ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5159/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față: Prin sentința civilă nr. 914 din 17 iunie 2009 a Tribunalului București, secția a IV -a civilă, a fost anulată ca insuficient timbrată acțiunea precizată înaintată de reclamantul Județul Argeș prin Consiliul Județean Argeș, reținându-se că sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul Consiliul Județean Argeș, iar prin decizia civilă nr. 399 din 04 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV -a civilă, s-a admis apelul reclamantului, s-a anulat hotărârea instanței de fond și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță Tribunalului București, secția a IX- a civilă de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente: Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 256 1 din O.U.G. nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de cesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, precum și pe prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În soluționarea apelului, instanța a avut în vedere prevederile art. 255-256 1 din O.U.G. nr. 34/2006, în forma reglementată la data intentării cererii de chemare în judecată, respectiv 02 iulie 2008, norme juridice aplicabile raportului juridic dedus judecății, cu respectarea cerințelor de accesibilitate și previzibilitate.

Cauza acțiunii o constituie exercitarea abuzivă a dreptului de a depune contestații în cadrul procedurii de achiziții publice de către pârâtă. Prin art. 255 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, se stipulează în mod expres că persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act al autorității contractante, cu încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, are dreptul de a contesta actul respectiv pe cale administrativ jurisdicțională, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, sau în justiție, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. De asemenea, prin art. 256 din O.U.G. nr. 34/2006 se prevede că în vederea soluționării contestațiilor pe cale administrativ jurisdicțională, partea care se consideră vătămată are dreptul să se adreseze Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu respectarea prevederilor art. 270-272.

Reclamanta pretinde că, în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și a instanțelor judecătorești de contencios administrativ, pârâta și-a exercitat, în mod abuziv, dreptul de contestare, instituit prin prevederile art. 255 și 256 din O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice. Legiuitorul a prevăzut și ipoteza exercitării abuzive a dreptului de a depune contestații, prin prevederile art. 256 1 din aceeași Ordonanță, de vreme ce, prin alin. (1) a prevăzut că „în cazul exercitării abuzive a dreptului de a depune contestații pe cale administrativ jurisdicțională, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor poate sancționa contestatorul, la cererea autorității contractante și după emiterea deciziei privind soluționarea contestației”.

Mai mult chiar, prin prevederile art. 256 1 , se stipulează în mod expres că exercitarea abuzivă a dreptului de a depune contestații în cadrul procedurii de atribuire, îndreptățește autoritatea contractantă și la măsuri reparatorii care, la solicitarea autorității contractante, pot fi acordate acesteia de către instanțele de judecată. Din analiza sistematică și logică juridică a dispozițiilor art. 255-256 1 din O.U.G. nr. 34/2006, rezultă că, de vreme ce persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al autorității contractante, cu încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice se poate adresa doar instanței de contencios administrativ sau pe cale administrativ jurisdicțională, și autoritatea contractantă, când constată exercitarea abuzivă a dreptului de a depune contestații, are dreptul de a se adresa aceleiași instanțe de judecată, competentă să judece și contestațiile în fond.

S-a mai reținut că, chiar dacă prin dispozițiile art. 256 1 alin. (2) nu se indică în mod expres că instanța de judecată competentă să soluționeze cererea de exercitare abuzivă a dreptului de a depune contestații, ar fi instanța de contencios administrativ, atâta vreme cât, contestațiile persoanei vătămate și exercitarea abuzivă a acestora, intră în sfera de competență administrativ jurisdicțională a instanței de contencios administrativ și măsurile reparatorii ce ar putea rezulta din exercitarea abuzivă a aceluiași drept, cad tot sub incidența și competența de soluționare a aceleiași instanțe de contencios. Altfel, reține instanța de apel, s-ar încălca principiul conform căruia judecătorul acțiunii este și judecătorul cererilor incidentale, ce conduce la ideea unității de jurisdicție.

Or, în speță, reține aceeași instanță, cine ar putea înțelege mai bine raportul juridic pretins a fi încălcat, decât instanța competentă să soluționeze și contestația. Ca urmare, s-a reținut competența instanței de contencios administrativ în soluționarea a litigiului și s-a dispus trimiterea cauzei la secția de contencios administrativ. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC L.I.I. SRL solicitând în temeiul art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în vederea soluționării celui de al doilea motiv de apel invocat de apelantă, referitor la timbraj. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte.

Se susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii față de obiectul dedus judecății și față de faptul că prin încheierea de ședință din 13 octombrie 2008 Tribunalul București, secția a IX -a, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului în vederea repartizării lui la secția civilă. O altă critică vizează faptul că era incidență excepția insuficienței timbrării atât în fața instanței civile cât și în fața instanței de contencios. Se susține astfel ca prin încălcarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii instanței de apel. În ce privește incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se susține aplicarea greșită a dispoziților art. 255 1 din O.U.G. nr. 34/2006 cât și ale Legii nr. 554/2004, întrucât cererea de chemare în judecată excede sferei de aplicabilitate a noțiunii de contencios administrativ în înțelesul Legii nr. 554/2004, câtă vreme acțiunea reclamantului vizează în realitate o acțiune în răspundere civilă delictuală într-un domeniu particular, cel al achizițiilor publice. În această idee se mai susține încălcarea dispozițiilor art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, motiv pentru care se solicită admiterea recursului și casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ. Înalta Curte, reține următoarele: Obiectul dedus judecății vizează exercitarea abuzivă a dreptului de a depune contestații în cadrul procedurii de achiziții publice de către pârâtă, fiind invocate ca temei de drept dispozițiile art. 256 1 din O.U.G. nr. 34/2006, precum și dispozițiile Legii nr. 554/2004. Or, față de obiectul dedus judecății, de temeiul de drept pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, dispozițiile art. 256 1 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractului de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, precum și în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004, instanța de apel a dat eficiență nu numai principiului disponibilității, dar și celui privind dreptul la un proces echitabil în condițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța de apel a avut în vedere prevederile art. 255 și 256 1 din O.U.G. nr. 34/2006 în forma existentă la data intentării acțiunii respectiv la 02 iulie 2008, norme aplicabile raportului juridic dedus judecății. Scoaterea cauzei de pe rolul secției de contencios în prima fază și trimiterea ei la secția civilă a aceluiași Tribunal, nu a echivalat și nici nu a constituit o declinare de competență, în condițiile în care obiectul dedus judecății intră în sfera noțiunii de contencios administrativ, prevăzut de art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, raportat la dispozițiile legale sus-evocate, ce constituie temeiul de drept al acțiunii. Art. 255 din O.U.G.

nr. 34/2006 privind achizițiile publice prevede că persoana care se consideră vătămată într-un drept și într-un interes legitim printr-un act al autorității contractante cu încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, are dreptul de a contesta actul respectiv pe cale administrativ jurisdicțională în condițiile prezentei ordonanțe de urgență sau în justiție în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepția nelegalei timbrări a acțiunii în contencios administrativ urmează a fi ridicată în fața instanței competente material, respectiv a instanței de contencios. Din perspectiva celor expuse, nici una din criticile rcurentei nu sunt fondate și nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC L.I.I. SRL împotriva deciziei nr. 399A din 04 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2011.