ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1383/2010

Asupra recursurilor penale de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 16/PI din 25 ianuarie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentele B.M.E. și M.R. împotriva sentinței de neînceperea urmăririi penale dispuse de procuror față de intimații M.R.C. și S.R., în Dosarul nr. 35/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Pentru a se pronunța astfel instanța a constatat că prin plângerea adresată instanței, petentele B.M.E. și M.R. au solicitat desființarea Rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel nr. 431/II/2/2009 și 35/P/2009, criticându-le pentru netemeinicie și nelegalitate, pe motiv că procurorul care a instrumentat cauza a apreciat în mod nefondat că petentele au solicitat tragerea la răspundere penală a intimaților pentru a doua oară pentru aceeași faptă.

S-a mai arătat că soluția procurorului a fost dată fără a se face cercetări, întemeindu-se pe soluții anterioare care în niciun caz nu au avut în vedere persoanele menționate în plângere. Petentele au criticat și aprecierile făcute de procuror cu privire la legalitatea contractelor de închiriere, deși s-a dovedit că acestea sunt contrafăcute, astfel că sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. În fapt, instanța a reținut că petentele au sesizat la 27 ianuarie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara solicitând tragerea la răspundere penală a avocatului M.R.C. din cadrul Baroului Arad pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals în declarații și a consilierului juridic S.R.

din cadrul SC R. SA Arad pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În motivarea plângerii penale s-a susținut că în luna mai 2004 intimatul M.R.C. a certificat prin ștampilare și semnătură pentru conformitate cu originalului, trei înscrisuri despre care a pretins că ar fi fost copii ale unor înscrisuri originale - respectiv contracte de închiriere -, la termenul de judecată din 27 mai 2004 a depus cele trei înscrisuri certificate „pentru conformitate cu originalul” într-un dosar al Curții de Apel Timișoara, iar la termenul din 09 septembrie 2004 a depus în instanță copiile acelorași înscrisuri modificate prin adăugare de mențiuni antedatate și ștampilate, declarând, contrar adevărului, că depune la dosar originalele contractelor de închiriere menționate, arătând că au fost obținute de la SC R. SA, cu precizarea că inițial, din eroare, s-au depus copii care nu corespundeau cu aceste ultime înscrisuri.

Referitor la intimata S.R., se reține că petentele i-au imputat acesteia faptul că, în calitate de reprezentant împuternicit al SC R. SA Arad a declarat în fața instanței, contrar adevărului, că înscrisurile depuse la Dosarul nr. 404/C/2004 al Curții de Apel Timișoara, ar fi fost originalele contractelor de închiriere, când în realitate acele înscrisuri erau copii. Parchetul de pe lângă Timișoara a dispus prin Rezoluția nr. 35/P/2009 din 20 martie 2009 neînceperea urmăririi penale față de intimați, în baza art. 10 lit. a) și f) C. proc. pen., cu motivarea că plângerea formulată de petente are, în esență, același obiect cu o altă plângere care a format obiectul Dosarului penal nr. 345/P/2007, în care s-a stabilit că faptele reclamate de către petiționar, nu există.

Plângerea formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen. împotriva Rezoluției nr. 35/P/2009 din 20 martie 2009 a fost respinsă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin Rezoluția nr. 45/II/2/2009 din 13 mai 2009. Nemulțumite de soluția dispusă de procuror petentele s-au adresat instanței cu plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. solicitând desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale. Curtea de Apel Timișoara, examinând soluția atacată a constatat că este legală și temeinică, neexistând motive de desființare a acesteia, astfel că a respins ca nefondată plângerea.

S-a reținut că petentele au mai formulat anterior o plângere împotriva unor magistrați de la Curtea de Apel Timișoara, solicitând angajarea răspunderii penale a acestora pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., fapta constând în consemnarea în practicaua unei încheieri de ședință din Dosarul nr. 404/C/2004 al Curții de Apel Timișoara, a unei împrejurări nereale, în opinia petentelor, respectiv că avocatul M.R.C. „a depus în original la dosar contractele de închiriere nr. 2515/1981, 2516/1981 și 1113/1984”. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondată plângerea petentelor față de magistrați și s-a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 289 și 291 C. pen.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, prin Ordonanța nr. 661/P/2007 din 17 mai 2007 a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cu motivarea că cele trei contracte au fost întocmite de directorul general al SC R, SA Oradea, D.A. și au fost apoi depuse în instanță de avocatul M.R.C. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin Rezoluția nr. 345/P/2007 a dispus neînceperea urmăririi penale față de avocatul M.R.C. și față de D.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., art. 31 cu referire la art. 289 alin. (1), art. 291 și art. 290 C. pen. Plângerea formulată de petente împotriva acestei rezoluții a fost respinsă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Față de situația de fapt reținută, instanța a apreciat că în mod întemeiat procurorul a considerat că sesizarea petentelor din cauza de față au același obiect cu cea care a făcut obiectul Dosarului nr. 345/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, chiar dacă prin această din urmă plângere s-a solicitat angajarea răspunderii penale și a învinuitei S.R. Instanța și-a motivat soluția în sensul că pentru a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii imputate intimatei S.R. este necesar să se verifice dacă contractele de închiriere la care s-a făcut referire au fost falsificate, deoarece între infracțiunea de falsificare a unor înscrisuri, respectiv cele trei contracte și falsul în declarații există o legătură indisolubilă.

Cum anterior, în urma unei anchete penale s-a stabilit că actele respective nu sunt false, nu se poate susține că s-au declarat ca false acele acte, astfel că instanța a apreciat ca fiind corectă soluția dispusă de procuror și a respins ca nefondată plângerea petentelor. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Timișoara au declarat recurs petentele, care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie și au susținut, în esență, că hotărârea instanței este fondată pe o confuzie în privința plângerii deduse judecății, respectiv pe o neprezentare greșită că anterior ar mai fi existat o plângere având același conținut și care ar fi fost soluționată. S-a mai invocat superficialitatea manifestată de prima instanță, în sensul menționării greșite în hotărârea pronunțată, a numelui uneia dintre petente, respectiv M.R.

al cărui nume a fost consemnat greșit. Înalta Curte examinând hotărârea recurată, respectiv actele și lucrările din dosar, în raport cu criticile invocate, cât și din oficiu constată, că recursurile declarate nu sunt întemeiate. În condițiile în care plângerea penală formulată de petente în cauza de față vizează aceleași fapte care au format obiectul unor cercetări penale anterioare, pentru care s-a dispus o soluție de către procuror, stabilindu-se că faptele nu există, reiterarea plângerii de către petente a fost corect apreciată ca nefiind posibilă. Din conținutul plângerii care a format obiectul Dosarului nr. 35/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, rezultă că petentele au solicitat tragerea la răspundere penală a intimaților M.R.C.

și S.R. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals în declarații și, respectiv, fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptele imputate fiind aceleași cu cele care au format obiectul cercetărilor penale între-un Dosar anterior, nr. 345/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, printre alții și față de intimatul M.R.C. Cu toate că în plângerea din prezenta cauză petentele au solicitat angajarea răspunderii penale și a intimatei S.R. alături de intimatul M.R.C., obiectul plângerii de față este în realitate același, fiind vizate aceleași fapte pentru care s-au efectuat anterior cercetări penale.

Ca urmare, o nouă cercetare penală în cauză nu se justifică, față de intimatul M.R.C. fiind deja dispusă anterior o soluție de neurmărire penală, constatându-se că faptele nu există, iar referitor la intimata S.R. s-a apreciat în mod întemeiat că nu se poate dispune urmărirea sa penală cât timp între fapta imputată acesteia și cea de falsificare a unui înscris sub semnătură privată imputată intimatului M.R.C. există o legătură de cauzalitate, iar cu privire la acesta din urmă s-a stabilit definitiv că fapta reclamată nu există. Așa fiind, rezoluția dispusă de procuror este corectă, neexistând temeiuri de desființare a acesteia, iar hotărârea primei instanțe prin care s-a respins plângerea împotriva rezoluției, apare ca fiind legală și temeinică, astfel că recursurile declarate de către petente sunt nefondate, urmând a fi respinse.

În ce privește susținerea recurentelor referitoare la consemnarea greșită a numelui uneia dintre petente în hotărârea primei instanțe este de observat că este vorba de o eroare de dactilografiere strecurată în dispozitivul sentinței. Din examinarea minutei hotărârii rezultă că numele și prenumele petentelor au fost corect consemnate de către judecătorul cauzei, astfel că devine evidentă eroarea materială din cuprinsul actului. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarele B.M.E. și M.R. împotriva Sentinței penale nr. 16/PI din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentele petiționare la plata sumei de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 13 aprilie 2010.