ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 172/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 noiembrie 2007 s-a înregistrat la Tribunalul Arad, după declinarea competenței materiale, de către Judecătoria Arad, prin sentința civilă nr. 7295 din 2 octombrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 6656/55/2007, acțiunea comercială formulată de reclamanta SC R.I. SRL Arad împotriva pârâtei SC I.S.R. SRL Valea Crișului prin care a solicitat să se dispună rezoluțiunea contractului de comision în export înregistrat sub nr. 7 din 8 ianuarie 2007 între cele două părți și obligarea pârâtei la plata sumei de 3.577 euro prin echivalent în lei reprezentând daune interese contractuale, precum și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta Contractul de comision în export înregistrat sub nr. 7 din 8 ianuarie 2007 prin care s-a obligat ca, până cel târziu la data de 22 ianuarie 2007 să livreze reclamantei cantitatea de 48 m 3 material lemnos la prețul de 160 euro/m 3 și că pârâta nu și-a respectat obligația de livrare a materialului lemnos la termenul cuvenit și nici până la data formulării prezentei acțiuni – 20 iunie 2007 – astfel că reclamanta s-a văzut nevoită să solicite restituirea dublului avansului plătit, pe calea emiterii unei ordonanțe care să conțină somația de plată, cererea sa fiind admisă doar în privința avansului în sumă de 3.577 euro. Prin sentința comercială nr. 26 din 14 ianuarie 2008 Tribunalul Arad a admis acțiunea comercială formulată de reclamanta SC R.I.

SRL Arad împotriva pârâtei SC I.S.R. SRL Valea Crișului, a dispus rezoluțiunea contractului de comision expert nr. 7 din 08 ianuarie 2007 încheiat între părți și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.577 euro, echivalentul în lei la data plății, la cursul BNR, reprezentând interese contractuale și 919 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că potrivit art. 12 din contractul părților, inserat la capitolul VI „Răspunderea contractuală”, „în cazul în care comitentul nu livrează marfa până la data de 22 ianuarie 2007, se obligă să restituie comisionarului dublul avansului încasat până la data de 1 februarie 2007”, obligație nerespectată de pârâtă și cum singurul caz de exonerare prevăzut în contract se referă la „forța majoră” care nu a fost dovedită, iar pârâta nu a făcut nici o dovadă privind lipsa culpei în respectarea obligațiilor contractuale ce îi reveneau, instanța de fond a constatat că întreaga culpă îi revine acesteia, deoarece reclamanta și-a îndeplinit atât obligația de achitare a avansului convenit, cât și pe cea de contracte cu o firmă de transport pentru asigurarea ridicării materialului lemnos, în cauză fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 969 alin. (1), art. 970, art. 1020 și art. 1021 C. civ.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC I.S.R. SRL solicitând desființarea hotărârii atacate pentru încălcarea nomei de competență și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Arad, iar în subsidiar, în urma rejudecării cauzei solicită respingerea cererii reclamantei, cu cheltuieli de judecată. În motivarea apelului, pârâta a arătat că, potrivit art. 2 C. proc. civ., litigiile comerciale mai mici de un miliard de lei sunt de competența judecătoriei. Prezenta cauză are drept obiect pretenții de 3.577 euro, sumă ce se situează prin echivalență, sub limita prevăzută de lege. Cum instanța era obligată să își verifice competența și cum nu a realizat acest lucru, apelanta apreciază că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

O altă critică adusă sentinței primei instanțe privește nelegalitatea acesteia în raport de încălcarea dispozițiilor art. 82-112, art. 134 C. proc. civ., deoarece reclamanta era obligată ca la promovarea acțiunii să depună copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească și să fie comunicate spre a se putea pregăti apărarea. Din practicaua sentinței rezultă că la data de 14 ianuarie 2008 reclamanta a depus la dosar un set de înscrisuri în probațiune, care nu au fost comunicate pârâtei, astfel norma legală nu a fost îndeplinită, producându-se o vătămare care este sancționată cu nulitatea actelor de procedură, cursul procesului trebuind a fi reluat. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin Decizia nr. 68/ A din 14 aprilie 2008 respins apelul declarat de pârâta SC I.S.R.

SRL Valea Crișului împotriva sentinței comerciale nr. 26 din 14 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad și a obligat pârâta la plata sumei de 300 RON cheltuieli de judecată în apel către reclamanta SC R.I. SRL Arad. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad este neîntemeiată constatând că litigiul este neevaluabil în bani, dat fiind primul capăt de cerere din acțiunea reclamantei „rezoluțiunea contractului de comision”, iar petitul doi al acțiunii având ca obiect pretenții de 3.577 euro, este un accesoriu al cererii principale conform art. 17 C. proc. civ., în speță fiind incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) teza II-a C. proc.

civ., competența aparținând, în primă instanță, tribunalului. Cu privire la celelalte critici privind fondul litigiului instanța de apel a reținut culpa pârâtei în derularea contractului. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat pârâta SC I.S.R. SRL Valea Crișului criticând-o pentru nelegalitate, susținând în esență că litigiul fiind valoric, chiar legat de rezoluțiune până la un miliard de lei, instanțele au încălcat norma de competență instituită de art. 2 C. proc. civ. În consecință, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ. solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat, casarea deciziei atacate, desființarea sentinței civile nr. 26 din 14 ianuarie 2008 a Tribunalului Arad, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă.

Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente: Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că ambele instanțe în mod greșit au apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză, reținând că litigiul este neevaluabil în bani deoarece petitul principal al acțiunii comerciale este rezoluțiunea contractului de comision și că deși petitul doi din acțiune are ca obiect pretenții de 3.577 euro reprezentând daune interese contractuale, fiind accesoriu capătului principal – devin incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., astfel că, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Arad.

Critica formulată de recurentă că ambele instanțe au încălcat norma de procedură prevăzută de art. 2 C. proc. civ. în sensul că au soluționat un litigiu comercial cu o valoare de până la un miliard de lei este întemeiată. Potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. „tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste un miliard lei” iar, conform art. 282 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță și litigiile al căror obiect are o valoare de până la un miliard lei inclusiv”. Înalta Curte, secțiile Unite prin decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 (publicată în M. Of. nr. 830 din 10 decembrie 2008) a decis că „dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 282 1 alin. (1) C. proc.

civ. se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței și inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare. Așa fiind, constituie o cerere patrimonială și acțiunea prin care se urmărește lipsirea de eficacitate a actului juridic pentru neexecutarea de către una din părți a obligațiilor asumate – cazul în speță, rezoluțiunea contractului.

Astfel cererea de chemare în judecată prin care se solicită rezoluțiunea/rezilierea contractului, fără a se cere restituirea prestațiilor efectuate de părți este o cerere patrimonială atunci când tinde la desființarea unui act juridic ale cărei efecte (drepturi și obligații) au avut caracter patrimonial. Cum, în speță, ambele instanțe au încălcat normele prevăzute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ. coroborat cu art. 312 C. proc. civ. va admite recursul, va casa ambele hotărâri și trimite cauza la Judecătoria Arad pentru competentă soluționare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC I.S.R. SRL Valea Crișului. Casează Decizia nr. 68/ A din 14 aprilie 2008 a Curții de Apel Timișoara și sentința civilă nr. 26 din 14 ianuarie 2008 a Tribunalului Arad și trimite cauza la Judecătoria Arad pentru competentă soluționare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2009.