ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3153/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta I.B.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.O.F.M. obligarea acesteia din urmă la plata suplimentului postului, în procent de 25% din salariul de bază, și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază, pentru perioada 15 aprilie 2006 – 31 decembrie 2006, actualizate la zi cu indicele de inflație, până la data plății efective. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că are calitatea de funcționar public în cadrul A.N.O.F.M. și că, până în prezent, nu a beneficiat de drepturile conferite prin punctele c) și d) din art. 31 al Legii nr. 188/1999 modificată, deși, în anii 2007 – 2008 drepturile în discuție nu au mai fost suspendate.

Pârâta, prin întâmpinarea formulată, solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 35 din 30 ianuarie 2009, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta A.N.O.F.M. să acorde suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază, și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25%, datorate pentru perioada 15 aprilie 2006 – 13 decembrie 2006, actualizate la zi cu indicele de inflație la data plății efective, către reclamantă. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Alături de argumentele deduse din legislația națională, respectiv art. 31 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, modificată prin Legea nr. 251/2006, art. 1 alin. (2) și art. 37 din O.G.

nr. 6/2007, în speță sunt incidente și prevederile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act care, de altfel, face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994. A mai arătat instanța că, prin neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, au fost încălcate și prevederile art. 6 din C.E.D.O., privind dreptul la un proces echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudența C.E.D.O. Concluzionând, instanța a arătat că, potrivit art. 1 din Protocolul 1, reclamanta a avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român, privind plata celor două suplimente salariale, aceasta fiind titulara unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de articolul menționat mai sus, iar dreptul de a primi sporurile are o bază legală.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta care a solicitat, în baza dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., admiterea recursului și casarea hotărârii atacate ca fiind nelegală și netemeinică. În dezvoltarea căii de atac, recurenta arată că, pe perioada în care intimata a avut raport de funcție cu Unitatea de Implementare a Programelor Regiunea Sud-Vest Oltenia – unitate fără personalitate juridică aflată în subordinea sa până la data de 31 decembrie 2006 - a beneficiat de toate drepturile acordate funcționarilor publici. Recurenta susține că, în speța dedusă judecății, sunt incidente prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, republicată, iar în perioada 2004-2006, aplicarea acestora a fost suspendată.

De asemenea, recurenta precizează faptul că, în vederea reglementării drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, a fost adoptată O.G. nr. 6/2007. Conform art. 3 din această ordonanță, gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi, aprobate prin lege. Recurenta arată faptul că ordonanța în discuție nu a reglementat modalitatea de acordare a celor două suplimente solicitate prin cererea de față. Analizând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat acordarea unor drepturi salariale, reglementate de Legea nr. 188/1999, respectiv, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Aceste drepturi au fost individualizate, alături de salariul de bază și sporul pentru vechimea în muncă, în art. 31 alin. (1) (anterior, art. 29) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public. De menționat faptul că art. 29 din legea în discuție – în varianta în vigoare pe perioada 1 ianuarie 2004 – 1 ianuarie 2007 – și, ulterior, art. 31 a prevăzut în mod expres, la alin. (3), faptul că „salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.” Actul normativ incident în această materie a fost O.G.

nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006. Art. 48 din această ordonanță preciza faptul că, la data intrării sale în vigoare, se suspenda aplicarea art. 29 alin. (1) lit. c) și d) – în prezent, art. 31 – din Legea nr. 188/1999, până la data de 31 decembrie 2006. Înalta Curte reține că, din prevederile actelor normative anterior enunțate, nu rezultă că suplimentul postului sau suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt sporuri salariale reglementate într-un anumit procent. Aceste suplimente pot face parte din salariul funcționarului public, dar ele se acordă în anumite situații.

Altfel spus, cele două suplimente solicitate de intimată nu sunt drepturi de care beneficiază toți funcționarii publici, ci drepturi care se acordă de instituția publică în situația în care, în urma transferului, promovării ori a altor situații de modificare a raportului de serviciu ale funcționarului public, trebuie să i se asigure creșterea salarială prevăzută de lege. Ca atare, solicitarea intimatei de acordare a celor două suplimente, sub forma unor sporuri permanente, într-un anumit cuantum, este nelegală. De precizat faptul că intimata nu a făcut dovada că, în perioada 15 aprilie 2006 – 31 decembrie 2006, s-a aflat în situații care au generat o modificare a raportului său de funcție care să justifice acordarea suplimentelor solicitate.

Pentru considerentele anterior expuse, în baza art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea reclamantei ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta A.N.O.F.M. București împotriva sentinței nr. 35 din 30 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei I.B.D., ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2009.