ÎCCJ, Decizia nr. 5/2007

. Retragerea de la tranzacționare a acțiunilor unei societăți comerciale. Dreptul de squeeze-out. Cuprins pe materii : Drept comercial. Funcționarea societăților comerciale. Index alfabetic: societate comercială - drept de squeeze-out - tranzacționare acțiuni Cod procedură civilă, art.296 teza a II-a Legea 297/2004, art.206, art.207 Regulamentul CNVM nr.1/2006, art.74 alin.8 Directiva nr.2004/25/CE CEDO, art.13 Prin dispozițiile art.206 din Legea nr.297/2004 privind piața de capital, și cele ale art.74 alin.8 din Regulamentul CNVM nr.1/2006, în transpunerea Directivelor nr.25/2004, s-a prevăzut, în favoarea acționarului majoritar, un adevărat drept, iar nu o simplă facultate, de a cere acționarilor care nu au subscris în cadrul ofertei să vândă respectivele acțiuni, acestui drept corespunzându-i obligația corelativă din partea acționarilor minoritari de a vinde.

ICCJ, Secția Comercială, Decizia nr.1173 din 7 aprilie 2009 Prin sentința nr.12689 din 5 noiembrie 2007, Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, a respins excepțiile invocate de pârâtele SC R. SA și Comisia Națională a Valorilor Imobiliare și a respins acțiunea promovată de reclamantul S.L.C. împotriva acestora ca neîntemeiată. Reclamantul a sesizat instanța cu soluționarea unei acțiuni prin care a solicitat să se constate dreptul său de proprietate asupra unui număr de acțiuni emise de SC E.B. SA. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că litigiul izvorăște din calitatea reclamantului de acționar al societății pârâte E.B., care după inițierea procedurii de retragere de la tranzacționare a acțiunilor societății, a sesizat CNVM prin petiție, contestând procedura de obligare a acționarilor la vânzarea acțiunilor deținute.

S-a constatat că prin decizia nr.5/2007, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art.206 din Legea nr.297/2004 invocată de reclamant. De asemenea, prima instanță a avut în vedere că, în reglementarea procedurilor de retragere, CNVM a edictat Regulamentul nr.1/2006 conform căruia, acționarii existenți sunt obligați să vândă acțiunile deținute către acționarul care exercită dreptul reglementat de art.206 din Legea nr.297/2004, în condițiile și termenele stabilite la art.74. Astfel, potrivit prevederilor menționate, acționarii pot comunica intermediarului modalitatea aleasă pentru realizarea plății acțiunilor ce le dețin, în termen de 12 zile lucrătoare de la data publicării anunțului, iar în cazul în care o asemenea comunicare nu este făcută către intermediar, acesta efectuează plata acțiunilor prin mandat poștal cu confirmare de primire la adresa acționarului, menționată în structura consolidată a acționariatului emitentului.

În termen de maximum cinci zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la alin.8, intermediarul efectuează plățile către acționarii îndreptățiți, iar în situația în care sumele plătite sunt returnate intermediarului, acesta le depune într-un cont deschis de acționarul care-și exercită dreptul prevăzut de art.206, la o bancă autorizată de BNR, în favoarea acționarilor care nu au încasat contravaloarea acțiunilor. În cauză, s-a reținut că R. SA a comunicat reclamantului atât dispozițiile incidente, cât și modalitatea de plată a acțiunilor, în situația în care acționarii nu comunică modalitatea de plată. Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr.416 din 25 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a comercială.

În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că, în raport de prevederile art. 206 din Legea nr. 297/2004 și art. 74 din Regulamentul nr.1/2006, în cazul în care, în urma derulării unei oferte publice de cumpărare adresată tuturor acționarilor și pentru toate deținerile acestora, ofertantul a reușit îndeplinirea tuturor condițiilor și va avea posibilitatea, în atingerea scopului preluării majoritare să solicite acționarilor minoritari care au mai rămas să îi vândă acțiunile lor la un preț echitabil, realizându-se o preluare forțată a acestora, respectiv o retragere obligatorie ceea ce înseamnă că nu se poate reține că desfășurarea procedurii s-ar baza pe principiul consensualismului.

S-a mai considerat că, pretinsa neconstituționalitate a acestor prevederi nu poate fi reținută din moment ce, chiar în legătură cu această cauză, Curtea Constituțională s-a pronunțat, statuând că procedura instituită de aceste norme nu poate fi confundată cu o confiscare a proprietății, iar prin adoptarea Regulamentului CNVM nr.1/2006 și preluarea Directivei nr. 2004/25/EC nu sunt încălcate prevederile art.644 C. civ., privind principiul consensualismului. De asemenea, instanța a mai avut în vedere că, nesoluționarea contestației adresată de reclamant către CNVM nu poate influența modul de soluționare a cauzei. Reclamantul S.L.C. a declarat recurs atât împotriva deciziei cât și împotriva încheierilor de ședință din 24 aprilie 2008 și din 27 martie 2008. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art.304 pct.9 C. proc.

civ., recurentul susține următoarele: - Din considerentele deciziei se poate concluziona că s-au încălcat dispozițiile art.296 teza a II-a C. proc. civ. în sensul că i s-a creat o situație mai dificilă, deoarece instanța de apel a reținut greșit spiritul normelor cuprinse în Legea nr.297/2004 și a deschis calea preluării de către emitent a acțiunilor pe care le deținea acționarul minoritar în cadrul societății. Recurentul consideră că procedura instituită prin normele menționate este următoarea: acționarul majoritar, în vederea concentrării acțiunilor emitentului atunci când deține mai mult de 90% din acestea trebuie să se adreseze acționarilor minoritari cu o ofertă publică de preluare a acțiunilor deținute de aceștia la prețul cotat pe bursa RASDAQ, iar aceștia au posibilitatea să vândă acțiunile în discuție la prețul pieții, fără a fi obligați în vreun fel.

Ulterior, emitentul devine o societate de tip închis – acțiunile fiind retrase de la tranzacționare de pe piață, iar după această etapă acționarul majoritar, în baza prețului la zi stabilit în cadrul unei expertize, solicită acționarilor minoritari să-i vândă acțiunile deținute la acest preț. În situația în care acționarul minoritar nu acceptă prețul de vânzare oferit în condițiile expuse, recurentul consideră că acesta rămâne acționar al societății, fiind denumit acționar captiv. - Instanțele nu au sesizat faptul că, în baza unor acțiuni care se pare că au fost transferate acționarului majoritar, fără ca valoarea lor să fie achitată, reclamantul și-a majorat participația în cadrul societății, iar contravaloarea acțiunilor nu i-a fost transmisă, acesta fiind și motivul pentru care a formulat acțiunea de față, respectiv faptul că nu a putut obține o dovadă de la Depozitarul central că mai este proprietarul celor 443 de acțiuni inițiale.

- Motivarea instanței în sensul căreia, după evaluarea acțiunilor prin expertiză, acționarul minoritar este obligat să vândă, fiind vorba de o vânzare forțată la un preț echitabil este total eronată mai ales că nici la momentul prezent CNVM nu a răspuns contestației sale, depuse în urmă cu trei ani. - Referitor la Regulamentul nr.1/2006 se susține că instanțele nu au reușit să stabilească care este puterea sa în raport cu Legea nr.297/2004, cu Constituția României și cu prevederile Codului civil. Recurentul susține că CNVM și-a atribuit fără drept prerogative legale de legiferare, iar Regulamentul cuprinde dispoziții (art.74 alin.8) în contradicție evidentă cu cele ale art. 206 din lege și art.644 C. civ., motiv pentru care a formulat excepția de nelegalitate a art.74 din regulament.

De asemenea, se consideră că CNVM, dintr-o traducere defectuoasă a Directivei, a înțeles în mod eronat obligația acționarilor existenți de a vinde, astfel că esența litigiului constă în diferența dintre expresiile “ofertantul are dreptul să solicite” și “acționarii sunt obligați să vândă acțiunile deținute”. - Referitor la constituționalitatea sau neconstituționalitatea textului art.206 din lege, în condițiile în care i s-a respins și dreptul de a opune excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.74 alin. 8 din Regulament, consideră că singura chemată a face aprecieri cu privire la acestea este Curtea Constituțională. (...) Analizând grupat criticile recurentului ce vizează decizia dată în apel, critici ce se subsumează motivului de nelegalitate reglementat de art.304 punctul 9 C . proc.

civ. – fără a se avea în vedere chestiunile de fapt readuse în discuție în cuprinsul cererii de recurs și care nu pot forma obiectul controlului judiciar al instanței de recurs – Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Critica prin care se susține încălcarea prevederilor art.296 teza a II-a C. proc. civ. este nefondată în contextul în care, prin decizia atacată s-a menținut soluția pronunțată de instanța fondului, iar prin considerentele deciziei nu s-a făcut altceva decât să se răspundă criticilor reclamantului, neputându-se reține că prin aceasta, reclamantului i-ar fi fost îngreunată situația în propria cale de atac. Nici criticile prin care se invocă aplicarea greșită a prevederilor art.206 din Legea 297/2004 și pretinsa contradicție ce ar exista între dispozițiile cuprinse de art.74 alin.8 din Regulamentul CNVM nr.1/2006 și acestea, nu poate fi primită.

Astfel, ca urmare a derulării unei oferte publice de cumpărare adresată tuturor acționarilor și pentru toate deținerile acestora, ofertantul are dreptul să solicite acționarilor care nu au subscris în cadrul ofertei să îi vândă respectivele acțiuni, la un preț echitabil, dacă acesta deține acțiuni reprezentând mai mult de 95% din capitalul social sau dacă a achiziționat, în cadrul ofertei publice de cumpărare adresată tuturor acționarilor și pentru toate deținerile acestora, acțiuni reprezentând mai mult de 90% din cele vizate în cadrul ofertei. Prin aceste prevederi nu s-a făcut decât să se transpună în legislația națională, așa numitul drept de squeeze-out al acționarului majoritar reglementat de legislația europeană prin Directiva nr.25/2004.

Prin reglementările menționate s-a prevăzut în favoarea acționarului majoritar un adevărat drept, iar nu o simplă facultate, de a cere acționarilor care nu au subscris în cadrul ofertei să vândă respectivele acțiuni, acestui drept corespunzându-i obligația corelativă din partea acționarilor minoritari de a vinde. Această finalitate avută în vedere de legiuitor rezultă și din coroborarea dispozițiilor art.206 cu cele ale art.207 din lege care prevăd dreptul acționarilor minoritari de a cere acționarului majoritar cu 95% să le cumpere acțiunile la un preț echitabil.

Este adevărat că prin art.74 alin.8 din Regulamentul nr.1/2006, CNVM, emis în aplicarea dispozițiilor art.206 din lege, s-a prevăzut obligativitatea pentru toți ceilalți acționari ai societății emitente să își vândă acțiunile către ofertantul-acționar majoritar care își exercită dreptul prevăzut de art.206 din Legea nr.297/2004, precum și faptul că aceste norme reglementează o trecere forțată a unor acțiuni din patrimoniul unei persoane fizice în patrimoniul alteia, la un preț stabilit de un evaluator însă, nu se poate reține o contradicție a acestor prevederi cu cele ale art.206 din lege și nici faptul că regulamentul – ca act de rang inferior - ar adăuga la lege. Chiar dacă reglementările din lege nu folosesc expressis verbis “obligația de vânzare” ori “obligația de cumpărare”, astfel de obligații decurg din existența și efectivitatea dreptului, fiind recunoscut la nivel de principiu că fiecărui drept trebuie să-i corespundă o obligație corelativă.

Așadar, instanța de apel a statuat corect atunci când a reținut că prevederile în discuție reglementează o preluare forțată a acțiunilor acționarului minoritar de către ofertantul – acționar majoritar care și-a exercitat dreptul conform art.206, respectiv o retragere obligatorie a acționarilor respectivi din cadrul societății emitente. Demersul juridic al reclamantului este justificat de acesta prin aceea că nu este de acord cu vânzarea acțiunilor sale, motiv pentru care a refuzat mandatul poștal prin care societatea de registru i-a expediat contravaloarea acțiunilor, considerând că prin prețul oferit este prejudiciat. Or, actele normative analizate anterior nu fac nici o referire la posibilitatea acționarului minoritar prejudiciat de derularea procedurii de squeeze out de a contesta prețul primit pentru acțiunile sale sau aplicarea metodelor de calcul prin care a fost determinat prețul.

Cu privire la această situație, acționarul minoritar prejudiciat are la îndemână alte mijloace procesuale pentru recuperarea unui eventual prejudiciu. De altfel, excepția de neconstituționalitate ridicată de reclamant cu privire la dispozițiile art.206 din Legea nr.297/2004 a fost respinsă prin decizia nr.515 din 29 mai 2007 de Curtea Constituțională, care a statuat că prin art.44 alin.1 teza a doua din Constituție se prevede competența legiuitorului de a stabili limitele dreptului de proprietate, iar prin dispozițiile art.206, de fapt s-a instituit o restrângere a exercițiului de dispoziție în privința acțiunilor deținute de o persoană. De asemenea, prin aceeași decizie s-a reținut că prin textul de lege criticat nu au fost încălcate dispozițiile art.13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, acesta neconținând dispoziții care să restrângă dreptul de acces la justiție ori dreptul persoanei interesate la un recurs efectiv.

În concluzie, conform considerentelor expuse, Înalta Curte a considerat că dispozițiile art.74 alin.8 din Regulamentul nr.1/2006 al CNVM sunt conforme cu prevederile art.206 din Legea nr.297/2004 ca de altfel și cu prevederile Directivei 2004/25/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind ofertele publice de cumpărare, aceste reglementări neputând fi apreciate separat. Pentru motivele expuse Înalta Curte, în temeiul art.312 alin.1 C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul reclamantului împotriva deciziei.