ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 491/2012

Prin sentința nr. 108 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. 4455/105/2007, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea precizată formulată de reclamantul D.N. în contradictoriu cu pârâta SC C.P. SA și intervenientul M.D., luându-se act de renunțarea la judecată a intervenientei B.I. Ltd. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de lege, raportat la situația de fapt reținută, pentru a se putea dispune dizolvarea societății pârâte. Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 173 din 26 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, în sensul schimbării în parte a acesteia și admiterii acțiunii precizate, în sensul dizolvării SC C.P.

SA și respingerii cererii de intervenție formulate de intervenientul M.D. În considerentele deciziei s-a reținut că motivul de apel fundamentat pe dispozițiile art. 227 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 este fondat, în sensul că, între asociații pârâtei există grave neînțelegeri, cu influențe negative asupra activității societății și care au condus la imposibilitatea continuării acesteia. Totodată, s-a reținut ca fondat motivul de dizolvare fundamentat de dispozițiile art. 227 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 cu privire la imposibilitatea realizării obiectului de activitate. La adoptarea deciziei s-a avut în vedere și faptul că hotărârile adoptate de adunarea generală ordinară și cea extraordinară a societății pârâte au fost anulate de instanțele judecătorești pentru diverse considerente, că, în privința consiliului de administrație acesta nu se mai întrunește în mod legal, iar comisia de cenzori nu mai îndeplinește cerințele legale privind componența.

Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs, care a fost soluționat prin decizia nr. 209 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul admiterii, modificării și respingerii apelului reclamantului împotriva sentinței nr. 108 din 21 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova. Totodată, intimatul – reclamant D.N. a fost obligat la plata sumei de 48.729,31 lei cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă SC C.P. SA, și 11.900 lei cheltuieli de judecată către intimatul-intervenient M.D. Pentru a pronunța această decizie, s-a reținut că, dintr-o eroare instanța de apel a menționat lit. c), întrucât dezvoltarea considerentelor se raportează la lit. e) a art. 227 din Legea nr. 31/1990.

De asemenea, s-a reținut greșita aplicare a art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990 la situația, în speță, în raport de împrejurarea că societatea pârâtă cu a cărei dizolvare a fost învestită prima instanță, este o societate comercială pe acțiuni deschisă, cotată la bursă, aflată deci, sub incidența Legii nr. 247/2004, cu un număr variabil de acționari, iar nu o societate închisă. Totodată, instanța de recurs reține că nu s-a făcut o analiză a caracterului temeinic al neînțelegerilor și aptitudinea acestora de a împiedica funcționarea societății, influența negativă a acestora asupra activității și respectiv imposibilitatea continuării acesteia.

Cu privire la cauza de dizolvare întemeiată pe dispozițiile art. 227 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății sau realizarea acestuia, s-a relevat că, instanța de apel nu a reținut caracterul naturii (juridică sau materială) a imposibilității și nici certitudinea acesteia, iar pe de altă parte, s-a raportat numai la obiectul principal de activitate, în condițiile în care textul de lege nu operează o atare distincție. Cu privire la afirmația din considerentele deciziei de apel, în sensul că și celelalte critici ale apelantei sunt întemeiate, instanța de recurs a reținut că acesteia instanța i-a subsumat o analiză lacunară, numai cu privire la existența organelor societare, așa încât motivele de recurs raportate la alte cauze de dizolvare decât cele analizate au fost apreciate ca fiind fără suport în decizia atacată.

Împotriva deciziei pronunțate în recurs reclamantul D.N. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ., în motivarea căreia arată următoarele: Instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unor cereri formulate (minus petita). Revizuentul susține că, prin întâmpinarea la cererea de recurs a pârâtei a invocat nulitatea acestuia, în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., iar excepția lipsei calității de reprezentant legal nu a fost pusă în discuția părților conform art. 137 C. proc. civ. și nu s-a dispus motivat, potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cu privire la ea. De asemenea, se arată că, instanța de recurs nu a pus în discuție și nu s-a pronunțat asupra suspendării cauzei și trimiterii acesteia la Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 227 lit. b) și e) din Legea nr. 31/1990 și respectiv art. 290 din Legea nr. 297/2004.

Revizuentul susține, în aceeași ordine de idei, că nu a fost pusă în discuție și instanța nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei de interes și excepției lipsei de obiect. Instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita). Revizuentul susține că cererea de cheltuieli de judecată în recurs a intervenientului M.D. era inadmisibilă așa cum a fost formulată, respectiv prin indicarea cuantumului de 11.900 lei doar prin concluziile scrise din data de 18 ianuarie 2010, după cuvântul în dezbateri judiciare, ocazie cu care le-a solicitat doar cu caracter generic. Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut (plus petita). Sub acest aspect, revizuentul critică acordarea cheltuielilor de judecată recurentei și intervenientului, în sumă totală de 60.000 lei, care au fost solicitate doar generic, în faza dezbaterilor, fără specificarea cuantumului acestora conform art. 112 pct. 3 și art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ. Al doilea considerent de drept pentru care reclamantul a solicitat revizuirea deciziei pronunțate în recurs îl constituie art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv descoperirea unor înscrisuri noi. În susținerea acestui motiv de revizuire, pentru justificarea lipsei calității de reprezentant a semnatarului recursului declarat de pârâtă, revizuentul invocă existența unor extrase de pe site-ul Baroului București și a altor înscrisuri emanând de la societatea de avocatură, acte care, dacă ar fi fost avute în vedere ar fi condus la soluționarea recursului prin admiterea excepției nulității acestuia, pentru lipsa semnăturii, în sensul nejustificării calității de reprezentant convențional al semnatarul cererii de recurs.

De asemenea, revizuentul invocă ca și înscrisuri noi pe care își întemeiază cererea de revizuire acte juridice și hotărâri judecătorești date în materie penală, în legătură cu SC C.P. SA și care, susține revizuentul, dovedesc gravele neînțelegeri existente între reprezentanții acesteia și care nu au fost avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei. Totodată, se susține că acordarea cheltuielilor de judecată a avut la bază fotocopii depuse după închiderea dezbaterilor, iar instanța, în mod nelegal nu a făcut aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., privind reducerea cheltuielilor de judecată. Prin întâmpinarea înregistrată la 21 mai 2010, intimata SC C.P. SA a invocat excepțiile tardivității și inadmisibilității revizuirii, iar pe fond, a solicitat respingerea acesteia pe considerentul că nu sunt îndeplinite condițiile legale ale art. 322 pct. 2 - 5 C. proc.

civ., solicitând obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată. Asupra celor două excepții invocate în apărare de către intimată, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin încheierea din ședința publică din 1 noiembrie 2011, în sensul respingerii acestora, pentru considerentele acolo arătate. Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele: Fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. Conform art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Acest motiv de revizuire este o aplicare a principiului disponibilității și vizează inadvertențele dintre ceea ce s-a cerut și ceea ce instanța a pronunțat, întrucât, potrivit art. 129 alin. final C. proc. civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Prin „lucru cerut” se înțelege cererea concretă, cererile accesorii sau subsidiare și nu diferitele argumente care le susțin sau combat, după cum excepțiile invocate constituie mijloace procedurale de apărare și nu cereri prin care să se deducă pretenții concrete. Din această perspectivă, nu există minus petita atunci când instanța nu se pronunță, nu pune în discuția părților și nu dispune motivat asupra unor excepții procedurale.

De asemenea, pentru a fi în prezența ipotezei de pronunțare extra petita sau plus petita se cere ca instanța să se pronunțe asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori să fi acordat mai mult decât s-a cerut, interpretarea sintagmei de ”lucru cerut” fiind aceeași ca și în ipoteza de minus petita descrisă mai sus. Astfel, de vreme ce părțile au formulat în scris și verbal cereri pentru acordarea cheltuielilor de judecată, nu se poate susține că instanța de recurs a acordat un lucru necerut, ori peste ceea ce s-a cerut, chiar dacă cuantificarea sumelor solicitate cu acest titlu s-a realizat prin concluziile scrise depuse la dosar ulterior dezbaterilor. În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I C. proc.

civ., acesta vizează situația când, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Pentru a fi admisibilă revizuirea pe acest temei se cere îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții: partea interesată să prezinte un înscris nou (iar nu să ceară administrarea din oficiu a acestuia), care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși, adică să nu se impună confirmarea lui prin alte mijloace de probă; înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii supusă revizuirii; imposibilitatea invocării înscrisului fie pe motiv că a fost reținut de partea potrivnică, intenționat sau voluntar, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; cerința ca înscrisul să aibă caracter determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării cauzei, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

Se va reține că, în raport de cele mai sus menționate, înscrisurile de care se prevalează revizuentul în dezvoltarea motivelor cererii sale, nu pot conduce la retractarea hotărârii instanței de recurs. În consecință, în baza considerentelor reținute, dat fiind caracterul extraordinar al acestei căi de atac de retractare, nedevolutive, care nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond, a unor fapte și împrejurări care au fost discutate de instanță cu ocazia rezolvării litigiului în fond, se va respinge cererea de revizuire formulată de reclamantul D.N., ca neîntrunind condițiile prevăzute de art. 322 pct. 2 și 5 C. proc.

civ. Totodată, fiind în culpă procesuală, văzând dispozițiile art. 274 C. proc. civ., revizuentul va fi obligat să-i achite intimatei SC C.P. SA suma de 7.050 lei cheltuieli de judecată ocazionate cu plata onorariului avocațial, potrivit ordinelor de plată nr. 346 din 26 mai 2010 și 484 din 18 aprilie 2011, depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul D.N. împotriva deciziei nr. 209 din 21 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Obligă revizuentul să-i achite intimatei SC C.P. SA BUCUREȘTI suma de 7.050 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2012.