ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5785/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5785/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad reclamantul V.F.V. a chemat în judecată pârâta SC P.L.C. & M. SRL pentru acordarea drepturilor salariale pe perioada 1 aprilie 2010 - 8 februarie 2011 și eliberarea unei adeverințe care să ateste activitatea desfășurată. Tribunalul Arad, prin sentința civilă nr. 2189 din 19 septembrie 2011, în raport de dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, reținând că reclamantul are domiciliul în localitatea B., județul Hunedoara. Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr. 319 din 29 februarie 2012 a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Timiș întrucât reclamantul și-a schimbat domiciliul în Timișoara.
La rândul său, Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 1492 PI din 14 mai 2012, a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Hunedoara, reținând că la data formulării cererii de chemare în judecată reclamantul domicilia în județul Hunedoara, iar schimbarea domiciliului în cursul procesului nu conferă dreptul de a obține declinarea, dacă instanța a fost legal învestită. Ivindu-se conflictul negativ de competență, în raport de dispozițiile art. 21 și 22 alin. (3) C. proc. civ. a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție. Asupra conflictului negativ de competență ivit, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Obiectul dedus judecății vizează plata unor drepturi salariale, or față de obiectul dedus judecății sunt incidente dispozițiilor art. 284 alin. (2) C. proc.
civ., potrivit cărora „cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința. La data înaintării acțiunii, reclamantul avea domiciliul în localitatea B., strada C., județ Hunedoara. Prin dispozițiile imperative ale art. 284 alin. (2) C. muncii, s-a instituit în domeniul conflictelor de muncă, un caz de competență teritorială exclusivă. În consecință, competența teritorială reglementată de art. 284 C. muncii, este imperativă, exclusivă și derogatorie de la dreptul comun, ea putând fi invocată de părți oricând în timpul procesului și chiar de instanță din oficiu. De menționat este faptul că schimbarea domiciliului pe parcursul derulării litigiului nu conferă posibilitatea de a invoca necompetența instanței legal învestite inițial, astfel cum corect a reținut Tribunalul Timiș.
Din actele dosarului, rezultă că reclamantul, la data promovării acțiunii, avea domiciliul în localitatea B., localitate aflată în raza de competență teritorială a Tribunalului Hunedoara, căruia îi revine astfel competența teritorială de soluționare a cauzei. Astfel față de cele expuse, de dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii și art. 22 C. proc. civ., urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.