ÎCCJ, decizie (scj.ro #83958)

Executarea mandatului european de arestare. Hotărâre prin care instanța ia act de consimțământul persoanei solicitate la predare. Recurs. Inadmisibilitate Cuprins pe materii : Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare Indice alfabetic : Drept procesual penal - executarea mandatului european de arestare Legea nr. 302/2004, art. 90 alin. (6), art. 94 1 Potrivit art. 90 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, în cazul în care persoana solicitată consimte la predare, dacă nu este incident vreunul din motivele de refuz al executării prevăzute în art. 88, instanța se poate pronunța prin sentință atât asupra arestării persoanei solicitate, cât și asupra predării acesteia, iar în conformitate cu dispozițiile art. 94 1 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana solicitată consimte la predare, hotărârea este definitivă.

Prin urmare, recursul declarat împotriva hotărârii prin care, luând act de consimțământul persoanei solicitate la predare, instanța dispune atât arestarea, cât și predarea, este inadmisibil, inclusiv în ceea ce privește controlul judiciar asupra arestării persoanei solicitate. Arestarea persoanei solicitate, în aceste condiții, nu poate forma obiectul controlului judiciar distinct, întrucât arestarea și predarea se dispun în scopul executării mandatului european de arestare și au un caracter subsecvent consimțământului dat. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 317 din 29 ianuarie 2009 Prin sentința nr. 9/P din 21 ianuarie 2009 a Curții de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în temeiul art. 90 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a luat act de consimțământul persoanei solicitate M.E.

la predare. S-a dispus predarea persoanei solicitate M.E. către autoritățile judiciare solicitante, în baza mandatului european de arestare nr. 831/08 emis la data de 1 octombrie 2008 de către autoritățile judiciare din Spania, respectiv Judecătoria de Instrucție nr. 2 Carlet Valencia - Regatul Spaniei, sub rezerva principiului specialității predării. S-a dispus arestarea persoanei solicitate M.E. pe o perioadă de 29 zile, cu începere de la 21 ianuarie 2009 până la 18 februarie 2009, inclusiv. S-a emis mandatul de arestare. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, la data de 20 ianuarie 2009, la instanță a fost înregistrată sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, privind executarea mandatului european de arestare nr. 831/08 emis de Judecătoria de Instrucție nr. 2 Carlet Valencia - Regatul Spaniei privind persoana solicitată M.E.

După identificarea și reținerea acestuia, persoana solicitată a fost prezentată instanței. Întrebat fiind, acesta a declarat în mod expres, în formalitățile prevăzute de lege, că este de acord să fie predat autorității judiciare spaniole în baza instrumentului de cooperare judiciară internațională sus menționat, fără a renunța la aplicarea principiului specialității. Ca atare, luând act de consimțământul persoanei solicitate la predare, cu rezervarea principiului specialității predării, curtea de apel a dispus executarea mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate către autoritatea judiciară spaniolă.

În vederea garantării executării hotărârii de predare, prima instanță a apreciat că se impune privarea de libertate prin arestare pe o perioadă de 29 de zile a persoanei solicitate, neaflându-se în vreuna din situațiile prevăzute de Legea nr. 302/2004, modificată, care permit, în vederea garantării executării predării, dispunerea unei alte măsuri restrictive de libertăți. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs persoana solicitată M.E., fără a arătat în scris motivele. La termenul din 29 ianuarie 2009, fiind întrebat de către instanță, recurentul a învederat că a declarat recurs numai împotriva măsurii arestării preventive.

Reprezentantul Ministerului Public, în concluziile orale, în dezbateri a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat, în raport cu dispozițiile art. 94 1 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, care statuează expres, în situația consimțământului la predare, că sentința este definitivă, norma arătată nedistingând asupra tipurilor de măsuri dispuse, în cauză nefiind incident alin. (3) al aceluiași text de lege, care se referă la caracterul nesuspensiv al recursului declarat împotriva acelor tipuri de hotărâri recurabile . Examinând recursul declarat de recurenta persoană solicitată M.E.

împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, în raport cu excepția invocată de reprezentantul Ministerului Public, față de dispozițiile art. 94 1 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 222/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul persoanei solicitate este inadmisibil pentru următoarele considerente: Legiuitorul român a prevăzut expres în conținutul dispozițiilor art. 94 1 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, că „Hotărârea prevăzută la art. 94 alin. (1) poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, cu excepția cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă.” În alin. (3) al aceluiași articol se statuează că „Recursul declarat împotriva hotărârii prin care s-a dispus predarea persoanei solicitate este suspensiv de executare, cu excepția dispozițiilor privind măsura arestării.

Dosarul va fi înaintat instanței de recurs în termen de 24 de ore.” Din examinarea reglementării mai sus arătate referitoare la căile de atac împotriva hotărârilor privind predarea persoanei solicitate atunci când a fost emis un mandat european de arestare, rezultă că legiuitorul a avut în vedere cazuri diferite, și anume cel din alin. (2) teza a II-a, când persoana solicitată a consimțit la predare, iar în alin. (3), când s-a dispus predarea persoanei solicitate.

Așadar, în cazul existenței consimțământului la predare al persoanei solicitate, acesta constituind manifestarea unilaterală de voință prin care și-a dat acordul de a fi predată autorităților statului solicitant, judecătorul are posibilitatea de a se pronunța prin sentință asupra arestării și predării persoanei solicitate, acestea constituind măsuri concrete, în vederea executării efective a mandatului european de arestare emis, așa cum stipulează prevederile art. 90 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008.

Hotărârea pronunțată în primă instanță, prin care se ia act de consimțământul persoanei solicitate și se dispune arestarea și predarea persoanei solicitate, este definitivă potrivit art. 94 1 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, deoarece legiuitorul a reglementat, în mod expres, imposibilitatea atacării acesteia prin exercitarea căilor ordinare de atac prevăzute de lege, situație determinată tocmai de consecințele pe care le produce acordul persoanei solicitate de a fi predată, măsurile de arestare și predare dispunându-se în scopul aducerii la îndeplinire a mandatului european de arestare, având un caracter subsecvent consimțământului dat, ceea ce nu poate atrage o verificare distinctă pe calea controlului judiciar.

Or, în contextul cauzei a fost emis de autoritățile spaniole un mandat european de arestare, iar persoana solicitată M.E. și-a dat consimțământul la predare, așa cum rezultă din procesul-verbal existent la dosar, prima instanță, luând act de consimțământul acestuia, a dispus prin hotărârea pronunțată asupra arestării persoanei solicitate și predării sale, făcând aplicarea condițiilor prevăzute în art. 90 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008. Astfel, hotărârea pronunțată de prima instanță în condițiile menționate nu este supusă controlului judiciar, fiind definitivă, ceea ce atrage inadmisibilitatea recursului declarat. Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc . pen ., a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta persoană solicitată M.E.