ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4397/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 109 din 8 aprilie 2010, Tribunalul Arad, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul S.H. la pedeapsa de: - 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Pe durata și în condițiile art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - excepție dreptul de a alege și lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din 23.06 - 24 iunie 2009. În baza art. 86 1 , 86 2 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că în perioada mai - iunie 2008, inculpatul S.H. a pretins și primit de la denunțătorul J.S. suma de 250 euro, lăsând să se creadă că are influență asupra agenților de poliție pentru a-i determina să-l promoveze pe denunțătorul J.S. la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: declarațiile martorilor J.S., M.E.E., B.S., P.S.C., R.V. și Ț.C.M., procesele-verbale de redare a interceptărilor, de consemnare a seriilor bancnotelor, de constatare a infracțiunilor flagrante, precum și declarațiile inculpatului S.H.

Fiind audiat, atât pe parcursul urmăririi penale, cât și în timpul cercetării judecătorești, inculpatul S.H. a recunoscut faptul că cei 250 de euro îi aparțin și că a intenționat să îi schimbe. Prin Decizia penală nr. 98/A din 24 iunie 2010, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul S.H. împotriva Sentinței penale nr. 109 din 8 aprilie 2010 a Tribunalului Arad pronunțată în Dosarul nr. 4414/108/2009. În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva aceleiași sentințe penale, pe care a desființat-o în parte și rejudecând, a interzis inculpatului exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., dreptul de a profesa în calitate de instructor auto, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

A menținut în rest sentința penală apelată. Împotriva sus-menționatei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul S.H. Ministerul Public, prin reprezentant a solicitat admiterea recursului parchetului, casarea hotărârilor și reaprecierea dispozițiilor art. 72 C. pen. cu consecința majorării pedepsei cu executarea ei în regim de detenție, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Inculpatul S.H. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere lipsa intenției.

În acest sens a invocat dispozițiile art. 69 C. proc. pen., solicitând coroborarea declarațiilor sale cu cele ale martorului R.V. În subsidiar, a solicitat coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, cu reținerea dispozițiilor art. 74 - 76 C. pen. și cu aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., ca modalitate de executare, arătând că regretă cele întâmplate, nu înțelege cum a ajuns în această situație, nu a avut niciodată vreo problemă, are doi copii în întreținere, are 20 de ani de muncă și o stare de sănătate precară. Recursurile sunt nefondate. Analizând decizia pronunțată în raport de probele dosarului și prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că hotărârea instanței de control judiciar este legală și temeinică.

Astfel, situația de fapt a fost corect reținută, fiind bine stabilită încadrarea juridică dată faptei, vinovăția inculpatului pe deplin dovedită, fiind susținută de ansamblul probator administrat în cauză, iar pedeapsa aplicată just individualizată. Susținerile inculpatului în sensul că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv intenția, invocând faptul că a luat banii doar pentru a scăpa de insistențele denunțătorului, urmând ca a doua zi să-i restituie, solicitând în acest sens coroborarea declarațiilor sale cu cele ale martorului R.V., potrivit dispozițiilor art. 69 C. proc. pen., nu pot fi primite. Potrivit dispozițiilor art. 257 C. pen., pentru existența infracțiunii de trafic de influență nu este necesară îndeplinirea actului pentru care intervenea inculpatul, și nici nu interesează scopul pentru care urmau să fie folosiți banii pretinși.

Convingerea certă lăsată de inculpat asupra denunțătorului că ar avea influență asupra agenților de poliție pentru a-i determina să-l promoveze la examenul pentru obținerea permisului de conducere, împreună cu pretinderea unei sume de bani, în acest scop, reprezintă conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență, fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni așa cum este ea reglementată de textul de lege incriminator. Pentru existența acestei infracțiuni nu interesează cuantumul sumei de bani și nici nu are relevanță aspectul că inculpatul nu a făcut niciun demers în sensul celor promise denunțătorului. Cu privire la solicitarea inculpatului privind coroborarea declarațiilor sale cu cele ale martorului R.V., potrivit dispozițiilor art. 69 C. proc.

pen. în care se arată că declarațiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probator existent în cauză, Curtea constată că situația de fapt a fost stabilită prin analizarea judicioasă a probelor administrate și prin coroborarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei, din care a rezultat fără dubiu vinovăția inculpatului. Astfel, în mod corect, instanța de control judiciar a reținut că la dosar se află declarația martorului denunțător J.S. în care acesta precizează: „Am mers în continuare la ore, iar inculpatul mi-a spus să fac ceva și că suma ar fi de 250 - 300 euro, care urmează să o dau inculpatului care urmează să o dea unui polițist.

Inculpatul a luat banii și a ieșit din mașină, nu m-am uitat unde a plecat”. La dosar se află declarația martorului M.E.E., în care acesta precizează: „Precizez că inculpatul a venit la casa de schimb la care lucrez pentru a schimba o sumă în euro pe care la acest moment nu mi-o mai amintesc, iar la un moment dat în casa de schimb au intrat organele de poliție, personal care mi-a cerut să le prezint bancnotele predate de inculpat și buletinul meu de identitate, spunându-mi că urmează să fiu martor. Din câte îmi amintesc mi-a dat bancnote de 50 euro pe care dorea să-i schimb tot în euro, din bancnote mai mici”. La dosar se află procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante în care se consemnează: ”S-a procedat la predarea către aceștia a sumei de 300 euro în bancnote de 50 euro având serile…

care urmau a fi remise numitului S.H. instructor auto, care a pretins în repetate rânduri sume cuprinse între 200 și 300 euro, de la denunțător, promițându-i că prin influența pe care o are asupra polițiștilor examinatori, îl va ajuta să promoveze proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere auto. Atât învinuitul S.H., cât și martora M.E.E. au recunoscut faptul că cele cinci bancnote de câte 50 euro fiecare, provin de la învinuit.

Nu în ultimul rând, Curtea are în vedere și declarațiile inculpatului, în care acesta arată că pentru a scăpa de insistențele denunțătorului „i-am dat de înțeles că îi voi rezolva examenul de conducere, respectiv că voi discuta cu polițistul cu care va da examenul de conducere în oraș.” În aceeași declarație, mai arată că „i-am sugerat lui J. să își rezolve examenul de conducere dând o sumă de bani polițistului care urma să îl examineze.'' În cursul aceleiași declarații, inculpatul mai precizează că „la insistențele lui J. pentru a-i rezolva examenul de conducere în oraș m-a întrebat ce sumă să îmi dea, eu i-am spus să îmi dea cât consideră, sens în care mi-a dat 250 euro pe care i-a așezat într-un caiet.

Încercând să schimb această sumă de bani am fost prins în flagrant de către organele judiciare." Verificând solicitarea inculpatului de coroborare a declarației sale cu cea a martorului R.V., Curtea constată că acesta este un martor propus în apărare de către inculpat, iar declarația sa nu relevă niciun aspect care să conducă la achitarea inculpatului. Astfel, în declarația martorului, acesta arată că îl cunoaște pe inculpat din anul 1991, fiind ca și el instructor auto, iar acum un an de zile inculpatul i-a spus că are un cursant care nu reușește să ia examenul și l-a întrebat dacă nu vrea să îl pregătească el. Analizând toate aceste declarații împreună cu celelalte probe administrate în dosar se reține faptul că depozițiile martorilor se coroborează unele cu celelalte și împreună cu restul probelor din cauză, conduc indubitabil la concluzia că inculpatul se face vinovat de infracțiunea pentru care a fost condamnat astfel cum a fost reținută.

Analizând decizia atacată prin prisma temeiului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., invocat atât în recursul parchetului, cât și în recursul inculpatului, Curtea constată că hotărârea instanței de control judiciar este legală și temeinică și sub acest aspect. La stabilirea pedepsei s-a avut în vedere gradul de pericol social al acestui gen de fapte, în speță fiind vorba de o faptă de corupție, împrejurările în care aceasta a fost comisă, modul de operare, faptul că inculpatul a avut o atitudine oscilantă, având un comportament nesincer pe parcursul procesului, împrejurări față de care nu se justifică aplicarea dispozițiilor art. 74 - 76 C. pen.

Având în vedere toate aceste aspecte prezentate, se apreciază că pedeapsa aplicată a fost just individualizată, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu se impune redozarea acesteia, nici în sensul măririi și nici al micșorării cuantumului aplicat. Cât privește aspectul modalității de executare a pedepsei, față de critica invocată de Parchet, respectiv executarea în regim de detenție, nici aceasta nu poate fi primită, apreciindu-se că, potrivit dispozițiilor art. 52 alin. (2) C. proc.

pen., „executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana condamnatului". În această ordine de idei, apare ca nefiind fondată și critica invocată de inculpat în recursul său privind aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., întrucât față de toate aspectele anterior invocate, ambele instanțe au apreciat corect că scopul reeducării, prevenirii comiterii altor infracțiuni și al reinserției sociale, al pedepsei poate fi atins și prin suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, această modalitate fiind corect stabilită. Ca atare, după verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., recursurile fiind nefondate, Curtea urmează a le respinge conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de inculpatul S.H. împotriva Deciziei penale nr. 98/A din 24 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 decembrie 2010.