ÎCCJ, decizie (scj.ro #84961)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84961) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Piața de capital. Acțiune în

anulare a art. 74 alin. (8) din Regulamentul nr. 1/2006 al CNVM. Obligația

acționarilor care nu au subscris de a-și vinde acțiunile

deținute acționarului majoritar. Legalitate.

Legea

nr. 297/2004, art. 206 alin. (1)

Cuprins pe materii: Drept administrativ

Indice alfabetic: Acțiuni.

Obligația vânzării

Acționar majoritar.

Acționari minoritari

CNVM

Directivă

Piața de capital.

Regulament

Sunt legale dispozițiile art. 74

alin. (8) din Regulamentul nr. 1/2006 al CNVM, privind emitenții și

operațiunile cu valori mobiliare, potrivit cărora

acționarii existenți sunt obligați să vândă acțiunile

deținute, acționarului majoritar - acestora rămânându-le doar

posibilitatea de a opta asupra modalității de încasare a

prețului echitabil stabilit.

Ele sunt în conformitate cu  dispozițiile art. 206 alin. (1) din

Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, întrucât prin aceste

dispoziții legiuitorul  a prevăzut în favoarea acționarului

majoritar un adevărat drept, nu doar o simplă posibilitate de a cere

acționarilor care nu au subscris în cadrul ofertei să-i vândă

acțiunile deținute, drept căruia îi corespunde o obligație

corelativă din partea acționarilor minoritari. Această

interpretare este cu atât mai evidentă cu cât ea se desprinde din

însuși conținutul Directivei 2004/25/CE a Parlamentului și

Consiliului European, privind ofertele publice de cumpărare, a cărei

transpunere în dreptul intern o asigură Legea nr. 297/2004. De aceea

aprecierea asupra legalității Regulamentului CNVM este necesar

să fie făcută prin raportare nu doar la legea în a cărei

executare a fost emis, ci și la actul normativ european pe care această

lege l-a transpus în dreptul intern.

ICCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 549 din 14 februarie 2008

Prin sentința civilă nr.1233 din 9 mai 2007,

Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal:

- a respins excepția lipsei de interes a reclamantului E.B. excepție

invocată de pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare

(C.N.V.M.), reținând că reclamantul, fiind acționar minoritar,

are un interes legitim și actual în condițiile în care contestă

legalitatea art.74 alin.(8) din Regulamentul C.N.V.M. nr.1/2006;

- a

admis în parte acțiunea formulată de reclamantul E.B. în

contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., și a anulat prevederile art.74 alin.(8)

din Regulamentul C.N.V.M. nr.1/2006, reținând, că aceste prevederi,

impunând acționarilor să vândă acțiunile deținute

și lăsându-le doar posibilitatea de a opta asupra

modalității de încasare a prețului echitabil stabilit, exced

cadrului legal stabilit prin art.206 din Legea nr.297/2004 privind piața

de capital, care, în condițiile reglementate, prevăd doar dreptul

ofertantului de a solicita acționarilor care nu au subscris să îi

vândă acțiunile deținute. Curtea de apel a reținut că

nu poate fi primită apărarea pârâtei în sensul că Regulamentul

nr.1/2006 a fost emis în conformitate cu Directiva nr.2004/25/EC privind

ofertele publice de preluare, întrucât în temeiul dreptului acționarului

majoritar, prevăzut de Legea nr.297/2004 nu poate fi stabilită prin

Regulament obligația de

vânzare a acțiunilor,

care excede chiar prevederilor Directivei.

Reținând

că nu a avut loc vânzarea acțiunilor deținute de reclamant,

Curtea de apel a respins ca neîntemeiate capetele de cerere referitoare la

obligarea C.N.V.M., SC R S.A. și SC

E

S.A. să ia măsurile necesare pentru revenirea la situația

anterioară vânzării abuzive a acțiunilor deținute de EB la

SC E S.A. și la obligarea pârâtei la plata de daune interese.

Împotriva sentinței civile nr.1233 din 9 mai 2007 a

Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Comisia

Națională a Valorilor Mobiliare, susținând următoarele

critici:

- hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele

pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii ori străine de

natura pricinii;

- prin hotărârea dată, instanța de fond a

interpretat greșit actul dedus judecății, a schimbat natura

și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acesteia;

- instanța de fond a dat o hotărâre cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii.

întemeiat.

Instanța de fond, admițând în parte acțiunea

și dispunând anularea prevederilor 74 alin.(8) din Regulamentul nr.1/206

emis de C.N.V.M., a reținut în esență, că aceste prevederi

sunt nelegale în raport cu prevederile art.206 din Legea nr.297/2004 privind

piața de capital.

Astfel, a argumentat instanța de fond, prevederile

regulamentare respective impun acționarilor minoritari obligația de

a-și vinde acțiunile, deși art.206 din Legea nr.297/ 2004 nu

reglementează o astfel de obligație, ci doar posibilitatea ca

acționarul majoritar să solicite acționarilor, care nu au

subscris în cadrul ofertei, să-și vândă respectivele acțiuni.

Într-adevăr, potrivit art.74 alin.(8) din

Regulamentul nr.1/2006 privind emitenții și operațiunile cu

valori mobiliare „acționarii existenți sunt obligați să

vândă acțiunile deținute către acționarul care

își exercită dreptul precizat la art.206 din Legea nr.297/2004

și pot comunica intermediarului modalitatea aleasă pentru realizarea

plății acțiunilor ce le dețin respectiv mandat poștal

cu confirmare de primire sau transfer bancar, în termen de maximum 12 zile

lucrătoare de la data publicării anunțului menționat la

alin. (1). În cazul în care o asemenea comunicare nu este făcută

către intermediar, acesta efectuează plata acțiunilor prin

mandat poștal cu confirmare de primire la adresa acționarului

menționată în structura consolidată a acționariatului

emitentului prevăzută la alin. (7)”.

De asemenea, potrivit art.206 din Legea nr.297/2004,

„(1) Urmare a derulării unei oferte publice de

cumpărare adresată tuturor acționarilor și pentru toate

deținerile acestora, ofertantul are dreptul să solicite

acționarilor care nu au subscris în cadrul ofertei să-i vândă

respectivele acțiuni, la un preț echitabil, dacă acesta se

află în una din următoarele situații:

a)

deține acțiuni

reprezentând mai mult de 95% din capitalul social;

b)

a achiziționat, în cadrul

ofertei publice de cumpărare adresată tuturor acționarilor

și pentru toate

deținerile acestora,

acțiuni reprezentând mai mult de 90% din cele vizate în cadrul ofertei.

(2)

Î

n situația în

care societatea a emis mai multe clase de acțiuni, prevederile alin.(1) se

vor aplica

separat pentru fiecare clasă.

(3)

Prețul oferit în cadrul unei

oferte publice de preluare obligatorii, precum și în cadrul unei oferte

publice de preluare voluntare, în care ofertantul a achiziționat prin

subscrierile din cadrul ofertei, acțiuni reprezentând mai mult de 90% din

acțiunile vizate, se consideră a fi un preț echitabil.

(4)

În situația menționată la alin. (3),

prezumția referitoare la prețul echitabil se aplică numai în

situația în care ofertantul își exercită dreptul precizat la

alin.(1), în termen de 3 luni de la data finalizării respectivei oferte,

în caz contrar, prețul va fi determinat de un expert independent în

conformitate cu standardele internaționale de evaluare.

(5) Prețul determinat de un expert independent se

aduce la cunoștința publicului prin intermediul pieței pe care

se tranzacționează, prin publicare în Buletinul C.N.V.M., pe

website-ul C.N.V.M. și în

2 ziare

financiare de circulație națională, în termen de 5 zile de la

întocmirea raportului”.

Deci, la art.206 alin.(1) din Legea nr.297/2004,

legiuitorul a prevăzut în favoarea acționarului majoritar un

adevărat drept, nu doar o simplă posibilitate de a cere

acționarilor care nu au subscris în cadrul ofertei să-i vândă

respectivele acțiuni, drept căruia îi corespunde obligația

corelativă din partea acționarilor minoritari.

Această interpretare rezultă în mod și mai

evident din coroborarea prevederilor art.206 cu cele ale art.207 din Legea

nr.297/2004, potrivit cărora: „

(1)

Urmare a unei oferte publice de cumpărare adresată tuturor

deținătorilor și pentru

toate deținerile acestora,

un acționar minoritar are dreptul să solicite ofertantului care

deține mai mult de 95% din capitalul social să-i cumpere

acțiunile la un preț echitabil.

(2)

În situația în care societatea a emis

mai multe clase de acțiuni, prevederile alin.(1) se vor aplica

separat, pentru fiecare clasă.

(3)

Prețul va fi determinat în conformitate cu

prevederile art.206 alin.(3). În situația în care este necesară

numirea unui expert independent, costurile aferente vor fi suportate de

către respectivul acționar minoritar”.

Deci, art.206 din lege reglementează dreptul acționarului majoritar

de a cere acționarilor minoritari care nu au subscris să-i vândă

acțiunile pe care le dețin la un preț echitabil, iar art.207 din

lege reglementează dreptul acționarilor minoritari de a cere

acționarului majoritar cu 95% să le cumpere acțiunile la un

preț echitabil.

Este adevărat că nici art.206 și nici art.207 din lege nu se

referă

expressis verbis

la obligația de vânzare a acționarilor minoritari

și nici la obligația de cumpărare a acționarului majoritar,

dar aceste obligații decurg din logica existenței și

efectivității dreptului, fiind de principiu ca oricărui drept

să îi corespundă o obligație corelativă.

De aceea, instanța de recurs reține că folosirea expresiei „are

dreptul” semnifică existența unui drept de apreciere în favoarea

acționarului majoritar care a ofertat și respectiv, a

acționarilor minoritari care nu au subscris, iar nu existența unei

simple posibilități și nu a unui drept concret căruia

să-i corespundă o obligație corelativă.

De altfel, prevederile art.206 din Legea nr.297/2004 au făcut obiectul

unei excepții de neconstituționalitate prin care autorul acesteia a

susținut că dispozițiile legale criticate, dar mai ales

Regulamentul C.N.V.M. adoptat în vederea aplicării acestora, încalcă

dreptul de proprietate privată.

Prin Decizia nr.515 din 19.05.2007, publicată în M.Of. al României, nr.431

din 28 iunie 2007, Curtea Constituțională a respins excepția de

neconstituționalitate ca neîntemeiată, motivându-se că art.44

alin.(1) teza a II-a din Constituție, republicată, prevede competența

legiuitorului de a stabili limitele dreptului de proprietate, iar art.206 din

Legea nr.297/2004 a instituit o restrângere a dreptului de proprietate în

privința acțiunilor deținute de o persoană.

Astfel fiind, concluzia instanței de fond că prevederile art.74

alin.(8) din Regulament adaugă la art.206 din Legea nr.297/2004 este

lipsită de temei legal, dispozițiile regulamentare explicitând

modalitățile de aplicare a dispozițiilor legale respective.

De asemenea, instanța de fond a înlăturat în mod greșit

susținerile autorității publice potrivit cărora emiterea

Regulamentului nr.1/2006 s-a făcut în conformitate cu documentele europene

și anume, cu Directiva nr.2004/25/CE.

Soluția tehnică aleasă de legiuitor, în ceea ce privește

reglementarea „retragerii obligatorii” la art.206 și a

„răscumpărării obligatorii”, la art.207 din Legea nr.297/2004

poate fi considerată ca fiind discutabilă în ceea ce privește acuratețea

consacrării drepturilor și obligațiilor subiectelor celor

două raporturi juridice, dar conformitatea acestei legi cu Directiva

2004/25/CE este imperativă și de necontestat.

Astfel, potrivit principiului înscris la pct.(24) din Directiva nr.2004/25/CE a

Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind

ofertele publice de cumpărare, statele membre ar trebui să ia

măsurile necesare pentru a permite unui ofertant care a achiziționat

un anumit procentaj din capitalul unei societăți, care conferă

dreptul de vot, ca urmare a unei oferte publice de cumpărare, să

oblige deținătorii de valori mobiliare rămase să-i

vândă valorile lor mobiliare. În același mod, atunci când un

ofertant, ca urmare a unei oferte publice de cumpărare, a

achiziționat un anumit procentaj din capitalul unei societăți,

care conferă drepturi de vot, deținătorii de valori mobiliare

rămase ar trebui să aibă posibilitatea de a-l obliga să le

cumpere valorile mobiliare.

Or, acest principiu se regăsește transpus în prevederile art.206

și art.207 din Legea nr.297/2004, care așa cum s-a arătat mai

sus, a fost adoptată pentru transpunerea în legislația internă a

Directivei 2004/25/CE.

De asemenea, la art.15 din Directiva 2004/25/CE, intitulat „Retragerea

obligatorie” s-a prevăzut că: „(1)

Statele

membre se asigură ca, atunci când o oferta se adresează tuturor

deținătorilor de valori mobiliare ale

societății în

cauză pentru toate valorile lor mobiliare, se aplica alineatele (2)-(5).

(2) Statele membre se asigură că un ofertant poate solicita tuturor

deținătorilor de valori mobiliare ramase să-i

vândă aceste valori mobiliare la un

preț corect. Statele membre introduc acest drept în unul dintre cele doua

cazuri

de mai jos:

a) atunci când ofertantul

deține valori mobiliare care reprezintă cel puțin 90% din

capitalul care conferă drepturi

de

vot si 90% din drepturile de vot ale societății în cauză,

sau

b) atunci când, după acceptarea ofertei, acesta a achiziționat sau

s-a angajat ferm prin contract să achiziționeze

valori mobiliare care reprezintă cel puțin 90% din

capitalul care conferă drepturidevotși90%dindrepturiledevot care fac

obiectul ofertei.

În cazul prevăzut la litera (a),

statele membre pot stabili un prag mai ridicat, fără ca acesta sa

depășească 95% din capitalul care conferă drepturi de vot

si 95% din drepturile de vot.

(3)

Statele

membre se asigură că sunt în vigoare norme care permit să se

calculeze când se atinge pragul

respectiv.

Atunci când societatea în

cauză a emis mai multe categorii de valori mobiliare, statele membre pot

sa prevadă ca

dreptul de a

recurge la retragerea obligatorie poate sa se exercite numai pentru categoria

pentru care pragul prevăzut la alineatul (2) a fost atins.

(4) În cazul in care ofertantul dorește

să-și exercite dreptul de a recurge la retragerea obligatorie, acesta

o face intr-un termen de trei luni de la sfârșitul perioadei de acceptare

a ofertei prevăzute la articolul 7.

(5) Statele membre se asigură că se

garantează un preț corect. Acest preț trebuie sa aibă

aceeași formă ca și contrapartida ofertei sau să constea

într-o valoare în numerar. Statele membre pot prevedea că numerarul

trebuie propus cel puțin cu titlu de opțiune.

Ca urmare a unei oferte

voluntare, în cele două cazuri prevăzute la alineatul (2) literele

(a) și (b), contrapartida

ofertei

se presupune a fi corect în cazul in care ofertantul a achiziționat, prin

acceptarea ofertei, 90 % din capitalul care conferă drepturi de vot face

obiectul ofertei.

În urma unei

oferte obligatorii, contrapartida ofertei este prezumată corectă”.

La art.16 din Directiva 2004/25/CE, intitulat

Răscumpărarea obligatorie, s-a

prevăzut că „(1) Statele membre se asigură că, atunci când

o ofertă se adresează tuturor deținătorilor de valori

mobiliare ale

societății în cauză pentru toate valorile

lor mobiliare, se aplică alineatele (2) și (3).

Statele membre se asigură ca

un deținător de valori mobiliare rămase poate cere ofertantului

să-i cumpere

aceste valori mobiliare la un

preț corect, în condiții similare cu cele prevăzute la articolul

15 alineatul (2).

Articolul 15 alineatele

(3)-(5) se aplică mutatis mutandis”.

Astfel fiind,

instanța de recurs reține că problema dedusă

judecății: conformitatea prevederilor art.74 alin.(8) din

Regulamentul nr.1/2006 cu prevederile art.206 din Legea nr.287/ 2004 nu poate

fi apreciată separat de conformitatea art.206 din lege cu prevederile

art.15 din Directiva 2004/25/CE privind ofertele publice de cumpărare.

Astfel, în

concluzie, dispozițiile art.74 alin.(8) din Regulamentul C.N.V.M.

nr.1/2006 sunt conforme cu prevederile art.206, coroborate cu ale art.207 din

Legea nr.297/2004, care la rândul lor sunt conforme cu art.15 și 16 din

Directiva 2004/25/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21

aprilie 2004 privind ofertele publice de cumpărare.

În concluzie, recursul

C.N.V.M. a fost admis, sentința atacată, casată, și

acțiunea reținută spre judecare, a fost respinsă.