ÎCCJ, Decizia nr. 5/2007

ÎCCJ, Decizia nr. 5/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

. Retragerea de la tranzacționare a

acțiunilor unei societăți comerciale. Dreptul de squeeze-out.

Cuprins pe

materii :

Drept comercial. Funcționarea societăților

comerciale.

Index

alfabetic:

societate comercială

-

drept

de squeeze-out

-

tranzacționare

acțiuni

Cod procedură

civilă, art.296 teza a II-a

Legea 297/2004,

art.206, art.207

Regulamentul

CNVM  nr.1/2006, art.74 alin.8

Directiva nr.2004/25/CE

CEDO, art.13

Prin

dispozițiile art.206 din Legea nr.297/2004 privind piața de capital,

și cele ale art.74 alin.8 din Regulamentul CNVM nr.1/2006, în transpunerea

Directivelor nr.25/2004, s-a prevăzut, în favoarea acționarului

majoritar, un adevărat drept, iar nu o simplă facultate, de a cere

acționarilor care nu au subscris în cadrul ofertei să vândă

respectivele acțiuni, acestui drept corespunzându-i obligația corelativă

din partea acționarilor minoritari de a vinde.

ICCJ,

Secția Comercială, Decizia nr.1173 din 7 aprilie 2009

Prin

sentința nr.12689 din 5 noiembrie 2007, Tribunalul București, Secția

a VI-a comercială, a respins excepțiile invocate de pârâtele SC R. SA

și Comisia Națională a Valorilor Imobiliare și a respins

acțiunea promovată de reclamantul S.L.C. împotriva acestora ca

neîntemeiată.

Reclamantul

a sesizat instanța cu soluționarea unei acțiuni prin care a

solicitat să se constate dreptul său de proprietate asupra unui

număr de acțiuni emise de SC E.B. SA.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a

reținut că litigiul izvorăște din calitatea reclamantului

de acționar al societății pârâte E.B., care după

inițierea procedurii de retragere de la tranzacționare a

acțiunilor societății, a sesizat CNVM prin petiție,

contestând procedura de obligare a acționarilor la vânzarea

acțiunilor deținute.

S-a constatat că prin decizia nr.5/2007, Curtea

Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate

a art.206 din Legea nr.297/2004 invocată de reclamant.

De asemenea, prima instanță a avut în

vedere că, în reglementarea procedurilor de retragere, CNVM a edictat

Regulamentul nr.1/2006 conform căruia, acționarii existenți sunt

obligați să vândă acțiunile deținute către

acționarul care exercită dreptul reglementat de art.206 din Legea

nr.297/2004, în condițiile și termenele stabilite la art.74. Astfel,

potrivit prevederilor menționate, acționarii pot comunica

intermediarului modalitatea aleasă pentru realizarea plății

acțiunilor ce le dețin, în termen de 12 zile lucrătoare de la

data publicării anunțului, iar în cazul în care o asemenea comunicare

nu este făcută către intermediar, acesta efectuează plata

acțiunilor prin mandat poștal cu confirmare de primire la adresa

acționarului, menționată în structura consolidată a

acționariatului emitentului. În termen de maximum cinci zile

lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la alin.8,

intermediarul efectuează plățile către acționarii

îndreptățiți, iar în situația în care sumele plătite

sunt returnate intermediarului, acesta le depune într-un cont deschis de

acționarul care-și exercită dreptul prevăzut de art.206, la

o bancă autorizată de BNR, în favoarea acționarilor care nu au

încasat contravaloarea acțiunilor.

În cauză, s-a reținut că R. SA a

comunicat reclamantului atât dispozițiile incidente, cât și

modalitatea de plată a acțiunilor, în situația în care

acționarii nu comunică modalitatea de plată.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei

sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr.416 din 25 septembrie

2008, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a

comercială.

În considerentele deciziei, instanța de apel a

reținut că, în raport de prevederile art. 206 din Legea nr. 297/2004

și art. 74 din Regulamentul nr.1/2006, în cazul în care, în urma

derulării unei oferte publice de cumpărare adresată tuturor

acționarilor și pentru toate deținerile acestora, ofertantul a

reușit îndeplinirea tuturor condițiilor și va avea

posibilitatea, în atingerea scopului preluării majoritare să solicite

acționarilor minoritari care au mai rămas să îi vândă

acțiunile lor la un preț echitabil, realizându-se o preluare

forțată a acestora, respectiv o retragere obligatorie ceea ce

înseamnă că nu se poate reține că desfășurarea

procedurii s-ar baza pe principiul consensualismului.

S-a mai considerat că, pretinsa neconstituționalitate

a acestor prevederi nu poate fi reținută din moment ce, chiar în

legătură cu această cauză, Curtea Constituțională

s-a pronunțat, statuând că procedura instituită de aceste norme

nu poate fi confundată cu o confiscare a proprietății, iar prin

adoptarea Regulamentului CNVM nr.1/2006 și preluarea Directivei nr.

2004/25/EC  nu sunt încălcate prevederile art.644 C. civ., privind

principiul consensualismului.

De asemenea, instanța a mai avut în vedere

că, nesoluționarea contestației adresată de reclamant

către CNVM nu poate influența modul de soluționare a cauzei.

Reclamantul S.L.C. a declarat recurs atât împotriva

deciziei cât și împotriva încheierilor de ședință din 24

aprilie 2008 și din 27 martie 2008.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe

prevederile art.304 pct.9 C. proc. civ., recurentul susține

următoarele:

- Din considerentele deciziei se poate

concluziona că s-au încălcat dispozițiile art.296 teza a II-a C.

proc. civ. în sensul că i s-a creat o situație mai dificilă,

deoarece instanța de apel a reținut greșit spiritul normelor

cuprinse în Legea nr.297/2004 și a deschis calea preluării de

către emitent a acțiunilor pe care le deținea acționarul

minoritar în cadrul societății.

Recurentul consideră că procedura

instituită prin normele menționate este următoarea:

acționarul majoritar, în vederea concentrării acțiunilor

emitentului atunci când deține mai mult de 90% din acestea trebuie să

se adreseze acționarilor minoritari cu o ofertă publică de

preluare a acțiunilor deținute de aceștia la prețul cotat

pe bursa RASDAQ, iar aceștia au posibilitatea să vândă

acțiunile în discuție la prețul pieții, fără a fi

obligați în vreun fel. Ulterior, emitentul devine o societate de tip

închis – acțiunile fiind retrase de la tranzacționare de pe

piață, iar după această etapă acționarul

majoritar, în baza prețului la zi stabilit în cadrul unei expertize,

solicită acționarilor minoritari să-i vândă acțiunile

deținute la acest preț. În situația în care acționarul

minoritar nu acceptă prețul de vânzare oferit în condițiile

expuse, recurentul consideră că acesta rămâne acționar al

societății, fiind denumit acționar captiv.

- Instanțele nu au sesizat faptul

că, în baza unor acțiuni care se pare că au fost transferate

acționarului majoritar, fără ca valoarea lor să fie

achitată, reclamantul și-a majorat participația în cadrul

societății, iar contravaloarea acțiunilor nu i-a fost

transmisă, acesta fiind și motivul pentru care a formulat

acțiunea de față, respectiv faptul că nu a putut

obține o dovadă de

la Depozitarul

central că mai

este proprietarul celor 443 de acțiuni inițiale.

- Motivarea instanței în sensul

căreia, după evaluarea acțiunilor prin expertiză,

acționarul minoritar este obligat să vândă, fiind vorba de o

vânzare forțată la un preț echitabil este total eronată mai

ales că nici la momentul prezent CNVM nu a răspuns contestației

sale, depuse în urmă cu trei ani.

- Referitor

la

Regulamentul

nr.1/2006 se susține că instanțele nu au

reușit să stabilească care este puterea sa în raport cu Legea nr.297/2004,

cu Constituția României și cu prevederile Codului civil.

Recurentul susține că CNVM și-a

atribuit fără drept prerogative legale de legiferare, iar

Regulamentul cuprinde dispoziții (art.74 alin.8) în contradicție

evidentă cu cele ale art. 206 din lege și art.644 C. civ., motiv

pentru care a formulat excepția de nelegalitate a art.74 din regulament.

De asemenea, se consideră că CNVM, dintr-o

traducere defectuoasă a Directivei, a înțeles în mod eronat

obligația acționarilor existenți de a vinde, astfel că

esența litigiului constă în diferența dintre  expresiile

“ofertantul are dreptul să solicite” și “acționarii sunt

obligați să vândă acțiunile deținute”.

- Referitor la constituționalitatea sau

neconstituționalitatea textului art.206 din lege, în condițiile în

care i s-a respins și dreptul de a opune excepția de nelegalitate a

dispozițiilor art.74 alin. 8 din Regulament, consideră că

singura chemată a face aprecieri cu privire la acestea este Curtea

Constituțională. (...)

Analizând grupat criticile recurentului ce

vizează decizia dată în apel, critici ce se subsumează motivului

de nelegalitate reglementat de art.304 punctul

9 C

. proc. civ. –

fără a se avea în vedere chestiunile de fapt readuse în discuție

în cuprinsul cererii de recurs și care nu pot forma obiectul controlului

judiciar al instanței de recurs – Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare:

Critica prin care se susține încălcarea

prevederilor art.296 teza a II-a C. proc. civ. este nefondată în contextul

în care, prin decizia atacată s-a menținut soluția

pronunțată de instanța fondului, iar prin considerentele

deciziei nu s-a făcut altceva decât să se răspundă

criticilor reclamantului, neputându-se reține că prin aceasta,

reclamantului i-ar fi fost îngreunată situația în propria cale de

atac.

Nici criticile prin care se invocă aplicarea

greșită a prevederilor art.206 din Legea 297/2004 și pretinsa

contradicție ce ar exista între dispozițiile cuprinse de art.74

alin.8 din Regulamentul CNVM  nr.1/2006 și acestea, nu poate fi

primită.

Astfel, ca urmare a derulării unei oferte

publice de cumpărare adresată tuturor acționarilor și

pentru toate deținerile acestora, ofertantul are dreptul să solicite

acționarilor care nu au subscris în cadrul ofertei să îi vândă

respectivele acțiuni, la un preț echitabil, dacă acesta

deține acțiuni reprezentând mai mult de 95% din capitalul social sau

dacă a achiziționat, în cadrul ofertei publice de cumpărare

adresată tuturor acționarilor și pentru toate deținerile

acestora, acțiuni reprezentând mai mult de 90% din cele vizate în cadrul

ofertei.

Prin aceste prevederi nu s-a făcut decât

să se transpună în legislația națională, așa

numitul drept de squeeze-out al acționarului majoritar reglementat de

legislația europeană prin Directiva nr.25/2004.

Prin reglementările menționate s-a

prevăzut în favoarea acționarului majoritar un adevărat drept,

iar nu o simplă facultate, de a cere acționarilor care nu au subscris

în cadrul ofertei să vândă respectivele acțiuni, acestui drept

corespunzându-i obligația corelativă din partea acționarilor

minoritari de a vinde.

Această finalitate avută în vedere de

legiuitor rezultă și din coroborarea dispozițiilor art.206 cu

cele ale art.207 din lege care prevăd dreptul acționarilor minoritari

de a cere acționarului majoritar cu 95%  să le cumpere acțiunile

la un preț echitabil.

Este adevărat că prin art.74 alin.8 din

Regulamentul nr.1/2006, CNVM, emis în aplicarea dispozițiilor art.206 din

lege, s-a prevăzut obligativitatea pentru toți ceilalți

acționari ai societății emitente să își vândă

acțiunile către ofertantul-acționar majoritar care își

exercită dreptul prevăzut de art.206 din Legea nr.297/2004, precum

și faptul că aceste norme reglementează o trecere

forțată a unor acțiuni din patrimoniul unei persoane fizice în

patrimoniul alteia, la un preț stabilit de un evaluator însă, nu se

poate reține o contradicție a acestor prevederi cu cele ale art.206

din lege și nici faptul că regulamentul – ca act de rang inferior  -

ar adăuga la lege.

Chiar dacă reglementările din lege nu

folosesc expressis verbis “obligația de vânzare” ori “obligația de

cumpărare”, astfel  de obligații decurg din existența și

efectivitatea dreptului, fiind recunoscut la nivel de principiu că

fiecărui drept trebuie să-i corespundă o obligație

corelativă.

Așadar, instanța de apel a statuat corect

atunci când a reținut că prevederile în discuție

reglementează o preluare forțată a acțiunilor

acționarului minoritar de către ofertantul – acționar majoritar

care și-a exercitat dreptul conform art.206, respectiv o retragere

obligatorie a acționarilor respectivi din cadrul societății

emitente.

Demersul juridic al reclamantului este justificat de

acesta prin aceea că nu este de acord cu vânzarea acțiunilor sale,

motiv pentru care a refuzat mandatul poștal prin care societatea de

registru i-a expediat contravaloarea acțiunilor, considerând că prin

prețul oferit este prejudiciat.

Or, actele normative analizate anterior nu fac nici

o referire la posibilitatea acționarului minoritar prejudiciat de

derularea procedurii de squeeze out de a contesta prețul primit pentru

acțiunile sale sau aplicarea metodelor de calcul prin care a fost

determinat prețul. Cu privire la această situație,

acționarul minoritar prejudiciat are la îndemână alte mijloace

procesuale pentru recuperarea unui eventual prejudiciu.

De altfel, excepția de

neconstituționalitate ridicată de reclamant cu privire la

dispozițiile art.206 din Legea nr.297/2004 a fost respinsă prin

decizia nr.515 din 29 mai 2007 de Curtea Constituțională, care a

statuat că prin art.44 alin.1 teza a doua din Constituție se prevede

competența legiuitorului de a stabili limitele dreptului de proprietate,

iar prin dispozițiile art.206, de fapt s-a instituit o restrângere a

exercițiului de dispoziție în privința acțiunilor

deținute de o persoană.

De asemenea, prin aceeași decizie s-a

reținut că prin textul de lege criticat nu au fost încălcate

dispozițiile art.13 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale, acesta neconținând

dispoziții care să restrângă dreptul de acces la justiție

ori dreptul persoanei interesate la un recurs efectiv.

În concluzie, conform considerentelor expuse, Înalta

Curte a considerat că dispozițiile art.74 alin.8 din Regulamentul

nr.1/2006 al CNVM sunt conforme cu prevederile art.206 din Legea nr.297/2004 ca

de altfel și cu prevederile  Directivei 2004/25/CE a Parlamentului

European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind ofertele publice de

cumpărare, aceste reglementări neputând fi apreciate separat.

Pentru motivele expuse Înalta Curte, în temeiul

art.312 alin.1 C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul reclamantului

împotriva deciziei.