ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4397/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4397/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 109 din 8 aprilie

2010, Tribunalul Arad, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6

din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul S.H. la pedeapsa de:

- 2 (doi) ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Pe durata și în

condițiile art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) - excepție dreptul de a alege și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa

aplicată durata reținerii din 23.06 - 24 iunie 2009.

În baza art. 86

1

,

86

2

C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei de 2 ani închisoare

sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 86

3

C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune

următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la

datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad;

b) să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

A atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. privitoare la

revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata

suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii s-a suspendat executarea

pedepsei accesorii.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut, în esență, că în perioada mai - iunie 2008,

inculpatul S.H. a pretins și primit de la denunțătorul J.S. suma de 250 euro,

lăsând să se creadă că are influență asupra agenților de poliție pentru a-i

determina să-l promoveze pe denunțătorul J.S. la proba practică a examenului

pentru obținerea permisului de conducere.

Situația de fapt și

vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator

administrat în cauză, respectiv: declarațiile martorilor J.S., M.E.E., B.S.,

P.S.C., R.V. și Ț.C.M., procesele-verbale de redare a interceptărilor, de

consemnare a seriilor bancnotelor, de constatare a infracțiunilor flagrante,

precum și declarațiile inculpatului S.H.

Fiind audiat, atât pe

parcursul urmăririi penale, cât și în timpul cercetării judecătorești,

inculpatul S.H. a recunoscut faptul că cei 250 de euro îi aparțin și că a

intenționat să îi schimbe.

Prin Decizia penală

nr. 98/A din 24 iunie 2010, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 379 pct. 1

lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul

S.H. împotriva Sentinței penale nr. 109 din 8 aprilie 2010 a Tribunalului Arad

pronunțată în Dosarul nr. 4414/108/2009.

În baza art. 379 pct.

2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Arad împotriva aceleiași sentințe penale, pe care a desființat-o în

parte și rejudecând, a interzis inculpatului exercitarea dreptului prevăzut de

art. 64 lit. c) C. pen., dreptul de a profesa în calitate de instructor auto,

pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

A menținut în rest

sentința penală apelată.

Împotriva

sus-menționatei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara și inculpatul S.H.

Ministerul Public,

prin reprezentant a solicitat admiterea recursului parchetului, casarea

hotărârilor și reaprecierea dispozițiilor art. 72 C. pen. cu consecința

majorării pedepsei cu executarea ei în regim de detenție, invocând cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Inculpatul S.H. a

invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 14 C.

proc. pen., solicitând, în principal, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere lipsa

intenției.

În acest sens a

invocat dispozițiile art. 69 C. proc. pen., solicitând coroborarea

declarațiilor sale cu cele ale martorului R.V.

În subsidiar, a

solicitat coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, cu reținerea

dispozițiilor art. 74 - 76 C. pen. și cu aplicarea dispozițiilor art. 81 C.

pen., ca modalitate de executare, arătând că regretă cele întâmplate, nu

înțelege cum a ajuns în această situație, nu a avut niciodată vreo problemă,

are doi copii în întreținere, are 20 de ani de muncă și o stare de sănătate

precară.

Recursurile sunt

nefondate.

Analizând decizia

pronunțată în raport de probele dosarului și prin prisma motivelor de recurs

invocate, Curtea constată că hotărârea instanței de control judiciar este

legală și temeinică.

Astfel, situația de

fapt a fost corect reținută, fiind bine stabilită încadrarea juridică dată

faptei, vinovăția inculpatului pe deplin dovedită, fiind susținută de ansamblul

probator administrat în cauză, iar pedeapsa aplicată just individualizată.

Susținerile

inculpatului în sensul că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive

ale infracțiunii, respectiv intenția, invocând faptul că a luat banii doar

pentru a scăpa de insistențele denunțătorului, urmând ca a doua zi să-i

restituie, solicitând în acest sens coroborarea declarațiilor sale cu cele ale

martorului R.V., potrivit dispozițiilor art. 69 C. proc. pen., nu pot fi

primite.

Potrivit

dispozițiilor art. 257 C. pen., pentru existența infracțiunii de trafic de

influență nu este necesară îndeplinirea actului pentru care intervenea

inculpatul, și nici nu interesează scopul pentru care urmau să fie folosiți

banii pretinși.

Convingerea certă

lăsată de inculpat asupra denunțătorului că ar avea influență asupra agenților

de poliție pentru a-i determina să-l promoveze la examenul pentru obținerea

permisului de conducere, împreună cu pretinderea unei sume de bani, în acest

scop, reprezintă conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență,

fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni așa cum este ea

reglementată de textul de lege incriminator.

Pentru existența

acestei infracțiuni nu interesează cuantumul sumei de bani și nici nu are

relevanță aspectul că inculpatul nu a făcut niciun demers în sensul celor

promise denunțătorului.

Cu privire la

solicitarea inculpatului privind coroborarea declarațiilor sale cu cele ale

martorului R.V., potrivit dispozițiilor art. 69 C. proc. pen. în care se arată

că declarațiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în

care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probator

existent în cauză, Curtea constată că situația de fapt a fost stabilită prin

analizarea judicioasă a probelor administrate și prin coroborarea întregului

material probator aflat la dosarul cauzei, din care a rezultat fără dubiu

vinovăția inculpatului.

Astfel, în mod

corect, instanța de control judiciar a reținut că la dosar se află declarația

martorului denunțător J.S. în care acesta precizează: „Am mers în continuare la

ore, iar inculpatul mi-a spus să fac ceva și că suma ar fi de 250 - 300 euro,

care urmează să o dau inculpatului care urmează să o dea unui polițist.

Inculpatul a luat banii și a ieșit din mașină, nu m-am uitat unde a plecat”.

La dosar se află

declarația martorului M.E.E., în care acesta precizează: „Precizez că

inculpatul a venit la casa de schimb la care lucrez pentru a schimba o sumă în

euro pe care la acest moment nu mi-o mai amintesc, iar la un moment dat în casa

de schimb au intrat organele de poliție, personal care mi-a cerut să le prezint

bancnotele predate de inculpat și buletinul meu de identitate, spunându-mi că

urmează să fiu martor. Din câte îmi amintesc mi-a dat bancnote de 50 euro pe

care dorea să-i schimb tot în euro, din bancnote mai mici”.

La dosar se află

procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante în care se consemnează:

”S-a procedat la predarea către aceștia a sumei de 300 euro în bancnote de 50

euro având serile… care urmau a fi remise numitului S.H. instructor auto, care

a pretins în repetate rânduri sume cuprinse între 200 și 300 euro, de la

denunțător, promițându-i că prin influența pe care o are asupra polițiștilor

examinatori, îl va ajuta să promoveze proba practică a examenului pentru

obținerea permisului de conducere auto. Atât învinuitul S.H., cât și martora

M.E.E. au recunoscut faptul că cele cinci bancnote de câte 50 euro fiecare,

provin de la învinuit.

Nu în ultimul rând,

Curtea are în vedere și declarațiile inculpatului, în care acesta arată că

pentru a scăpa de insistențele denunțătorului „i-am dat de înțeles că îi voi

rezolva examenul de conducere, respectiv că voi discuta cu polițistul cu care

va da examenul de conducere în oraș.”

În aceeași

declarație, mai arată că „i-am sugerat lui J. să își rezolve examenul de

conducere dând o sumă de bani polițistului care urma să îl examineze.''

În cursul aceleiași

declarații, inculpatul mai precizează că „la insistențele lui J. pentru a-i

rezolva examenul de conducere în oraș m-a întrebat ce sumă să îmi dea, eu i-am

spus să îmi dea cât consideră, sens în care mi-a dat 250 euro pe care i-a

așezat într-un caiet. Încercând să schimb această sumă de bani am fost prins în

flagrant de către organele judiciare."

Verificând

solicitarea inculpatului de coroborare a declarației sale cu cea a martorului

R.V., Curtea constată că acesta este un martor propus în apărare de către

inculpat, iar declarația sa nu relevă niciun aspect care să conducă la

achitarea inculpatului.

Astfel, în declarația

martorului, acesta arată că îl cunoaște pe inculpat din anul 1991, fiind ca și

el instructor auto, iar acum un an de zile inculpatul i-a spus că are un

cursant care nu reușește să ia examenul și l-a întrebat dacă nu vrea să îl

pregătească el.

Analizând toate

aceste declarații împreună cu celelalte probe administrate în dosar se reține

faptul că depozițiile martorilor se coroborează unele cu celelalte și împreună

cu restul probelor din cauză, conduc indubitabil la concluzia că inculpatul se

face vinovat de infracțiunea pentru care a fost condamnat astfel cum a fost

reținută.

Analizând decizia

atacată prin prisma temeiului de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen., invocat atât în recursul parchetului, cât și în recursul

inculpatului, Curtea constată că hotărârea instanței de control judiciar este

legală și temeinică și sub acest aspect.

La stabilirea pedepsei s-a avut în vedere gradul de

pericol social al acestui gen de fapte, în speță fiind vorba de o faptă de

corupție, împrejurările în care aceasta a fost comisă, modul de operare, faptul

că inculpatul a avut o atitudine oscilantă, având un comportament nesincer pe

parcursul procesului, împrejurări față de care nu se justifică aplicarea

dispozițiilor art. 74 - 76 C. pen.

Având în vedere toate

aceste aspecte prezentate, se apreciază că pedeapsa aplicată a fost just

individualizată, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.,

corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că

nu se impune redozarea acesteia, nici în sensul măririi și nici al micșorării

cuantumului aplicat.

Cât privește aspectul

modalității de executare a pedepsei, față de critica invocată de Parchet,

respectiv executarea în regim de detenție, nici aceasta nu poate fi primită,

apreciindu-se că, potrivit dispozițiilor art. 52 alin. (2) C. proc. pen.,

„executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească

persoana condamnatului".

În această ordine de

idei, apare ca nefiind fondată și critica invocată de inculpat în recursul său

privind aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., întrucât față de toate

aspectele anterior invocate, ambele instanțe au apreciat corect că scopul

reeducării, prevenirii comiterii altor infracțiuni și al reinserției sociale,

al pedepsei poate fi atins și prin suspendarea sub supraveghere a executării

acesteia, această modalitate fiind corect stabilită.

Ca atare, după

verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., recursurile fiind nefondate, Curtea urmează a le respinge

conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a dispune

potrivit dispozitivului prezentei decizii.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara și de inculpatul S.H. împotriva Deciziei penale nr. 98/A din 24 iunie

2010 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 decembrie 2010.