ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2464/2012

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Procedura

în fața primei instanțe

cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul P.C.D. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului

Național, anularea adresei din 08 septembrie 1997 emisă de Secretariatul de

Stat pentru Culte.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că după ce a intrat posesia copiei

adresei din 08 septembrie 1997 emisă de Secretariatul de Stat pentru Culte, a

solicitat, în data de 14 iulie 2008, Ministerului Culturii și Cultelor,

anularea tuturor adreselor și actelor de aceeași natură cu adresa menționată,

întrucât sunt ilegale și prin folosirea lor se creează pagube incomensurabile,

nu numai patrimoniului public, primind răspuns din partea Ministerului Culturii

și Cultelor, prin adresa din 06 august 2008.

În susținerea

acțiunii, reclamantul a mai arătat că adresa menționată este emisă de o autoritate

care nu a fost și nici în prezent, nu este abilitată de lege să emită asemenea acte

și că un asemenea act, în situația existenței Legii nr. 21/1924, nu avea și nu are

motivație acoperită legal, deoarece în legea arătată nu este stipulată posibilitatea

ca o simplă adresă să poată motiva și dovedi existența calității de persoană juridică

a unei alcătuiri de persoane fizice, indiferent de felul acesteia.

Pârâtul Ministerul

Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, prin întâmpinare, a invocat excepțiile

tardivității cererii, în raport de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, a lipsei de interes a reclamantului, motivat de faptul că nu a fost lezat

nici un interes legitim public, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin.

(1) lit. r) din Legea menționată, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

Prin încheierea

din 11 noiembrie 2009, în temeiul art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, Curtea

de Apel a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Ordinului Franciscanilor

Observanți, reținând că actul a cărui anulare se solicită privește acest ordin.

Prin concluziile

scrise depuse la dosar, pârâtul Ordinul Franciscanilor Observanți a invocat excepția

lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că nu există vreun raport juridic

de natură administrativă sau de altă natură între acesta și reclamant, precum și

excepția lipsei de interes a reclamantului. De asemenea, față de solicitarea scrisă

depusă de reclamant la dosar la data de 20 aprilie 2010, la termenul de judecată

din 21 aprilie 2010, instanța de fond a dispus introducerea în cauză în calitate

de pârât și a Secretariatul de Stat pentru Culte de pe lângă Guvernul României.

Prin încheierea

de ședință din 06 aprilie 2010, Curtea de Apel a luat act de renunțarea reclamantului

la judecata acțiunii în contradictoriu cu Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului

Național

instanțe

Prin sentința

nr. 4398 din 22 iunie 2011, Curtea de Apel București a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de pârâtul Ordinul Franciscanilor Observanți, ca neîntemeiată

și a admis excepția lipsei de interes invocată de pârâtul Ordinul Franciscanilor

Observanți.

Curtea de Apel

a respins acțiunea formulată de reclamantul P.C.D., în contradictoriu cu pârâții

Ordinul Franciscanilor Observanți prin Oficiul Provincial al Ordinului Franciscanilor

Observanți și Secretariatul de Stat pentru Culte de pe lângă Guvernul României,

ca lipsită de interes.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de pârâtul Ordinul Franciscanilor Observanți este neîntemeiată,

având în vedere că adresa din 08 septembrie 1997 este destinată Oficiului Provincial

al Franciscanilor și privește Ordinul Franciscanilor Observanți din România, făcând

referire la statutul de persoană juridică a acestui ordin, astfel că în cauză se

justifică calitatea procesuală pasivă a Ordinului Franciscanilor Observanți.

Referitor la excepția

lipsei de interes invocată de același pârât, prima instanță a apreciat că deși acțiunea

în contencios administrativ formulată de o persoană fizică poate avea ca temei vătămarea

unui interes legitim public, în măsura în care se întemeiază, în primul rând, pe

vătămarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat, în sensul arătat

și de art. 8 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, în cauză, reclamantul

nu a probat existența interesului legitim în promovarea acțiunii în contencios administrativ.

S-a mai arătat

în considerentele sentinței atacate că prin adresa din 08 septembrie 1997 emisă

de Secretariatul de Stat pentru Culte se aduce la cunoștința Oficiului Provincial

al Franciscanilor faptul că Ordinul Franciscanilor Observanți din România se bucură

de statutul de persoană juridică, în conformitate cu Legea pentru regimul general

al cultelor religioase, în cuprinsul adresei menționându-se că din coroborarea prevederilor

H.G. nr. 831/1991, care a abrogat H.C.M. nr. 810/1949, cu prevederile art. 28 din

Legea menționată, rezultă că Ordinul Franciscanilor are statutul de persoană juridică

prin efectul Legii pentru regimul general al cultelor, care prevede că „sunt persoane

juridice” și „părțile componente locale” ale cultelor recunoscute în România.

Judecătorul fondului

a constatat că susținerile reclamantului, în sensul că în baza adresei contestate

a fost emis de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj la data de 05

februarie 2002, certificatul de înregistrare fiscală nr. DD, prin care s-a recunoscut

calitatea de persoană juridică a Mănăstirii Franciscanilor din Cluj-Napoca, iar

ulterior, în baza aceleiași adrese, Ordinul Franciscanilor a formulat peste 200

sute de cereri de restituire a unor bunuri ce aparțin domeniului public, nu sunt

de natură a justifica existența unui interes legitim al reclamantului în prezenta

cauză.

Cu privire la

cauzele înregistrate pe rolul Tribunalului Cluj, cu privire la care reclamantul

afirmă că au fost folosite înscrisurile menționate, s-a depus, în copie, cererea

de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. 4276/2004,

prin care Ordinul Franciscanilor a solicitat în contradictoriu cu Statul Român și

Centrul Județean de Consultanță Agricolă Cluj, restituirea unui imobil situat în

Cluj.

De asemenea, Curtea

de Apel a apreciat că nu pot fi reținute în dovedirea interesului legitim nici afirmațiile

reclamantului în sensul că urmare a cererii pe care a formulat-o, în temeiul Legii

nr. 544/2004, Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național a emis adresa

din 06 august 2008, al cărei conținut nu reflectă realitatea și neagă efectele produse

de existența în circuitul civil a adresei din 08 septembrie 1997, întrucât această

ultimă adresă este destinată Oficiului Provincial al Franciscanilor și în conținutul

acesteia se face referire la statutul de persoană juridică a Ordinului Franciscanilor

Observanți din România, cu indicarea temeiului în drept al acestui statut.

În fine, instanța

de fond a constatat că reclamantul nu este parte în cauzele înregistrate pe rolul

instanțelor judecătorești având ca obiect acțiunile în revendicare formulate de

Ordinul Franciscanilor, iar mențiunile din cuprinsul adresei contestate nu sunt

de natură să-i afecteze interesele legitime.

3.Recursul reclamantului

Împotriva sentinței

Curții de Apel, a declarat recurs P.C.D., considerând-o nelegală și netemeinică.

În esență, recurentul

a susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat acțiunea ca fiind lipsită

de interes, întrucât justifică un interes personal și un scop legitim având în vedere

calitatea sa de cetățean român vătămat în drepturile sale legitime încălcate prin

fraudarea legii.

În motivarea căii

de atac, recurentul a reiterat apărările din fața instanței de fond, susținând că

adresa din 08 septembrie 1997, a cărui anulare o solicită, este un act inexistent,

fiind emis prin fraudă la lege.

De asemenea, s-a

susținut că textul adresei din 08 septembrie 1997 este în totalitatea lui în contrazicere

cu legile României și ordinea de drept, purtând totodată stigmatul răstălmăcirii

literei legii.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant P.C.D.,

cât și potrivit art. 304 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată

că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță judecătorul fondului a reținut corect situația de

fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare

juridică adecvată.

Obiectul cererii

deduse judecății îl reprezintă anularea adresei din 08 septembrie 1997 emisă de

Secretariatul de Stat pentru Culte, prin care se aduce la cunoștința Oficiului Provincial

al Franciscanilor faptul că Ordinul Franciscanilor Observanți din România se bucură

de statutul de persoană juridică, în conformitate cu Legea pentru regimul general

al cultelor religioase.

În conformitate

cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 „persoană vătămată

este orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de

o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul

legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate

și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi

subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă

vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie

a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate”.

Potrivit art.

2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004 „interes legitim privat este posibilitatea

de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv

viitor și previzibil, prefigurat”.

Instanța de control

judiciar, în acord cu judecătorul fondului constată că reclamantul - recurent nu

justifică un interes direct în ceea ce privește actul administrativ contestat, care

este adresat altui subiect de drept.

Interesul constituie

una din condițiile esențiale ale oricărei acțiuni civile și trebuie să fie îndeplinită

în legătură cu toate formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii.

Interesul este

definit ca fiind tocmai folosul practic, material sau moral, pe care-l urmărește

cel care promovează o acțiune și trebuie să fie legitim și personal. Cu alte cuvinte,

această cerință exprimă ideea că, în principiu, nu este îngăduit unei persoane să

apere interesul unei alte persoane, și deci, nici interesul colectiv, iar cerința

ca interesul să fie personal celui care acționează reprezintă aspectul subiectiv

al condițiilor de exercițiu al acțiunii.

De asemenea, interesul

trebuie să fie născut și actual, să existe în momentul în care este formulată cererea,

deoarece un interes eventual nu poate fi luat în considerare.

Prin impunerea

condiției interesului se urmărește evitarea unor litigii lipsite de utilitate pentru

reclamant, pur vexatorii.

Având în vedere

cele redate, Înalta Curte nu poate reține susținerile recurentului-reclamant în

sensul că ar avea un interes legitim în promovarea cererii de anulare a adresei

din 08 septembrie 1997 emisă de Secretariatul de Stat pentru Culte, întrucât așa

cum rezultă din conținutul adresei, în acest act se face referire la statutul de

persoană juridică a Ordinului Franciscanilor Observanți din România, iar mențiunile

din cuprinsul adresei contestate nu sunt de natură să-i afecteze reclamantului interesele

legitime.

În aceste condiții,

instanța de fond a făcut o corectă interpretare a situației de fapt raportată la

prevederile legale incidente în cauză. Astfel, recurentul - reclamant nu este parte

în raportul de drept administrativ care conferă calitate procesuală titularilor

de drepturi și obligații născute, modificate sau stinse ca efect al actului administrativ

supus judecății.

al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) Teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare,

Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.C.D.

împotriva sentinței nr. 4398 din 22 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția

a VlII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

18 mai 2012.