ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4499/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea formulată la 21 februarie 2005 petiționara P.I. și alte persoane au solicitat tragerea la răspunderea penală a avocaților L.I. și G.C. din cadrul Baroului Timiș pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1) și (2), art. 290 și art. 291 C. pen. și a magistratului judecător C.E. din cadrul Tribunalului Timiș pentru infracțiunea prev. de art. 246 C. pen. În motivarea plângerii s-a susținut că cei doi avocați au introdus o acțiune în revendicarea imobilului din Timișoara, str. R., în numele reclamanților K.H.N., K.E. și J.G.H. și S.H., folosind procurori speciale și unele acte de moștenire false, iar magistratul judecător a făcut o aplicare preferențială a legilor în vigoare și a refuzat să verifice existența moștenitorilor și eventualelor despăgubiri primite de reclamanți.

Prin Ordonanța nr. 1366/P/2008 din 9 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus clasarea cauzei privind infracțiunile de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2), art. 290 și art. 291 C. pen. întrucât, urmărirea penală a fost începută „in rem” și nu există învinuit în cauză și totodată, disjungerea și declinarea cauzei cu privire la faptele referitoare la revendicarea altor imobile, pretins comise de cei doi avocați în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Împotriva acestei soluții petiționara P.I. și alte persoane au formulat plângerea care a fost respinsă prin Rezoluția nr. 6419/3003/II/2/2009 din 2 iulie 2009 a procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a apreciat că soluția de clasare adoptată de procuror este legală și temeinică. Împotriva ordonanței procurorului a formulat plângere petiționara P.I. care a susținut că actele întocmite și folosite de avocați la revendicarea imobilului sunt false și că se impune începerea urmăririi penale împotriva persoanelor reclamate. Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin Sentința penală nr. 160 PI din 14 iulie 2010 a respins ca nefondată plângere petiționarei constatând că nu există motive de desființare a actelor procurorului. Astfel, referitor la acțiunea în revendicarea imobilului din Timișoara, Bd. R. au fost prezentate acte legale, respectiv certificatul de moștenitor din 3 iunie 2003 eliberat de B.N.P.

L. care atesta calitatea de moștenitor a reclamanților K.E., J.G.H. și S.H.B., certificate de stare civilă ale reclamantei J.G.H. și certificatul de moștenitor care atesta calitatea reclamantelor J.G.H. și S.H. de succesori ai defunctului F.T.J. Referitor la cei doi avocați s-a reținut că aceștia au depus procuri legale de reprezentare din partea reclamantelor. Privitor la magistratul judecător s-a constatat că la soluționarea acțiunii în revendicare prin Sentința civilă nr. 1492/2004 a respectat dispozițiile legii și nu a rezultat încălcarea de către acesta, cu știință, a altor atribuții de serviciu, cu consecința producerii unor vătămări a intereselor legale ale petiționarei. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționara P.I.

care, invocând dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 18 C. proc. pen. a susținut că soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică fiind urmarea greșitei aplicări a legii și a unei erori grave de fapt. Recursul declarat nu este întemeiat. Din examinarea actelor dosarului se constată că petiționara și celelalte persoane care au formulat plângerea au cunoscut și nu au contestat calitatea de moștenitor pe care o aveau reclamanții K.E., J.G.H. și S.H.B., cu privire la imobilul din Timișoara, str. R. dovedită cu acte de stare civilă și certificate de moștenitori emise de notari publici. Se mai constată că avocații L.I. și G.C.

au prezentat la introducerea acțiunii în revendicare, procuri de reprezentare legale din partea reclamanților și că în baza probelor administrate în cauză și a dispozițiilor procesual civile incidente, magistratul judecător C.E., prin Sentința civilă nr. 1492 din 29 noiembrie 2004 a Tribunalului Timiș a admis acțiunea și a constatat că imobilul în litigiu, proprietatea autorilor reclamantelor, a fost trecut în proprietatea statului cu nerespectarea Decretului nr. 92/1950 și că petiționara, ca și celelalte persoane, nu au fost de bună-credință la achiziționarea apartamentelor deținute în imobil în calitate de chiriaș, la momentul cumpărării. Întrucât urmărirea penală a început „in rem” și nu a existat învinuit în cauză, iar privitor la infracțiunile reclamate prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2), art. 290, art. 291 și art. 246 C. pen.

nu sunt întrunite elementele lor constitutive, în mod justificat prima instanță a menținut ordonanța procurorului de clasare a respectivei cauze. Față de considerentele ce preced, constatând că motivele de casare invocate nu pot fi primite și la examinarea întregii hotărârii în baza art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. nu se constată aspecte de nelegalitate și netemeinicie care pot fi luate în considerare, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) din același cod, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petiționara P.I., cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de petiționara P.I. împotriva Sentinței penale nr. 160/PI din 14 iulie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 13 decembrie 2010.