ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 549/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 549/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1233 din 09 mai 2007,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

- a respins excepția lipsei

de interes a reclamantului E.B., excepție invocată de pârâta Comisia Națională a

Valorilor Mobiliare, reținând că reclamantul, fiind acționar minoritar, are un interes

legitim și actual în condițiile în care contestă legalitatea art. 74 alin. (8) din

Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 1/2006;

- a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul E.B., în contradictoriu cu pârâta

Comisia Națională a

Valorilor Mobiliare

,

și a anulat prevederile art. 74 alin. (8) din Regulamentul Comisiei Naționale a

Valorilor Mobiliare nr. 1/2006, reținând, în esență, că aceste prevederi, impunând

acționarilor să vândă acțiunile deținute și lăsându-le doar posibilitatea de a opta

asupra modalității de încasare a prețului echitabil stabilit, exced cadrului legal

stabilit prin art. 206 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, care, în

condițiile reglementate, prevăd doar dreptul ofertantului de a solicita acționarilor

care nu au subscris să îi vândă acțiunile deținute. Curtea de apel a reținut că

nu poate fi primită apărarea pârâtei în sensul că Regulamentul nr. 1/2006 a fost

emis în conformitate cu Directiva nr. 2004/25/EC privind ofertele publice de preluare,

întrucât în temeiul dreptului acționarului majoritar, prevăzut de Legea nr. 297/2004

nu poate fi stabilită prin Regulament obligația de vânzare a acțiunilor, care excede

chiar prevederilor Directivei.

Reținând că nu a avut

loc vânzarea acțiunilor deținute de reclamant, Curtea de apel a respins ca neîntemeiate

capetele de cerere referitoare la obligarea

Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare,

SC R. SA, SC E.B. SA

și SC I.I. SA să ia măsurile necesare pentru revenirea la situația anterioară vânzării

abuzive a acțiunilor deținute de E.B. la SC E.B. SA și la obligarea pârâtei la plata

de daune interese.

Împotriva sentinței civile

nr. 1233 din 09 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamantul E.B., cât și pârâta

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

În recursul său, reclamantul,

fără a-și încadra criticile în cazurile prevăzute la art. 304 și 304

1

C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut, în esență, că hotărârea instanței

este nelegală și netemeinică în ceea ce privește respingerea capătului de cerere

prin care a solicitat despăgubiri al căror cuantum l-a lăsat la aprecierea instanței,

precum și pentru neacordarea cheltuielilor de judecată.

În recursul formulat,

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8

și 9, precum și art. 304

1

C. proc. civ. susținând, în esență, următoarele

critici:

- hotărârea instanței

de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii;

- prin hotărârea dată,

instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, a schimbat natura și

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia;

- instanța de fond a dat

o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

autoritatea publică este întemeiat.

Instanța de fond, admițând

în parte acțiunea și dispunând anularea prevederilor 74 alin. (8) din Regulamentul

nr. 1/206 emis de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, a reținut în esență,

că aceste prevederi sunt nelegale în raport cu prevederile art. 206 din Legea

nr. 297/2004 privind piața de capital.

Astfel, a argumentat instanța

de fond, prevederile regulamentare respective impun acționarilor minoritari obligația

de a-și vinde acțiunile, deși art. 206 din Legea nr. 297/ 2004 nu reglementează

o astfel de obligație, ci doar posibilitatea ca acționarul majoritar să solicite

acționarilor, care nu au subscris în cadrul ofertei, să-și vândă respectivele acțiuni.

Într-adevăr, potrivit

art. 74 alin. (8) din Regulamentul nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile

cu valori mobiliare „acționarii existenți sunt obligați să vândă acțiunile deținute

către acționarul care își exercită dreptul precizat la art. 206 din Legea nr. 297/2004

și pot comunica intermediarului modalitatea aleasă pentru realizarea plății acțiunilor

ce le dețin respectiv mandat poștal cu confirmare de primire sau transfer bancar,

în termen de maximum 12 zile lucrătoare de la data publicării anunțului menționat

la alin. (1). În cazul în care o asemenea comunicare nu este făcută către intermediar,

acesta efectuează plata acțiunilor prin mandat poștal cu confirmare de primire la

adresa acționarului menționată în structura consolidată a acționariatului emitentului

prevăzută la alin. (7)”.

De asemenea, potrivit

art. 206 din Legea nr. 297/2004,

„(1) Urmare a derulării

unei oferte publice de cumpărare adresată tuturor acționarilor și pentru toate deținerile

acestora, ofertantul are dreptul să solicite acționarilor care nu au subscris în

cadrul ofertei să-i vândă respectivele acțiuni, la un preț echitabil, dacă acesta

se află în una din următoarele situații:

a) deține acțiuni reprezentând

mai mult de 95% din capitalul social;

b) a achiziționat, în

cadrul ofertei publice de cumpărare adresată tuturor acționarilor și pentru toate

deținerile acestora, acțiuni reprezentând mai mult de 90% din cele vizate în cadrul

ofertei.

(2) În situația în care

societatea a emis mai multe clase de acțiuni, prevederile alin. (1) se vor aplica

separat pentru fiecare clasă.

(3) Prețul oferit în cadrul

unei oferte publice de preluare obligatorii, precum și în cadrul unei oferte publice

de preluare voluntare, în care ofertantul a achiziționat prin subscrierile din cadrul

ofertei, acțiuni reprezentând mai mult de 90% din acțiunile vizate, se consideră

a fi un preț echitabil.

(4) În situația menționată

la alin. (3), prezumția referitoare la prețul echitabil se aplică numai în situația

în care ofertantul își exercită dreptul precizat la alin. (1), în termen de 3 luni

de la data finalizării respectivei oferte. În caz contrar, prețul va fi determinat

de un expert independent în conformitate cu standardele internaționale de evaluare.

(5) Prețul determinat

de un expert independent se aduce la cunoștința publicului prin intermediul pieței

pe care se tranzacționează, prin publicare în Buletinul

Comisiei Naționale a

Valorilor Mobiliare

,

pe website-ul

Comisiei

Naționale a Valorilor Mobiliare

și în 2 ziare financiare de circulație națională, în termen

de 5 zile de la întocmirea raportului”.

Deci, la art. 206

alin. (1) din Legea nr. 297/2004, legiuitorul a prevăzut în favoarea acționarului

majoritar un adevărat drept, nu doar o simplă posibilitate de a cere acționarilor

care nu au subscris în cadrul ofertei să-i vândă respectivele acțiuni, drept căruia

îi corespunde obligația corelativă din partea acționarilor minoritari.

Această interpretare rezultă

în mod și mai evident din coroborarea prevederilor art. 206 cu cele ale art. 207

din Legea nr. 297/2004, potrivit cărora: „

(1) Urmare a unei oferte publice de cumpărare

adresată tuturor deținătorilor și pentru toate deținerile acestora, un acționar

minoritar are dreptul să solicite ofertantului care deține mai mult de 95% din capitalul

social să-i cumpere acțiunile la un preț echitabil.

În situația în care societatea

a emis mai multe clase de acțiuni, prevederile alin. (1) se vor aplica separat,

pentru fiecare clasă.

Prețul va fi determinat

în conformitate cu prevederile art. 206 alin. (3). În situația în care este necesară

numirea unui expert independent, costurile aferente vor fi suportate de către respectivul

acționar minoritar”.

Deci, art. 206 din lege

reglementează dreptul acționarului majoritar de a cere acționarilor minoritari care

nu au subscris să-i vândă acțiunile pe care le dețin la un preț echitabil, iar

art. 207 din lege reglementează dreptul acționarilor minoritari de a cere acționarului

majoritar cu 95% să le cumpere acțiunile la un preț echitabil.

Este adevărat că nici

art. 206 și nici art. 207 din lege nu se referă expressis verbis la obligația de

vânzare a acționarilor minoritari și nici la obligația de cumpărare a acționarului

majoritar, dar aceste obligații decurg din logica existenței și efectivității dreptului,

fiind de principiu ca oricărui drept să îi corespundă o obligație corelativă.

De aceea, instanța de

recurs reține că folosirea expresiei „are dreptul” semnifică existența unui drept

de apreciere în favoarea acționarului majoritar care a ofertat și respectiv a acționarilor

minoritari care nu au subscris, iar nu existența unei simple posibilități și nu

a unui drept concret căruia să-i corespundă o obligație corelativă.

De altfel, prevederile

art. 206 din Legea nr. 297/2004 au făcut obiectul unei excepții de neconstituționalitate

prin care autorul acesteia a susținut că dispozițiile legale criticate, dar mai

ales Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare adoptat în vederea aplicării

acestora, încalcă dreptul de proprietate privată.

Prin Decizia nr. 515 din

19 mai 2007, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 431/28.06.2007, Curtea

Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, motivându-se

că art. 44 alin. (1) teza a II-a din Constituție, republicată, prevede competența

legiuitorului de a stabili limitele dreptului de proprietate, iar art. 206 din Legea

nr. 297/2004 a instituit o restrângere a dreptului de proprietate în privința acțiunilor

deținute de o persoană.

Astfel fiind, concluzia

instanței de fond că prevederile art. 74 alin. (8) din Regulament adaugă la

art. 206 din Legea nr. 297/2004 este lipsită de temei legal, dispozițiile regulamentare

explicitând modalitățile de aplicare a dispozițiilor legale respective.

De asemenea, instanța

de fond a înlăturat în mod greșit susținerile autorității publice potrivit cărora

emiterea Regulamentului nr. 1/2006 s-a făcut în conformitate cu documentele europene,

și anume cu Directiva nr. 2004/25/CE.

Soluția tehnică aleasă

de legiuitor, în ceea ce privește reglementarea „retragerii obligatorii” la

art. 206 și a „răscumpărării obligatorii” la art. 207 din Legea nr. 297/2004 poate

fi considerată ca fiind discutabilă în ceea ce privește acuratețea consacrării drepturilor

și obligațiilor subiectelor celor două raporturi juridice, dar conformitatea acestei

legi cu Directiva nr. 2004/25/CE este imperativă și de necontestat.

Astfel, potrivit principiului

înscris la pct. 24 din Directiva nr. 2004/25/CE a Parlamentului European și a Consiliului

din 21 aprilie 2004 privind ofertele publice de cumpărare, statele membre ar trebui

să ia măsurile necesare pentru a permite unui ofertant care a achiziționat un anumit

procentaj din capitalul unei societăți, care conferă dreptul de vot, ca urmare a

unei oferte publice de cumpărare, să oblige deținătorii de valori mobiliare rămase

să-i vândă valorile lor mobiliare. În același mod, atunci când un ofertant, ca urmare

a unei oferte publice de cumpărare, a achiziționat un anumit procentaj din capitalul

unei societăți, care conferă drepturi de vot, deținătorii de valori mobiliare rămase

ar trebui să aibă posibilitatea de a-l obliga să le cumpere valorile mobiliare.

Or, acest principiu se

regăsește transpus în prevederile art. 206 și art. 207 din Legea nr. 297/2004, care

așa cum s-a arătat mai sus, a fost adoptată pentru transpunerea în legislația internă

a Directivei nr. 2004/25/CE.

De asemenea, la art. 15

din Directiva nr. 2004/25/CE, intitulat „Retragerea obligatorie” s-a prevăzut că:

„(1) Statele membre se asigură că atunci când o ofertă se adresează tuturor deținătorilor

de valori mobiliare ale societății în cauză pentru toate valorile lor mobiliare,

se aplică alin. (2)-(5).

(2) Statele membre se

asigură că un ofertant poate solicita tuturor deținătorilor de valori mobiliare

ramase să-i vândă aceste valori mobiliare la un preț corect. Statele membre introduc

acest drept în unul dintre cele două cazuri de mai jos:

a) atunci când ofertantul

deține valori mobiliare care reprezintă cel puțin 90% din capitalul care conferă

drepturi de vot și 90% din drepturile de vot ale societății în cauză, sau

b) atunci când, după acceptarea

ofertei, acesta a achiziționat sau s-a angajat ferm prin contract să achiziționeze

valori mobiliare care reprezintă cel puțin 90% din capitalul care conferă drepturi

de vot și 90% din drepturile de vot care fac obiectul ofertei.

În cazul prevăzut la lit.

a), statele membre pot stabili un prag mai ridicat, fără ca acesta sa depășească

95% din capitalul care conferă drepturi de vot și 95% din drepturile de vot.

(3) Statele membre se

asigură că sunt în vigoare norme care permit să se calculeze când se atinge pragul

respectiv.

Atunci când societatea

în cauză a emis mai multe categorii de valori mobiliare, statele membre pot să prevadă

ăa dreptul de a recurge la retragerea obligatorie poate să se exercite numai pentru

categoria pentru care pragul prevăzut la alin. (2) a fost atins.

(4) În cazul în care ofertantul

dorește să-și exercite dreptul de a recurge la retragerea obligatorie, acesta o

face într-un termen de trei luni de la sfârșitul perioadei de acceptare a ofertei

prevăzute la art. 7.

(5) Statele membre se

asigură că se garantează un preț corect. Acest preț trebuie să aibă aceeași formă

ca și contrapartida ofertei sau să constea într-o valoare în numerar. Statele membre

pot prevedea că numerarul trebuie propus cel puțin cu titlu de opțiune.

Ca urmare a unei oferte

voluntare, în cele două cazuri prevăzute la alin. (2) lit. a) și b), contrapartida

ofertei se presupune a fi corect în cazul în care ofertantul a achiziționat, prin

acceptarea ofertei, 90 % din capitalul care conferă drepturi de vot face obiectul

ofertei.

În urma unei oferte obligatorii,

contrapartida ofertei este prezumată corectă”.

La art. 16 din Directiva

nr. 2004/25/CE, intitulat „Răscumpărarea obligatorie”, s-a prevăzut că „(1) Statele

membre se asigură că atunci când o ofertă se adresează tuturor deținătorilor de

valori mobiliare ale societății în cauză pentru toate valorile lor mobiliare, se

aplică alin. (2) și (3).

Statele membre se asigură

ca un deținător de valori mobiliare rămase poate cere ofertantului să-i cumpere

aceste valori mobiliare la un preț corect, în condiții similare cu cele prevăzute

la art. 15 alin. (2).

Art.

15 alin. (3)-(5) se aplică mutatis mutandis

”.

Astfel fiind, instanța

de recurs reține că problema dedusă judecății: conformitatea prevederilor art. 74

alin. (8) din Regulamentul nr. 1/2006 cu prevederile art. 206 din Legea nr. 287/

2004 nu poate fi apreciată separat de conformitatea art. 206 din lege cu prevederile

art. 15 din Directiva nr. 2004/25/CE privind ofertele publice de cumpărare.

Astfel, în concluzie,

dispozițiile art. 74 alin. (8) din Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor

Mobiliare nr. 1/2006 sunt conforme cu prevederile art. 206, coroborate cu ale

art. 207 din Legea nr. 297/2004, care la rândul lor sunt conforme cu art. 15 și

16 din Directiva nr. 2004/25/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21

aprilie 2004 privind ofertele publice de cumpărare.

În concluzie, recursul

Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare va fi admis, sentința atacată va fi casată

și, rejudecând cauza potrivit considerentelor de mai sus, acțiunea va fi respinsă.

recurentul-reclamant este neîntemeiat.

Având în vedere dezlegarea

dată recursului formulat de către autoritatea publică, cu consecința respingerii

acțiunii în totalitate, criticile recurentului-reclamant privind neacordarea de

despăgubiri și de cheltuieli de judecată sunt lipsite de temei legal, în raport

cu prevederile art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ

și, respectiv, art. 274 C. proc. civ., urmând ca recursul să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de E.B.

împotriva sentinței civile nr. 1233 din 09 mai 2007 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat

de și de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare împotriva aceleiași sentințe civile.

Casează sentința atacată

și, în fond, respinge acțiunea ca nefondată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 februarie 2008.