ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 549/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1233 din 09 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal: - a respins excepția lipsei de interes a reclamantului E.B., excepție invocată de pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, reținând că reclamantul, fiind acționar minoritar, are un interes legitim și actual în condițiile în care contestă legalitatea art. 74 alin. (8) din Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 1/2006; - a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul E.B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare , și a anulat prevederile art. 74 alin. (8) din Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 1/2006, reținând, în esență, că aceste prevederi, impunând acționarilor să vândă acțiunile deținute și lăsându-le doar posibilitatea de a opta asupra modalității de încasare a prețului echitabil stabilit, exced cadrului legal stabilit prin art. 206 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, care, în condițiile reglementate, prevăd doar dreptul ofertantului de a solicita acționarilor care nu au subscris să îi vândă acțiunile deținute.

Curtea de apel a reținut că nu poate fi primită apărarea pârâtei în sensul că Regulamentul nr. 1/2006 a fost emis în conformitate cu Directiva nr. 2004/25/EC privind ofertele publice de preluare, întrucât în temeiul dreptului acționarului majoritar, prevăzut de Legea nr. 297/2004 nu poate fi stabilită prin Regulament obligația de vânzare a acțiunilor, care excede chiar prevederilor Directivei. Reținând că nu a avut loc vânzarea acțiunilor deținute de reclamant, Curtea de apel a respins ca neîntemeiate capetele de cerere referitoare la obligarea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, SC R. SA, SC E.B. SA și SC I.I. SA să ia măsurile necesare pentru revenirea la situația anterioară vânzării abuzive a acțiunilor deținute de E.B.

la SC E.B. SA și la obligarea pârâtei la plata de daune interese. Împotriva sentinței civile nr. 1233 din 09 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamantul E.B., cât și pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. În recursul său, reclamantul, fără a-și încadra criticile în cazurile prevăzute la art. 304 și 304 1 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut, în esență, că hotărârea instanței este nelegală și netemeinică în ceea ce privește respingerea capătului de cerere prin care a solicitat despăgubiri al căror cuantum l-a lăsat la aprecierea instanței, precum și pentru neacordarea cheltuielilor de judecată.

În recursul formulat, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9, precum și art. 304 1 C. proc. civ. susținând, în esență, următoarele critici: - hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii; - prin hotărârea dată, instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia; - instanța de fond a dat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. 1. Recursul formulat de autoritatea publică este întemeiat. Instanța de fond, admițând în parte acțiunea și dispunând anularea prevederilor 74 alin. (8) din Regulamentul nr. 1/206 emis de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, a reținut în esență, că aceste prevederi sunt nelegale în raport cu prevederile art. 206 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital.

Astfel, a argumentat instanța de fond, prevederile regulamentare respective impun acționarilor minoritari obligația de a-și vinde acțiunile, deși art. 206 din Legea nr. 297/ 2004 nu reglementează o astfel de obligație, ci doar posibilitatea ca acționarul majoritar să solicite acționarilor, care nu au subscris în cadrul ofertei, să-și vândă respectivele acțiuni.

Într-adevăr, potrivit art. 74 alin. (8) din Regulamentul nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare „acționarii existenți sunt obligați să vândă acțiunile deținute către acționarul care își exercită dreptul precizat la art. 206 din Legea nr. 297/2004 și pot comunica intermediarului modalitatea aleasă pentru realizarea plății acțiunilor ce le dețin respectiv mandat poștal cu confirmare de primire sau transfer bancar, în termen de maximum 12 zile lucrătoare de la data publicării anunțului menționat la alin. (1). În cazul în care o asemenea comunicare nu este făcută către intermediar, acesta efectuează plata acțiunilor prin mandat poștal cu confirmare de primire la adresa acționarului menționată în structura consolidată a acționariatului emitentului prevăzută la alin. (7)”.

De asemenea, potrivit art. 206 din Legea nr. 297/2004, „(1) Urmare a derulării unei oferte publice de cumpărare adresată tuturor acționarilor și pentru toate deținerile acestora, ofertantul are dreptul să solicite acționarilor care nu au subscris în cadrul ofertei să-i vândă respectivele acțiuni, la un preț echitabil, dacă acesta se află în una din următoarele situații: a) deține acțiuni reprezentând mai mult de 95% din capitalul social; b) a achiziționat, în cadrul ofertei publice de cumpărare adresată tuturor acționarilor și pentru toate deținerile acestora, acțiuni reprezentând mai mult de 90% din cele vizate în cadrul ofertei. (2) În situația în care societatea a emis mai multe clase de acțiuni, prevederile alin. (1) se vor aplica separat pentru fiecare clasă.

(3) Prețul oferit în cadrul unei oferte publice de preluare obligatorii, precum și în cadrul unei oferte publice de preluare voluntare, în care ofertantul a achiziționat prin subscrierile din cadrul ofertei, acțiuni reprezentând mai mult de 90% din acțiunile vizate, se consideră a fi un preț echitabil. (4) În situația menționată la alin. (3), prezumția referitoare la prețul echitabil se aplică numai în situația în care ofertantul își exercită dreptul precizat la alin. (1), în termen de 3 luni de la data finalizării respectivei oferte. În caz contrar, prețul va fi determinat de un expert independent în conformitate cu standardele internaționale de evaluare.

(5) Prețul determinat de un expert independent se aduce la cunoștința publicului prin intermediul pieței pe care se tranzacționează, prin publicare în Buletinul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare , pe website-ul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și în 2 ziare financiare de circulație națională, în termen de 5 zile de la întocmirea raportului”. Deci, la art. 206 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, legiuitorul a prevăzut în favoarea acționarului majoritar un adevărat drept, nu doar o simplă posibilitate de a cere acționarilor care nu au subscris în cadrul ofertei să-i vândă respectivele acțiuni, drept căruia îi corespunde obligația corelativă din partea acționarilor minoritari.

Această interpretare rezultă în mod și mai evident din coroborarea prevederilor art. 206 cu cele ale art. 207 din Legea nr. 297/2004, potrivit cărora: „ (1) Urmare a unei oferte publice de cumpărare adresată tuturor deținătorilor și pentru toate deținerile acestora, un acționar minoritar are dreptul să solicite ofertantului care deține mai mult de 95% din capitalul social să-i cumpere acțiunile la un preț echitabil. În situația în care societatea a emis mai multe clase de acțiuni, prevederile alin. (1) se vor aplica separat, pentru fiecare clasă. Prețul va fi determinat în conformitate cu prevederile art. 206 alin. (3). În situația în care este necesară numirea unui expert independent, costurile aferente vor fi suportate de către respectivul acționar minoritar”.

Deci, art. 206 din lege reglementează dreptul acționarului majoritar de a cere acționarilor minoritari care nu au subscris să-i vândă acțiunile pe care le dețin la un preț echitabil, iar art. 207 din lege reglementează dreptul acționarilor minoritari de a cere acționarului majoritar cu 95% să le cumpere acțiunile la un preț echitabil. Este adevărat că nici art. 206 și nici art. 207 din lege nu se referă expressis verbis la obligația de vânzare a acționarilor minoritari și nici la obligația de cumpărare a acționarului majoritar, dar aceste obligații decurg din logica existenței și efectivității dreptului, fiind de principiu ca oricărui drept să îi corespundă o obligație corelativă.

De aceea, instanța de recurs reține că folosirea expresiei „are dreptul” semnifică existența unui drept de apreciere în favoarea acționarului majoritar care a ofertat și respectiv a acționarilor minoritari care nu au subscris, iar nu existența unei simple posibilități și nu a unui drept concret căruia să-i corespundă o obligație corelativă. De altfel, prevederile art. 206 din Legea nr. 297/2004 au făcut obiectul unei excepții de neconstituționalitate prin care autorul acesteia a susținut că dispozițiile legale criticate, dar mai ales Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare adoptat în vederea aplicării acestora, încalcă dreptul de proprietate privată. Prin Decizia nr. 515 din 19 mai 2007, publicată în M. Of.

al României, Partea I nr. 431/28.06.2007, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, motivându-se că art. 44 alin. (1) teza a II-a din Constituție, republicată, prevede competența legiuitorului de a stabili limitele dreptului de proprietate, iar art. 206 din Legea nr. 297/2004 a instituit o restrângere a dreptului de proprietate în privința acțiunilor deținute de o persoană. Astfel fiind, concluzia instanței de fond că prevederile art. 74 alin. (8) din Regulament adaugă la art. 206 din Legea nr. 297/2004 este lipsită de temei legal, dispozițiile regulamentare explicitând modalitățile de aplicare a dispozițiilor legale respective. De asemenea, instanța de fond a înlăturat în mod greșit susținerile autorității publice potrivit cărora emiterea Regulamentului nr. 1/2006 s-a făcut în conformitate cu documentele europene, și anume cu Directiva nr. 2004/25/CE.

Soluția tehnică aleasă de legiuitor, în ceea ce privește reglementarea „retragerii obligatorii” la art. 206 și a „răscumpărării obligatorii” la art. 207 din Legea nr. 297/2004 poate fi considerată ca fiind discutabilă în ceea ce privește acuratețea consacrării drepturilor și obligațiilor subiectelor celor două raporturi juridice, dar conformitatea acestei legi cu Directiva nr. 2004/25/CE este imperativă și de necontestat. Astfel, potrivit principiului înscris la pct. 24 din Directiva nr. 2004/25/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind ofertele publice de cumpărare, statele membre ar trebui să ia măsurile necesare pentru a permite unui ofertant care a achiziționat un anumit procentaj din capitalul unei societăți, care conferă dreptul de vot, ca urmare a unei oferte publice de cumpărare, să oblige deținătorii de valori mobiliare rămase să-i vândă valorile lor mobiliare.

În același mod, atunci când un ofertant, ca urmare a unei oferte publice de cumpărare, a achiziționat un anumit procentaj din capitalul unei societăți, care conferă drepturi de vot, deținătorii de valori mobiliare rămase ar trebui să aibă posibilitatea de a-l obliga să le cumpere valorile mobiliare. Or, acest principiu se regăsește transpus în prevederile art. 206 și art. 207 din Legea nr. 297/2004, care așa cum s-a arătat mai sus, a fost adoptată pentru transpunerea în legislația internă a Directivei nr. 2004/25/CE.

De asemenea, la art. 15 din Directiva nr. 2004/25/CE, intitulat „Retragerea obligatorie” s-a prevăzut că: „(1) Statele membre se asigură că atunci când o ofertă se adresează tuturor deținătorilor de valori mobiliare ale societății în cauză pentru toate valorile lor mobiliare, se aplică alin. (2)-(5). (2) Statele membre se asigură că un ofertant poate solicita tuturor deținătorilor de valori mobiliare ramase să-i vândă aceste valori mobiliare la un preț corect.

Statele membre introduc acest drept în unul dintre cele două cazuri de mai jos: a) atunci când ofertantul deține valori mobiliare care reprezintă cel puțin 90% din capitalul care conferă drepturi de vot și 90% din drepturile de vot ale societății în cauză, sau b) atunci când, după acceptarea ofertei, acesta a achiziționat sau s-a angajat ferm prin contract să achiziționeze valori mobiliare care reprezintă cel puțin 90% din capitalul care conferă drepturi de vot și 90% din drepturile de vot care fac obiectul ofertei. În cazul prevăzut la lit. a), statele membre pot stabili un prag mai ridicat, fără ca acesta sa depășească 95% din capitalul care conferă drepturi de vot și 95% din drepturile de vot.

(3) Statele membre se asigură că sunt în vigoare norme care permit să se calculeze când se atinge pragul respectiv. Atunci când societatea în cauză a emis mai multe categorii de valori mobiliare, statele membre pot să prevadă ăa dreptul de a recurge la retragerea obligatorie poate să se exercite numai pentru categoria pentru care pragul prevăzut la alin. (2) a fost atins. (4) În cazul în care ofertantul dorește să-și exercite dreptul de a recurge la retragerea obligatorie, acesta o face într-un termen de trei luni de la sfârșitul perioadei de acceptare a ofertei prevăzute la art. 7. (5) Statele membre se asigură că se garantează un preț corect. Acest preț trebuie să aibă aceeași formă ca și contrapartida ofertei sau să constea într-o valoare în numerar.

Statele membre pot prevedea că numerarul trebuie propus cel puțin cu titlu de opțiune. Ca urmare a unei oferte voluntare, în cele două cazuri prevăzute la alin. (2) lit. a) și b), contrapartida ofertei se presupune a fi corect în cazul în care ofertantul a achiziționat, prin acceptarea ofertei, 90 % din capitalul care conferă drepturi de vot face obiectul ofertei. În urma unei oferte obligatorii, contrapartida ofertei este prezumată corectă”.

La art. 16 din Directiva nr. 2004/25/CE, intitulat „Răscumpărarea obligatorie”, s-a prevăzut că „(1) Statele membre se asigură că atunci când o ofertă se adresează tuturor deținătorilor de valori mobiliare ale societății în cauză pentru toate valorile lor mobiliare, se aplică alin. (2) și (3). Statele membre se asigură ca un deținător de valori mobiliare rămase poate cere ofertantului să-i cumpere aceste valori mobiliare la un preț corect, în condiții similare cu cele prevăzute la art. 15 alin. (2). Art. 15 alin. (3)-(5) se aplică mutatis mutandis ”. Astfel fiind, instanța de recurs reține că problema dedusă judecății: conformitatea prevederilor art. 74 alin. (8) din Regulamentul nr. 1/2006 cu prevederile art. 206 din Legea nr. 287/ 2004 nu poate fi apreciată separat de conformitatea art. 206 din lege cu prevederile art. 15 din Directiva nr. 2004/25/CE privind ofertele publice de cumpărare.

Astfel, în concluzie, dispozițiile art. 74 alin. (8) din Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 1/2006 sunt conforme cu prevederile art. 206, coroborate cu ale art. 207 din Legea nr. 297/2004, care la rândul lor sunt conforme cu art. 15 și 16 din Directiva nr. 2004/25/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind ofertele publice de cumpărare. În concluzie, recursul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare va fi admis, sentința atacată va fi casată și, rejudecând cauza potrivit considerentelor de mai sus, acțiunea va fi respinsă. 2. Recursul formulat de recurentul-reclamant este neîntemeiat.

Având în vedere dezlegarea dată recursului formulat de către autoritatea publică, cu consecința respingerii acțiunii în totalitate, criticile recurentului-reclamant privind neacordarea de despăgubiri și de cheltuieli de judecată sunt lipsite de temei legal, în raport cu prevederile art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și, respectiv, art. 274 C. proc. civ., urmând ca recursul să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de E.B. împotriva sentinței civile nr. 1233 din 09 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de și de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare împotriva aceleiași sentințe civile. Casează sentința atacată și, în fond, respinge acțiunea ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2008.