ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5116/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 112 din 9 martie 2010, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta V.P., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Direcția Generală a Finanțelor Publice pentru Coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 și Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând-o pe aceasta din urmă să emită reclamantei decizie privind titlu de despăgubire aferent imobilului revendicat, conform dispoziției nr. 517 din 9 martie 2005, emisă de Primăria Municipiului Craiova; a respins acțiunea reclamantei față de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru lipsa calității procesuale pasive, precum și capătul de cerere privind acordarea de daune cominatorii; a luat totodată act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

În acest sens instanța a examinat cu prioritate, în temeiul art. 137 C. proc. civ. excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, invocată prin întâmpinare și a constatat că obligația legală de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubiri și cea privind întocmirea raportului de evaluare, revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar faptul că, în conformitate cu art. 2 din H.G. nr. 361/2005, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților asigură organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei nu îi conferă legitimare procesuală pasivă în acțiunile prin care se invocă refuzul nejustificat de emitere a deciziei reprezentând titlu executor.

Pe fondul acțiunii s-a reținut că reclamanta a început procedura de recuperare prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală cu competență în materie emițând dispoziția în data de 9 martie 2005, iar la un interval de timp considerabil de la data transmiterii dosarului către Comisie aceasta a invocat necesitatea efectuării unei adrese pentru lămurirea componenței imobilului revendicat. În acest context s-a apreciat că durata excesivă a procedurii administrative este de natură a încălca, în mod evident, principiul procesului rezonabil, în aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, impunându-se obligarea autorității pârâte la emiterea deciziei pentru stabilirea despăgubirilor privind imobilul imposibil de restituit în natură, conform dispoziției nr. 5717 din 9 martie 2005, emisă de Primăria Municipiului Craiova.

În același sens instanța a mai avut în vedere și împrejurarea că prin art. 1 al Protocolului Adițional la Convenție, statele semnatare, inclusiv România prin ratificarea Convenției, s-au obligat să respecte bunurile persoanelor fizice sau juridice, statul având obligația de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor. Concluzionând, instanța de fond a apreciat că depășirea unui termen de 9 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii, constituie o încălcare evidentă a prevederilor mai sus menționate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei în condițiile în care procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 implică mai multe etape și doar după parcurgerea lor este emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire. În cauză etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă, dosarul reclamantei fiind înregistrat sub nr. 12572/CC, însă ordinea de soluționare este stabilită prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în condițiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen de soluționare.

Această Decizie (care înlocuiește decizia nr. 2/2006 potrivit căreia soluționarea era aleatorie), privește modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare în ordinea înregistrării lor, respectându-se astfel principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite, principiu recunoscut atât de Constituția României cât și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În acest context, instanța a reținut în mod greșit că s-a efectuat o adresă pentru a se lămuri componența imobilului, în realitate existând condiționarea impusă de decizia nr. 2815/2008. Mai mult, s-a arătat că și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a statuat că termenul rezonabil se evaluează în funcție de mai multe criterii, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente și importanța litigiului, aspecte care vin să întărească opinia recurentei în sensul că sentința atacată este netemeinică și nelegală.

Examinând cauza din perspectiva aspectelor detaliate în cererea de recurs și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat. Din probatoriul administrat a rezultat, fără dubiu, că reclamanta V.P.

a început formalitățile legale pentru recuperarea bunului său imobil (situat în Craiova, strada S.) sau a contravalorii acestuia în anul 2001, că prin dispoziția nr. 5717 din 9 martie 2005 Primăria Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii și că dosarul a fost transmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care l-a înregistrat sub nr. 12572/CC/12 aprilie 2006. Apărările pârâtei, axate în principal pe modalitatea de soluționare a dosarelor în ordinea înregistrării lor fixată prin decizia nr. 2815/2008, a fost înlăturată de instanță în mod corect cu argumentarea că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului echitabil și noțiunea de termen rezonabil consacrate de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Împrejurarea că autoritatea administrativă competentă nu a luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acesteia și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantei, neputând fi invocate chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, iar această atitudine a pârâtei este incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor garantat de art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului – ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

Într-adevăr, dispozițiile Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor” din Titlul VII „Regimul stabilirii și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente) cu modificările și completările ulterioare nu prevăd un termen pentru emiterea decizii reprezentând titlul de despăgubire. O astfel de prevedere nu se regăsește nici în Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea menționată – aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 – și nici în decizia prin care s-a stabilit de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ordinea în care se soluționează dosarele.

În lipsa unei dispoziții exprese referitoare la termenul de soluționare instanța de judecată este datoare să exercite un control asupra dreptului de apreciere al autorității administrative pentru a asigura o protecție reală drepturilor fundamentale ale cetățenilor garantate de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pentru atingerea acestui scop omisiunea legiuitorului național poate fi complinită prin raportare la termenul rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acest termen constituind o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil consființit de aceeași Convenție.

Garanția unui proces echitabil trebuie să fie prezentă nu numai în procedura contencioasă ci și în procedura administrativă preliminară, statul având obligația de a organiza funcționarea sistemului puterilor sale astfel încât să răspundă cerinței ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Complexitatea etapelor procedurale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, , dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei totale pasivități a autorității publice. De aceea, apărarea recurentei că în mod greșit instanța a reținut că s-a efectuat o adresă pentru lămurirea componenței imobilului nu face altceva decât să demonstreze pasivitatea sa și ignorarea cerinței de a soluționa dosarul reclamantei - înregistrat în aprilie 2006 – într-un termen rezonabil.

În acest context, este corectă abordarea judecătorului fondului care a obligat autoritatea competentă să emită reclamantei decizia reprezentând titlu de despăgubire, în aplicarea art. 18 alin. (1) raportat la art. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată. Văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 112 din 9 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2010.