ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2535/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2535/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2279/2007 pronunțată

la 26 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția de nelegalitate formulată de reclamanta A.V.A.S. în

contradictoriu cu pârâții SC Ș.S. SA (fosta SC V.P. SA) Râmnicu Vâlcea, Comisia

Națională a Valorilor Mobiliare București și intervenienta B.I.L. București, căreia

i-a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată alături de pârâta SC

Ș.S. SA.

Excepția de nelegalitate

a dispunerii de măsuri nr. 2/2006 a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare a fost

invocată de reclamantă în cadrul Dosarului cu nr. 634/COM/2006 aflat pe rolul Tribunalului

Vâlcea.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că dispunerea de măsuri nr. 2/2006 a fost emisă

de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare în aplicarea dispozițiilor Legii

nr. 297/2004 privind piața de capital, prin aceasta edictându-se unele norme aplicabile

acțiunilor înscrise la Cota Bursei de Valori București la data emiterii acestui

act normativ 20 decembrie 2005, unul din principiile care au stat la baza măsurilor

adoptate fiind cel potrivit căruia voința acționarilor unei societăți comerciale

este suverană atât timp cât nu contravine prevederilor legale, principiu ce se regăsește

și în Legea nr. 297/2004 care la art. 242 stabilește dreptul acționarilor de a se

retrage din societate la un preț echitabil în cazul unei hotărâri a Adunării

Generale a Acționarilor referitoare la fuziuni/divizări ce implica alocarea de acțiuni

ce nu sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată.

A mai reținut instanța

de fond și faptul că dispunerea de măsuri nr. 2/2006 este un act normativ emis de

către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare în exercitarea atribuțiilor sale de

autoritate de reglementare în domeniul pieței de capital, funcționarea pieței de

capital și operațiunile care se desfășoară pe aceasta fiind reglementate de Legea

nr. 297/2004, normă cu caracter special și care se completează cu cele generale

prevăzute de Legea nr. 31/1990 R privind societățile comerciale conform cărora organul

suprem de conducere și decizie al societății comerciale este Adunarea Generală a

Acționarilor care o compun, ea concentrând întreaga voință socială.

Se precizează totodată

în considerentele sentinței recurate și faptul că în cuprinsul Legii nr. 297/2004,

pe lângă ipoteza prevăzută de art. 206 care reglementează „Retragerea acționarilor

dintr-o societate comercială”, mai sunt prevăzute o serie de situații care se referă

la retragerea acțiunilor unei societăți de la tranzacționare și se enumeră ipotezele

prevăzute de art. 234 lit. d), art. 134 alin. (1) și (2) lit. b).

De asemenea, se menționează

și faptul că situații care au ca efect retragerea de la tranzacționare mai sunt

prevăzute și în alte acte normative, un exemplu în acest sens constituindu-l Legea

nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, conform art. 43 alin. (2) „la data primirii

de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a comunicării privind intrarea

în procedura falimentului intervine retragerea valorilor mobiliare de pe piața reglementată

pe care acestea se tranzacționează”.

Concluzionează instanța

de fond că o hotărâre a Adunării Generale a Acționarilor în legătură cu forma societății

nu poate fi considerată contrară legii și deci includerea în dispunerea de măsuri

nr. 2/2006 a posibilității de retragere de la tranzacționare a valorilor mobiliare

ale societăților emitente prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nu constituie

o completare a cadrului legal existent, ci punerea în aplicarea unor dispoziții

legale cu caracter general adaptate la specificul pieței de capital, excepția de

nelegalitate invocată fiind astfel nefondată.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs în termenul prevăzut de lege - art. 301 C. proc. civ. - reclamanta

A.V.A.S. București, criticând-o pentru nelegalitate și invocând motivul de modificare

a sentinței prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „când hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii”.

În esență, prin motivele

de recurs formulate, reclamanta-recurentă susține următoarele:

Instanța de fond a ignorat

reglementările legale în vigoare, aplicabile speței, în special dispozițiile Legii

nr. 297/2004, considerând că prin emiterea dispunerii de măsuri nr. 2/2006 nu au

fost încălcate prevederile art. 242 din Legea nr. 297/2004, ce instituie principiul

conform căruia voința acționarilor unei societăți comerciale este suverană atât

timp cât nu contravine prevederilor legale.

În Legea nr. 297/2004,

precizează recurenta nu există nici o prevedere care să permită delistarea pe baza

hotărârii Adunării Generale a Asociaților societății emitente a valorilor mobiliare,

singura posibilitate expresă pe care o are o societate emitentă admisă la tranzacționare

de a se delista, fiind cea prevăzută de art. 234 pct. d și anume în condițiile în

care Comisia Națională a Valorilor Mobiliare constată că nu se mai poate menține

o piață ordonată.

Or, dispunerea de măsuri

nr. 2/2006, adaugă în mod nepermis la lege, stabilind o nouă situație în care ar

fi permisă delistarea, respectiv prin voința acționarilor majoritari într-o societate

deschisă, care se concretizează prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor

adoptată chiar și cu votul a 50% plus 1 din acțiunile societății.

Printre cazurile în care

se poate exercita dreptul de retragere al acționarilor unei societăți admisă la

tranzacționare, prevăzute de art. 242 din Legea nr. 297/2004 nu figurează și procedura

de delistare pe baza hotărârii adunării generale, astfel încât în absența unei prevederi

exprese la nivel de lege este evidentă nelegalitatea actului administrativ contestat.

- Nelegalitatea dispunerii

de măsuri nr. 2/2006 este justificată și de încălcarea drepturilor acționarilor

(minoritari) prevăzute de legislația aplicabilă pieței de capital, aceștia fiind

privați de posibilitatea obținerii unui preț echitabil determinat pe bază de cerere

și ofertă, și totodată prin emiterea actului administrativ contestat s-a încălcat

dreptul de proprietate al acestor acționari prin limitarea atributului dispoziției,

fiind prejudiciate și interesele A.V.A.S. în calitatea sa de acționar în numele

statului la SC Ș.S. SA.

- Dispunerea de măsuri

nr. 2/2006 este nelegală și pentru faptul că s-a transmis Adunării Generale Extraordinare

a Acționarilor competența de a se pronunța cu privire la retragerea de la tranzacționare

a acțiunilor societății, fapt ce intră în concurs cu o serie de alte proceduri speciale,

cum ar fi de exemplu procedura specială de privatizare reglementată de Legea

nr. 137/2002, cu modificările ulterioare și care privește societățile comerciale

la care statul este acționar, acțiunile putând fi înstrăinate de către instituția

implicată prin mai multe metode printre care și cea privind licitația electronică

pe piața de capital.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii excepției

de nelegalitate și constatarea nelegalității actului administrativ „Dispunerea de

măsuri nr. 2/2006” emisă de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

Au depus întâmpinări intimatele

SC Ș.S. SA Râmnicu Vâlcea (pârâta) și B.I.L. București (intervenienta), solicitând

respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca

legală și temeinică.

Intimata-pârâtă Comisia

Națională a Valorilor Mobiliare a depus note scrise, solicitând respingerea recursului

ca nefondat.

La termenul din 4 iunie

2008, în recurs, a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul recurentei

A.V.A.S., I.A., în calitate de asociat minoritar al SC Ș.S. SA - cerere ce a fost

admisă, în principiu, de către instanță, în conformitate cu art. 51 C. proc.

civ.

În cererea de intervenție

formulată intervenientul I.A. aduce aceleași critici hotărârii instanței de fond

de respingere a excepției de nelegalitate a dispunerii de măsuri nr. 2/2006 emisă

de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, ca și cele formulate de recurenta-reclamantă.

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs formulate de recurenta-reclamantă A.V.A.S. și în raport de dispozițiile

legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de contencios

administrativ a fost sesizată în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

cu excepția de nelegalitate a prevederilor dispunerii de măsuri nr. 2/2006 emisă

de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, excepție invocată de reclamanta A.V.A.S.

Art. 1 pct. 1 din dispunerea

de măsuri nr. 2/2006 emisă de Comisia Națională a Valorilor Mobliare prevede: „Valorile

mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată pot fi retrase de la

tranzacționare în condițiile prevăzute la art. 87 din Regulamentul Comisiei Naționale

a Valorilor Mobiliare nr. 13/2004 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare,

precum și ca urmare a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor de

retragere de la tranzacționare, în următoarele condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ:

a) acordarea de către

acționarii care nu sunt de acord cu hotărârea Adunării Generale a dreptului prevăzut

de art. 242 din Legea nr. 297/2004 referitor la retragerea din societate, precum

și a dreptului de a obține contravaloarea acțiunilor, cu respectarea procedurii

prevăzută la alin. (2)-(7);

b) respectarea reglementărilor

pieței reglementate.

Atât Legea nr. 297/2004

cât și Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin O.U.G. nr.

25/2002 și Legea nr. 514/2002, conferă Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare

dreptul de a emite reglementări în planul pieței de capital.

Astfel, art. 1 alin.

(3) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital prevede că „Comisia

Națională a Valorilor Mobiliare este activitatea competentă care aplică prevederile

prezentei legi, prin exercitarea prerogativelor stabilite în statutul său”, iar

art. 1 din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare prevede că „Comisia

Națională a Valorilor Mobiliare este o autoritate administrativă autonomă cu personalitate

juridică, care reglementează și supraveghează piața de capital, piețele reglementate

de mărfuri și instrumente financiare derivate, precum și instituțiile și operațiunile

specifice acestora”.

Art. 7 din același Statut

al Comisiei Naționale a Valorii Mobiliare, menționează că „în vederea îndeplinirii

obiectivelor stabilite de art. 2, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare își exercită

prerogativele legale privind reglementarea prin adoptarea de norme, emiterea de

acte individuale și dispunerea de măsuri, după deliberare în ședințe ținute conform

prevederilor art. 3”.

Rezultă astfel neîndoielnic

faptul că Comisia Națională a Valorilor Mobiliare are dreptul de a emite reglementări

în domeniul pieței de capital și prin urmare avea și dreptul de a emite, cu deplina

respectare a legii, dispunerea de măsuri nr. 2/2006.

Prima critică ce o aduce

recurenta-reclamantă sentinței instanței de fond se referă la faptul că greșit prima

instanță a considerat că nu au fost încălcate prevederile art. 242 din Legea

nr. 297/2004, în condițiile în care acest text de lege nu enumeră și procedura de

delistare pe baza hotărârii Adunării Generale printre cazurile în care se poate

exercita dreptul de retragere al acționarilor unei societăți admisă la tranzacționare.

Art. 242 din Legea

nr. 297/2004 prevede că, acționarii unei societăți admise la tranzacționare, care

nu sunt de acord cu hotărârile luate de Adunarea Generală cu privire la fuziuni

sau divizări, care implică alocare de acțiuni care nu sunt admise la tranzacționare

pe o piață reglementată, au dreptul de a se retrage din societate și de a obține

de la aceasta contravaloarea acțiunilor, conform art. 133 din Legea nr. 31/1990”,

iar art. 134 (fost 133) din Legea nr. 31/1990 stabilește la alin. (2) - (5) care

este procedura de urmat în cazul retragerii acționarilor din societate.

Este de remarcat faptul

că legiuitorul a avut grijă ca prevederile speciale în materia societăților comerciale

să se completeze cu cele menționate în Legea nr. 31/1990 și care reprezintă dreptul

comun în materie.

Este adevărat că Legea

nr. 297/2004 privind piața de capital nu cuprinde nici o prevedere expresă, privind

delistarea în baza hotărârii Adunării Generale, dar nici nu interzice această modalitate

de delistare.

În baza dreptului conferit

de lege, dar și a obligației de a emite reglementări în domeniul pieței de capital,

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a înțeles să expliciteze dispozițiile

art. 242 din Legea nr. 297/2004 ca o garanție juridică în favoarea acționarilor,

prin trimiterea la art. 134 din Legea nr. 31/1990, încorporând astfel și procedura

de retragere din societate, așa încât nu poate fi reținută susținerea recurentei

cum că s-ar fi încălcat prevederile acestui text de lege și drepturile acționarilor

minoritari care ar fi fost prejudiciați.

Este de observat că, procedura

de retragere din societate nu aduce atingere „atributului dispoziției” din dreptul

de proprietate al acționarilor, așa cum pretinde recurenta, aceștia având dreptul

de retragere și nu obligația, astfel încât ei pot rămâne în continuare acționari

ai societății delistate, păstrându-și dreptul de proprietate asupra acțiunilor.

Pe de altă parte

alin. (4) al art. 133, reglementează modul de stabilire al prețului plătit de societate

pentru acțiunile celui ce exercită dreptul de retragere, acesta fiind valoarea medie

ce rezultă din aplicarea a cel puțin două metode de evaluare recunoscut de legislația

în vigoare la data evaluării, calculul fiind făcut de un expert autorizat independent.

Critica recurentei, vizând

încălcarea art. 234 pct. d din Legea nr. 297/2004, articol, care în viziunea recurentei-reclamante,

cuprinde o enumerare limitativă a cazurilor în care se poate face retragerea de

la tranzacționare este și ea nefondată.

Din conținutul textului

de lege sus-menționat nu rezultă că ar fi vorba de o enumerare limitativă a cazurilor

de retragere de la tranzacționare, textul de lege referindu-se de fapt la faptul

că în virtutea prerogativelor pe care le are „pentru valorile mobiliare admise la

tranzacționare pe o piață reglementată”, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare,

ca autoritate de supraveghere a pieței de capital este abilitată să ia măsuri atunci

când consideră „că nu se mai poate menține o piață ordonată pentru respectivele

valori mobiliare”.

Mai mult decât atât, textul

de lege dă posibilitatea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare în calitatea sa

de autoritate autonomă de reglementare a pieței de capital, de a dispune în exercitarea

prerogativelor sale de o marjă de apreciere limitată de scopul legii ce o are de

pus în aplicare.

Deci, atâta timp cât dispozițiile

art. 234 lit. d) din Legea nr. 297/2004 nu instituie absolut nici o limitare a cazurilor

de delistare, este de la sine înțeles că pot exista și alte cazuri de retragere

de la tranzacționare, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare ca autoritate de reglementare

a pieței de capital având dreptul de a reglementa și astfel de alte cazuri.

Dar, așa, cum corect a

reținut și instanța de fond, situații care au ca efect retragerea de la tranzacționare

mai sunt prevăzute și în alte acte normative, cum de exemplu este Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, conform căreia „La data primirii de către Comisia

Națională a Valorilor Mobiliare a comunicării privind intrarea în procedura falimentului

intervine retragerea valorilor mobile de pe piața reglementată pe care acestea se

tranzacționează”.

Prin urmare, contrar susținerilor

recurentei-reclamante, actul administrativ atacat nu adaugă la lege, retragerea

de la tranzacționare a valorilor mobiliare fiind o materie distinctă comparativ

cu cea privind vânzarea acțiunilor deținute de acționarii care nu au subscris în

cadrul ofertei reglementate de art. 206 din Legea nr. 297/2004.

Includerea în dispunerea

de măsuri nr. 2/2006 a posibilității de retragere de la tranzacționare a valorilor

mobiliare ale societăților emitente prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor

nu constituie o completare a cadrului legal existent, ci punerea în aplicare a unor

dispoziții legale cu caracter general, adaptate la specificul pieței de capital.

Este de fapt și o consecință

a aplicării principiului de drept al simetriei juridice și cel al majorității din

dreptul societăților comerciale pentru că dacă admiterea la tranzacționare se poate

face în baza unei hotărâri în acest sens a Adunării Generale, atunci și retragerea

de la tranzacționare este posibilă tot ca urmare a adoptării unei hotărâri a Adunării

Generale a Acționarilor.

Cât privește ultima critică

pe care recurenta-reclamantă o aduce, referitoare la influența negativă a acestui

mod de retragere de la tranzacționare a acțiunilor societății comerciale asupra

procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 137/2002, se constată că este total nefondată,

între cele două reglementări juridice neexistând nici o legătură.

De fapt, chiar recurenta

utilizează sintagma „intră în concurs” fără a face nici un fel de precizări în sensul

încălcării legislației privatizării, pentru că chiar și această legislație nu interzice

în vreun fel delistările societății comerciale de pe piața de capital.

Pentru toate aceste considerente,

constatând că instanța de fond a dat o rezolvare temeinică și legală excepției de

nelegalitate invocată, în baza art. 312 C. proc. civ. recursul declarat de reclamantă

va fi respins ca nefondat.

Ca o consecință se va

respinge și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul I.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.V.A.S. împotriva sentinței civile nr. 2279 din 26 septembrie 2007 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat

precum și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul I.A.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 iunie 2008.