ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1383/2010

Asupra recursurilor penale de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 16/PI din 25 ianuarie 2010 Curtea

de Apel Timișoara, secția penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de

petentele B.M.E. și M.R. împotriva sentinței de neînceperea urmăririi penale

dispuse de procuror față de intimații M.R.C. și S.R., în Dosarul nr. 35/P/2009

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pentru a se pronunța astfel instanța

a constatat că prin plângerea adresată instanței, petentele B.M.E. și M.R. au

solicitat desființarea Rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel nr.

431/II/2/2009 și 35/P/2009, criticându-le pentru netemeinicie și nelegalitate,

pe motiv că procurorul care a instrumentat cauza a apreciat în mod nefondat că

petentele au solicitat tragerea la răspundere penală a intimaților pentru a

doua oară pentru aceeași faptă.

S-a mai arătat că soluția

procurorului a fost dată fără a se face cercetări, întemeindu-se pe soluții

anterioare care în niciun caz nu au avut în vedere persoanele menționate în

plângere.

Petentele au criticat și aprecierile

făcute de procuror cu privire la legalitatea contractelor de închiriere, deși

s-a dovedit că acestea sunt contrafăcute, astfel că sunt îndeplinite elementele

constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale și uz de

fals.

În fapt, instanța a reținut că

petentele au sesizat la 27 ianuarie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara solicitând tragerea la răspundere penală a avocatului M.R.C. din

cadrul Baroului Arad pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub

semnătură privată, uz de fals în declarații și a consilierului juridic S.R. din

cadrul SC R. SA Arad pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub

semnătură privată.

În motivarea plângerii penale s-a

susținut că în luna mai 2004 intimatul M.R.C. a certificat prin ștampilare și

semnătură pentru conformitate cu originalului, trei înscrisuri despre care a

pretins că ar fi fost copii ale unor înscrisuri originale - respectiv contracte

de închiriere -, la termenul de judecată din 27 mai 2004 a depus cele trei înscrisuri

certificate „pentru conformitate cu originalul” într-un dosar al Curții de Apel

Timișoara, iar la termenul din 09 septembrie 2004 a depus în instanță copiile

acelorași înscrisuri modificate prin adăugare de mențiuni antedatate și

ștampilate, declarând, contrar adevărului, că depune la dosar originalele

contractelor de închiriere menționate, arătând că au fost obținute de la SC R.

SA, cu precizarea că inițial, din eroare, s-au depus copii care nu corespundeau

cu aceste ultime înscrisuri.

Referitor la intimata S.R., se

reține că petentele i-au imputat acesteia faptul că, în calitate de

reprezentant împuternicit al SC R. SA Arad a declarat în fața instanței,

contrar adevărului, că înscrisurile depuse la Dosarul nr. 404/C/2004 al Curții

de Apel Timișoara, ar fi fost originalele contractelor de închiriere, când în

realitate acele înscrisuri erau copii.

Parchetul de pe lângă Timișoara a

dispus prin Rezoluția nr. 35/P/2009 din 20 martie 2009 neînceperea urmăririi

penale față de intimați, în baza art. 10 lit. a) și f) C. proc. pen., cu

motivarea că plângerea formulată de petente are, în esență, același obiect cu o

altă plângere care a format obiectul Dosarului penal nr. 345/P/2007, în care

s-a stabilit că faptele reclamate de către petiționar, nu există.

Plângerea formulată în temeiul art.

278 C. proc. pen. împotriva Rezoluției nr. 35/P/2009 din 20 martie 2009 a fost

respinsă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, prin Rezoluția nr. 45/II/2/2009 din 13 mai 2009.

Nemulțumite de soluția dispusă de

procuror petentele s-au adresat instanței cu plângere întemeiată pe

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. solicitând desființarea

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

Curtea de Apel Timișoara, examinând

soluția atacată a constatat că este legală și temeinică, neexistând motive de

desființare a acesteia, astfel că a respins ca nefondată plângerea.

S-a reținut că petentele au mai formulat anterior o

plângere împotriva unor magistrați de la Curtea de Apel Timișoara, solicitând

angajarea răspunderii penale a acestora pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., fapta constând în consemnarea în

practicaua unei încheieri de ședință din Dosarul nr. 404/C/2004 al Curții de

Apel Timișoara, a unei împrejurări nereale, în opinia petentelor, respectiv că

avocatul M.R.C. „a depus în original la dosar contractele de închiriere nr.

2515/1981, 2516/1981 și 1113/1984”.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție a respins ca nefondată plângerea petentelor față de

magistrați și s-a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 289 și 291 C. pen.

Parchetul de pe lângă Judecătoria

Arad, prin Ordonanța nr. 661/P/2007 din 17 mai 2007 a declinat competența soluționării

cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cu

motivarea că cele trei contracte au fost întocmite de directorul general al SC

R, SA Oradea, D.A. și au fost apoi depuse în instanță de avocatul M.R.C.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, prin Rezoluția nr. 345/P/2007 a dispus neînceperea urmăririi penale

față de avocatul M.R.C. și față de D.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., art. 31 cu referire la art. 289 alin.

(1), art. 291 și art. 290 C. pen.

Plângerea formulată de petente

împotriva acestei rezoluții a fost respinsă de Procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Față de situația de fapt reținută,

instanța a apreciat că în mod întemeiat procurorul a considerat că sesizarea

petentelor din cauza de față au același obiect cu cea care a făcut obiectul

Dosarului nr. 345/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,

chiar dacă prin această din urmă plângere s-a solicitat angajarea răspunderii

penale și a învinuitei S.R.

Instanța și-a motivat soluția în

sensul că pentru a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii imputate intimatei S.R. este necesar să se verifice dacă

contractele de închiriere la care s-a făcut referire au fost falsificate,

deoarece între infracțiunea de falsificare a unor înscrisuri, respectiv cele

trei contracte și falsul în declarații există o legătură indisolubilă.

Cum anterior, în urma unei anchete

penale s-a stabilit că actele respective nu sunt false, nu se poate susține că

s-au declarat ca false acele acte, astfel că instanța a apreciat ca fiind

corectă soluția dispusă de procuror și a respins ca nefondată plângerea

petentelor.

Împotriva sentinței pronunțate de

Curtea de Apel Timișoara au declarat recurs petentele, care au criticat-o

pentru nelegalitate și netemeinicie și au susținut, în esență, că hotărârea

instanței este fondată pe o confuzie în privința plângerii deduse judecății,

respectiv pe o neprezentare greșită că anterior ar mai fi existat o plângere

având același conținut și care ar fi fost soluționată.

S-a mai invocat superficialitatea

manifestată de prima instanță, în sensul menționării greșite în hotărârea

pronunțată, a numelui uneia dintre petente, respectiv M.R. al cărui nume a fost

consemnat greșit.

Înalta Curte examinând hotărârea

recurată, respectiv actele și lucrările din dosar, în raport cu criticile

invocate, cât și din oficiu constată, că recursurile declarate nu sunt

întemeiate.

În condițiile în care plângerea penală

formulată de petente în cauza de față vizează aceleași fapte care au format

obiectul unor cercetări penale anterioare, pentru care s-a dispus o soluție de

către procuror, stabilindu-se că faptele nu există, reiterarea plângerii de

către petente a fost corect apreciată ca nefiind posibilă.

Din conținutul plângerii care a

format obiectul Dosarului nr. 35/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara, rezultă că petentele au solicitat tragerea la răspundere penală

a intimaților M.R.C. și S.R. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în

înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals în declarații și, respectiv,

fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptele imputate fiind aceleași cu

cele care au format obiectul cercetărilor penale între-un Dosar anterior, nr.

345/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în care s-a

dispus neînceperea urmăririi penale, printre alții și față de intimatul M.R.C.

Cu toate că în plângerea din

prezenta cauză petentele au solicitat angajarea răspunderii penale și a

intimatei S.R. alături de intimatul M.R.C., obiectul plângerii de față este în

realitate același, fiind vizate aceleași fapte pentru care s-au efectuat

anterior cercetări penale.

Ca urmare, o nouă cercetare penală

în cauză nu se justifică, față de intimatul M.R.C. fiind deja dispusă anterior

o soluție de neurmărire penală, constatându-se că faptele nu există, iar

referitor la intimata S.R. s-a apreciat în mod întemeiat că nu se poate dispune

urmărirea sa penală cât timp între fapta imputată acesteia și cea de

falsificare a unui înscris sub semnătură privată imputată intimatului M.R.C.

există o legătură de cauzalitate, iar cu privire la acesta din urmă s-a

stabilit definitiv că fapta reclamată nu există.

Așa fiind, rezoluția dispusă de procuror

este corectă, neexistând temeiuri de desființare a acesteia, iar hotărârea

primei instanțe prin care s-a respins plângerea împotriva rezoluției, apare ca

fiind legală și temeinică, astfel că recursurile declarate de către petente

sunt nefondate, urmând a fi respinse.

În ce privește susținerea

recurentelor referitoare la consemnarea greșită a numelui uneia dintre petente

în hotărârea primei instanțe este de observat că este vorba de o eroare de

dactilografiere strecurată în dispozitivul sentinței.

Din examinarea minutei hotărârii

rezultă că numele și prenumele petentelor au fost corect consemnate de către

judecătorul cauzei, astfel că devine evidentă eroarea materială din cuprinsul

actului.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de petiționarele B.M.E. și M.R. împotriva Sentinței penale nr. 16/PI

din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentele petiționare la

plata sumei de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 aprilie 2010.