ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3983/2011

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta M.(P.)V.M. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea S.H. din București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să-i elibereze diploma de licență, în contextul în care partea adversă este absolventă a ciclului I, studii universitare de licență (sistem Bolognia) - Facultatea de Psihologie, din cadrul Universității S.H. În plus, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.

Pârâta Universitatea „S.H.” a formulat o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției necompetenței materiale - invocată din oficiu de instanță. Pe acest aspect, pârâta a susținut în esență faptul că este înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, fiind o persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, fiind asimilată, ca atare, cu o autoritate publică centrală, ceea ce atrage competența de soluționare a cauzei în favoarea curții de apel. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii.

Totodată, aceeași parte a formulat o cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării,Tineretului și Sportului, solicitând obligarea acestuia la aprobarea tipăririi formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamantă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii de obligare, sub sancțiunea obligării la despăgubiri în cuantum de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere. Prin Sentința nr. 109 din 21 martie 2011, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, constitut ca instanță de contencios administrativ.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, curtea de apel a reținut faptul că simpla împrejurare a înființării, prin lege, a unei instituții de învățământ superior nu-i conferă acesteia, în general sau particular, un statut juridic asemănător „autorităților publice centrale” astfel cum a pretins pârâta, statut ce ar plasa-o pe același palier ierarhic cu Ministerul Educației, întrucât, pe de o parte, o „parte a sistemului național de învățământ” nu are aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică ce este responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului, iar pe de altă parte, art. 116 din Constituție limitează sfera administrației publice centrale la ministere și la alte organe administrative de specialitate, ce funcționează în mod autonom.

În speță, pârâta Universitatea „S.H.” nu este o autoritate administrativă autonomă sau organ central al administrației publice. În consecință, prima instanță a considerat că pârâta trebuie să aibă același regim juridic cu cel pe care îl au zecile de instituții de învățământ superior de stat sau particulare, ce fac parte din sistemul național de învățământ, asupra cărora Ministerul Educației își exercită atribuțiile specifice organelor centrale ale administrației publice. Ca atare, curtea de apel a asimilat pârâta cu o autoritate publică descentralizată teritorial, astfel că au fost incidente prevederile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, raportate la art. 3 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc.

civ. Prin Sentința nr. 227/CA din 23 mai 2011, Tribunalul Vaslui, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu de către instanță, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Pentru a pronunța o asemenea soluție, tribunalul a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ și ale art. 3 C. proc. civ. Pe de altă parte, în raport de Legea nr. 443/2002, aceeași instanță a apreciat că pârâta este o persoană juridică asimilată unei autorități publice, care este competentă să presteze un serviciu public.

În plus, tribunalul a menționat faptul că serviciul public prestat de către pârâtă acoperă în mod indiscutabil tot teritoriul țării, astfel că Universitatea „S.H.” este o persoană juridică de utilitate publică asimilată unei autorități publice centrale. În baza art. 20 alin. (1) pct. 2, art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că soluționarea prezentului conflict negativ de competență se face în favoarea Tribunalului Vaslui, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de considerentele care vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea cauzei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. Așa cum s-a prezentat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea unei diplome de licență reclamantei, care este absolventă a ciclului I, studii universitare de licență (sistem Bolognia), Facultatea de Psihologie din cadrul Universității „S.H.”, dar și la obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.

În alt registru de idei, nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. Or, în speța de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea „S.H.” din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Pe de altă parte, potrivit art. 1 din H.G.

nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului. Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, ce era în vigoare la data finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă, nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ.

Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se manifestă prin relație directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației, care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. În acest context de idei, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În cauza de față, Universitatea „S.H.” nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În mod evident, Universitatea „S.H.” din București este o persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, ce funcționează doar ca parte a unui sistem național de învățământ, care nu poate fi asimilată unei autorități administrative autonome sau unui organ central al administrației publice. Prin urmare, pârâta aflată în discuție este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni, Universitatea „S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, nici un act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu. În cauza de față, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

În prezentul conflict negativ de competență sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care menționează următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Prin urmare, specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ. Pentru stabilirea competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric. În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios administrativ, față de împrejurarea că Universitatea S.H.

din București este o autoritate publică locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. În altă ordine de idei, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale. În speța de față, reclamanta a optat pentru instanța de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei. De asemenea, se cuvine a observa art. 17 C. proc. civ., în temeiul căruia cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală, care va fi soluționată de instanța competentă să soluționeze acțiunea principală. Față de cele ce preced, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta M.(P.)V.M., pe pârâta Universitatea ”S.H.” București și pe chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în favoarea Tribunalului Vaslui, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 august 2011. Procesat de GGC - NN