ÎCCJ, decizie (scj.ro #83848)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83848) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Mandat
european de arestare. Consimțământul persoanei solicitate la predare.
Arestarea persoanei solicitate în vederea predării
Cuprins pe
materii
: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi
speciale. Mandatul european de arestare
Indice
alfabetic
: Drept procesual penal
- mandat
european de arestare
-
consimțământul persoanei solicitate la predare
-
arestarea persoanei solicitate în vederea predării
Legea
nr. 302/2004,
art. 90, art. 94, art. 94
1
În
procedura de executare a mandatului european de arestare prevăzută în
art. 90 din Legea nr. 302/2004, dacă persoana solicitată consimte la
predare, instanța care dispune executarea mandatului european de arestare
și predarea persoanei solicitate nu poate lua măsura preventivă
a obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută în
art.
145 C
.
proc
.
pen
., ci dispune
arestarea persoanei solicitate în vederea predării.
Dispozițiile
art. 94
1
alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în temeiul cărora,
dacă persoana solicitată consimte la predare, sentința prin care
se dispune executarea mandatului european de arestare și predarea
persoanei solicitate este definitivă, sunt aplicabile numai în cazul în
care instanța a dispus prin această sentință și
arestarea persoanei solicitate, iar nu și în cazul în care instanța a
dispus prin sentință executarea mandatului european de arestare
și predarea persoanei solicitate, fără a dispune arestarea
persoanei solicitate, situația în care sentința este supusă
căii de atac a recursului.
I.C.C.J., Secția
penală, decizia nr. 1996 din 13 mai 2011
Prin sentința penală nr. 67 din 29 aprilie 2011,
Curtea de Apel Pitești, în baza dispozițiilor art. 90 alin. (5)
și (6) din Legea nr. 302/2004, modificată, a luat act că
persoana solicitată P.S. a consimțit să fie predată
autorităților judiciare din Austria.
A constatat că persoana solicitată nu
renunță la drepturile conferite
de regula specialității.
A dispus executarea mandatului european de arestare emis
de Parchetul
Leoben
/
Staatsanwaltschaft
Leoben
aprobată de Tribunalul de Land
Leoben
în dosarul nr.
7 St
7/07 m și 16 HR 60/10 h,
reținându-se că persoana solicitată a săvârșit
infracțiunile de furt prevăzute în dispozițiile art. 127, 128,
129, 130 și
135 C
.
pen
. al Austriei.
În baza dispozițiilor art. 12 din Decizia-cadru a
Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și
procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI), văzând și
dispozițiile art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din
Constituția României, în temeiul dispozițiilor art.
145 C
.
proc
.
pen
., a instituit măsura obligării de a nu
părăsi localitatea de domiciliu pe o durată de 29 de zile, pentru
persoana solicitată P.S., începând cu data de 29 aprilie 2011 și
până la data de 27 mai 2011, inclusiv.
În temeiul art. 145 alin. (1
1
) C.
proc
.
pen
., pe durata
măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, persoana
solicitată a fost obligată să respecte următoarele
obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală
sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este
chemată, precum și la ora și data stabilită de către
organele de poliție, în vederea predării; să se prezinte la
organul de poliție desemnat cu supravegherea, conform programului de
supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este
chemată; să nu își schimbe locuința fără
încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; să nu
dețină, să nu folosească și să nu poarte
nicio
categorie de arme.
A constatat că persoana solicitată a fost
reținută la data de 26 aprilie 2011 pentru 24 de ore și a fost
pusă în libertate în baza încheierii nr. 65/F din 27 aprilie 2011,
pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția penală
și pentru cauze cu minori și de familie.
Potrivit dispozițiilor art. 94 alin. (2) din Legea
nr. 302/2004, modificată, prezenta sentință s-a comunicat
autorității judiciare emitente, Ministerului Justiției și
Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din
cadrul Ministerului Administrațiilor și Internelor, în termen de 24
de ore.
În acest sens, s-a reținut că Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Pitești a sesizat această
instanță cu semnalarea internațională formulată de
Biroul SIRENE din Austria privind persoana solicitată P.S., în vederea
luării măsurii arestării și predării
autorităților din Austria. Se menționează, totodată,
că s-a emis și mandatul european de arestare.
Din conținutul semnalării internaționale
rezultă că P.S., în luna mai - iunie
2007, a
săvârșit
pe teritoriul Austriei un număr de 15 infracțiuni de furt calificat.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în
baza ordonanței din 26 aprilie
2011, a
dispus reținerea pe timp de 24 de
ore, începând cu data de 26 aprilie 2011, ora
12,30 a
persoanei
solicitate.
Curtea de Apel Pitești, prin încheierea nr. 65/F din
27 aprilie
2011, a
dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea
de domiciliu pentru persoana solicitată, pe o durată de 5 zile,
începând cu data de 27 aprilie 2011 și până la 1 mai 2011, inclusiv.
La termenul de judecată din data de 29 aprilie 2011,
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a prezentat
instanței mandatul european de arestare și traducerea acestuia în
limba română.
În declarația pe care a dat-o în fața
instanței de judecată, persoana solicitată a declarat că nu
are obiecțiuni în privința datelor de identitate și
înțelege să-și exprime consimțământul la predare
către autoritățile judiciare austriece.
A precizat că nu renunță la regula specialității,
dorind să beneficieze de efectele acestei reguli.
Luând act de consimțământul persoanei solicitate
la predare, în conformitate cu dispozițiile art. 90 alin. (5) din Legea
nr. 302/2004, s-a întocmit un proces-verbal semnat de către
președintele completului de judecată, grefier, apărător
și persoana solicitată, în care se menționează
consimțământul persoanei solicitate la predare și faptul că
aceasta nu a renunțat la drepturile conferite de regula
specialității.
În ceea ce privește solicitarea parchetului de a se
dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării, curtea de apel
reține următoarele aspecte:
În conformitate cu dispozițiile art. 12 din
Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 (2002/584/JAI), instanța de
judecată competentă a executa mandatul european de arestare decide
dacă persoana căutată trebuie să rămână în
detenție, în conformitate cu dreptul statului membru de executare.
Aceleași dispoziții prevăd că punerea provizorie în
libertate a persoanei solicitate este posibilă în orice moment, în
conformitate cu dreptul intern al statului membru de executare, cu
condiția ca instanța de judecată să ia măsurile
necesare pentru a evita fuga persoanei solicitate.
Prin urmare, dispozițiile menționate, cuprinse
într-un instrument juridic obligatoriu al Uniunii Europene, instituie o
marjă de apreciere pentru instanțele judecătorești
naționale de executare a mandatului european de arestare în ceea ce
privește aplicarea măsurii arestării sau a unei alte măsuri
prevăzute de dreptul intern, scopul fiind acela de a se asigura că
persoana solicitată nu se va sustrage de la executarea mandatului european
de arestare.
În raport cu circumstanțele concrete ale acestei
cauze, curtea de apel constată că P.S. a avut o atitudine
cooperantă cu autoritățile judiciare române. De asemenea, a
făcut dovada că este încadrat în muncă și are o
situație familială stabilă. Nu este cunoscut cu antecedente
penale. În raport cu aceste elemente de circumstanțiere personală,
curtea de apel apreciază că măsura arestării solicitată
de către parchet în vederea executării mandatului european de
arestare este excesivă, depășind ceea ce este necesar într-o
societate democratică pentru atingerea scopului, respectiv executarea
mandatului european de arestare. Aplicarea unei astfel de măsuri
față de persoana solicitată, în condițiile concrete
rezultate din actele și probele administrate în cauză, ar reprezenta
o restrângere nejustificată, excesivă a libertății
individuale și, totodată, o încălcare a acestui drept
fundamental garantat de dispozițiile art. 23 din Constituția
României, dar și de instrumentele juridice internaționale, inclusiv
de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, intrată în vigoare
la data de 1 decembrie 2009.
Așa fiind, în funcție de aceste considerente,
s-a pronunțat mai sus menționata hotărâre
judecătorească.
Împotriva acesteia s-a exercitat calea de atac a
recursului de către procuror, care apreciază că hotărârea
este nelegală, pentru următoarele motive:
Deși dispozițiile art. 90 alin. (11) și
alin. (13) din Legea nr. 302/2004 arată fără echivoc faptul
că, prin hotărârea prin care se dispune predarea persoanei
solicitate, se dispune și arestarea sa preventivă, în mod nelegal
instanța de fond a dispus măsura obligării persoanei solicitate
de a nu părăsi localitatea de domiciliu timp de 29 zile, în
conformitate cu prevederile art.
145
C
.
proc
.
pen
.
O a doua critică se referă la constarea
instanței că persoana solicitată a consimțit la predare.
Această împrejurare nu poate produce consecințele legale, reținute
de instanța de fond, în sensul că hotărârea pronunțată
este definitivă (art. 94
1
alin. 2), întrucât persoana
solicitată nu a fost, în fapt, de acord cu predarea sa, care presupune
arestarea sa preventivă, ci a arătat în ședință
publică faptul că va merge ea însăși la
autoritățile austriece pentru lămurirea cauzei respective sub
toate aspectele, nefiind de acord să fie predată și
arestată, în acord cu dispozițiile legale. În această
situație prima instanță trebuia să constate că nu s-a
exprimat un consimțământ neechivoc la predare și că,
nefiind incidente motive de refuz al executării mandatului prevăzute
în art. 88 din lege și neinvocându-se obiecții cu privire la
identitatea persoanei solicitate, se impune executarea mandatului european de
arestare, predarea persoanei solicitate și arestarea sa preventivă,
pentru considerentele de legalitate arătate mai sus.
Instanța de recurs, într-o primă etapă, va
trata problema admisibilității / inadmisibilității
exercitării unei astfel de căi de atac.
Apreciem nefondate susținerile procurorului axate pe
ideea că „prima instanță trebuia să constate că nu s-a
exprimat un consimțământ neechivoc la predare”, argumentele fiind
aduse atât în sprijinul admisibilității unei căi de atac
împotriva hotărârii, cât și în cel de fond al arestării.
Persoana solicitată a arătat expres că
consimte voluntar la predarea sa către statul austriac și nu
renunță la drepturile conferite de regula specialității,
poziție consemnată în procesul-verbal ce a fost atașat la
dosarul instanței Curții de Apel Pitești.
Apreciem, referitor la admisibilitatea acestui recurs,
că interpretarea dispozițiilor art. 94
1
alin. (2)
configurează teza că recursul este admisibil.
Legiuitorul a specificat că hotărârea
prevăzută la art. 94 alin. (1) este definitivă, în situația
în care persoana solicitată consimte la predare, plecând de la premisa
că prin această hotărâre se dispune și arestarea persoanei
solicitate. În condițiile în care instanța dispune executarea mandatului
de arestare, fără a dispune și arestarea persoanei solicitate,
hotărârea este supusă căii de atac a recursului.
Concret:
Alin. (5) al art. 90 prevede că, „în cazul în care
persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa,
despre consimțământul acesteia se întocmește un proces-verbal.”
Alin. (6) prevede că, în cazul prevăzut la alin.
(5), dacă nu este incident vreunul din motivele de refuz al
executării, judecătorul se poate pronunța prin
sentință, potrivit art. 94, deopotrivă asupra arestării
și predării persoanei solicitate.
Alin. (11) prevede că, „în cazul în care persoana
solicitată este pusă în libertate, instanța dispune
față de aceasta măsura obligării de a nu părăsi
localitatea.” „În acest caz, în situația în care, ulterior, instanța
dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de
predare se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea
predării către autoritatea judiciară emitentă.”
Or, aceste texte fac trimitere la art. 94, cu caracter
general, în sensul că „în toate cazurile instanța se
pronunță asupra executării mandatului european de arestare prin
sentință”, pentru ca art. 94
1
alin. (2) să fie tot
general, pentru situația în care instanța dispune executarea
mandatului de arestare fără a dispune și arestarea persoanei
solicitate, respectiv „hotărârea prevăzută la art. 94 alin. (1)
poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.”
Abordarea de o asemenea natură a textului legal
incident în speță, vizând procedura română a arestării în
vederea predării unei persoane solicitate către autorități
judiciare ce țin de state ale Uniunii Europene, rezolvă și
problema de substanță, de fond, a cauzei, respectiv necesitatea
pronunțării concomitente a unei hotărâri prin care se ia act
că persoana solicitată P.S. a consimțit să fie predată
autorităților judiciare din Austria, se dispune executarea mandatului
european de arestare emis de Parchetul
Leoben
/
Staatsanwaltschaft
Leoben
aprobată de Tribunalul de Land
Leoben
în dosarul
nr.
7 St
7/07 m și 16 HR 60/10 h și, în același timp, se dispune și
arestarea persoanei solicitate tocmai în vederea predării.
Apreciem aplecarea de care a dat dovadă
judecătorul instanței de fond în legătură cu „dreptul
aplicabil măsurii arestării pentru persoana solicitată”, supus
analizei prin prisma unor norme juridice europene, însă este de decelat
și asupra măsurii incidenței acestora, atât în ceea ce
privește cadrul unei proceduri finale și nu intermediare vizând
executarea unui mandat european de arestare, cât și conotația eficacității
acestei proceduri finale abordată într-o altă manieră de
interpretare decât cea propusă prin normele juridice interne.
Potrivit dispozițiilor art. 90 din Legea nr.
302/2004, modificată, în situația în care instanța dispune
executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se
dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării
către autoritatea judiciară emitentă.
Se pare că acest act normativ exclude marja de
apreciere a instanței de executare privind aplicarea unei măsuri
reglementate de legea internă, pentru a se asigura că persoana
solicitată nu se va sustrage de la executarea mandatului și impune
arestarea acesteia odată cu încuviințarea executării mandatului
european.
În raport cu aceste considerente, Înalta Curte de
Casație și Justiție a admis recursul declarat de Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Pitești împotriva sentinței penale nr. 67
din 29 aprilie
2011 a
Curții de Apel Pitești, a casat, în parte, sentința penală
atacată și, rejudecând, a dispus arestarea persoanei solicitate
P.S.
pe o perioadă de 29 de zile,
cu începere de la data încarcerării, în vederea predării către
autoritățile judiciare austriece, a înlăturat aplicarea
dispozițiilor art.
145 C
.
proc
.
pen
., a menținut
celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate și a dispus
emiterea mandatului de arestare în vederea predării.
Notă: În urma republicării Legii nr. 302/2004 privind
cooperarea judiciară internațională în materie penală în M.
Of. nr. 377 din 31 mai 2011, dispozițiile art. 90 se regăsesc în art.
103, dispozițiile art. 94 se regăsesc în art. 107, iar
dispozițiile art. 94
1
se regăsesc în art. 108.