ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 141/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 141/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 141/2016
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei;
Decizia supusă revizuirii;
Prin Decizia nr. 1473 din 31 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a r
espins excepțiile necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excepțiile inadmisibilității și tardivității recursului, precum și excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care a formulat recursul.
Totodată, a admis recursul declarat de pârâtul Județul Arad, prin Consiliul Județean Arad împotriva Deciziei nr. 732 din 11 februarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, casând decizia atacată, cu consecința trimiterii cauzei la aceeași instanță pentru judecarea apelului declarat împotriva Sentinței nr. 3245 din 3 mai 2013 a Tribunalului Arad, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, următoarele:
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a instanței supreme de a soluționa prezenta cale de atac, Înalta Curte a apreciat că aceasta nu poate fi primită, față de prevederile exprese ale art. 4 pct. 1 C. proc. civ.
Referitor la excepția de inadmisibilitate a recursului, instanța de control judiciar a apreciat că este neîntemeiată, sentința pronunțată de prima instanță era supusă, potrivit legii, apelului, însă curtea de apel a soluționat calea de atac exercitată împotriva acesteia ca recurs, respingând-o ca inadmisibilă, considerând, de asemenea, neîntemeiate și excepțiile privind tardivitatea și nulitatea recursului.
Pe fondul recursului, instanța de control judiciar a reținut că, în cauză,
Curtea de apel a stabilit corect că împotriva sentinței primei instanțe se putea exercita calea de atac a apelului, având în vedere art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, art. 725 alin. (3) și art.
287
16
alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, modificat prin art. 61 pct. 4 din Legea nr. 76/2012 (forma în vigoare la data pronunțării sentinței), care stipulează că „hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată numai cu apel, în termen de 5 zile de la comunicare. Apelul se judecă de curtea de apel”.
Însă, în mod greșit, Curtea de apel a considerat că nu poate fi calificată drept apel calea de atac exercitată de pârât și intitulată „recurs”, pe motiv că există diferențe importante între regimurile juridice ale celor două căi de atac, raportându-se la dispoziții legale care nu erau incidente (respectiv, cele ale noului C. proc. civ.).
Concluzionând, față de faptul că instanța de apel nu a procedat la calificarea corectă a căii de atac exercitate de pârât, Înalta Curte a constatat, pe de o parte, că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii de procedură, iar pe de altă parte că instanța în mod greșit a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului cererii cu care a fost sesizată.
Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii;
Împotriva acestei hotărâri, SC A. SA prin administrator judiciar SC B. SPRL a formulat cerere de revizuire, invocând dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ.
În motivarea cererii, în ceea ce privește prevederile art. 322 pct. 1 C. proc. civ., revizuenta a arătat, în esență, că instanța de apel este ținută de cele dezlegate prin decizia de casare, conform art. 315 din C. proc. civ., în sensul că trebuie să rejudece prezentul litigiu în apel.
Totodată, a învederat că, potrivit Deciziei nr. 20/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, calea de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunțate în fond, în materia achizițiilor publice, este doar recursul, decizie care obligă la soluționarea cauzei în această din urmă cale de atac, conform art. 330
7
alin. (4) C. proc. civ.
Astfel, revizuenta a susținut că, raportat la decizia sus menționată, Curtea de Apel Timișoara nu va putea pune în aplicare dispozițiile deciziei de casare, deși ele sunt obligatorii.
Referitor la celălalt temei de drept invocat, reprezentat de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuenta a arătat că solicitarea sa în fața instanței de recurs a vizat pronunțarea asupra admisibilității recursului prin prisma legalității căii de atac, iar instanța s-a pronunțat exclusiv în privința respectării dreptului la apărare din perspectiva art. 6 alin. (1) din Convenție și nu raportat la ceea ce a cerut. Astfel, critica sa nu se referă la o eventuală respingere a cererii/argumentelor sale, ci la o nepronunțare asupra lor.
În concluzie, revizuenta a susținut că, potrivit celor stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 20/2015, căile de atac în materia achizițiilor publice sunt reglementate de dispozițiile art.
287
16
din O.U.G. nr. 34/2006,
solicitând admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată.
Apărarea intimatei;
Prin întâmpinare, intimatul
Județul Arad a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.
În esență, intimatul a arătat că în mod greșit revizuenta a susținut faptul că, în cauză, Curtea de Apel Timișoara nu va putea pune în aplicare dispoziția de rejudecare a apelului din decizia atacată, față de Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015 pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii referitor la interpretarea și aplicarea art.
287
16
din O.U.G. nr. 34/2006 cu privire la calificarea căii de atac în materia achizițiilor publice.
Astfel, a învederat, în primul rând, că Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015 a fost publicată În M. Of. al României nr. 898 din 03 decembrie 2015, ulterior datei de 31 martie 2015 la care a fost pronunțată decizia a cărei revizuire se solicită.
Totodată, cu privire la dispoziții potrivnice sau,,dispoziții contradictorii,, conform N.C.P.C., potrivit jurisprudenței, ipoteza privește numai contradicțiile între dispozițiile executorii ale aceleiași hotărâri care ar putea constitui impedimente la executare, și nu contradicții între dispozițiile unor hotărâri diferite, iar contrar celor susținute de revizuentă, a apreciat că instanța de apel nu mai poate pune în discuție dezlegarea dată de instanța de recurs problemelor de drept.
În ceea ce privește celălalt temei invocat, art.
322 pct. 2 C. proc. civ., în legătură cu motivul de revizuire în varianta minus petita, intimatul a invocat practica judiciară care a statuat că, în acest caz, nepronunțarea instanței trebuie să vizeze un lucru cerut, nu diferitele argumente care susțin sau combat aceste cereri sau soluții de admitere doar în parte a unei căi de atac.
În concluzie, intimatul a susținut că revizuenta nu a făcut dovada că dispozitivul deciziei atacate cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire și nici a faptului că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra admisibilității cererii de recurs.
Prin răspunsul la întâmpinare, revizuenta a reluat criticile circumscrise motivelor de revizuire invocate și a arătat că, ținând cont de faptul că rejudecarea va avea loc cu mult după publicarea recursului în interesul legii în M. Of., Curtea de apel nu va putea pune în aplicare dispozițiile deciziei atacate, făcând referire și la prevederile art. 129 din Constituție care impun principiul legalității căii de atac, astfel, calea de atac este cea prevăzută de lege, iar alegerea acesteia nu se află la discreția petentului/părții.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire;
Examinând susținerile revizuentei, prin prisma motivelor reglementate de art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de revizuire este întemeiată, pentru considerentele arătate în continuare.
Argumente de fapt și de drept relevante;
Potrivit art. 322 C. proc. civ.:
,,Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;
2.
dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.
Înalta Curte constată că
demersul judiciar inițiat de parte pe calea
cererii de revizuire este admisibil, încadrându-se în textul de lege invocat drept temei, având în vedere etapele procesuale derulate.
Cu referire la primul motiv de revizuire (art. 322 pct. 1), textul are în vedere situația în care dispozitivul nu poate fi pus în executare.
În speță, prin decizia a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte a respins excepțiile invocate și a
casat decizia atacată, cu consecința trimiterii cauzei la aceeași instanță pentru judecarea apelului declarat împotriva sentinței nr. 3245 din 3 mai 2013 a Tribunalului Arad, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând incidența în cauză a prevederilor art.
287
16
alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, modificat prin art. 61 pct. 4 din Legea nr. 76/2012 (forma în vigoare la data pronunțării sentinței).
A considerat astfel că, în mod greșit,
Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a
admis excepția inadmisibilității recursului și, în consecință, a respins calea de atac intitulată „recurs”, formulată de pârâtul Județul Arad prin Consiliul Județean Arad împotriva sentinței civile nr. 3245 din 03 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Arad, ca inadmisibilă, nedând eficiență dispozițiilor art. 84 C. proc. civ., în sensul de
a proceda la calificarea corectă a căii de atac exercitate de pârât.
În susținerea motivului de revizuire prevăzut de
art. 322 C. proc. civ., revizuenta se prevalează de
Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015 pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii,
prin care s-au dispus următoarele:
,,
Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava și, în consecință, stabilește că:
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 287
16
din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare, hotărârea pronunțată de către secția de contencios administrativ a tribunalului în procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică poate fi atacată numai cu recurs. Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ.,,
Înalta Curte constată că, în speță, Curtea de Apel Timișoara, învestită, potrivit deciziei de casare a cărei revizuire se solicită, cu
judecata apelului declarat împotriva sentinței nr. 3245 din 3 mai 2013 a Tribunalului Arad, secția de contencios administrativ și fiscal, nu a purces încă la soluționarea cauzei, ca urmare a formulării respectivei căi extraordinare de atac.
Așa fiind, chiar dacă decizia privind recursul în interesul
legii referitor la interpretarea și aplicarea art.
287
16
din O.U.G. nr. 34/2006 cu privire la calificarea căii de atac în materia achizițiilor publice a fost publicată în M. Of. al României ulterior pronunțării deciziei atacate cu revizuire, se apreciază că se impune să se dea eficiență Deciziei nr. 20 din 5 octombrie 2015 prin care s-a stabilit că, în materia achizițiilor publice, calea de atac care se poate exercita este doar recursul, câtă vreme cauza nu a fost încă soluționată.
De altfel, în materia contenciosului administrativ, s-a statuat că, întrucât calea de atac a apelului este incompatibilă cu specificul materiei contenciosului administrativ, cauzele având ca obiect cereri de apel formulate în temeiul dispozițiilor C. proc. civ. din 2010 împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel ca instanțe de contencios administrativ, se califică și se înregistrează ca cereri de recurs, având în vedere și dispozițiile art. 7-12 din Legea nr. 76/2012.
În raport cu derularea etapelor procesuale în litigiul de față și
întrucât pricina nu a fost examinată potrivit motivului de casare,
Înalta Curte reține că,
prin admiterea căii extraordinare de atac formulate, se poate cerceta fondul cauzei cu respectarea principiului legalității căii de atac care, în speță, este recursul și nu apelul, având în vedere recursul în interesul legii pronunțat în materia dedusă judecății, prin Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015.
În consecință, Înalta Curte apreciază astfel că și cel de-al doilea motiv de revizuire, întemeiat pe prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., a primit răspuns.
Temeiul legal al soluției adoptate;
Pentru considerentele expuse,
Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare.
Totodată,
în temeiul
art. 327 C. proc. civ., va admite cererea de revizuire, va schimba, în parte, decizia atacată, cu consecința trimiterii cauzei la aceeași instanță pentru judecata recursului declarat
împotriva sentinței nr. 3245 din 3 mai 2013 a Tribunalului Arad, secția de contencios administrativ și fiscal, menținând celelalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția inadmisibilității.
Admite cererea de revizuire formulată de SC A. SA prin administrator judiciar SC B. SPRL împotriva Deciziei nr. 1473 din 31 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Schimbă, în parte, decizia atacată.
Trimite cauza la aceeași instanță pentru judecata recursului declarat împotriva
sentinței nr. 3245 din 3 mai 2013 a Tribunalului Arad, secția de contencios administrativ și fiscal.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă
.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2016.