ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4029/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 123 din 21

septembrie 2010 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis plângerea astfel cum a fost precizată de L.Ș.,

în contradictoriu cu Ministerul Justiției și al Libertăților Cetățenești -

Comisia pentru Stabilirea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă, a

anulat în totalitate decizia din 16 iulie 2009, pronunțată în Dosarul nr.

3305/2006, a obligat pârâtul să emită decizia de acordare a calității de luptător

în rezistența anticomunistă pentru reclamant în condițiile prevăzute de O.U.G.

nr. 214/1999, a obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune

morale și la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că potrivit

carnetului de muncă al reclamantului, acesta a îndeplinit funcția de

bibliotecar, începând din 16 decembrie 1966 și până la 01 octombrie 1986 la

diverse instituții (Biblioteca Regională Târgu Mureș, Liceul U. Târgu Mureș și C.J.C.D.

Târgu Mureș), pentru ca ulterior acestei date să îndeplinească funcția de

bibliotecar, apoi acea de curier, în perioada 01 octombrie 1986-01 aprilie 1987,

la Liceul I. Târgu Mureș, ca urmare a transferului în interesul serviciului,

conform art. 69, 11 lit. a) din Legea nr. 1/1970.

Ulterior, în perioada

01 aprilie 1987 -13 decembrie 1989 a fost încadrat în funcția de îngrijitor la Clubul

Sportiv Școlar din Târgu Mureș, ca urmare a transferului în interesul serviciului,

potrivit acelorași texte legale, pentru ca la data de 31 decembrie 1989 să îi fie

desfăcut contractul de muncă, potrivit art. 129 din C. muncii.

În ceea ce privește activitatea

și evoluția profesională a reclamantului, rezultă că acesta a fost retrogradat din

funcția de bibliotecar, în cea de bibliotecar curier, iar din aceasta în cea de

îngrijitor aceasta din urmă a fost una descendentă, deși în anul 1973 acesta s-a

înscris la studii doctorale, beneficiind în acest sens de recomandarea conducătorului

de doctorat care recomanda deplasarea reclamantului la Budapesta în vederea documentării

și mai mult, pentru rezultatele obținute în activitatea profesională i-a fost conferit

medalia „Meritul Cultural” clasa I fiind recomandat să plece în Gabon ca expert

în biblioteconomie.

Instanța de fond a constatat

că măsurile administrative luate față de reclamant a avut caracter abuziv, justificând

solicitarea acestuia de a-i fi acordate beneficiile prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999.

Aceasta întrucât, transferurile în funcții inferioare suferite care au caracterul

de necontestat al unei retrogradări, sunt în fapt consecințele persecuției îndreptate

asupra acestuia de către organele administrației regimului existent în România în

perioada anterioară datei de 21 decembrie 1989. Cauza determinată a acestor persecuții

rezidă în intenția reclamantului, expres exprimată de a-și exercita dreptul la libera

circulație, drept de altfel abuziv și frecvent încălcat de autoritățile comuniste

în perioada dinainte de decembrie 1989.

În ceea ce privește daunele

morale Curtea de apel a constatat că acest petit este admisibil doar în parte, întrucât

împrejurarea că acesta a suferit din cauza persecuțiilor politice în activitatea

profesională și în plan social nu este de natură să conducă la acordarea unor despăgubiri,

pentru că reparațiile cuvenite în acest caz sunt acordate de legiuitor prin chiar

drepturile conferite de O.U.G. nr. 214/1999.

Apreciind că reclamantului

i-a fost încălcat dreptul la soluționarea cererii într-un termen rezonabil pentru

atingerea adusă acestui drept, instanța de fond a apreciat că obligarea pârâtei

la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 RON, reprezintă o reparație integrală

a prejudiciului în raport de dispozițiile art. 998 și următoarele C. civ., fără

a conduce la o îmbogățire fără just temei a reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri

pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției, arătând, în esență,

următoarele:

Pronunțând sentința recurată,

instanța de fond a operat numai cu prezumții și a ignorat apărările Ministerului

Justiției, fără să țină seama că acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă

se face în primul rând pe baza dovezilor scrise, depuse de persoana interesată sau

obținute de la instituțiile care dețin astfel de probe.

În considerentele sentinței

recurate s-a reținut că nu s-au făcut demersurile necesare pentru a fi studiate

actele clasificate referitoare la persoana reclamantului, deținute de Ministerul

de Interne - Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei, însă, conform pieselor

dosarului Comisiei, reclamantul nu a indicat și nici nu a cerut acesteia efectuarea

de demersuri la Serviciul respectiv pentru a obține informații relevante, cu toate

că, în perioada în care dosarul se afla în lucru la Comisie, contrar susținerilor

domnului L.Ș., s-a purtat o corespondență privind stadiul de soluționare a dosarului.

Mai mult, din înscrisurile depuse la instanță de către reclamant rezultă că acesta

solicitase Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte,

încă din 11 octombrie 2009, studierea dosarului personal de pașaport. Prin adresa

din 13 noiembrie 2009, i s-a comunicat reclamantului că procedurile de clasificare

a documentelor din dosarul personal de pașaport au fost finalizate astfel că pot

fi puse la dispoziție pentru studiu, la Serviciul Arhivă din Cadrul Direcției Pașapoarte

- București. Astfel, reclamantul a avut posibilitatea de a cunoaște personal conținutul

dosarului respectiv, fără a se mai justifica interesul de a solicita Comisiei acest

lucru, aspect nesesizat de instanța de fond. Sub acest aspect, este util cauzei

ca reclamantul să comunice instanței de recurs rezultatul cercetării dosarului de

pașaport, despre care, de altfel, nu face nicio referire.

Referitor la acordarea

de daune morale intimatului, această dispoziție a instanței este nelegală, în raport

de prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 214/1999. Conform acestui text de lege, Comisia

este ținută să se pronunțe asupra cererii în 30 de zile de la primirea acesteia,

dacă este însoțită de acte doveditoare sau, după caz, de la primirea documentelor,

datelor or informațiilor prevăzute la alin. (3). Or, Comisia nu s-a putut pronunța

în 30 de zile asupra cererii reclamantului, fiind necesare verificări suplimentare

la organele abilitate, fapt ce a determinat așteptarea răspunsului acestora, dată

fiind situația existenței unui număr foarte mare de solicitări cu care instituțiile

respective s-au confruntat la rândul lor. Cu privire la acest lucru, reclamantul

a fost înștiințat prin mai multe adrese, care se găsesc în copie la dosarul cauzei.

În aceste condiții, obligarea Ministerului Justiției la plata daunelor morale nu

se justifică, reclamantul nefăcând dovada prejudiciului moral suferit, care să justifice

acordarea unor compensații bănești.

Examinând sentința prin

prisma criticilor formulate, precum și a art. 304

1

din C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis pentru argumentele

expuse în continuare.

Reclamantul, L.Ș., a promovat

acțiune în contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâtul, Ministerul Justiției

și al Libertăților Cetățenești, în prezent Ministerul Justiției, ca reprezentant

al Comisiei pentru stabilirea calității de luptător în rezistența anticomunistă,

solicitând instanței de fond, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ

și fiscal, anularea deciziei adoptată la 16 iulie 2009 de Comisie în Dosarul

nr. 3305/2006, obligarea respectivei Comisii să emită o nouă decizie prin care să

îi acorde calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, conform O.U.G. nr.

214/1999, precum și obligarea Ministerului Justiție și Libertăților Cetățenești

la plata sumei de 15.000 RON, reprezentând daune morale. De asemenea, reclamantul

a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 123 din 21 septembrie 2010, instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată,

a anulat decizia contestată și a obligat Comisia pentru stabilirea calității de

luptător în rezistența anticomunistă să emită decizie prin care să îi recunoască

reclamantului calitatea de luptător în rezistența anticomunistă. Instanța a obligat

pârâtul la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, precum și la plata

sumei de 1.500 RON, cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Târgu Mureș

a reținut că măsurile administrative luate de autoritățile comuniste în privința

reclamantului au avut caracter abuziv, domnul L.Ș. fiind îndreptățit să-i fie acordate

beneficiile prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999. Instanța a ajuns la această concluzie,

apreciind că parcursul profesional al domnului L.Ș. demonstrează fără dubiu persecuția

exercitată asupra domniei sale de către autoritățile comuniste, în condițiile în

care a fost, în mod succesiv, retrogradat pe funcții inferioare de la aceea de bibliotecar

la cea de curier și apoi de îngrijitor, iar în final i s-a desfăcut contractul de

muncă, conform art. 129 din fostul C. muncii.

Înalta Curte constată

că recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă, potrivit O.U.G.

nr. 214/1999, astfel cum a solicitat și reclamantul, L.Ș., se face în beneficiul

persoanelor care fie au fost condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive

politice, fie au fost supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive

ale autorităților comuniste în timpul regimului totalitar (art. 1 alin. (1) din

actul normativ citat).

Domnul L.Ș. solicită recunoașterea

acestei calități, susținând că a fost victima unor măsuri administrative abuzive

ale autorităților comuniste, în speță fiind incidentă teza a doua a art. 1

alin. (1) O.U.G. nr. 214/1999.

Esențial este, pentru

această ipoteză normativă, că nu orice măsuri administrative ale autorităților comuniste,

cu caracter abuziv, atrag incidența prevederilor O.U.G. nr. 214/1999 și, în consecință,

recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă, ci strict măsurile

administrative enumerate în art. 3 din actul normativ precitat.

Art. 3 mai sus amintit

are următorul conținut:

„Prin măsuri administrative

abuzive se înțelege orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități

ori de alte organe ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la

art. 2 alin. (1), în baza cărora s-a dispus:

a) privarea de libertate

în locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetări;

b) internarea în spitale

de psihiatrie;

c) stabilirea de domiciliu

obligatoriu;

d) strămutarea într-o

altă localitate;

e) deportarea în străinătate,

după 23 august 1944, pentru motive politice;

f) exmatricularea din

școli, licee și facultăți;

g) încetarea contractului

de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice și dovedite cu acte scrise,

administrative sau judecătorești, de la acea dată”.

Având ca reper acest text

legal, rezultă că li se poate recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă

numai persoanelor care, din motive politice, au fost private de libertate în locuri

de deținere sau pentru efectuarea de cercetări, care au fost internate în spitale

de psihiatrie, care au avut stabilite domiciliu obligatoriu, care au fost strămutate

într-o altă localitate, care au fost deportate în străinătate după 23 august 1944

sau care au fost exmatriculate din școli, licee și facultăți ori li s-a încetat

contractul de muncă sau au fost retrogradate .

Art. 3 formulează în termeni

imperativi și inderogabili măsurile administrative abuzive care atrag incidența

prevederilor O.U.G. nr. 214/1999, enumerarea acestora fiind limitativă.

În cererea sa de chemare

în judecată, reclamantul invocă prevederile art. 3 lit. d) și g) O.U.G. nr. 214/1999.

Art. 3 lit. d) se referă

la strămutarea în altă localitate, ceea ce înseamnă mutarea obligatorie în altă

localitate decât cea de domiciliu, din motive politice, însă din probele administrate

în cauză nu rezultă că autoritățile comuniste l-au obligat pe reclamant să-și stabilească

domiciliul în altă localitate în condițiile prescrise de acest text legal.

În ceea ce privește ipoteza

vizată în art. 3 lit. g) din același act normativ, încetarea contractului de muncă

sau retrogradarea trebuie să se datoreze unor motive politice, care nu se presupun,

ci trebuie dovedite cu acte scrise fie emanând de la autoritățile administrative,

fie de la cele judecătorești, care să fi fost întocmite la data când măsura administrativă

în discuție s-a produs. Or, nici din probele administrate de reclamant, nici din

corespondența purtată de Comisie cu diferite instituții, în cadrul procedurii administrative,

nu s-a dovedit că retrogradarea d-lui L.Ș. s-ar fi produs în condițiile imperative

și inderogabile, prescrise în art. 3 lit. g). Cât privește încetarea contractului

de muncă, conform chiar susținerii reclamantului, s-a produs la 31 decembrie 1989,

așadar, după căderea regimului comunist, fiind fără echivoc că în această privință

nu poate fi vorba de incidența prevederilor O.U.G. nr. 214/1999 .

În consecință, hotărârea

primei instanțe este nelegală deoarece, admițând acțiunea reclamantului, a aplicat

prevederile O.U.G. nr. 214/1999 și la situații care nu au fost dovedite că intră

în câmpul de aplicare a acestui act normativ, decizia adoptată de Comisia pentru

stabilirea calității de luptător în rezistența anticomunistă fiind legală și temeinică.

În ceea ce privește cererea

reclamantului de acordare a daunelor morale, care are caracter subsidiar în raport

de cererile principale (de anulare a decizie contestate și de obligare la emiterea

unei noi decizii în vederea acordării beneficiului prevederilor O.U.G. nr. 214/1999),

nu poate fi admisă în baza acestui act normativ, în condițiile în care cererile

principale sunt nefondate.

Astfel, se impune admiterea

recursului, conform art. 312 alin. (1), raportat la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., modificarea sentinței atacate și respingerea cererii de chemare în judecată,

ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Justiției, împotriva sentinței civile nr. 123 din 21 septembrie 2010

a Curții de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge

acțiunea reclamantului L.Ș., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie

2011.