ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5159/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra recursului de față:

Prin

sentința civilă nr. 914 din 17 iunie 2009 a Tribunalului București, secția a

IV

-a civilă, a fost anulată ca insuficient

timbrată acțiunea precizată înaintată de reclamantul Județul Argeș prin Consiliul

Județean Argeș, reținându-se că sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. (2) din

Legea nr. 146/1997.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

reclamantul Consiliul Județean Argeș, iar prin decizia civilă nr. 399 din 04 iunie

2010 a Curții de Apel București, secția a

IV

-a civilă, s-a admis apelul reclamantului, s-a anulat hotărârea

instanței de fond și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță

Tribunalului București, secția a

IX-

a

civilă de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre au fost

reținute următoarele considerente:

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile

art. 256

1

din O.U.G. nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de

achiziție publică, a contractelor de cesiune de lucrări publice și a contractelor

de concesiune de servicii, precum și pe prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ.

În

soluționarea apelului, instanța a avut în vedere prevederile

art. 255-256

1

din O.U.G. nr. 34/2006, în forma reglementată la data intentării

cererii de chemare în judecată, respectiv 02 iulie 2008, norme juridice aplicabile

raportului juridic dedus judecății, cu respectarea cerințelor de accesibilitate

și previzibilitate.

Cauza acțiunii o constituie exercitarea

abuzivă a dreptului de a depune contestații în cadrul procedurii de achiziții publice

de către pârâtă.

Prin art. 255 alin. (1) din O.U.G. nr.

34/2006, se stipulează în mod expres că persoana care se consideră vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act al autorității contractante,

cu încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, are dreptul

de a contesta actul respectiv pe cale administrativ jurisdicțională, în condițiile

prezentei ordonanțe de urgență, sau în justiție, în condițiile Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

De asemenea, prin art. 256 din O.U.G.

nr. 34/2006 se prevede că în vederea soluționării contestațiilor pe cale administrativ

jurisdicțională,

partea care

se consideră vătămată are dreptul să se adreseze Consiliului Național de Soluționare

a Contestațiilor, cu respectarea prevederilor art. 270-272.

Reclamanta pretinde că, în fața Consiliului

Național de Soluționare a Contestațiilor și a instanțelor judecătorești de contencios

administrativ, pârâta și-a exercitat, în mod abuziv, dreptul de contestare, instituit

prin prevederile art. 255 și 256 din O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile

publice.

Legiuitorul a prevăzut și ipoteza exercitării

abuzive a dreptului de a depune contestații, prin prevederile art. 256

1

din aceeași Ordonanță, de vreme ce, prin alin. (1) a prevăzut că „în cazul exercitării

abuzive a dreptului de a depune contestații pe cale administrativ jurisdicțională,

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor poate sancționa contestatorul,

la cererea autorității contractante și după emiterea deciziei privind soluționarea

contestației”.

Mai mult chiar, prin prevederile art. 256

1

,

se stipulează în mod expres că exercitarea abuzivă a dreptului de a depune contestații

în cadrul procedurii de atribuire, îndreptățește autoritatea contractantă și la

măsuri reparatorii care, la solicitarea autorității contractante, pot fi acordate

acesteia de către instanțele de judecată.

Din analiza sistematică și logică juridică

a dispozițiilor art. 255-256

1

din O.U.G. nr. 34/2006, rezultă că, de

vreme ce persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim printr-un act al autorității contractante, cu încălcarea dispozițiilor legale

în materia achizițiilor publice se poate adresa doar instanței de contencios administrativ

sau pe cale administrativ jurisdicțională, și autoritatea contractantă, când constată

exercitarea abuzivă a dreptului de a depune contestații, are dreptul de a se adresa

aceleiași instanțe de judecată, competentă să judece și contestațiile în fond.

S-a mai reținut că, chiar dacă prin dispozițiile

art. 256

1

alin. (2) nu se indică în mod expres că instanța de judecată

competentă să soluționeze cererea de exercitare abuzivă a dreptului de a depune

contestații, ar fi instanța de contencios administrativ, atâta vreme cât, contestațiile

persoanei vătămate și exercitarea abuzivă a acestora, intră în sfera de competență

administrativ jurisdicțională a instanței de contencios administrativ și măsurile

reparatorii ce ar putea rezulta din exercitarea abuzivă a aceluiași drept, cad tot

sub incidența și competența de soluționare a aceleiași instanțe de contencios.

Altfel, reține instanța de apel, s-ar încălca

principiul conform căruia judecătorul acțiunii este și judecătorul cererilor incidentale,

ce conduce la ideea unității de jurisdicție. Or, în speță, reține aceeași

instanță, cine ar putea înțelege mai bine

raportul juridic pretins a fi încălcat, decât instanța competentă să soluționeze

și contestația.

Ca urmare, s-a reținut competența instanței

de contencios administrativ în soluționarea a litigiului și s-a dispus trimiterea

cauzei la secția de contencios administrativ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

pârâta SC L.I.I. SRL solicitând în temeiul art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. casarea

hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în vederea soluționării

celui de al doilea motiv de apel invocat de apelantă, referitor la timbraj.

Criticile aduse hotărârii instanței de

apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte.

Se susține că instanța de apel a făcut

o greșită interpretare și aplicare a legii față de obiectul dedus judecății și față

de faptul că prin încheierea de ședință din 13 octombrie 2008 Tribunalul București,

secția a

IX

-a, a dispus scoaterea cauzei de pe rol

și înaintarea dosarului în vederea repartizării lui la secția civilă.

O altă critică vizează faptul că era incidență

excepția insuficienței timbrării atât în fața instanței civile cât și în fața instanței

de contencios.

Se susține astfel ca prin încălcarea dispozițiilor

art. 137 alin. (1) C. proc. civ. s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată

decât prin casarea hotărârii instanței de apel.

În

ce privește incidența motivului de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susține aplicarea greșită a dispoziților art.

255

1

din O.U.G. nr. 34/2006 cât și ale Legii nr. 554/2004, întrucât cererea

de chemare în judecată excede sferei de aplicabilitate a noțiunii de contencios

administrativ în înțelesul Legii nr. 554/2004, câtă vreme acțiunea reclamantului

vizează în realitate o acțiune în răspundere civilă delictuală într-un domeniu particular,

cel al achizițiilor publice.

În

această idee se mai susține încălcarea dispozițiilor art.

286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, motiv pentru care se solicită admiterea recursului

și casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel

București.

Examinând hotărârea instanței de apel prin

prisma dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. Înalta Curte, reține următoarele:

Obiectul dedus judecății vizează exercitarea

abuzivă a dreptului de a depune contestații în cadrul procedurii de achiziții publice

de către pârâtă, fiind invocate ca temei de drept dispozițiile art. 256

1

din

O.U.G. nr. 34/2006, precum și dispozițiile

Legii nr. 554/2004.

Or, față de obiectul dedus judecății, de

temeiul de drept pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, dispozițiile art. 256

1

din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractului de achiziție publică, a contractelor

de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, precum

și în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004, instanța de apel a dat eficiență

nu numai principiului disponibilității, dar și celui privind dreptul la un proces

echitabil în condițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța de apel a avut în vedere prevederile

art. 255 și 256

1

din O.U.G. nr. 34/2006 în forma existentă la data intentării

acțiunii respectiv la 02 iulie 2008, norme aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Scoaterea cauzei de pe rolul secției de

contencios în prima fază și trimiterea ei la secția civilă a aceluiași Tribunal,

nu a echivalat și nici nu a constituit o declinare de competență, în condițiile

în care obiectul dedus judecății intră în sfera noțiunii de contencios administrativ,

prevăzut de art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, raportat la dispozițiile legale

sus-evocate, ce constituie temeiul de drept al acțiunii.

Art. 255 din O.U.G. nr. 34/2006 privind

achizițiile publice prevede că persoana care se consideră vătămată într-un drept

și într-un interes legitim printr-un act al autorității contractante cu încălcarea

dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, are dreptul de a contesta

actul respectiv pe cale administrativ jurisdicțională în condițiile prezentei ordonanțe

de urgență sau în justiție în condițiile Legii contenciosului administrativ nr.

554/2004.

Excepția nelegalei timbrări a acțiunii

în contencios administrativ urmează a fi ridicată în fața instanței competente material,

respectiv a instanței de contencios.

Din perspectiva celor expuse, nici una

din criticile rcurentei nu sunt fondate și nefiind întrunite cerințele art. 304

pct. 5 și 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâta SC L.I.I. SRL împotriva deciziei nr. 399A din 04 iunie 2010 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

iunie 2011.