ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 291/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 291/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 161 din 25 martie

2010 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a a

dmis în parte acțiunea formulată de reclamanții

R.S.

și V.M.;

a obligat

Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor

să emită reclamanților

decizia privind titlul de despăgubire aferent imobilului situat în Craiova, preluat

abuziv, conform Dispoziției nr. 2168 din 11 aprilie 2002, emisă de Primăria

Municipiului Craiova; a respins acțiunea față de Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților pentru lipsa calității procesuale pasive și a respins

petitul privind acordarea de daune cominatorii.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la excepția lipsei calității

procesuale pasive a

Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților,

invocată prin întâmpinare, instanța a

constatat că este întemeiată, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 13

alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru analizarea și stabilirea

cuantumului final al despăgubirilor ce se acordă potrivit acestei legi se

constituie Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care are, în

principal, următoarele atribuții:

a) dispune emiterea deciziilor

referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire;

b)

ia alte măsuri legale necesare

acestei legi.

Prin urmare, obligația legală de

emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubiri și cea anterioară, privind

întocmirea raportului de evaluare, revin Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Instanța a apreciat că faptul că, în

conformitate cu dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 361/2005,

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

asigură organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, nu îi conferă acesteia legitimare procesuală pasivă

în acțiunile promovate, prin care se invocă refuzul nejustificat de emitere a

deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Prin urmare, instanța a reținut ca

întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P., cu

consecința respingerii acțiunii față de aceasta.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut

următoarele:

Reclamanții au solicitat ca, în baza

Legii nr. 10/2001, să se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în

Craiova, iar prin Dispoziția nr. 2168 din 11 aprilie 2002, Primăria

Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul

precizat anterior reclamanților, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 12924/CC la data de 05

februarie 2006.

Instanța a constatat astfel că

reclamanții au început procedura de recuperare a bunului lor sau a

contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2002 (nr. 208/N/2002),

autoritatea locală cu competență în materie emițând Dispoziția în data de 11

aprilie 2002, iar ulterior transmiterii dosarului către Comisia Centrală de

Stabilire a Despăgubirilor, la un interval considerabil, se invocă de către

Comisia Centrală efectuarea unei adrese pentru a se lămuri componența

imobilului, fără a se face vreo dovadă în acest sens.

Ca urmare instanța a apreciat că

durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod

evident principiul procesului rezonabil și, făcând aplicarea art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a obligat autoritatea pârâtă să emită

dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul imposibil de

restituit în natură, conform Dispoziției nr. 2168 din 11 aprilie 2002, emisă de

Primăria Municipiului Craiova.

S-a reținut în considerentele

hotărârii atacate că, prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de

despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a

obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale

persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1

la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și că prin comportamentul

pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenție, cât și a art. 1

din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care se apreciază că

absența totală a despăgubirilor creează reclamantelor o sarcină excesivă,

incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din

Protocolul nr. 1.

Concluzionând, instanța a apreciat

că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se

desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 9 ani de la data

formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii constituie deja o

încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.

În consecință, acțiunea a fost

admisă în parte, a fost obligată pârâta Comisia Centrală de Acordare a

Despăgubirilor să emită reclamantului decizia privind titlul de despăgubire

pentru imobilul în litigiu

, conform Dispoziției nr. 2168

din 11 aprilie 2002 emisă de Primăria Municipiului Craiova; a fost respinsă

cererea de obligare la daune cominatorii, reținându-se că prin art. 24 din

Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a

autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și

irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare; s-a reținut

ca neîntemeiat și capătul de cerere prin care s-a solicitat fixarea unui termen

pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în raport de

dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce stabilesc legal

termenul în care autoritatea publică ce este obligată să încheie un act

administrativ trebuie să aducă la îndeplinire această obligație; s-a respins acțiunea

față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ca fiind

formulată față de o persoană fără legitimare procesuală pasivă; s-au respins celelalte

capete de cerere privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei și

obligarea la daune cominatorii.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs,

întemeiată pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., se critică

hotărârea instanței de fond pentru următoarele considerente:

Instanța de fond în mod greșit a

reținut că în speță au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui

termen rezonabil de soluționare a cauzei.

Astfel, se arată de către recurentă

că în cauza supusă judecății etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost

parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în

favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent dispoziției nr. 2168/2002

a fost transmis de Primăria Municipiului Craiova, în calitate de entitate

notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 12924/CC.

Referitor la verificarea legalității

respingerii cererii de restituire în natură

a imobilul notificat de reclamanți, precum și la etapa evaluării,

se arată că acestea sunt condiționate de respectarea ordinii de înregistrare a

dosarelor, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Mai mult, soluționarea dosarelor

privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de

acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și nu

în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptățită. Altfel spus, procedura

administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu se declanșează

prin simpla cerere a persoanei îndreptățite, ci numai după transmiterea

dosarelor potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din actul normativ

amintit, așa cum a fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007.

Legiuitorul, neprevăzând un termen

de soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a stabilit că ordinea de soluționare a dosarelor va fi

decisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Se mai reține prin motivele de

recurs formulate faptul că prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 Comisia

Centrală a stabilit două categorii de dosare, respectiv cele transmise

Secretariatului Comisiei Centrale înainte de apariția O.U.G. nr. 81/2007 și

cele transmise după intrarea în vigoarea a actului normativ amintit, dispoziții

însoțite de avizul de legalitate emise de prefecturi.

În cauza dedusă judecății, se

apreciază că dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamanților

face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale

înaintea de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se respecta

ordinea de înregistrare a dosarelor.

În aceste condiții, recurenta

apreciază că instanța de fond nu a reținut, sub nici o formă, aspectele legate

de ordinea de soluționare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, susținând, în mod greșit, existența

depășirii termenului rezonabil în privința soluționării dosarului aferent

Dispoziției nr. 2168/2002 a Primăriei Municipiului Craiova.

Se mai reține faptul că adoptarea

Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, la care s-a făcut referire mai sus,

s-a impus ca urmare a practicii judiciare în materie și pentru a nu se încălca

principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite care au dosare

înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor încă de la înființare (2005). Curtea Europeană a Drepturilor

Omului a statuat principiul egalității ca unul dintre principiile generale ale

dreptului comunitar.

Or, în sfera dreptului comunitar,

principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit

și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care

tratamentul este justificat obiectiv.

Pentru toate aceste considerente,

recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicită admiterea

recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea Sentinței civile nr. 161

din 25 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, în sensul respingerii cererii introductive de instanță formulată de

reclamanții R.S. și V.M. ca fiind neîntemeiată, cu menținerea celorlalte

dispoziții ale sentinței recurate.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs

invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție,

Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Legea nr. 247/2005 stabilește

procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse

în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel fiind, în speță sunt

aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform

cărora:

- alin. (1): „Deciziile/dispozițiile

emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de

retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice

centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume

care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația

juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație

aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții

demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii,

se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei

Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu

de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”,

- alin. (2): „Notificările formulate potrivit prevederilor Legii

nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate

în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată,cu

modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul

arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se

predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile

emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de

retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice

centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz,

de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga

documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu

imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite

în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a

deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.”

- alin. (2

1

):

„Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate

pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către

Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de

referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior

exercitării controlului de legalitate de către acesta.”

- alin. (2

2

):

„Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele

prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă

imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte

bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu

soluționarea notificării.

- alin.

(3):

„În termen

de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central

constituit prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1329/2003 va proceda

la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul

Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii

deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie

acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la

data intrării în vigoare a prezentei legi.”

- alin.

(4):

„Pe

baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de

despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor

prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii

cererii de restituire în natură.”

- alin.

(5):

„Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor

prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire

în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului

sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de

evaluare.”

- alin.

(6):

„După primirea dosarului, evaluatorul

sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, și

va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest

raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate

titlurile de despăgubire.”

Legiuitorul a menționat în mod

detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de

către evaluatorul numit.

În mod expres, în art. 16 alin. (7)

al acestui act normativ, se menționează că „în baza raportului de evaluare

Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.”

În alin. (8) se arată că

dispozițiile alin. (1) - (2) și (7), care reglementează procedura de emitere a

titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor

emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945

- 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care

urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul

de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor

consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.

În cauză, este necontestat că reclamanții

au solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să li se acorde măsuri reparatorii

pentru imobilul situat în Craiova, că procedura administrativă de restituire a

imobilului în litigiu a început cu Notificarea nr. 208/N/2002, iar, ca urmare, prin

Dispoziția nr. 2168 din 11 aprilie 2002, Primăria Municipiului Craiova a propus

acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul precizat anterior

reclamanților, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 12924/CC la data de 05 februarie 2006.

În cauză s-a efectuat verificarea

legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură.

Recurenta a invocat în apărarea sa

împrejurarea că soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face

în virtutea declanșării procedurii de soluționare prevăzută de Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, avându-se în vedere ordinea de înregistrare a dosarelor,

astfel cum s-a statuat în decizia nr. 2815/2008 emisă de Comisia Centrală, însă

aceasta avea obligația de a trimite dosarul unui evaluator sau societății de

evaluare desemnate.

Admițând în parte acțiunea formulată

de intimații-reclamanți, instanța de fond a susținut, în esență, că cererea acestora

nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, ca garanție a unui proces

echitabil statuat la art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, ceea

ce face ca netrimiterea dosarului la un evaluator să reprezinte un refuz

nejustificat, soluție pe care instanța de recurs o apreciază ca fiind legală și

temeinică.

Astfel, potrivit Titlului VIII,

Capitolul V – Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, art. 16

alin. (4) și (5) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției […], cu modificările și completările ulterioare, „(5)

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute

la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură

a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau

societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de

evaluare. (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori

desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de

evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține

cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de

despăgubire”.

După cum s-a arătat în expunerea

rezumativă prezentată mai sus, criticile autorității recurente pornesc de la

faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen care să oblige

autoritățile competente să soluționeze cererile într-un anumit termen, precum

și că, în raport cu dispozițiile Deciziei nr. 2815/2008, cererile sunt

soluționate și dosarele sunt transmise la evaluator în ordinea înregistrării

lor, astfel că nu există o încălcare a unui termen rezonabil și, pe cale de

consecință, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat în sensul prevederilor

Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare.

Este adevărat că Titlul VII –

Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu

prevede nici un termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea

titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în Normele

metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia nr. 2815

din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, dar această situație nu poate constitui un argument pentru ca

durata de soluționare să fie lăsată la voia autorității competente.

Astfel, în primul rând, este unanim

acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea

organelor administrației publice, este principiul operativității, care obligă

orice structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar

și a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor particulare, să

acționeze în mod prompt, eficace și eficient.

În acest sens, trebuie menționată

Recomandarea CM(2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de

Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7

din Codul bunei administrări (administrații), ca administrațiile publice să

acționeze și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu

complexitatea cauzei și cu interesele care există în cauza respectivă.

Într-adevăr, ca urmare a aderării

României la Uniunea Europeană și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art.6 Titlul I din versiunea consolidată din TVE, recunoaște drepturile,

libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a

Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetățenii români sunt beneficiarii unui

drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de

cetățeni europeni.

Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă,

orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod

imparțial, corect și într-un termen rezonabil.

Or, având în vedere dispozițiile

art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în

legislația primară – Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și în

reglementările secundare – H.G. nr. 1095/2005 și Decizia nr. 2815/2008, în

cazul de față, referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca

scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului

Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o

bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a

cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.

Pe de altă parte, trebuie menționat

și faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a statuat că termenul

rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful 1

din CEDO, este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor administrative

reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către organele

administrației publice centrale sau locale.

Deci, în concluzie, instanța de fond

a reținut în mod întemeiat că autoritățile administrative competente, în lipsa

unui termen legal, erau obligate să acționeze într-un termen rezonabil pentru

soluționarea cererii intimaților-reclamanți.

De asemenea, în raport cu data

declanșării procedurii administrative – anul 2002 și cu data înregistrării

dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor – 5 februarie 2006,

precum și în raport cu importanța cauzei pentru intimații-reclamanți, dar și cu

atitudinea de tergiversare manifestată de autoritățile administrative competente,

rezultă că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului

rezonabil de către autoritățile respective, ceea ce reprezintă un refuz

nejustificat în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1)

lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea

de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n)

din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de către autoritățile

publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței legale

sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Or, în cauză, așa cum s-a argumentat

mai sus, autoritățile administrative competente sesizate cu soluționarea

cererii formulate de intimații-reclamanți, și-au exercitat dreptul de apreciere

cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în

litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului

fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimații-reclamanți.

Astfel fiind, în mod întemeiat a

reținut instanța de fond refuzul nejustificat în sarcina autorității publice

recurente, pe care a obligat-o să transmită dosarul în litigiu la un evaluator,

în scopul finalizării procedurii administrative și emiterii deciziei de

stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite intimaților-reclamanți,

potrivit Dispoziției nr. 2168 din 11 aprilie 2002 emisă de Primarul

Municipiului Craiova.

Prin urmare, Înalta Curte constată

că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va

menține.

În concluzie, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva sentinței civile nr. 161 din 25 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

ianuarie 2011.