ÎCCJ, decizie (scj.ro #84204)

Mandat european de arestare. Executare. Predare. Menținerea măsurii arestării persoanei solicitate Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare Indice alfabetic: Drept procesual penal - mandat european de arestare - executare - predare - menținerea măsurii arestării persoanei solicitate Legea nr. 302/2004, art. 90 alin. (9), art. 94 alin. (2) 1. Conform prevederilor art. 94 din Legea nr. 302/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 224/2006, hotărârea pronunțată în temeiul acestor prevederi trebuie să cuprindă atât dispoziția privind executarea mandatului european de arestare, cât și dispoziția privind predarea persoanei solicitate, această din urmă dispoziție constituind o condiție pentru executarea efectivă a mandatului european de arestare.

2. În cazul în care instanța dispune executarea mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate, aceasta este obligată ca, prin aceeași hotărâre, să se pronunțe, în temeiul prevederilor art. 90 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 224/2006, și asupra menținerii măsurii arestării persoanei solicitate, întrucât instanța se află în cursul procedurii, în sensul prevederilor menționate, când se pronunță cu privire la executarea mandatului european de arestare și la predarea persoanei solicitate, hotărârea neavând caracter definitiv și fiind, prin urmare, supusă controlului judiciar.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 5731 din 29 noiembrie 2007 Prin sentința nr. 254 din 28 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, Secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 28 august 2007 de Curtea de Apel din Nimes, Tribunalul de Mare Instanță din Avignon (Republica Franceză), cu respectarea regulii specialității, mandat emis împotriva cetățeanului român I.F., și a computat durata reținerii și arestării preventive de la 31 octombrie 2007 la zi. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la 10 octombrie 2007, prin intermediul Biroului Național Interpol, instanța a fost sesizată cu punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 28 august 2007 de Curtea de Apel Nimes, Tribunalul de Mare Instanță din Avignon împotriva cetățeanului român I.F., condamnat de autoritățile franceze pentru comiterea infracțiunii de proxenetism.

Procedura prealabilă prevăzută în art. 88 1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală a fost îndeplinită, astfel încât, la solicitarea curții de apel, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a procedat la reținerea susnumitului în baza ordonanței nr. 31 din 31 octombrie 2007 și la prezentarea acestuia în fața instanței. Prin încheierea de ședință din 31 octombrie 2007 s-a dispus, după audierea sa, arestarea persoanei indicate în mandat, pe o durată de 30 zile, de la 31 octombrie 2007 la 29 noiembrie 2007 inclusiv, fixându-se termen la 7 noiembrie 2007 pentru discutarea punerii în executare a mandatului european de arestare.

La același termen, instanța a dispus înaintarea unei adrese la autoritatea care a emis mandatul european de arestare pentru a lămuri dacă autoritățile franceze doresc într-adevăr predarea persoanei indicate în mandat din moment ce s-a pronunțat deja o hotărâre de condamnare în Franța sau dacă nu ar fi mai oportună, având în vedere și dorința condamnatului, executarea restului de pedeapsă în România. De asemenea, s-a solicitat autorităților franceze să prezinte garanțiile procesuale, în sensul rejudecării cauzei în Franța în situația în care dorește punerea în executare a mandatului, având în vedere că persoana indicată a fost judecată în lipsă. La 26 noiembrie 2007 autoritățile franceze au răspuns acestei solicitări, în sensul că insistă în predarea numitului I.F., cu precizarea că acesta va putea ataca hotărârea 03/519 pronunțată la 19 februarie 2003, întrucât a fost judecat în lipsă.

Din probele administrate în cauză, curtea de apel a reținut că, prin sentința 03/519 din 19 februarie 2003 a Tribunalului de Mare Instanță din Avignon, I.F. a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă agravată, constând în aceea că în cursul anului 2002 a îndemnat, determinat și ademenit pe D.I., I.M., G.M., D.N., D.S., N.Ș., M.S., C.A., L.R. și V.I. să practice prostituția. În baza acestei hotărâri s-a emis mandatul european de arestare ce formează obiectul prezentei cauze. Cu prilejul audierii, persoana solicitată a menționat că recunoaște faptele despre care se face vorbire în mandatul european de arestare, că a fost arestată 7 luni în Franța și a fost pusă în libertate și că nu este de acord să fie predată autorităților franceze.

Curtea de apel a constatat că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 302/2004, persoana solicitată poate consimți la predare sau poate face opoziție, însă numai invocând motivele expres și limitativ prevăzute în lege, în art. 90 (existența unei erori cu privire la identitate sau un motiv de refuz al executării mandatului european). Curtea de apel a constatat, de asemenea, că în cauză nu este incident niciun motiv de refuz sau de condiționare a executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute în art. 87 și art. 88 din Legea nr. 302/2004. În ceea ce privește motivele de condiționare, în urma demersurilor făcute de curte, statul francez a garantat posibilitatea rejudecării cauzei în prezența persoanei solicitate.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute în Legea nr. 302/2004, curtea de apel a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 28 august 2007 de Curtea de Apel din Nimes împotriva cetățeanului român I.F., cu respectarea regulii specialității, în sensul că persoana predată nu va putea fi privată de libertate decât pentru faptele ce fac obiectul prezentului mandat. Curtea de apel a constatat că legea nu prevede, după momentul punerii în executare a mandatului european, posibilitatea analizării stării de arest, ci conform art. 90 alin. (9) numai în cursul procedurii și, în consecință, nu s-a pronunțat cu privire la aceasta, persoana urmând a rămâne în stare de arest până la soluționarea definitivă a prezentei cauze în baza hotărârii prin care s-a pus în executare mandatul european.

Împotriva sentinței procurorul a declarat, în termenul legal, recurs , criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub două motive. Astfel, un prim motiv de recurs constă în faptul că instanța a omis să se pronunțe cu privire la menținerea măsurii arestului persoanei solicitate prin hotărârea pronunțată. Un al doilea motiv de recurs invocat de către procuror se referă la faptul că, prin aceeași hotărâre, instanța a omis să se pronunțe cu privire la predarea persoanei solicitate către autoritățile franceze. Recursul procurorului este fondat pentru următoarele considerentele: Legiuitorul român a reglementat în mod expres în conținutul Legii nr. 302/2004, ce a fost modificată prin Legea nr. 224/2006, mandatul european de arestare, statuând procedura referitoare la acesta.

Potrivit art. 77 din Legea nr. 224/2006, „(1) Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării și predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în vederea efectuării urmăririi penale, a judecății sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate.

(2) Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.” Dispozițiile art. 94 din Legea nr. 224/2006 cuprind condițiile referitoare la hotărârea privind executarea unui mandat european de arestare, în sensul că „(1) Instanța se pronunță prin hotărâre cu privire la executarea unui mandat european de arestare în cel mult 5 zile de la data la care a avut loc audierea persoanei solicitate.

(2) Dacă informațiile comunicate de statul membru emitent sunt insuficiente pentru a permite luarea unei hotărâri privind predarea, informațiile suplimentare necesare vor fi solicitate de urgență și se va fixa un termen pentru primirea acestora, ținându-se cont de termenele maxime prevăzute la art. 95.” Din analiza cauzei rezultă că instanța de fond, în mod judicios și motivat, a constatat ca fiind îndeplinite condițiile legale privind mandatul european de arestare emis la 28 august 2007 de Curtea de Apel din Nimes, Tribunalul de Mare Instanță din Avignon (Republica Franceză), emis împotriva cetățeanului român I.F., precum și faptul că nu este incident niciun motiv de refuz sau de condiționare a executării mandatului din cele prevăzute în art. 87 și art. 88 din actul normativ menționat, așa încât a dispus punerea în executare a mandatului, cu respectarea regulii specialității, în sensul că persoana predată nu va putea fi privată de libertate decât pentru faptele ce fac obiectul prezentului mandat.

Înalta Curte de Casație și Justiție consideră, însă, că instanța de fond, deși a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare mai sus menționat, a omis să se pronunțe în mod expres cu privire la predarea persoanei solicitate I.F., această măsură reprezentând o condiție efectivă a executării mandatului european de arestare, ce decurge chiar din definiția acestuia prevăzută în art. 77 alin. (1) din Legea nr. 224/2006, respectiv „Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene în vederea arestării și predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în vederea efectuării urmăririi penale, a judecății sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate.” Așadar, din perspectiva tehnicii legislative, pe calea interpretării gramaticale a conținutului normei invocate, rezultă că prin folosirea de către legiuitor a conjuncției „și", mandatul european de arestare este condiționat de îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, respectiv, atât de arestarea, cât și de predarea persoanei solicitate.

Mai mult, în condițiile în care instanța de fond a dispus înaintarea unei adrese la autoritatea emitentă a mandatului european de arestare, în scopul lămuririi dacă autoritățile franceze doresc într-adevăr predarea persoanei indicate în mandat, din moment ce s-a pronunțat deja o hotărâre de condamnare în Franța - fiind primit răspuns în sensul că se insistă în predarea persoanei solicitate, precizându-se că aceasta va putea ataca hotărârea, întrucât a fost judecată în lipsă - prima instanță avea obligația ca odată cu dispunerea punerii în executare a mandatului european de arestare emis împotriva persoanei solicitate să dispună, în temeiul art. 94 alin. (2) din Legea nr. 224/2006, și predarea acesteia către autoritățile franceze, în scopul aducerii efective la îndeplinirea a mandatului european de arestare.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că instanța de fond în mod greșit s-a pronunțat în sensul că a computat durata reținerii și arestării preventive de la 31 octombrie 2007 la zi, deoarece această dispoziție nu este prevăzută de lege.

În conținutul art. 90 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, legiuitorul a prevăzut expres că „în cursul procedurii, instanța, ascultând și concluziile procurorului, dispune, la fiecare 30 zile, prin încheiere, asupra menținerii măsurii arestării sau punerii în libertate a persoanei solicitate, în acest din urmă caz luând toate măsurile necesare pentru a evita fuga persoanei solicitate, inclusiv a măsurilor preventive prevăzute de lege.” Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate avea în vedere argumentele primei instanțe asupra imposibilității analizării stării de arest, după momentul punerii în executare a mandatului european, urmând ca persoana solicitată să rămână în stare de arest până la soluționarea definitivă a cauzei în baza hotărârii pronunțate, deoarece punerea în executare a mandatului european de arestare se dispune în cursul procedurii, care este supusă controlului judiciar, hotărârea la momentul pronunțării neavând caracter definitiv.

Mai mult, măsurile punerii în executare a mandatului european de arestare și predare a persoanei solicitate și a menținerii arestării acesteia până la predarea către autoritatea solicitantă nu au caracter executoriu la momentul pronunțării sentinței, chiar nedefinitive, ci numai la rămânerea definitivă a hotărârii instanței de recurs, potrivit art. 417 lit. b) C. proc. pen. corelat cu art. 7 din Legea nr. 224/2006 referitor la aplicabilitatea normelor române de drept procesual penal dacă prin legea arătată nu se prevede altfel.

Altfel spus, instanța de fond se află în cursul procedurii prevăzute în art. 90 din Legea nr. 302/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 224/2006, atunci când persoana solicitată se opune la predare și se pronunță cu privire la executarea mandatului european de arestare, fiind obligată să se pronunțe cu privire la predarea acesteia, precum și cu privire la menținerea arestării sau punerea sa în libertate, măsuri ce nu au un caracter executoriu la momentul pronunțării, ci numai la rămânerea definitivă a hotărârii instanței de recurs.

În condițiile concrete ale cauzei, față de persoana solicitată I. F. s-a luat mai întâi măsura reținerii, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din 31 octombrie 2007, iar prin încheierea din aceeași dată a Curții de Apel București, Secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, de la 31 octombrie 2007 la 29 noiembrie 2007. Prin sentința pronunțată la 28 noiembrie 2007, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare a persoanei solicitate , fără a se menține măsura arestării acesteia, ci s-a computat numai durata reținerii și arestării de la 31 octombrie 2007 la zi, respectiv la 28 noiembrie 2007, așa încât la împlinirea celor 30 de zile, și anume la sfârșitul zilei de 29 noiembrie 2007, persoana solicitată urma să fie pusă în libertate, la expirarea termenului arătat, în condițiile art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. Or, în condițiile în care hotărârea pronunțată de instanța de fond în temeiul art. 94 din Legea nr. 224/2006 este supusă unui termen de recurs de 5 zile de la pronunțare, care depășea momentul expirării duratei arestării - deci sentința nu avea caracter definitiv și nici executoriu - măsura punerii în executare a mandatului european de arestare a persoanei solicitate, fără mențiunea predării acesteia, precum și a celei de menținere a arestării până la predare, făcea ineficientă dispoziția de executare a mandatului către autoritățile franceze. Față de considerentele ce preced, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., recursul a fost admis, sentința penală atacată a fost casată numai sub aspectul omisiunii pronunțării cu privire la menținerea măsurii arestării persoanei solicitate și la predarea acesteia, dispunându-se predarea persoanei solicitate către autoritățile franceze și, în baza art. 90 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, menținerea măsurii arestării persoanei solicitate până la predarea acesteia către statul francez.