ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3530/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3530/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

sub nr. 19956/299/2009, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamantul

D.A.B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANP Agerpres, să se constate că

a promovat proba scrisă și să fie admis la proba orală, la concursul la care a participat,

pentru postul de redactor, în cadrul Redacției Informații Externe.

În subsidiar, a solicitat

să i se recorecteze lucrarea de la proba scrisă și să i se acorde o notă în conformitate

cu cunoștințele de care a făcut dovadă, pe baza unor criterii clare de evaluare.

De asemenea, a solicitat

ca pârâta să-i achite contravaloarea taxei judiciare de timbru și pe cea a timbrului

judiciar.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că la data de 02 iunie 2009, ANP Agerpres a organizat concurs

pentru ocuparea postului de redactor, în cadrul Redacției Informații Externe.

Reclamantul a mai susținut

că, după ce și-a depus CV-ul, a fost invitat să participe la proba scrisă, care

a constat în patru subiecte, câte unul la limba spaniolă, la limba engleză, la cultură

generală și la gramatica limbii române.

La data de 04 iunie, a

fost anunțat prin telefon că nu a trecut proba scrisă.

Printr-un e-mail trimis

în aceeași zi, a solicitat Departamentului de Resurse Umane al ANP Agerpres lămuriri

în privința felului în care s-a făcut evaluarea. În răspunsul primit patru zile

mai târziu, i s-au dat explicații care nu justifică o notă mai mică de 7 și respingerea

la proba scrisă.

Reclamantul a susținut

că ANP Agerpres, în organizarea acestui concurs, se face vinovată de:

- neinformarea reclamantului

înainte de proba scrisă, în privința sistemului de evaluare, așa cum i-a fost transmis

ulterior;

- evaluarea arbitrară

a lucrării pe care a predat-o în urma probei scrise, în condițiile în care a greșit

doar două întrebări, care reprezentau aproximativ 6,5% din volumul de text pe care

l-a scris.

- neinformarea, pe nicio

cale, cu privire la nota pe care a obținut-o, în urma probei scrise.

- refuzul unui răspuns

la solicitarea de a i se comunica sistemul de punctaj și de a i se recorecta lucrarea

în prezența sa.

Prin urmare, reclamantul

a solicitat să se constate că a promovat proba scrisă, să fie acceptat să susțină

proba orală pentru postul de redactor, în cadrul Redacției Informații Externe.

Pârâta a formulat întâmpinare,

prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către

reclamantul D.A.B., ca netemeinică și nelegală.

Prin sentința civilă

nr. 150 din 12 ianuarie 2010 a fost declinată competența de soluționare a cauzei

în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ

și fiscal.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4046 din 20

octombrie 2010 a respins excepția lipsei de interes, invocată de ANP Agerpres ca

neîntemeiată.

A respins acțiunea formulată

de reclamantul D.A.B. împotriva pârâtei ANP Agerpres, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel

prima instanță a reținut următoarele considerente:

I. Relativ la excepția

lipsei de interes invocată de către autoritatea pârâtă și motivată de împrejurarea

că acest concurs nu a fost finalizat cu desemnarea unui candidat drept admis, fiind

anulat pentru că niciunul dintre aceștia nu au întrunit punctajul minim prevăzut

de actul normativ menționat anterior, urmând astfel să se organizeze un nou concurs

în acest sens, fiind chiar organizat un nou concurs la care reclamantul nu s-a mai

înscris, Curtea a constatat că prin prezenta acțiune reclamantul a contestat procedura

de organizare a concursului, atât din punct de vedere a stabilirii și publicității

baremelor de notare la fiecare probă, scrisă și orală, cât și a modului în care

comisiile de examinare și reexaminare au corectat lucrarea reclamantului, respectiv,

au soluționat contestația formulată de către acesta din urmă.

Împrejurarea că a fost

organizat ulterior un nou concurs, precum și faptul că postul pentru care concursul

fusese organizat privea exclusiv o perioadă determinată nu au relevanță asupra interesului

direct, legitim, personal al reclamantului care are posibilitatea de a solicita

instanței de contencios administrativ verificarea legalității organizării și desfășurării

acestui concurs.

II. Cu privire la fondul

acțiunii, Curtea a reținut că este neîntemeiată, având în vedere că motivele de

pretinsă nelegalitate a organizării și desfășurării concursului nu sunt fondate.

Din analiza înscrisurilor

atașate de către părți, inclusiv a dosarului de concurs atașat de către pârâtă,

precum și a dispozițiilor Anexei nr. 12 a H.G. nr. 281/1993, rezultă că autoritatea

publică pârâtă nu avea obligația de a preciza în detaliu baremul de evaluare, acestuia

fiindu-i comunicată pe cale electronică tematica din care urma a se desfășura acest

concurs, precum și împrejurarea că notarea va fi între 1-10.

În privința modului în

care autoritatea pârâtă a evaluat lucrarea reclamantului, Curtea a constatat că

nu poate analiza corectitudinea științifică a răspunsurilor date de către reclamant

în raport de cerințele comisiei de corectare a lucrărilor prin prisma tematicii

prezentate întrucât o astfel de competență este exclusă analizei instanțelor de

contencios administrativ care pot analiza exclusiv respectarea condițiilor legale

de organizare a concursului.

Din analiza dosarului

de concurs Curtea a reținut că reclamantului i-a fost adusă la cunoștință la data

de 04 iunie 2009, nota, împrejurare coroborată cu conținutul procesului-verbal din

04 iunie 2009 din care rezultă că acesta nu a întrunit punctajul minim de 7 la proba

scrisă, condiție prevăzută de H.G. nr. 281/1993, pentru a fi declarat promovat în

vederea susținerii probei orale.

Critica vizând refuzul

autorității pârâte de a comunica reclamantului baremul de notare și de a participa

la recorectarea lucrării acestuia nu este întemeiată, având în vedere că nu are

susținere legală în dispozițiile Anexei nr. 12 a H.G. nr. 281/1993, considerente

care coroborate conduc la concluzia că autoritatea publică pârâtă nu a săvârșit

un exces de putere în cazul reclamantului în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1)

lit. n) din Legea nr. 554/2004, respectiv prin exercitarea dreptului de apreciere

al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege

sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de atac,

recurentul-reclamant susține că în mod greșit instanța de fond a refuzat să analizeze

legalitatea concursului sub aspectul corectitudinii notării, fapt ce este de natură

a acorda un „cec în alb” instituției bugetare organizatoare a concursului, fapt

care înfrânge chiar scopul H.G. nr. 281/1993, respectiv acela de a stabili o modalitate

corectă, bazată pe competență în ocuparea posturilor vacante de către instituțiile

publice.

Această modalitate de

apreciere a instanței de fond referitoare la problema menționată este de natură

să-i limiteze dreptul de a obține îndreptarea vătămării care i-a fost produsă și

de a obține obligarea instituției organizatoare a concursului de a adopta o conduită

legală. De asemenea, aceasta nu corespunde exigențelor dispozițiilor art. 21

alin. (1) din Constituția României și nici ale art. 3 C. civ.

În opinia recurentului-reclamant,

instanța de judecată putea analiza corectitudinea răspunsurilor date la proba scrisă

a concursului și verifica dacă punctajul acordat este unul corect.

ANP Agerpres a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind

sentința recurată ca fiind legală și temeinică întrucât punctajul acordat la proba

scrisă este corect, iar în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 21 alin.

(1) din Constituție și art. 3 C. civ., întrucât recurentului-reclamant nu i-a fost

îngrădit dreptul de a se adresa justiției, iar pronunțarea unei soluții nefavorabile

nu implică incidența art. 3 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a

formulat răspuns la întâmpinarea intimatei-pârâte, susținând că sunt nereale afirmațiile

acesteia referitoare la rezultatul cu privire la testul grilă, cu atât mai mult

cu cât nu a fost prezentat un barem la întrebările de la proba scrisă.

recurs.

Înalta Curte, analizând

recursul formulat, apreciază că acesta este fondat, însă, pentru considerentele

ce urmează a fi expuse.

Întrucât instanța de recurs

a invocat din oficiu motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., referitor la faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței altei

instanțe, se va analiza cu prioritate acest motiv de recurs, având în vedere și

dispozițiile art. 137 alin. (1) coroborat cu art. 159 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel cum rezultă din

expunerea rezumativă prezentată anterior, recurentul-reclamant a solicitat să se

constate că a promovat proba scrisă și să fie admis la proba orală în ceea ce privește

concursul pentru ocuparea postului de redactor în cadrul ANP Agerpres, Redacția

Informații Externe, iar în subsidiar a solicitat recorectarea lucrării la proba

scrisă cu acordarea unei note în conformitate cu răspunsurile și pe baza unor criterii

clare de evaluare.

În cauză, după cum se

constată, nu se solicită anularea vreunui act administrativ, astfel cum această

noțiune este definită în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ca fiind

„actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică,

în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării

în concret a legii, care să naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

Prin urmare, după cum

rezultă, obiectul cererii de chemare în judecată nu se circumscrie dispozițiilor

art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

Este adevărat că organizarea

și desfășurarea concursului privind angajarea personalului pe un post vacant într-o

unitate bugetară, respectiv de redactor în cadrul ANP Agerpres, Redacția Informații

Externe, s-a făcut în conformitate cu prevederile H.G. nr. 281/1993.

Potrivit art. 21 din Legea

nr. 19/2003 privind organizarea și funcționarea ANP Rompres (prin Legea nr. 155/2008

s-a revenit la denumirea de ANP Agerpres din ANP Rompres) „funcțiile de conducere

și de execuție de specialitate sunt asimilate funcțiilor prevăzute în Cap. II din

Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de

bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, cu modificările și completările

ulterioare”.

Potrivit acestor dispoziții,

rezultă că postul scos la concurs, respectiv cel de redactor pentru care a concurat

recurentul-reclamant implică derularea unor raporturi contractuale, de dreptul muncii,

în cadrul intimatei-pârâte ca unitate bugetară și nu raporturi privind funcția publică

care să atragă competența specială a instanței de contencios administrativ în raport

de dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

În această situație, intimata-pârâtă

în raporturile juridice cu recurentul-reclamant nu exercită atribuții în regim de

putere publică, ci ca un posibil angajator.

Potrivit art. 281 din

Legea nr. 53/2003, privind C. muncii, „j

urisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor

de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea

contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul

cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali,

stabilite potrivit prezentului cod”.

Prin urmare, cererea având

obiectul menționat anterior vizează un concurs pentru ocuparea unei funcții contractuale,

astfel că aceasta nu se circumscrie dispozițiilor art. 1 din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, nefiind o acțiune tipică în anularea unui act vătămător

emis de o autoritate publică, ci este o acțiune care se circumscrie jurisdicției

muncii, în temeiul dispozițiilor C. muncii menționate.

Conform

art. 284 din același act normativ

„(1) Judecarea conflictelor

de muncă este de competența instanțelor stabilite conform C. proc. civ.;

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute

la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul

își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul”.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanță conflictele de muncă,

cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.

Întrucât, așa cum s-a

reținut anterior, acțiunea reclamantului vizează un conflict de muncă care în situația

de față nu este supus unor reglementări speciale, devin incidente dispozițiile menționate

anterior C. muncii și C. proc. civ., care reglementează competența materială de

soluționare a unor astfel de litigii, aceasta revenind, în cauza dedusă judecății,

Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cum competența materială

de soluționare a cauzelor este o chestiune de ordine publică, potrivit art. 159

C. proc. civ., instanța de recurs apreciază că instanța de fond a soluționat cauza

cu încălcarea competenței altei instanțe, fapt care atrage incidența motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și implicit casarea hotărârii

recurate, conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

Dezlegarea acestei probleme

face de prisos analiza celorlalte critici privind sentința recurată.

În consecință, în temeiul

art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3), art. 313 C. proc. civ., art. 20 din Legea

nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va admite

recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare

Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de D.A.B. împotriva sentinței nr. 4046 din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată

și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția litigii

de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 iunie 2011.