ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3153/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta I.B.D.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.O.F.M. obligarea acesteia din urmă

la plata suplimentului postului, în procent de 25% din salariul de bază, și

suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul

de bază, pentru perioada 15 aprilie 2006 – 31 decembrie 2006, actualizate la zi

cu indicele de inflație, până la data plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut

că are calitatea de funcționar public în cadrul A.N.O.F.M. și că, până în

prezent, nu a beneficiat de drepturile conferite prin punctele c) și d) din

art. 31 al Legii nr. 188/1999 modificată, deși, în anii 2007 – 2008 drepturile

în discuție nu au mai fost suspendate.

Pârâta, prin întâmpinarea formulată,

solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 35 din 30 ianuarie 2009,

a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta A.N.O.F.M. să acorde

suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază, și suplimentul

corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25%, datorate pentru

perioada 15 aprilie 2006 – 13 decembrie 2006, actualizate la zi cu indicele de

inflație la data plății efective, către reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de fond a reținut, în esență, următoarele:

Alături de argumentele deduse din

legislația națională, respectiv art. 31 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999,

modificată prin Legea nr. 251/2006, art. 1 alin. (2) și art. 37 din O.G. nr.

6/2007, în speță sunt incidente și prevederile art. 1 din Protocolul 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act care, de altfel,

face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către

România, prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994.

A mai arătat instanța că, prin

neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art. 31 alin. (1) lit.

c) și d) din Legea nr. 188/1999, au fost încălcate și prevederile art. 6 din

C.E.D.O., privind dreptul la un proces echitabil, în sensul consacrat prin

jurisprudența C.E.D.O.

Concluzionând, instanța a arătat că,

potrivit art. 1 din Protocolul 1, reclamanta a avut o speranță legitimă, consacrată

de însuși legiuitorul român, privind plata celor două suplimente salariale,

aceasta fiind titulara unor interese patrimoniale care intră sub protecția

instituită de articolul menționat mai sus, iar dreptul de a primi sporurile are

o bază legală.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat recurs pârâta care a solicitat, în baza dispozițiilor

art. 304

1

C. proc. civ., admiterea recursului și casarea hotărârii

atacate ca fiind nelegală și netemeinică.

În dezvoltarea căii de atac,

recurenta arată că, pe perioada în care intimata a avut raport de funcție cu

Unitatea de Implementare a Programelor Regiunea Sud-Vest Oltenia – unitate fără

personalitate juridică aflată în subordinea sa până la data de 31 decembrie 2006

- a beneficiat de toate drepturile acordate funcționarilor publici.

Recurenta susține că, în speța dedusă

judecății, sunt incidente prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarului public, republicată, iar în perioada 2004-2006,

aplicarea acestora a fost suspendată.

De asemenea, recurenta precizează faptul

că, în vederea reglementării drepturilor salariale și a altor drepturi ale

funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul

unitar de salarizare, a fost adoptată O.G. nr. 6/2007.

Conform art. 3 din această ordonanță,

gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de

fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare

și în numărul maxim de posturi, aprobate prin lege.

Recurenta arată faptul că ordonanța în

discuție nu a reglementat modalitatea de acordare a celor două suplimente

solicitate prin cererea de față.

Analizând sentința recurată, în

raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată,

reclamanta a solicitat acordarea unor drepturi salariale, reglementate de Legea

nr. 188/1999, respectiv, suplimentul postului și suplimentul corespunzător

treptei de salarizare.

Aceste drepturi au fost individualizate,

alături de salariul de bază și sporul pentru vechimea în muncă, în art. 31

alin. (1) (anterior, art. 29) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarului public.

De menționat faptul că art. 29 din legea

în discuție – în varianta în vigoare pe perioada 1 ianuarie 2004 – 1 ianuarie 2007

– și, ulterior, art. 31 a prevăzut în mod expres, la alin. (3), faptul că

„salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile

legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii

publici.”

Actul normativ incident în această

materie a fost O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a

altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.

Art. 48 din această ordonanță preciza

faptul că, la data intrării sale în vigoare, se suspenda aplicarea art. 29

alin. (1) lit. c) și d) – în prezent, art. 31 – din Legea nr. 188/1999, până la

data de 31 decembrie 2006.

Înalta Curte reține că, din prevederile

actelor normative anterior enunțate, nu rezultă că suplimentul postului sau

suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt sporuri salariale

reglementate într-un anumit procent.

Aceste suplimente pot face parte din

salariul funcționarului public, dar ele se acordă în anumite situații.

Altfel spus, cele două suplimente

solicitate de intimată nu sunt drepturi de care beneficiază toți funcționarii

publici, ci drepturi care se acordă de instituția publică în situația în care,

în urma transferului, promovării ori a altor situații de modificare a

raportului de serviciu ale funcționarului public, trebuie să i se asigure

creșterea salarială prevăzută de lege.

Ca atare, solicitarea intimatei de

acordare a celor două suplimente, sub forma unor sporuri permanente, într-un

anumit cuantum, este nelegală.

De precizat faptul că intimata nu a făcut

dovada că, în perioada 15 aprilie 2006 – 31 decembrie 2006, s-a aflat în

situații care au generat o modificare a raportului său de funcție care să

justifice acordarea suplimentelor solicitate.

Pentru considerentele anterior expuse, în

baza art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din

Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va admite recursul, va modifica

sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea reclamantei ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta A.N.O.F.M.

București împotriva sentinței nr. 35 din 30 ianuarie 2009 a Curții de Apel

Craiova, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

respinge acțiunea reclamantei I.B.D., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5

iunie 2009.