ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3476/2009

Asupra recursului penal de față,

Din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 144/PI din 27 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată plângerea petentului D.G., , împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 246/P/2008 din 13 februarie 2009 și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 363/II/2/2009 din 24 aprilie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

La 11 iunie 2006, persoana privată de libertate D.G., aflat în Penitenciarul cu regim de maximă siguranță Arad a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, solicitând tragerea la răspundere penală a intimatului H.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., constând în aceea că, în calitate de director al unității, în 6 cazuri fie că i-a refuzat cererile de eliberare de fotocopii de pe unele acte din dosarul de penitenciar, fie că nu i-a eliberat numărul de fotocopii solicitate.

Prin rezoluția din 21 august 2008 dată în Dosarul nr. 246/P/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus, în baza art. 228 C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de H.D. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. cu următoarea motivare:

- art. 42 alin. (1) din Legea nr. 275/2006 prevede că persoana condamnată poate obține la cerere fotocopie, situație în care se presupune că legea nu-l obligă pe făptuitor să aprobe cererea, ci îi lasă posibilitatea să aprecieze, în acest sens;

- cu ocazia declarației date ofițerul H.D. a arătat că i-a aprobat reclamantului peste 100 astfel de cereri, iar refuzurile s-au datorat lipsei banilor necesari în contul petentului, fie nejustificării motivului cererii;

- de altfel, măsurile administrației penitenciarului sunt supuse controlului judecătoresc, context în care, prin încheierea dată la 1 iunie 2007 în Dosarul nr. 660 din 25 mai 2007, Judecătorul delegat la Penitenciarul Arad a admis cererea petentului D.G. și a obligat aceiași administrație că-i elibereze numărul de exemplare (fotocopii) indicate în Cererile nr. 111/1627 din 10 mai 2007 și 111/1591 din 8 mai 2007;

- o acuză asemănătoare a fost adusă de petent ofițerului H.D. în Dosarul penal nr. 180/P/2008 ale acestei unități de parchet și care, prin Rezoluția dată în 11 august 2008 a dispus neînceperea urmăririi penale: în motivarea acestei din urmă rezoluții se arată că directorul a limitat numărul de exemplare solicitate prin cele două cereri pentru a preveni abuzul de drept, în contextul în care unitatea și cadrele acesteia au fost date în judecată de petent în peste 40 de cauze.

Împotriva rezoluției prin care s-a dispus în cauză neînceperea urmăririi penale a formulat plângere petentul D.G., plângere respinsă în baza art. 278 C. proc. pen. prin Rezoluția nr. 363/II/2/2009 din 24 aprilie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Și în fine, în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., petentul a formulat plângere la instanță care a respins, ca nefondată, plângerea.

În esență, în motivarea acestei soluții prima instanță a reținut că fiecare caz de refuz a fost justificat de intimat, petentul fiind cel care și-a exercitat drepturile cu rea-credință.

S-a mai constatat că intimatul nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu, atâta timp cât a acționat în conformitate cu un text de lege.

În termen legal împotriva hotărârii date în primă instanță a declarat recurs petentul.

În esență, în motivele scrise petentul a reiterat considerentele și criticile anterioare, considerând că intimatul în calitatea deținută și-a încălcat atribuțiile de serviciu cu rea-credință, după cum și prevederile art. 42 și 43 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor, precum și dispozițiile legii privind liberul acces la informațiile de ordin public.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate în raport de aceste critici, de dispozițiile art. 385

6

C. proc. pen., cât și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată, pentru cele ce urmează, că recursul este nefondat.

Petentul este nemulțumit pentru că în calitate de persoană aflată în detenție în 6 rânduri nu i s-a eliberat numărul de fotocopii solicitate, ceea ce a determinat o prejudiciere a intereselor sale prin imposibilitatea justificării și dovedirii plângerilor sale; în această situație a considerat că se face vinovat directorul penitenciarului care prin îngrădirea drepturilor sale a încălcat atribuțiile de serviciu, săvârșind, în sensul legii penale, infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

Dar, în egală măsură, în virtutea legii, atât îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către funcționar cât și exercitarea drepturilor procesuale de către o persoană, cazul petentului, trebuie să se realizeze cu bună-credință. Astfel, funcționarul va putea răspunde penal, potrivit art. 246 C. pen., iar exercitarea unor drepturi procesuale, cu rea-credință, conduce la abuzul de drept.

Din actele premergătoare a rezultat că petentului i s-a aprobat un număr mare de cereri privind eliberarea de fotocopii după acte din dosarul individual de penitenciar, iar refuzurile referitoare la cele 6 cereri au fost motivate și justificate de lipsa banilor din contul reclamantului și de împrejurarea că unele cereri nu erau motivate. Oricum în situația în care unele cereri se respinseseră, petentul mai primise anterior copii după acele documente.

Desigur, în acest context, în mod justificat atât procurorul de caz, cât și prima instanță au concluzionat justificat că o exercitare abuzivă a dreptului la petiție nu poate echivala cu o îngrădire a drepturilor petentului de către conducătorul locului de detenție, pe de o parte, pentru că drepturile trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, iar pe de altă parte, pentru că petentului i s-au eliberat în mare parte actele solicitate, iar atunci când i s-au refuzat fiecare caz a fost justificat și motivat în parte, așa încât, nici poziția subiectivă a intimatului nu a fost în sensul cauzării unei vătămări a intereselor legitime ale petentului.

Desigur, în aceste condiții nu se poate reține - nici sub aspect obiectiv nici subiectiv - o încălcare a atribuțiilor de serviciu de către directorul penitenciarului și în consecință, nici infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

Drept urmare, neexistând o faptă penală nu se poate discuta despre antrenarea răspunderii penale în sarcina intimatului, după cum nici de trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, soluția instanței prin care s-a menținut neînceperea urmăririi penale dispusă de procuror este legală și temeinică și cum nu se constată nici alte motive de casare, în conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul petentului se va respinge, ca nefondat.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul D.G. împotriva Sentinței penale nr. 144 din 27 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la 160 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 octombrie 2009.