ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4499/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea formulată la 21 februarie 2005

petiționara P.I. și alte persoane au solicitat tragerea la răspunderea penală a

avocaților L.I. și G.C. din cadrul Baroului Timiș pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1) și (2), art. 290 și art. 291 C. pen.

și a magistratului judecător C.E. din cadrul Tribunalului Timiș pentru

infracțiunea prev. de art. 246 C. pen.

În motivarea

plângerii s-a susținut că cei doi avocați au introdus o acțiune în revendicarea

imobilului din Timișoara, str. R., în numele reclamanților K.H.N., K.E. și

J.G.H. și S.H., folosind procurori speciale și unele acte de moștenire false,

iar magistratul judecător a făcut o aplicare preferențială a legilor în vigoare

și a refuzat să verifice existența moștenitorilor și eventualelor despăgubiri

primite de reclamanți.

Prin Ordonanța nr.

1366/P/2008 din 9 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție s-a dispus clasarea cauzei privind infracțiunile de înșelăciune,

fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals prevăzute de art. 215

alin. (1) și (2), art. 290 și art. 291 C. pen. întrucât, urmărirea penală a

fost începută „in rem” și nu există învinuit în cauză și totodată, disjungerea

și declinarea cauzei cu privire la faptele referitoare la revendicarea altor

imobile, pretins comise de cei doi avocați în favoarea Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva acestei

soluții petiționara P.I. și alte persoane au formulat plângerea care a fost

respinsă prin Rezoluția nr. 6419/3003/II/2/2009 din 2 iulie 2009 a procurorului

șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a apreciat că

soluția de clasare adoptată de procuror este legală și temeinică.

Împotriva ordonanței

procurorului a formulat plângere petiționara P.I. care a susținut că actele

întocmite și folosite de avocați la revendicarea imobilului sunt false și că se

impune începerea urmăririi penale împotriva persoanelor reclamate.

Curtea de Apel

Timișoara, secția penală, prin Sentința penală nr. 160 PI din 14 iulie 2010 a

respins ca nefondată plângere petiționarei constatând că nu există motive de

desființare a actelor procurorului.

Astfel, referitor la

acțiunea în revendicarea imobilului din Timișoara, Bd. R. au fost prezentate

acte legale, respectiv certificatul de moștenitor din 3 iunie 2003 eliberat de

B.N.P. L. care atesta calitatea de moștenitor a reclamanților K.E., J.G.H. și

S.H.B., certificate de stare civilă ale reclamantei J.G.H. și certificatul de

moștenitor care atesta calitatea reclamantelor J.G.H. și S.H. de succesori ai

defunctului F.T.J.

Referitor la cei doi

avocați s-a reținut că aceștia au depus procuri legale de reprezentare din

partea reclamantelor.

Privitor la

magistratul judecător s-a constatat că la soluționarea acțiunii în revendicare

prin Sentința civilă nr. 1492/2004 a respectat dispozițiile legii și nu a

rezultat încălcarea de către acesta, cu știință, a altor atribuții de serviciu,

cu consecința producerii unor vătămări a intereselor legale ale petiționarei.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs petiționara P.I. care, invocând dispozițiile art.

385

9

alin. (1) pct. 17 și 18 C. proc. pen. a susținut că soluția

primei instanțe este nelegală și netemeinică fiind urmarea greșitei aplicări a

legii și a unei erori grave de fapt.

Recursul declarat nu

este întemeiat.

Din examinarea

actelor dosarului se constată că petiționara și celelalte persoane care au

formulat plângerea au cunoscut și nu au contestat calitatea de moștenitor pe

care o aveau reclamanții K.E., J.G.H. și S.H.B., cu privire la imobilul din

Timișoara, str. R. dovedită cu acte de stare civilă și certificate de

moștenitori emise de notari publici.

Se mai constată că

avocații L.I. și G.C. au prezentat la introducerea acțiunii în revendicare,

procuri de reprezentare legale din partea reclamanților și că în baza probelor

administrate în cauză și a dispozițiilor procesual civile incidente,

magistratul judecător C.E., prin Sentința civilă nr. 1492 din 29 noiembrie 2004

a Tribunalului Timiș a admis acțiunea și a constatat că imobilul în litigiu,

proprietatea autorilor reclamantelor, a fost trecut în proprietatea statului cu

nerespectarea Decretului nr. 92/1950 și că petiționara, ca și celelalte

persoane, nu au fost de bună-credință la achiziționarea apartamentelor deținute

în imobil în calitate de chiriaș, la momentul cumpărării.

Întrucât urmărirea

penală a început „in rem” și nu a existat învinuit în cauză, iar privitor la

infracțiunile reclamate prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2), art. 290, art.

291 și art. 246 C. pen. nu sunt întrunite elementele lor constitutive, în mod

justificat prima instanță a menținut ordonanța procurorului de clasare a

respectivei cauze.

Față de

considerentele ce preced, constatând că motivele de casare invocate nu pot fi

primite și la examinarea întregii hotărârii în baza art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen. nu se constată aspecte de nelegalitate și netemeinicie care

pot fi luate în considerare, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) și a art. 192 alin. (2) din același cod, urmează a respinge ca nefondat

recursul declarat de petiționara P.I., cu obligarea acesteia la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de petiționara P.I. împotriva Sentinței penale nr. 160/PI din

14 iulie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 13 decembrie 2010.