ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2535/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2279/2007 pronunțată la 26 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate formulată de reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâții SC Ș.S. SA (fosta SC V.P. SA) Râmnicu Vâlcea, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare București și intervenienta B.I.L. București, căreia i-a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată alături de pârâta SC Ș.S. SA. Excepția de nelegalitate a dispunerii de măsuri nr. 2/2006 a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare a fost invocată de reclamantă în cadrul Dosarului cu nr. 634/COM/2006 aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că dispunerea de măsuri nr. 2/2006 a fost emisă de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, prin aceasta edictându-se unele norme aplicabile acțiunilor înscrise la Cota Bursei de Valori București la data emiterii acestui act normativ 20 decembrie 2005, unul din principiile care au stat la baza măsurilor adoptate fiind cel potrivit căruia voința acționarilor unei societăți comerciale este suverană atât timp cât nu contravine prevederilor legale, principiu ce se regăsește și în Legea nr. 297/2004 care la art. 242 stabilește dreptul acționarilor de a se retrage din societate la un preț echitabil în cazul unei hotărâri a Adunării Generale a Acționarilor referitoare la fuziuni/divizări ce implica alocarea de acțiuni ce nu sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată.

A mai reținut instanța de fond și faptul că dispunerea de măsuri nr. 2/2006 este un act normativ emis de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare în exercitarea atribuțiilor sale de autoritate de reglementare în domeniul pieței de capital, funcționarea pieței de capital și operațiunile care se desfășoară pe aceasta fiind reglementate de Legea nr. 297/2004, normă cu caracter special și care se completează cu cele generale prevăzute de Legea nr. 31/1990 R privind societățile comerciale conform cărora organul suprem de conducere și decizie al societății comerciale este Adunarea Generală a Acționarilor care o compun, ea concentrând întreaga voință socială.

Se precizează totodată în considerentele sentinței recurate și faptul că în cuprinsul Legii nr. 297/2004, pe lângă ipoteza prevăzută de art. 206 care reglementează „Retragerea acționarilor dintr-o societate comercială”, mai sunt prevăzute o serie de situații care se referă la retragerea acțiunilor unei societăți de la tranzacționare și se enumeră ipotezele prevăzute de art. 234 lit. d), art. 134 alin. (1) și (2) lit. b). De asemenea, se menționează și faptul că situații care au ca efect retragerea de la tranzacționare mai sunt prevăzute și în alte acte normative, un exemplu în acest sens constituindu-l Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, conform art. 43 alin. (2) „la data primirii de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a comunicării privind intrarea în procedura falimentului intervine retragerea valorilor mobiliare de pe piața reglementată pe care acestea se tranzacționează”.

Concluzionează instanța de fond că o hotărâre a Adunării Generale a Acționarilor în legătură cu forma societății nu poate fi considerată contrară legii și deci includerea în dispunerea de măsuri nr. 2/2006 a posibilității de retragere de la tranzacționare a valorilor mobiliare ale societăților emitente prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nu constituie o completare a cadrului legal existent, ci punerea în aplicarea unor dispoziții legale cu caracter general adaptate la specificul pieței de capital, excepția de nelegalitate invocată fiind astfel nefondată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul prevăzut de lege - art. 301 C. proc. civ. - reclamanta A.V.A.S. București, criticând-o pentru nelegalitate și invocând motivul de modificare a sentinței prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., respectiv „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. În esență, prin motivele de recurs formulate, reclamanta-recurentă susține următoarele: Instanța de fond a ignorat reglementările legale în vigoare, aplicabile speței, în special dispozițiile Legii nr. 297/2004, considerând că prin emiterea dispunerii de măsuri nr. 2/2006 nu au fost încălcate prevederile art. 242 din Legea nr. 297/2004, ce instituie principiul conform căruia voința acționarilor unei societăți comerciale este suverană atât timp cât nu contravine prevederilor legale.

În Legea nr. 297/2004, precizează recurenta nu există nici o prevedere care să permită delistarea pe baza hotărârii Adunării Generale a Asociaților societății emitente a valorilor mobiliare, singura posibilitate expresă pe care o are o societate emitentă admisă la tranzacționare de a se delista, fiind cea prevăzută de art. 234 pct. d și anume în condițiile în care Comisia Națională a Valorilor Mobiliare constată că nu se mai poate menține o piață ordonată. Or, dispunerea de măsuri nr. 2/2006, adaugă în mod nepermis la lege, stabilind o nouă situație în care ar fi permisă delistarea, respectiv prin voința acționarilor majoritari într-o societate deschisă, care se concretizează prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor adoptată chiar și cu votul a 50% plus 1 din acțiunile societății.

Printre cazurile în care se poate exercita dreptul de retragere al acționarilor unei societăți admisă la tranzacționare, prevăzute de art. 242 din Legea nr. 297/2004 nu figurează și procedura de delistare pe baza hotărârii adunării generale, astfel încât în absența unei prevederi exprese la nivel de lege este evidentă nelegalitatea actului administrativ contestat. - Nelegalitatea dispunerii de măsuri nr. 2/2006 este justificată și de încălcarea drepturilor acționarilor (minoritari) prevăzute de legislația aplicabilă pieței de capital, aceștia fiind privați de posibilitatea obținerii unui preț echitabil determinat pe bază de cerere și ofertă, și totodată prin emiterea actului administrativ contestat s-a încălcat dreptul de proprietate al acestor acționari prin limitarea atributului dispoziției, fiind prejudiciate și interesele A.V.A.S.

în calitatea sa de acționar în numele statului la SC Ș.S. SA. - Dispunerea de măsuri nr. 2/2006 este nelegală și pentru faptul că s-a transmis Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor competența de a se pronunța cu privire la retragerea de la tranzacționare a acțiunilor societății, fapt ce intră în concurs cu o serie de alte proceduri speciale, cum ar fi de exemplu procedura specială de privatizare reglementată de Legea nr. 137/2002, cu modificările ulterioare și care privește societățile comerciale la care statul este acționar, acțiunile putând fi înstrăinate de către instituția implicată prin mai multe metode printre care și cea privind licitația electronică pe piața de capital. Se solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii excepției de nelegalitate și constatarea nelegalității actului administrativ „Dispunerea de măsuri nr. 2/2006” emisă de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

Au depus întâmpinări intimatele SC Ș.S. SA Râmnicu Vâlcea (pârâta) și B.I.L. București (intervenienta), solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică. Intimata-pârâtă Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a depus note scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat. La termenul din 4 iunie 2008, în recurs, a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul recurentei A.V.A.S., I.A., în calitate de asociat minoritar al SC Ș.S. SA - cerere ce a fost admisă, în principiu, de către instanță, în conformitate cu art. 51 C. proc. civ. În cererea de intervenție formulată intervenientul I.A. aduce aceleași critici hotărârii instanței de fond de respingere a excepției de nelegalitate a dispunerii de măsuri nr. 2/2006 emisă de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, ca și cele formulate de recurenta-reclamantă.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate de recurenta-reclamantă A.V.A.S. și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de contencios administrativ a fost sesizată în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu excepția de nelegalitate a prevederilor dispunerii de măsuri nr. 2/2006 emisă de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, excepție invocată de reclamanta A.V.A.S.

Art. 1 pct. 1 din dispunerea de măsuri nr. 2/2006 emisă de Comisia Națională a Valorilor Mobliare prevede: „Valorile mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată pot fi retrase de la tranzacționare în condițiile prevăzute la art. 87 din Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 13/2004 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare, precum și ca urmare a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor de retragere de la tranzacționare, în următoarele condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ: a) acordarea de către acționarii care nu sunt de acord cu hotărârea Adunării Generale a dreptului prevăzut de art. 242 din Legea nr. 297/2004 referitor la retragerea din societate, precum și a dreptului de a obține contravaloarea acțiunilor, cu respectarea procedurii prevăzută la alin. (2)-(7); b) respectarea reglementărilor pieței reglementate.

Atât Legea nr. 297/2004 cât și Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002 și Legea nr. 514/2002, conferă Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare dreptul de a emite reglementări în planul pieței de capital. Astfel, art. 1 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital prevede că „Comisia Națională a Valorilor Mobiliare este activitatea competentă care aplică prevederile prezentei legi, prin exercitarea prerogativelor stabilite în statutul său”, iar art. 1 din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare prevede că „Comisia Națională a Valorilor Mobiliare este o autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică, care reglementează și supraveghează piața de capital, piețele reglementate de mărfuri și instrumente financiare derivate, precum și instituțiile și operațiunile specifice acestora”.

Art. 7 din același Statut al Comisiei Naționale a Valorii Mobiliare, menționează că „în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite de art. 2, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare își exercită prerogativele legale privind reglementarea prin adoptarea de norme, emiterea de acte individuale și dispunerea de măsuri, după deliberare în ședințe ținute conform prevederilor art. 3”. Rezultă astfel neîndoielnic faptul că Comisia Națională a Valorilor Mobiliare are dreptul de a emite reglementări în domeniul pieței de capital și prin urmare avea și dreptul de a emite, cu deplina respectare a legii, dispunerea de măsuri nr. 2/2006.

Prima critică ce o aduce recurenta-reclamantă sentinței instanței de fond se referă la faptul că greșit prima instanță a considerat că nu au fost încălcate prevederile art. 242 din Legea nr. 297/2004, în condițiile în care acest text de lege nu enumeră și procedura de delistare pe baza hotărârii Adunării Generale printre cazurile în care se poate exercita dreptul de retragere al acționarilor unei societăți admisă la tranzacționare.

Art. 242 din Legea nr. 297/2004 prevede că, acționarii unei societăți admise la tranzacționare, care nu sunt de acord cu hotărârile luate de Adunarea Generală cu privire la fuziuni sau divizări, care implică alocare de acțiuni care nu sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, au dreptul de a se retrage din societate și de a obține de la aceasta contravaloarea acțiunilor, conform art. 133 din Legea nr. 31/1990”, iar art. 134 (fost 133) din Legea nr. 31/1990 stabilește la alin. (2) - (5) care este procedura de urmat în cazul retragerii acționarilor din societate. Este de remarcat faptul că legiuitorul a avut grijă ca prevederile speciale în materia societăților comerciale să se completeze cu cele menționate în Legea nr. 31/1990 și care reprezintă dreptul comun în materie.

Este adevărat că Legea nr. 297/2004 privind piața de capital nu cuprinde nici o prevedere expresă, privind delistarea în baza hotărârii Adunării Generale, dar nici nu interzice această modalitate de delistare. În baza dreptului conferit de lege, dar și a obligației de a emite reglementări în domeniul pieței de capital, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a înțeles să expliciteze dispozițiile art. 242 din Legea nr. 297/2004 ca o garanție juridică în favoarea acționarilor, prin trimiterea la art. 134 din Legea nr. 31/1990, încorporând astfel și procedura de retragere din societate, așa încât nu poate fi reținută susținerea recurentei cum că s-ar fi încălcat prevederile acestui text de lege și drepturile acționarilor minoritari care ar fi fost prejudiciați.

Este de observat că, procedura de retragere din societate nu aduce atingere „atributului dispoziției” din dreptul de proprietate al acționarilor, așa cum pretinde recurenta, aceștia având dreptul de retragere și nu obligația, astfel încât ei pot rămâne în continuare acționari ai societății delistate, păstrându-și dreptul de proprietate asupra acțiunilor. Pe de altă parte alin. (4) al art. 133, reglementează modul de stabilire al prețului plătit de societate pentru acțiunile celui ce exercită dreptul de retragere, acesta fiind valoarea medie ce rezultă din aplicarea a cel puțin două metode de evaluare recunoscut de legislația în vigoare la data evaluării, calculul fiind făcut de un expert autorizat independent.

Critica recurentei, vizând încălcarea art. 234 pct. d din Legea nr. 297/2004, articol, care în viziunea recurentei-reclamante, cuprinde o enumerare limitativă a cazurilor în care se poate face retragerea de la tranzacționare este și ea nefondată. Din conținutul textului de lege sus-menționat nu rezultă că ar fi vorba de o enumerare limitativă a cazurilor de retragere de la tranzacționare, textul de lege referindu-se de fapt la faptul că în virtutea prerogativelor pe care le are „pentru valorile mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată”, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, ca autoritate de supraveghere a pieței de capital este abilitată să ia măsuri atunci când consideră „că nu se mai poate menține o piață ordonată pentru respectivele valori mobiliare”.

Mai mult decât atât, textul de lege dă posibilitatea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare în calitatea sa de autoritate autonomă de reglementare a pieței de capital, de a dispune în exercitarea prerogativelor sale de o marjă de apreciere limitată de scopul legii ce o are de pus în aplicare. Deci, atâta timp cât dispozițiile art. 234 lit. d) din Legea nr. 297/2004 nu instituie absolut nici o limitare a cazurilor de delistare, este de la sine înțeles că pot exista și alte cazuri de retragere de la tranzacționare, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare ca autoritate de reglementare a pieței de capital având dreptul de a reglementa și astfel de alte cazuri.

Dar, așa, cum corect a reținut și instanța de fond, situații care au ca efect retragerea de la tranzacționare mai sunt prevăzute și în alte acte normative, cum de exemplu este Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, conform căreia „La data primirii de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a comunicării privind intrarea în procedura falimentului intervine retragerea valorilor mobile de pe piața reglementată pe care acestea se tranzacționează”. Prin urmare, contrar susținerilor recurentei-reclamante, actul administrativ atacat nu adaugă la lege, retragerea de la tranzacționare a valorilor mobiliare fiind o materie distinctă comparativ cu cea privind vânzarea acțiunilor deținute de acționarii care nu au subscris în cadrul ofertei reglementate de art. 206 din Legea nr. 297/2004.

Includerea în dispunerea de măsuri nr. 2/2006 a posibilității de retragere de la tranzacționare a valorilor mobiliare ale societăților emitente prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nu constituie o completare a cadrului legal existent, ci punerea în aplicare a unor dispoziții legale cu caracter general, adaptate la specificul pieței de capital. Este de fapt și o consecință a aplicării principiului de drept al simetriei juridice și cel al majorității din dreptul societăților comerciale pentru că dacă admiterea la tranzacționare se poate face în baza unei hotărâri în acest sens a Adunării Generale, atunci și retragerea de la tranzacționare este posibilă tot ca urmare a adoptării unei hotărâri a Adunării Generale a Acționarilor.

Cât privește ultima critică pe care recurenta-reclamantă o aduce, referitoare la influența negativă a acestui mod de retragere de la tranzacționare a acțiunilor societății comerciale asupra procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 137/2002, se constată că este total nefondată, între cele două reglementări juridice neexistând nici o legătură. De fapt, chiar recurenta utilizează sintagma „intră în concurs” fără a face nici un fel de precizări în sensul încălcării legislației privatizării, pentru că chiar și această legislație nu interzice în vreun fel delistările societății comerciale de pe piața de capital. Pentru toate aceste considerente, constatând că instanța de fond a dat o rezolvare temeinică și legală excepției de nelegalitate invocată, în baza art. 312 C. proc.

civ. recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat. Ca o consecință se va respinge și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul I.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.V.A.S. împotriva sentinței civile nr. 2279 din 26 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat precum și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul I.A. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 iunie 2008.