ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4652/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4652/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

224/ C din 05 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a admis acțiunea

precizată, formulată de reclamanta L.C. în contradictoriu cu pârâta G.L.A.

S-a dispus

recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii judecătorești nr. 07-MI-1215528,

pronunțată la data de 19 martie 2009, de către instanța judecătorească

districtul Cook, Primul District Municipal Statul Illinois Statele Unite ale

Americii și s-a încuviințat executarea hotărârii mai sus amintite pe teritoriul

României.

A fost obligată

pârâta să plătească reclamantei suma de 8 lei, reprezentând taxă de timbru, în

favoarea reclamantei.

Pentru

a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

Examinând actele și

lucrările dosarului, instanța a constatat că prin hotărârea nr. 07-MI-1215528

pronunțată la data de 19 martie 2009 de către instanța judecătorească a

Districtului Cook primul district municipal statul Illinois Statele Unite ale

Americii

S

entința este definitivă

și executorie.

Potrivit art. 167 din

Legea nr. 105/1992, hotărârile străine pot fi recunoscute în România, spre a

beneficia de puterea lucrului judecat, dacă sunt definitive - potrivit legii

statului unde au fost pronunțate, instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit

legii, competența să judece procesul, există reciprocitate în ceea ce privește

efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat

hotărârea.

Aceste condiții fiind

îndeplinite, văzând și prevederile art. 172 din Legea nr. 105/1992 și interesul

pe care-l are reclamanta îl invocă prin cererea formulată, s-a admis cererea,

sens în care a dispus recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii nr. 07-MI-1215528,

pronunțată la data de 19 martie  2009 de către instanța judecătorească a

Districtului Cook primul district municipal statul Illinois Statele Unite ale

Americii și a încuviințat executarea hotărârii, pe teritoriul României.

Prin încheierea din

10 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a respins cererea de

îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile nr. 224/C/2010

pronunțată in Dosarul nr. 945/111/2010 al Tribunalului Bihor formulată de

reclamanta L.C. în contradictoriu cu pârâta G.L.A.

Pentru a dispune în

acest mod, tribunalul a reținut că în speță nu sunt incidente în speță disp. art.

281 C. proc. civ. Astfel, în urma verificărilor efectuate instanța a constatat

că la dosar nu a fost depusă dovada achitării cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal a declarat apel pârâta G.L., solicitând admiterea

apelului, schimbarea în totalitate a sentinței civile atacate în sensul

respingerii cererii de recunoaștere a hotărârii judecătorești nr. 07-MI-1215528,

pronunțată la data de 19 martie 2009 de către instanța judecătorească a

Districtului Cook, Statul Illinois, SUA și de încuviințare a executării

hotărârii, pe teritoriul României.

În motivare, a arătat

că înscrisul depus de reclamantă la dosarul cauzei nu este o hotărâre

judecătorească, respectiv înscrisul intitulat „T.C.O.” ar fi un formular

completat la termenul de judecată în cuprinsul căruia se fixează noul termen

și/sau se dispune măsuri, fiind echivalentul încheierilor de ședință din

procedura de judecată prevăzută de legislația civilă română, iar înscrisul

intitulat „M.C.O.” ar fi tot un formulat cuprinzând termenul de apel.

A susținut că prin

înscrisul „T.C.O.” s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de

29.400 dolari S.U.A., plus costuri de 416 dolari S.U.A., în favoarea

reclamantei fără însă a se indica ce reprezintă această sumă și temeiul în baza

căruia s-a stabilit această obligație.

De asemenea, a

susținut că reclamanta nu a anexat cererii de recunoaștere a hotărârii străine

copia dovezii de înmânare a citației și actului de sesizare, comunicate părții

care a fost lipsă în instanța străină sau orice act de natură să probeze că

hotărârea străină îndeplinește condițiile cerute de art. 167 din Legea nr. 105/1992.

A mai arătat că

soluția instanței de judecată din Illinois este rezultatul unei fraude, date

fiind mențiunile contradictorii din actele de procedură depuse la dosarul

prezentei cauze și mai ales datorită faptului că nu apelanta pârâtă ar fi

semnat actul „Notificare solicitare apel” depus la 17 aprilie  2009, deci nu ar

fi declarat apel și nici nu ar fi fost prezentă în instanță și că hotărârea

primei instanțe de a încuviința executarea hotărârii judecătorești pe

teritoriul României este nelegală deoarece instanța nu a fost investită cu o

astfel de cerere, acordându-se mai mult decât s-a cerut.

Reclamanta L.C. a

formulat apel împotriva încheierii din data de 10 septembrie 2010 pronunțată în

cameră de consiliu, solicitând admiterea apelului și schimbarea în totalitate a

încheierii pronunțate de Tribunalul Bihor în sensul îndreptării erorii din

sentința civilă nr. 224/ C din 5 iulie 2010 a Tribunalului Bihor în Dosar nr. 945/111/2010, cu privire la calculul cheltuielilor de judecată la care a fost

obligată pârâta G.L.A., respectiv aceasta să fie obligată la plata sumei de 1.508

lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 1500 lei reprezintă onorariul

de avocat și 8 lei taxa de timbru în favoarea reclamantei.

În motivare, a arătat

că dovada achitării onorariului de avocat a fost depusă pe parcursul ședinței

de judecată din data de 28 iunie 2010 până la finalizarea dezbaterilor din acea

zi.

Prin decizia civilă nr.

178/ A din 28 iunie 2011 Curtea de Apel Oradea a respins ambele apeluri

reținând următoarele.

Prin hotărârea nr. 07-MI-1215528

pronunțată la data de 19 martie 2009 de către instanța de judecată a

Districtului Cook, Primul District Municipal, Statul Illinois, SUA, pârâta G.L.A.

a fost obligată să-i plătească reclamantei L.C. suma de 29.816 dolari S.U.A.

Reclamanta L.C. a

solicitat recunoașterea în România a acestei hotărâri.

În mod corect și

judicios, instanța de fond a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanta L.C.

și a dispus recunoașterea și executarea acestei hotărâri pe teritoriul

României.

Criticile formulate

de apelanta pârâtă G.L., în sensul că înscrisul depus de reclamantă la dosarul

cauzei nu este o hotărâre judecătorească și că aceasta nu ar fi definitivă au

fost găsite nefondate. Astfel, deși i-au fost acordate pârâtei mai multe

termene de judecată, pentru a putea depune dovezi în acest sens, reprezentantul

acesteia la ultimul termen de judecată a arătat că nu dispune de nici un alt

înscris eliberat de instanța din S.U.A. Ori, în acest context, apreciem că

înscrisul, al cărui copie xerox se află la fila 43 dosar apel (traducerea

acestuia se află la fila 43 dosar apel) constituie o hotărâre judecătorească

care poate fi recunoscută pe teritoriul României, fiind îndeplinite prevederile

art. 167 din Legea nr. 105/1992.

Hotărârea

judecătorească a cărei recunoaștere se cere, este definitivă și executorie,

aspecte ce rezultă din înscrisul a cărei copie xerox se află la fila 52 dosar

apel (traducerea se află la fila 53 dosar apel). Astfel, în înscrisul „M.C.O.”

– Decizie – Termen Apel se arată că cererea cu privire la anularea hotărârii

date în

contumacie din

19 martie 2009 depusă de pârâta G.L. a fost respinsă, atrăgându-i-se totodată

atenția acesteia că în cazul în care va mai înainta alte apeluri, va fi

obligată și la plata onorariilor avocațiale.

Nefondate au fost apreciate

și criticile recurentei pârâte G.L. în sensul că ceea ce a hotărât instanța de

judecată din Districtul Cook, Statul Illinois, SUA ar fi rezultatul unei

fraude.

Astfel, apelanta

pârâtă a susținut că există mențiuni contradictorii în actele de procedură

depuse la dosarul cauzei precum și faptul că nu ea a semnat actul „Notificare

solicitare apel” depus la 17 aprilie  2009 și că nici nu ar fi fost prezentă în

instanță. Cu toate acestea, recurenta nu a depus nici o dovadă nici în acest

sens, respectiv că semnătura de pe anumite acte de procedură nu-i aparțin și

nici nu depune dovezi că ar fi invocat aceste nereguli în fața instanței din

Districtul Cook, SUA. Mai mult, deși a susținut că nu a atacat hotărârea

pronunțată de Tribunalul Itinerant din Districtul Cook - SUA din 19 martie  2009,

în înscrisul Decizie - Termen apel (filele 52-53 dosar apel) apare consemnat

faptul că pârâta G.L. a fost prezentă în fața Tribunalului în ședința din 28

aprilie 2009 când i-a fost respins apelul declarat împotriva hotărârii din 19

martie 2009.

Referitor la

încuviințarea executării hotărârii pe teritoriul României, s-a apreciat că

aceasta este consecința firească a recunoașterii unei hotărâri străine, nefiind

necesară existența unei cereri de încuviințare a executării distinctă de

cererea de recunoaștere a hotărârii străine. De altfel, chiar în cererea de

chemare în judecată s-a arătat că reclamanta a încercat punerea în executare

silită a hotărârii pe teritoriul Statelor Unite, dar că în urma demersurilor

efectuate a aflat că pârâta G.L. se află în România și că ar poseda mai multe

imobile pe raza localității Oradea, arătând astfel că este evidentă necesitatea

recunoașterii acestei hotărâri pe teritoriul României.

Referitor la apelul

declarat de reclamanta apelantă L.C. s-a constatat că, în mod corect și

judicios, instanța de fond a respins cererea de îndreptare a erorii materiale

constatând că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 281 C. proc. civ.

Astfel în chiar

cuprinsul motivelor de apel a rezultat că, deși, la ultimul termen de judecată

s-a solicitat cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial,

reclamanta prin reprezentantul său nu a depus dovada achitării onorariului

avocațial odată cu dezbaterea pe fond a cauzei.

Împotriva deciziei

instanței de apel au declarat recurs reclamanta și pârâta.

Reclamanta și-a

întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reiterând

motivele de apel, respectiv că trebuiau acordate și cheltuielile de judecată

reprezentând onorariul de avocat întrucât chitanța doveditoare a fost depusă la

dosar în data de 28 iunie 2010.

În recursul declarat

de pârâtă, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., s-a

susținut că înscrisul depus de reclamantă nu este o hotărâre judecătorească, că

s-au administrat probatorii contradictorii, că hotărârea judecătorească străină

este rezultatul unei fraude și că instanța de apel a dat mai mult decât s-a

cerut atunci când a dispus și încuviințarea executării hotărârii străine pe

teritoriul țării noastre.

Recursul reclamantei

este nul.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul

și dezvoltarea lor.

În ce privește

motivele de nelegalitate care pot fi invocate pe calea recursului, acestea sunt

limitativ reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În speță, recurenta

nu a invocat niciunul dintre cazurile de modificare ori casare prevăzute de

textul menționat anterior și nici dezvoltarea criticilor acestora nu face

posibilă încadrarea, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în vreunul

din motivele de recurs.

Așa-zisele aspecte de

nelegalitate au constat în nemulțumiri față de modalitatea de soluționare a

cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată, aspect care nu poate fi

reținut drept motiv de recurs întemeiat pe punctul 9 al art. 304 C. proc. civ.

Față de cele ce

preced, se va constata nulitatea acestui recurs.

Recursul pârâtei este

fondat pentru considerentele care succed.

Instanța a reținut

greșit că încuviințarea executării hotărârii pronunțate în S.U.A. este

consecința firească a recunoașterii sale pe teritoriul României. Procedând

astfel, a dat mai mult decât s-a cerut.

Prin cererea de

chemare în judecată reclamanta a solicitat doar recunoașterea hotărârii pe

teritoriul țării noastre.

Pentru încuviințarea

executării acesteia, art. 174 din Legea nr. 105/1996 precizează că trebuie să

existe o cerere expresă în acest sens, or, în speță o asemenea cerere nu există.

În plus, pentru

soluționarea unei asemenea cereri instanța este obligată să verifice dacă

hotărârea este executorie pe teritoriul statului care a pronunțat-o și dacă nu

s-a prescris dreptul de a cere executarea ei, verificări care nu au fost

întreprinse deoarece instanța nu le-a considerat necesare.

Celelalte motive de

recurs nu pot fi reținute întrucât, astfel cum corect a apreciat instanța,

recurenta nu a produs nici o probă în susținerea afirmațiilor că înscrisul

prezentat nu ar fi o hotărâre judecătorească, că există mențiuni contradictorii

în actele de procedură și că hotărârea ar fi rezultatul unei fraude. De altfel,

nici în fața instanței străine, unde a fost prezentă la termenul din 28

aprilie  2009, nu a depus nici o dovadă pentru a combate susținerile

reclamantei, motiv pentru care i s-a și respins apelul.

Pentru faptul că

instanța, ignorând obiectul cererii, recunoașterea hotărârii străine, s-a

pronunțat și asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv încuviințarea executării

hotărârii, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. și nu pct. 8,

cum a indicat recurenta, recursul se va admite, se va modifica în parte decizia,

în sensul admiterii apelului pârâtei și înlăturării dispoziției privind

încuviințarea executării hotărârii pronunțate în S.U.A. pe teritoriul țării

noastre.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanta L.C. împotriva deciziei nr. 178 din 28 iunie 2011 a

Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Admite recursul

declarat de pârâta G.L.A. împotriva aceleiași decizii pe care o modifică în

sensul că admite apelul declarat de pârâta G.L.A. împotriva sentinței civile nr.

224/ C din 5 mai 2010 a Tribunalului Bihor și înlătură dispoziția privind încuviințarea

executării hotărârii judecătorești nr. 07-MI-1215528 pronunțată la 19 martie

2009 de către Instanța Judecătorească a Districtului Cook, Primul District

Municipal al Statului Illinois S.U.A., pe teritoriul României.

Menține restul

dispozițiilor sentinței și deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 iunie 2012.