Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.09.2010
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3701/2010

HOTĂRÂRE
17.09.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3701/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal reclamanta SC „D.P.” SRL a chemat în judecată pe pârâta A.P.D.R.P. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună suspendarea executării procesului-verbal de constatare din 26 martie 2010 emis de pârâtă până la pronunțarea unei hotărâri definitive în cauză.

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că prin actul administrativ contestat, în mod nelegal și abuziv, a fost obligată la restituirea sumei de 1.019.387,65 RON, reprezentând sprijin financiar nerambursabil, acordat pentru contractul de furnizare din 6 aprilie 2006, în conformitate cu contractul cadru din 12 septembrie 2005 pentru acordarea sprijinului financiar nerambursabil, în condițiile Programului special de Preaderare pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală SAPARD România. Reclamanta a susținut că prin punerea în executare a actului administrativ dedus judecății instanței de contencios administrativ i se vor crea prejudicii grave, imposibil de reparat la o dată ulterioară.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată. În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, în principal, ca inadmisibilă iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, cu motivarea că argumentele prezentate de reclamantă în susținerea acțiunii nu sunt de natură să justifice suspendarea executării actului de impunere contestat în cauză. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 154 din 16 iunie 2010, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, impun îndeplinirea a două condiții cumulative pentru a se putea dispune suspendarea unui act administrativ: existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

În speța de față, reclamanta nu a motivat existența unui caz bine justificat, iar din actele depuse la dosar nu se poate concluziona în sensul dovedirii unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității procesului-verbal de constatare din 26 martie 2010. Reclamanta a motivat și a dovedit numai îndeplinirea condiției referitoare la prevenirea pagubei iminente. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC „D.P.” SRL, care a solicitat modificarea sa și admiterea acțiunii. În motivarea căii de atac, care nu a fost structurată pe motive de recurs, după cum impun prevederile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la sentința atacată: Prin actele prezentate la dosarul cauzei, societatea a probat existența unui caz bine justificat care să determine măsura suspendării executării procesului-verbal de constatare din 26 martie 2010. Prin actul administrativ contestat, în mod nelegal, autoritatea publică emitentă a reținut că societatea a încălcat dispozițiile generale din contractul de finanțare, urmare a faptului că a existat un conflict de interese între societățile care au participat la licitația privind atribuirea contractului de furnizare de echipamente, în sensul că SC „R.K.G.” Germania este acționar cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 50% la G.K&M G. SRL Glina Ilfov, alături de numitul M.Ș.

Recurenta a prezentat în detaliu în cererea de recurs argumentele care, în opinia sa, infimă concluzia autorității intimate pe acest aspect. Pe de altă parte, recurenta a arătat că autoritatea fiscală și-a întemeiat actul administrativ pe o bază legală care nu era în vigoare la momentul derulării contractului de finanțare. În dovedirea cererii de recurs au fost depuse la dosar înscrisuri de către recurentă. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. În prezenta cauză, se pune problema temeiniciei cererii de suspendare a procesului-verbal de constatare din 26 martie 2010 emis de A.P.D.R.P., în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată.

Potrivit textului normativ anterior individualizat, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Din lecturarea textului legal anterior arătat rezultă că o primă cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea act. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În mod evident, procesului-verbal de constatare din 26 martie 2010 emis de A.P.D.R.P. - solicitat a fi suspendat - întrunește condițiile legale pentru a fi considerat un act administrativ. Pe de altă parte, trebuie amintit faptul că suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. După cum se cunoaște, suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există.

Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă). De aici rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu. Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Așa cum am amintit mai sus, o condiție impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a existenței unui caz bine justificat. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Prin urmare, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În acest context, trebuie subliniat faptul că, în prezent, principiul legalității a devenit un principiu fundamental în toate sistemele de drept, iar acesta constă în respectarea întocmai a legii de către destinatarii ei (cetățeanul și statul). În sistemul juridic românesc, acest principiu este reglementat în art. 1 alin. (5) și art. 16 alin. (2) din Constituție. Astfel, primul text constituțional precizează faptul că, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală arată că nimeni nu este mai presus de lege. În cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă recunoașterea caracterului valabil al actelor și al efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumției de legalitate.

Chiar dacă beneficiază de putere discreționară, autoritățile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării și executare în concret trebuie să o realizeze. Cu alte cuvinte, între actul administrativ și lege există în mod necesar un raport de subordonare. În speța de față, Înalta Curte, în acord cu opinia primei instanțe, constată că recurenta-reclamantă nu a prezentat în acțiunea dedusă judecății argumentele juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ contestat. Prezentarea acestor motive de nelegalitate ale actului administrativ în cererea de recurs nu prezintă nicio relevanță juridică, întrucât, în raport de dispozițiile art. 294 alin. (1) și art. 316 C. proc.

civ., în calea extraordinară de atac nu se poate modifica sau completa acțiunea dedusă judecății. Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noțiunea de pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. În concepția instanței de control judiciar, nu mai este relevantă întrunirea cerinței pagubei iminente, întrucât art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, impune, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ unilateral, întrunirea cumulativă a celor 2 condiții: existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

În consecință, în raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC „D.P.” SRL Măgureni împotriva Sentinței nr. 154 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-09-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3861/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal
ÎCCJ 2015-11-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3812/2015
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual 1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat
ÎCCJ 2010-10-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4352/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea înregistrată la data de 05 iulie 2010 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administ
ÎCCJ 2010-10-29
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4652/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 205 din 15 aprilie 2008, Tribunalul Prahova, secția contencios II, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Ec
ÎCCJ 2010-06-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2871/2010
Astfel, investită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 32 din 11 februarie 2010, a respins această excepție ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, Cur
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă