ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 491/2012

Prin sentința nr. 108 din 21 ianuarie

2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. 4455/105/2007, s-a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea precizată formulată de reclamantul D.N. în

contradictoriu cu pârâta SC C.P. SA și intervenientul M.D., luându-se act de

renunțarea la judecată a intervenientei B.I. Ltd.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile

prevăzute de lege, raportat la situația de fapt reținută, pentru a se putea

dispune dizolvarea societății pârâte.

Apelul declarat de reclamant împotriva

acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 173 din 26 septembrie 2008 a

Curții de Apel Ploiești, în sensul schimbării în parte a acesteia și admiterii

acțiunii precizate, în sensul dizolvării SC C.P. SA și respingerii cererii de

intervenție formulate de intervenientul M.D.

În considerentele deciziei s-a reținut

că motivul de apel fundamentat pe dispozițiile art. 227 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 31/1990 este fondat, în sensul că, între asociații pârâtei există

grave neînțelegeri, cu influențe negative asupra activității societății și care

au condus la imposibilitatea continuării acesteia.

Totodată, s-a reținut ca fondat

motivul de dizolvare fundamentat de dispozițiile art. 227 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 31/1990 cu privire la imposibilitatea realizării obiectului de

activitate.

La adoptarea deciziei s-a avut în

vedere și faptul că hotărârile adoptate de adunarea generală ordinară și cea

extraordinară a societății pârâte au fost anulate de instanțele judecătorești

pentru diverse considerente, că, în privința consiliului de administrație

acesta nu se mai întrunește în mod legal, iar comisia de cenzori nu mai

îndeplinește cerințele legale privind componența.

Împotriva acestei decizii pârâta a

declarat recurs, care a fost soluționat prin decizia nr. 209 din 21 ianuarie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul admiterii, modificării

și respingerii apelului reclamantului împotriva sentinței nr. 108 din 21

ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova. Totodată, intimatul – reclamant D.N. a

fost obligat la plata sumei de 48.729,31 lei cheltuieli de judecată către

recurenta-pârâtă SC C.P. SA, și 11.900 lei cheltuieli de judecată către

intimatul-intervenient M.D.

Pentru a pronunța această decizie, s-a

reținut că, dintr-o eroare instanța de apel a menționat lit. c), întrucât

dezvoltarea considerentelor se raportează la lit. e) a art. 227 din Legea nr. 31/1990.

De asemenea, s-a reținut greșita

aplicare a art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990 la situația, în speță, în

raport de împrejurarea că societatea pârâtă cu a cărei dizolvare a fost

învestită prima instanță, este o societate comercială pe acțiuni deschisă,

cotată la bursă, aflată deci, sub incidența Legii nr. 247/2004, cu un număr

variabil de acționari, iar nu o societate închisă.

Totodată, instanța de recurs reține că

nu s-a făcut o analiză a caracterului temeinic al neînțelegerilor și

aptitudinea acestora de a împiedica funcționarea societății, influența negativă

a acestora asupra activității și respectiv imposibilitatea continuării

acesteia.

Cu privire la cauza de dizolvare întemeiată

pe dispozițiile art. 227 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990,

imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății sau

realizarea acestuia, s-a relevat că, instanța de apel nu a reținut caracterul

naturii (juridică sau materială) a imposibilității și nici certitudinea

acesteia, iar pe de altă parte, s-a raportat numai la obiectul principal de

activitate, în condițiile în care textul de lege nu operează o atare

distincție.

Cu privire la afirmația din

considerentele deciziei de apel, în sensul că și celelalte critici ale

apelantei sunt întemeiate, instanța de recurs a reținut că acesteia instanța

i-a subsumat o analiză lacunară, numai cu privire la existența organelor

societare, așa încât motivele de recurs raportate la alte cauze de dizolvare

decât cele analizate au fost apreciate ca fiind fără suport în decizia atacată.

Împotriva deciziei pronunțate în

recurs reclamantul D.N. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 322 pct.

2 și 5 C. proc. civ., în motivarea căreia arată următoarele:

Instanța de recurs nu s-a pronunțat

asupra unor cereri formulate (minus petita).

Revizuentul susține că, prin întâmpinarea

la cererea de recurs a pârâtei a invocat nulitatea acestuia, în temeiul art. 302

1

alin. (1) lit. d) C. proc. civ., iar excepția lipsei calității de reprezentant

legal nu a fost pusă în discuția părților conform art. 137 C. proc. civ. și nu s-a

dispus motivat, potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cu privire la ea.

De asemenea, se arată că, instanța de

recurs nu a pus în discuție și nu s-a pronunțat asupra suspendării cauzei și

trimiterii acesteia la Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de

neconstituționalitate a art. 227 lit. b) și e) din Legea nr. 31/1990 și

respectiv art. 290 din Legea nr. 297/2004.

Revizuentul susține, în aceeași ordine

de idei, că nu a fost pusă în discuție și instanța nu s-a pronunțat asupra

excepției lipsei de interes și excepției lipsei de obiect.

Instanța de recurs s-a pronunțat

asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita).

Revizuentul susține că cererea de

cheltuieli de judecată în recurs a intervenientului M.D. era inadmisibilă așa

cum a fost formulată, respectiv prin indicarea cuantumului de 11.900 lei doar

prin concluziile scrise din data de 18 ianuarie 2010, după cuvântul în

dezbateri judiciare, ocazie cu care le-a solicitat doar cu caracter generic.

Instanța a acordat mai mult decât s-a

cerut (plus petita).

Sub acest aspect, revizuentul critică

acordarea cheltuielilor de judecată recurentei și intervenientului, în sumă totală

de 60.000 lei, care au fost solicitate doar generic, în faza dezbaterilor, fără

specificarea cuantumului acestora conform art. 112 pct. 3 și art. 132 alin. (2)

pct. 2 C. proc. civ.

Al doilea considerent de drept pentru

care reclamantul a solicitat revizuirea deciziei pronunțate în recurs îl

constituie art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv descoperirea unor

înscrisuri noi.

În susținerea acestui motiv de

revizuire, pentru justificarea lipsei calității de reprezentant a semnatarului

recursului declarat de pârâtă, revizuentul invocă existența unor extrase de pe site-ul

Baroului București și a altor înscrisuri emanând de la societatea de avocatură,

acte care, dacă ar fi fost avute în vedere ar fi condus la soluționarea

recursului prin admiterea excepției nulității acestuia, pentru lipsa

semnăturii, în sensul nejustificării calității de reprezentant convențional al

semnatarul cererii de recurs.

De asemenea, revizuentul invocă ca și

înscrisuri noi pe care își întemeiază cererea de revizuire acte juridice și hotărâri

judecătorești date în materie penală, în legătură cu SC C.P. SA și care,

susține revizuentul, dovedesc gravele neînțelegeri existente între

reprezentanții acesteia și care nu au fost avute în vedere la soluționarea pe

fond a cauzei.

Totodată, se susține că acordarea

cheltuielilor de judecată a avut la bază fotocopii depuse după închiderea

dezbaterilor, iar instanța, în mod nelegal nu a făcut aplicarea prevederilor art.

274 alin. (3) C. proc. civ., privind reducerea cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea înregistrată la 21

mai 2010, intimata SC C.P. SA a invocat excepțiile tardivității și

inadmisibilității revizuirii, iar pe fond, a solicitat respingerea acesteia pe

considerentul că nu sunt îndeplinite condițiile legale ale art. 322 pct. 2 - 5 C.

proc. civ., solicitând obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de

judecată.

Asupra celor două excepții invocate în

apărare de către intimată, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat

prin încheierea din ședința publică din 1 noiembrie 2011, în sensul respingerii

acestora, pentru considerentele acolo arătate.

Analizând cererea de revizuire prin

prisma motivelor invocate se vor reține următoarele:

Fiind o cale extraordinară de atac,

dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel

că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile

prevăzute în mod expres de lege.

Conform art. 322 pct. 2 C. proc. civ.,

revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri

care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat

mai mult decât s-a cerut.

Acest motiv de revizuire este o

aplicare a principiului disponibilității și vizează inadvertențele dintre ceea

ce s-a cerut și ceea ce instanța a pronunțat, întrucât, potrivit art. 129 alin.

final C. proc. civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra

obiectului cererii deduse judecății.

Prin „lucru cerut” se înțelege cererea

concretă, cererile accesorii sau subsidiare și nu diferitele argumente care le

susțin sau combat, după cum excepțiile invocate constituie mijloace procedurale

de apărare și nu cereri prin care să se deducă pretenții concrete.

Din această perspectivă, nu există

minus petita atunci când instanța nu se pronunță, nu pune în discuția părților și

nu dispune motivat asupra unor excepții procedurale.

De asemenea, pentru a fi în prezența

ipotezei de pronunțare extra petita sau plus petita se cere ca instanța să se

pronunțe asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori să fi acordat mai mult

decât s-a cerut, interpretarea sintagmei de ”lucru cerut” fiind aceeași ca și

în ipoteza de minus petita descrisă mai sus.

Astfel, de vreme ce părțile au

formulat în scris și verbal cereri pentru acordarea cheltuielilor de judecată,

nu se poate susține că instanța de recurs a acordat un lucru necerut, ori peste

ceea ce s-a cerut, chiar dacă cuantificarea sumelor solicitate cu acest titlu

s-a realizat prin concluziile scrise depuse la dosar ulterior dezbaterilor.

În ceea ce privește motivul de

revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., acesta vizează

situația când, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute

de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai

presus de voința părților.

Pentru a fi admisibilă revizuirea pe

acest temei se cere îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții: partea

interesată să prezinte un înscris nou (iar nu să ceară administrarea din oficiu

a acestuia), care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea

atacată; înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși, adică să nu se impună

confirmarea lui prin alte mijloace de probă; înscrisul să fi existat la data

pronunțării hotărârii supusă revizuirii; imposibilitatea invocării înscrisului

fie pe motiv că a fost reținut de partea potrivnică, intenționat sau voluntar,

fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; cerința ca înscrisul să

aibă caracter determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță

cu ocazia judecării cauzei, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

Se va reține că, în raport de cele mai

sus menționate, înscrisurile de care se prevalează revizuentul în dezvoltarea

motivelor cererii sale, nu pot conduce la retractarea hotărârii instanței de

recurs.

În consecință, în baza considerentelor

reținute, dat fiind caracterul extraordinar al acestei căi de atac de

retractare, nedevolutive, care nu poate fi exercitată pentru alte motive decât

cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor

probleme de fond, a unor fapte și împrejurări care au fost discutate de instanță

cu ocazia rezolvării litigiului în fond, se va respinge cererea de revizuire

formulată de reclamantul D.N., ca neîntrunind condițiile prevăzute de art. 322 pct.

2 și 5 C. proc. civ.

Totodată, fiind în culpă procesuală,

văzând dispozițiile art. 274 C. proc. civ., revizuentul va fi obligat să-i

achite intimatei SC C.P. SA suma de 7.050 lei cheltuieli de judecată ocazionate

cu plata onorariului avocațial, potrivit ordinelor de plată nr. 346  din 26 mai

2010 și 484 din 18 aprilie 2011, depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de revizuentul D.N. împotriva deciziei nr. 209 din 21 ianuarie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.

Obligă revizuentul să-i achite

intimatei SC C.P. SA BUCUREȘTI suma de 7.050 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7

februarie 2012.