ÎCCJ, decizie (scj.ro #84204)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84204) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Mandat

european de arestare. Executare. Predare. Menținerea măsurii

arestării persoanei solicitate

Cuprins

pe materii:

Drept procesual

penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare

Indice

alfabetic:

Drept procesual penal

- mandat european de arestare

- executare

- predare

- menținerea măsurii arestării persoanei

solicitate

Legea

nr. 302/2004,

art. 90 alin. (9), art.

94 alin. (2)

modificate prin Legea nr. 224/2006, hotărârea pronunțată în

temeiul acestor prevederi trebuie să cuprindă atât dispoziția

privind executarea mandatului european de arestare, cât și dispoziția

privind predarea persoanei solicitate, această din urmă

dispoziție constituind o condiție pentru executarea efectivă a

mandatului european de arestare.

arestare și predarea persoanei solicitate, aceasta este obligată ca,

prin aceeași hotărâre, să se pronunțe, în temeiul

prevederilor art. 90 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 224/2006, și asupra menținerii măsurii

arestării persoanei solicitate, întrucât instanța se află în

cursul procedurii, în sensul prevederilor menționate, când se

pronunță cu privire la executarea mandatului european de arestare

și la predarea persoanei solicitate, hotărârea neavând caracter

definitiv și fiind, prin urmare, supusă controlului

judiciar.

I.C.C.J., secția penală,

decizia nr. 5731 din 29 noiembrie 2007

Prin sentința nr. 254 din 28 noiembrie 2007 a

Curții de Apel București, Secția a ll-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie,

s-a

dispus punerea în

executare a mandatului european de arestare emis la 28

august 2007 de Curtea de Apel din Nimes, Tribunalul de Mare Instanță

din

Avignon (Republica Franceză), cu

respectarea regulii specialității, mandat

emis împotriva

cetățeanului român I.F., și a computat durata reținerii

și arestării preventive de la 31 octombrie 2007 la zi.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că la 10 octombrie 2007, prin

intermediul Biroului Național Interpol,

instanța

a

fost sesizată cu punerea în

executare a mandatului european de

arestare emis la 28 august 2007 de

Curtea de Apel Nimes, Tribunalul de Mare Instanță din Avignon

împotriva cetățeanului român I.F., condamnat de

autoritățile franceze pentru comiterea infracțiunii de

proxenetism.

Procedura prealabilă prevăzută în art. 88

1

din

Legea nr. 302/2004 privind

cooperarea judiciară internațională în materie penală a

fost îndeplinită, astfel încât, la solicitarea curții de apel,

procurorul general al Parchetului

de pe

lângă Curtea de Apel București a procedat la reținerea

susnumitului în baza ordonanței nr. 31 din 31 octombrie 2007 și la

prezentarea acestuia

în fața instanței.

Prin încheierea de ședință din 31

octombrie 2007 s-a dispus, după audierea sa, arestarea persoanei indicate

în mandat, pe o durată de 30 zile, de la 31 octombrie 2007 la 29 noiembrie

2007 inclusiv, fixându-se termen la 7 noiembrie 2007 pentru discutarea punerii

în executare a mandatului european de arestare.

La același termen, instanța a dispus înaintarea

unei adrese la

autoritatea care a emis

mandatul european de arestare pentru a lămuri dacă

autoritățile

franceze doresc într-adevăr predarea persoanei indicate în mandat din

moment ce s-a pronunțat deja o hotărâre de condamnare în Franța

sau dacă nu ar fi mai oportună, având în vedere și dorința

condamnatului, executarea restului de

pedeapsă în România.

De asemenea, s-a solicitat autorităților

franceze să prezinte garanțiile procesuale, în sensul

rejudecării cauzei în Franța în situația în care

dorește punerea în executare a mandatului,

având în vedere că persoana

indicată a fost judecată în

lipsă.

La 26 noiembrie 2007 autoritățile franceze au

răspuns acestei solicitări, în sensul că insistă în

predarea numitului I.F., cu precizarea că acesta va putea ataca

hotărârea 03/519 pronunțată la 19 februarie 2003, întrucât a

fost judecat în lipsă.

Din probele administrate în cauză, curtea de apel a

reținut că, prin sentința 03/519 din 19 februarie 2003 a

Tribunalului de Mare Instanță din

Avignon,

I.F. a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii

de proxenetism în formă agravată, constând în aceea că în cursul

anului 2002 a îndemnat, determinat și ademenit pe D.I., I.M., G.M., D.N.,

D.S., N.Ș., M.S., C.A., L.R. și V.I. să practice

prostituția.

În baza acestei hotărâri s-a

emis mandatul european de arestare ce

formează obiectul prezentei

cauze.

Cu prilejul audierii, persoana solicitată a

menționat că recunoaște faptele despre care se face vorbire în

mandatul european de arestare, că a fost arestată 7 luni în

Franța și a fost pusă în libertate și că nu este de

acord să fie predată autorităților franceze.

Curtea de apel a constatat că, potrivit

dispozițiilor Legii nr. 302/2004, persoana solicitată poate

consimți la predare sau poate face opoziție, însă numai invocând

motivele expres și limitativ prevăzute în lege, în art. 90

(existența unei erori cu privire la

identitate

sau un motiv de refuz al executării mandatului european).

Curtea de apel a constatat, de

asemenea, că în cauză nu este incident niciun

motiv de refuz sau de condiționare a executării mandatului

european

de arestare, dintre cele prevăzute în art. 87

și art. 88 din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce privește motivele de condiționare,

în urma demersurilor făcute de curte, statul francez a garantat

posibilitatea rejudecării cauzei în prezența persoanei solicitate.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute în Legea nr. 302/2004, curtea de apel a dispus punerea în

executare a

mandatului european de arestare

emis la 28 august 2007 de Curtea

de Apel din Nimes împotriva

cetățeanului român I.F., cu

respectarea

regulii specialității, în sensul că persoana predată nu va

putea

fi privată de libertate decât pentru faptele ce fac obiectul prezentului

mandat.

Curtea de apel a constatat că legea nu prevede,

după

momentul punerii în executare a

mandatului european, posibilitatea analizării stării de arest, ci

conform art. 90 alin. (9) numai

în cursul procedurii și, în

consecință, nu s-a pronunțat cu privire la aceasta, persoana

urmând a rămâne în stare de arest până la

soluționarea definitivă a prezentei cauze în baza

hotărârii

prin care s-a pus în executare mandatul european.

Împotriva sentinței procurorul

a declarat, în termenul legal, recurs

, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie sub două motive.

Astfel, un prim motiv de recurs constă în faptul

că instanța a omis să se pronunțe cu privire la

menținerea măsurii arestului persoanei solicitate prin hotărârea

pronunțată.

Un al doilea motiv de recurs invocat de către

procuror se referă la faptul că, prin aceeași hotărâre,

instanța a omis să se pronunțe cu privire

la predarea persoanei solicitate către

autoritățile franceze.

Recursul procurorului este fondat pentru următoarele

considerentele:

Legiuitorul român a reglementat în

mod expres în conținutul Legii nr. 302/2004, ce a fost modificată

prin Legea nr. 224/2006, mandatul european

de arestare,

statuând procedura referitoare la acesta.

Potrivit art. 77 din Legea nr.

224/2006, „(1) Mandatul european de arestare este o decizie judiciară

emisă de autoritatea judiciară competentă

a unui stat membru

al Uniunii Europene, în vederea arestării și predării către

un alt stat membru a unei persoane solicitate în vederea efectuării

urmăririi penale, a judecății sau în scopul executării unei

pedepse sau a unei măsuri privative de libertate. (2) Mandatul european de

arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și

încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a

Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul

Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.”

Dispozițiile art. 94 din Legea nr. 224/2006 cuprind

condițiile referitoare la hotărârea privind executarea unui mandat

european de arestare, în sensul că „(1) Instanța se

pronunță prin hotărâre cu privire la executarea unui mandat

european de arestare în cel mult 5 zile de la data la care a avut loc audierea

persoanei solicitate. (2) Dacă informațiile comunicate de statul

membru emitent sunt insuficiente pentru a permite luarea unei hotărâri

privind predarea, informațiile suplimentare necesare vor fi solicitate de

urgență și se va fixa un termen pentru primirea acestora,

ținându-se cont de termenele maxime prevăzute la art. 95.”

Din analiza cauzei rezultă că instanța de

fond, în mod judicios și motivat, a constatat ca fiind îndeplinite

condițiile legale privind mandatul european de arestare emis la 28 august

2007 de Curtea de Apel

din Nimes,

Tribunalul de Mare Instanță din Avignon (Republica Franceză),

emis

împotriva cetățeanului român I.F., precum și faptul că nu

este

incident niciun motiv de refuz sau de

condiționare a executării mandatului

din cele prevăzute

în art. 87 și art. 88 din actul normativ menționat, așa încât a

dispus punerea în executare a mandatului, cu respectarea regulii specialității,

în sensul că persoana predată nu va putea fi privată de

libertate decât pentru faptele ce fac obiectul

prezentului mandat.

Înalta Curte de Casație și Justiție

consideră, însă, că instanța de fond, deși a dispus

punerea în executare a mandatului european de arestare mai sus menționat,

a omis să se pronunțe în mod expres cu privire la predarea persoanei

solicitate I.F., această măsură reprezentând o condiție

efectivă a executării mandatului european de arestare, ce decurge

chiar din definiția acestuia prevăzută în art. 77 alin. (1) din

Legea nr. 224/2006, respectiv „Mandatul european de arestare este o decizie

judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui

stat membru al Uniunii Europene în vederea arestării și predării

către un alt stat membru a unei

persoane

solicitate în vederea efectuării urmăririi penale, a

judecății sau în

scopul executării unei pedepse sau a

unei măsuri privative de libertate.”

Așadar, din perspectiva tehnicii legislative, pe

calea interpretării gramaticale a conținutului normei invocate,

rezultă că prin folosirea de către legiuitor a conjuncției

„și", mandatul european de arestare este condiționat de

îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, respectiv, atât de

arestarea, cât și de predarea persoanei solicitate.

Mai mult, în condițiile în care instanța de

fond a dispus înaintarea unei adrese la autoritatea emitentă a mandatului

european de arestare, în scopul lămuririi dacă autoritățile

franceze doresc într-adevăr predarea persoanei indicate în mandat, din

moment ce s-a pronunțat deja o hotărâre de condamnare în Franța

- fiind primit răspuns în sensul că se insistă în predarea

persoanei solicitate, precizându-se că aceasta va putea ataca

hotărârea, întrucât a fost judecată în lipsă - prima

instanță avea obligația ca odată cu dispunerea punerii în

executare a mandatului european de arestare emis împotriva persoanei solicitate

să dispună, în temeiul art. 94 alin. (2) din Legea nr. 224/2006,

și predarea acesteia către autoritățile franceze, în scopul

aducerii efective la îndeplinirea a mandatului european de arestare.

Totodată, Înalta Curte de Casație și

Justiție consideră că instanța de fond în mod greșit

s-a pronunțat în  sensul că a computat durata reținerii

și arestării preventive de la 31 octombrie 2007 la zi, deoarece

această dispoziție nu este prevăzută de lege.

În conținutul art. 90 alin. (9) din Legea nr.

302/2004, modificată prin

Legea nr.

224/2006, legiuitorul a prevăzut expres că „în cursul procedurii,

instanța,

ascultând și concluziile procurorului, dispune, la fiecare 30 zile, prin

încheiere, asupra menținerii măsurii arestării sau punerii în

libertate a

persoanei solicitate, în acest

din urmă caz luând toate măsurile necesare

pentru a evita fuga

persoanei solicitate, inclusiv a măsurilor preventive prevăzute de

lege.”

Înalta Curte de Casație și Justiție nu

poate avea în vedere argumentele primei instanțe asupra

imposibilității analizării stării de arest, după

momentul punerii în executare a mandatului european, urmând ca persoana

solicitată să rămână în stare de arest până la

soluționarea definitivă a cauzei în baza hotărârii

pronunțate, deoarece punerea în executare a mandatului european de

arestare se dispune în cursul procedurii, care este supusă controlului

judiciar, hotărârea la momentul pronunțării neavând caracter

definitiv.

Mai mult, măsurile punerii în executare a mandatului

european de arestare și predare a persoanei solicitate și a

menținerii arestării acesteia

până

la predarea către autoritatea solicitantă nu au caracter executoriu

la

momentul pronunțării sentinței, chiar nedefinitive, ci

numai la rămânerea definitivă a hotărârii instanței de

recurs, potrivit art. 417 lit. b) C. proc. pen. corelat cu art. 7 din Legea nr.

224/2006 referitor la

aplicabilitatea

normelor române de drept procesual penal dacă prin legea

arătată

nu se prevede altfel.

Altfel spus, instanța de fond

se află în cursul procedurii prevăzute în

art. 90 din Legea

nr. 302/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 224/2006,

atunci când persoana solicitată se opune la predare și se

pronunță cu privire la executarea mandatului european de arestare,

fiind obligată să se pronunțe cu privire la predarea acesteia,

precum și cu privire la menținerea arestării sau punerea sa în

libertate, măsuri ce nu au un caracter executoriu la momentul

pronunțării, ci numai la rămânerea definitivă a

hotărârii instanței de recurs.

În condițiile concrete ale cauzei, față de

persoana solicitată I.

F. s-a luat mai

întâi măsura reținerii, prin ordonanța Parchetului de pe

lângă

Curtea de Apel București din 31 octombrie 2007, iar prin încheierea din

aceeași dată a Curții de Apel București, Secția a ll-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus

arestarea persoanei solicitate pe

o

perioadă de 30 de zile, de la 31 octombrie 2007 la 29 noiembrie 2007.

Prin sentința pronunțată la 28 noiembrie

2007, s-a dispus punerea

în executare a

mandatului european de arestare a persoanei solicitate

, fără a se menține măsura

arestării acesteia, ci s-a computat numai

durata reținerii

și arestării de la 31 octombrie 2007 la zi, respectiv la 28 noiembrie

2007, așa încât la împlinirea celor 30 de zile, și anume la

sfârșitul zilei de

29 noiembrie 2007,

persoana solicitată urma să fie pusă în libertate, la expirarea

termenului

arătat, în condițiile art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Or, în condițiile în care hotărârea

pronunțată de instanța de fond în temeiul art. 94 din Legea nr.

224/2006 este supusă unui termen de recurs de 5 zile de la

pronunțare, care depășea momentul expirării duratei

arestării - deci sentința nu avea caracter definitiv și nici

executoriu - măsura punerii în executare a mandatului european de arestare

a persoanei solicitate, fără mențiunea predării acesteia,

precum și a celei de menținere a arestării până la predare,

făcea ineficientă dispoziția de executare a mandatului

către autoritățile franceze.

Față de considerentele ce preced, în baza art.

385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul a

fost admis, sentința penală atacată a fost casată numai sub

aspectul omisiunii pronunțării cu privire la menținerea

măsurii arestării persoanei solicitate și la predarea acesteia,

dispunându-se predarea

persoanei solicitate

către autoritățile franceze și, în baza art. 90 alin. (9)

din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea

nr. 224/2006,

menținerea măsurii arestării persoanei solicitate până la

predarea acesteia către statul francez.