ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5116/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5116/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ
și fiscal, prin sentința civilă nr. 112 din 9 martie 2010, a admis în parte acțiunea
formulată de reclamanta V.P., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională
pentru Restituirea Proprietăților – Direcția Generală a Finanțelor Publice pentru
Coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 și Statul Român prin Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor, obligând-o pe aceasta din urmă să emită reclamantei decizie
privind titlu de despăgubire aferent imobilului revendicat, conform dispoziției
nr. 517 din 9 martie 2005, emisă de Primăria Municipiului Craiova; a respins acțiunea
reclamantei față de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru
lipsa calității procesuale pasive, precum și capătul de cerere privind acordarea
de daune cominatorii; a luat totodată act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
În acest sens instanța
a examinat cu prioritate, în temeiul art. 137 C. proc. civ. excepția lipsei calității
procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, invocată
prin întâmpinare și a constatat că obligația legală de emitere a deciziei reprezentând
titlu de despăgubiri și cea privind întocmirea raportului de evaluare, revine Comisiei
Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar faptul că, în conformitate cu
art. 2 din H.G. nr. 361/2005, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților
asigură organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei nu îi conferă legitimare
procesuală pasivă în acțiunile prin care se invocă refuzul nejustificat de emitere
a deciziei reprezentând titlu executor.
Pe fondul acțiunii s-a
reținut că reclamanta a început procedura de recuperare prin formularea unei notificări
în anul 2001, autoritatea locală cu competență în materie emițând dispoziția în
data de 9 martie 2005, iar la un interval de timp considerabil de la data transmiterii
dosarului către Comisie aceasta a invocat necesitatea efectuării unei adrese pentru
lămurirea componenței imobilului revendicat. În acest context s-a apreciat că durata
excesivă a procedurii administrative este de natură a încălca, în mod evident, principiul
procesului rezonabil, în aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului, impunându-se obligarea autorității pârâte la emiterea deciziei pentru stabilirea
despăgubirilor privind imobilul imposibil de restituit în natură, conform dispoziției
nr. 5717 din 9 martie 2005, emisă de Primăria Municipiului Craiova.
În același sens instanța
a mai avut în vedere și împrejurarea că prin art. 1 al Protocolului Adițional la
Convenție, statele semnatare, inclusiv România prin ratificarea Convenției, s-au
obligat să respecte bunurile persoanelor fizice sau juridice, statul având obligația
de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor.
Concluzionând, instanța
de fond a apreciat că depășirea unui termen de 9 ani de la data formulării cererii
de acordare a măsurilor reparatorii, constituie o încălcare evidentă a prevederilor
mai sus menționate.
Împotriva acestei sentințe
a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin cererea de recurs,
întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ., s-a arătat
că în mod greșit instanța de fond a reținut că au fost încălcate dispozițiile privind
respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei în condițiile în care
procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 implică
mai multe etape și doar după parcurgerea lor este emisă decizia reprezentând titlu
de despăgubire.
În cauză etapa transmiterii
și înregistrării dosarelor a fost parcursă, dosarul reclamantei fiind înregistrat
sub nr. 12572/CC, însă ordinea de soluționare este stabilită prin decizia nr.
2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor
în condițiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen de soluționare. Această
Decizie (care înlocuiește decizia nr. 2/2006 potrivit căreia soluționarea era aleatorie),
privește modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare în ordinea înregistrării
lor, respectându-se astfel principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite,
principiu recunoscut atât de Constituția României cât și de Curtea Europeană a Drepturilor
Omului.
În acest context, instanța
a reținut în mod greșit că s-a efectuat o adresă pentru a se lămuri componența imobilului,
în realitate existând condiționarea impusă de decizia nr. 2815/2008.
Mai mult, s-a arătat că
și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a statuat că termenul rezonabil
se evaluează în funcție de mai multe criterii, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita
reclamantului și cea a autorităților competente și importanța litigiului, aspecte
care vin să întărească opinia recurentei în sensul că sentința atacată este netemeinică
și nelegală.
Examinând cauza din perspectiva
aspectelor detaliate în cererea de recurs și în temeiul art. 304
1
C.
proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat.
Din probatoriul administrat
a rezultat, fără dubiu, că reclamanta V.P. a început formalitățile legale pentru
recuperarea bunului său imobil (situat în Craiova, strada S.) sau a contravalorii
acestuia în anul 2001, că prin dispoziția nr. 5717 din 9 martie 2005 Primăria Municipiului
Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii și că dosarul a fost transmis Comisiei
Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care l-a înregistrat sub nr. 12572/CC/12
aprilie 2006.
Apărările pârâtei, axate
în principal pe modalitatea de soluționare a dosarelor în ordinea înregistrării
lor fixată prin decizia nr. 2815/2008, a fost înlăturată de instanță în mod corect
cu argumentarea că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură
a încălca în mod evident principiul procesului echitabil și noțiunea de termen rezonabil
consacrate de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Împrejurarea că autoritatea
administrativă competentă nu a luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor
constituie culpa acesteia și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului
reclamantei, neputând fi invocate chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva
dreptului la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, iar această atitudine
a pârâtei este incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor garantat de art.
1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului – ratificată de România
prin Legea nr. 30/1994.
Într-adevăr, dispozițiile
Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor”
din Titlul VII „Regimul stabilirii și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate
în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietății
și justiției, precum și unele măsuri adiacente) cu modificările și completările
ulterioare nu prevăd un termen pentru emiterea decizii reprezentând titlul de despăgubire.
O astfel de prevedere
nu se regăsește nici în Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea
menționată – aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 – și nici în decizia prin care s-a
stabilit de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ordinea în care
se soluționează dosarele.
În lipsa unei dispoziții
exprese referitoare la termenul de soluționare instanța de judecată este datoare
să exercite un control asupra dreptului de apreciere al autorității administrative
pentru a asigura o protecție reală drepturilor fundamentale ale cetățenilor garantate
de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru atingerea acestui
scop omisiunea legiuitorului național poate fi complinită prin raportare la termenul
rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,
acest termen constituind o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil
consființit de aceeași Convenție.
Garanția unui proces echitabil
trebuie să fie prezentă nu numai în procedura contencioasă ci și în procedura administrativă
preliminară, statul având obligația de a organiza funcționarea sistemului puterilor
sale astfel încât să răspundă cerinței ca persoana îndreptățită să poată beneficia
efectiv de protecția asigurată prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului.
Complexitatea etapelor
procedurale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 poate constitui un
criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, , dar nu poate fi invocată
pentru justificarea unei totale pasivități a autorității publice.
De aceea, apărarea recurentei
că în mod greșit instanța a reținut că s-a efectuat o adresă pentru lămurirea componenței
imobilului nu face altceva decât să demonstreze pasivitatea sa și ignorarea cerinței
de a soluționa dosarul reclamantei - înregistrat în aprilie 2006 – într-un termen
rezonabil.
În acest context, este
corectă abordarea judecătorului fondului care a obligat autoritatea competentă să
emită reclamantei decizia reprezentând titlu de despăgubire, în aplicarea art. 18
alin. (1) raportat la art. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată.
Văzând și dispozițiile
art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile
nr. 112 din 9 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ
și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 18 noiembrie 2010.