vinde drog, dar cu prețul de 75 euro/gram.

O nouă întâlnire a celor doi a avut loc la 12 septembrie 2007, în municipiul Reșița, colaboratorul deplasându-se împreună cu investigatorul, locul stabilit fiind terasa unui bar din Complexul comercial G. Faptic, așezarea celor doi s-a situat ca și anterior, inculpatul și de această dată dându-i colaboratorului un pachet de țigări din care acesta a scos o punguță cu un praf alb, i-a dat inculpatului 450 euro din cei 750 euro primiți de el de la investigator, drogul cântărind 6 gr, deși italianul se angajase să vândă 10 grame. Și de această dată, după plecarea inculpatului, colaboratorul i-a predat drogul investigatorului, ambii deplasându-se la Timișoara și dând punguliță acelorași ofițeri din cadrul compartimentului antidrog P.P.F.

A. Timișoara. Analiza de laborator a relevat că drogul era în cantitate de 5,9 gr cocaină în amestec cu fenocetină, cofeină și hidrocaină. Cele 5,5 gr rămase au fost sigilate. La urmărirea penală, inculpatul a fost audiat abia la 27 iulie 2010, până la această dată susținându-se că nu s-a aflat în România. Inculpatul a negat săvârșirea faptelor.

Cercetarea judecătorească, examinând probatoriul de la urmărirea penală (proces-verbal de sesizare din oficiu, procese-verbale de constatare, declarații colaborator și investigator sub acoperire, declarații inculpat, rapoarte tehnico-științifice, alte înscrisuri de genul locații concubină inculpat, locații sedii de societăți comerciale ș.a.), cât și cel administrat nemijlocit, a reținut că lipsa constatării flagrante a faptelor, inexistența unor interceptări de convorbiri telefonice, singura declarație a investigatorului sub acoperire P.I., necoroborată cu nicio altă probă fie directă, fie indirectă, nu a răsturnat prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul, predarea drogului și primirea banilor, deduse exclusiv din declarațiile colaboratorului și investigatorului sub acoperire nu sunt suficiente pentru condamnare.

S-a mai reținut că deși colaboratorul sub acoperire, după diligentele depuse de instanță, s-a prezentat la un termen de judecată și i-a fost asigurată, procedural, protejarea identității reale, a refuzat să declare. Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT, cale de atac motivată pe netemeinicia hotărârii în sensul că este dincolo de orice bănuială, veridic că inculpatul este cel care, în două rânduri (08 august și 12 septembrie 2007) a vândut cocaină, neexistând dubiu cu privire la comiterea infracțiunii de către R.S. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 154/A din 03 octombrie 2011 a respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet.

Și împotriva deciziei instanței de apel, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT a declarat recurs, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., în esență dezvoltându-se însă că hotărârile de achitare nu sunt temeinice și legale, declarațiile colaboratorului și investigatorului sub acoperire de la urmărirea penală, în ce-l privește pe investigator, și de la cercetarea judecătorească în fond, coroborându-se cu procesele-verbale de efectuare a actelor premergătoare din 12 septembrie 2007 și 08 august 2007, cu procesul-verbal întocmit de Poliția Municipiului Reșița, din care rezultă că R.S. locuia în zona G. împreună cu concubina sa, că el face periodic, deplasări în Italia, este vizitat de conaționali, obiectivul S. (pseudonim atribuit colaboratorului), s-a întâlnit la 12 septembrie 2007 cu inculpatul, declarația investigatorului P.I.

nu este mincinoasă, la termenul de judecată 23 februarie 2011, audierea colaboratorului P.B. nu s-a realizat pentru că acesta era bolnav, nu că ar fi refuzat să declare, iar prezentarea din nou a acestuia nu a fost posibilă pentru că iar era bolnav. Recursul declarat de parchet nu este fondat, pentru considerentele ce se vor dezvolta. Astfel, din verificarea lucrărilor cauzei se reține că, examinând probele administrate din cursul urmăririi penale cu cele efectuate nemijlocit din cursul judecății, prima instanță a reținut că, potrivit art. 86 1 alin. (6) și (7) C. proc. pen., declarațiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, inclusiv cele ale investigatorului sub acoperire, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte și împrejurări ce ar rezulta din ansamblul probelor existente în cauză.

Totodată, din examinarea cauzelor deduse din jurisprudența C.E.D.O. în ce privește materia infracțiunilor la legea specială incidență și care interesează România, instanța de fond a motivat că nu se poate întemeia o condamnare exclusiv, determinant, pe declarațiile martorilor protejați, fiind necesar ca acestea să se împlinească cu o parte importantă a altor probe. Deși procurorul a motivat că ambele instanțe (de fond și apel) au ajuns la concluzia achitării inculpatului, respectiv reținerea nevinovăției prin ignorarea probelor, Curtea constată că, dimpotrivă, au fost analizate amănunțit toate probele administrate pe parcursul cercetărilor. De asemenea, instanța de apel l-a reaudiat pe inculpat (dosar curte de apel) și a exercitat propriu său examen asupra faptelor din 08 august și 12 septembrie 2007, respectiv împrejurarea dacă inculpatul este persoana care a predat colaboratorului drogul și a încasat de la acesta suma reprezentând prețul.

Faptic, era de stabilit că s-a predat o cantitate de drog, dar nu este identificată persoana autor, audierea colaboratorului cu identitate protejată P.B., nerealizându-se în condițiile în care acesta a fost prezent în instanță la 23 februarie 2011 (dosar tribunal), în încheierea de ședință menționându-se: „.a declarat președintelui de complet că nu dorește să fie audiat și a plecat din sediul instanței". Procurorul de ședință de la acel termen, tot în încheiere este reținut „.se obligă să facă demersuri pentru 23 martie 2011", la același dosar, existând cererea instanței, adresată parchetului competent, de a-l prezenta pentru audieri pe martorul sub acoperire P.B. La 22 martie 2011 (același dosar), parchetul a comunicat instanței că P.B.

„se află în Italia din motive de sănătate și nu se poate stabili data întoarcerii acestuia în România". La 23 martie 2011 (același dosar), reprezentantul parchetului nu a formulat o cerere privind, eventual, amânarea judecății pentru a-l prezenta pe colaboratorul acoperit și nici nu a uzat de dreptul conferit de art. 304 alin. (3) C. proc. pen., respectiv contestarea notelor grefierului privind încheierea din 23 februarie 2011, recursul parchetului motivând că această încheiere „nu corespunde adevărului", „iar instanțele au interpretat atitudinea colaboratorului sub acoperire ca fiind o sustragere de la declararea adevărului, ceea ce nu corespunde realității." (dosar I.C.C.J.).

În aceste condiții, respectarea garanțiilor unui proces echitabil astfel cum au fost stabilite prin art. 6 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, presupune și principiul contradictorialității, al nemijlocirii, oralității, inculpatul având dreptul de a pune întrebări, prezumția de nevinovăție fiind înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 5 2 „statuându-se că orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă". Având în vedere că, la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea privind vinovăția inculpatului pe bază de probe certe, sigure și întrucât în cauză probele în acuzare nu au caracter cert, sunt incomplete (instanțele de fond și apel au subliniat acest din urmă caracter), lăsând loc nesiguranței privind vinovăția, se impune regula „îndoiala profită inculpatului", realitatea obiectivă (fapta) și subiectul (autorul) chiar dacă prima s-a conturat, pentru subiect operează îndoiala.

Față de considerentele ce preced, decizia instanței de apel fiind legală, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de parchet va fi respins ca nefondat. Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva deciziei penale nr. 154/A din 03 octombrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul R.S. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Onorariul pentru interpretul de limbă italiană se va plăti din fondul înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 20 martie 2012.