ÎCCJ, decizie (scj.ro #83848)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83848) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Mandat

european de arestare. Consimțământul persoanei solicitate la predare.

Arestarea persoanei solicitate în vederea predării

Cuprins pe

materii

: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi

speciale. Mandatul european de arestare

Indice

alfabetic

: Drept procesual penal

- mandat

european de arestare

-

consimțământul persoanei solicitate la predare

-

arestarea persoanei solicitate în vederea predării

Legea

nr. 302/2004,

art. 90, art. 94, art. 94

1

În

procedura de executare a mandatului european de arestare prevăzută în

art. 90 din Legea nr. 302/2004, dacă persoana solicitată consimte la

predare, instanța care dispune executarea mandatului european de arestare

și predarea persoanei solicitate nu poate lua măsura preventivă

a obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută în

art.

145 C

.

proc

.

pen

., ci dispune

arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

Dispozițiile

art. 94

1

alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în temeiul cărora,

dacă persoana solicitată consimte la predare, sentința prin care

se dispune executarea mandatului european de arestare și predarea

persoanei solicitate este definitivă, sunt aplicabile numai în cazul în

care instanța a dispus prin această sentință și

arestarea persoanei solicitate, iar nu și în cazul în care instanța a

dispus prin sentință executarea mandatului european de arestare

și predarea persoanei solicitate, fără a dispune arestarea

persoanei solicitate, situația în care sentința este supusă

căii de atac a recursului.

I.C.C.J., Secția

penală, decizia nr. 1996 din 13 mai 2011

Prin sentința penală nr. 67 din 29 aprilie 2011,

Curtea de Apel Pitești, în baza dispozițiilor art. 90 alin. (5)

și (6) din Legea nr. 302/2004, modificată, a luat act că

persoana solicitată P.S. a consimțit să fie predată

autorităților judiciare din Austria.

A constatat că persoana solicitată nu

renunță la drepturile conferite

de regula specialității.

A dispus executarea mandatului european de arestare emis

de Parchetul

Leoben

/

Staatsanwaltschaft

Leoben

aprobată de Tribunalul de Land

Leoben

în dosarul nr.

7 St

7/07 m și 16 HR 60/10 h,

reținându-se că persoana solicitată a săvârșit

infracțiunile de furt prevăzute în dispozițiile art. 127, 128,

129, 130 și

135 C

.

pen

. al Austriei.

În baza dispozițiilor art. 12 din Decizia-cadru a

Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și

procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI), văzând și

dispozițiile art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din

Constituția României, în temeiul dispozițiilor art.

145 C

.

proc

.

pen

., a instituit măsura obligării de a nu

părăsi localitatea de domiciliu pe o durată de 29 de zile, pentru

persoana solicitată P.S., începând cu data de 29 aprilie 2011 și

până la data de 27 mai 2011, inclusiv.

În temeiul art. 145 alin. (1

1

) C.

proc

.

pen

., pe durata

măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, persoana

solicitată a fost obligată să respecte următoarele

obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală

sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este

chemată, precum și la ora și data stabilită de către

organele de poliție, în vederea predării; să se prezinte la

organul de poliție desemnat cu supravegherea, conform programului de

supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este

chemată; să nu își schimbe locuința fără

încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; să nu

dețină, să nu folosească și să nu poarte

nicio

categorie de arme.

A constatat că persoana solicitată a fost

reținută la data de 26 aprilie 2011 pentru 24 de ore și a fost

pusă în libertate în baza încheierii nr. 65/F din 27 aprilie 2011,

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit dispozițiilor art. 94 alin. (2) din Legea

nr. 302/2004, modificată, prezenta sentință s-a comunicat

autorității judiciare emitente, Ministerului Justiției și

Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din

cadrul Ministerului Administrațiilor și Internelor, în termen de 24

de ore.

În acest sens, s-a reținut că Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Pitești a sesizat această

instanță cu semnalarea internațională formulată de

Biroul SIRENE din Austria privind persoana solicitată P.S., în vederea

luării măsurii arestării și predării

autorităților din Austria. Se menționează, totodată,

că s-a emis și mandatul european de arestare.

Din conținutul semnalării internaționale

rezultă că P.S., în luna mai - iunie

2007, a

săvârșit

pe teritoriul Austriei un număr de 15 infracțiuni de furt calificat.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în

baza ordonanței din 26 aprilie

2011, a

dispus reținerea pe timp de 24 de

ore, începând cu data de 26 aprilie 2011, ora

12,30 a

persoanei

solicitate.

Curtea de Apel Pitești, prin încheierea nr. 65/F din

27 aprilie

2011, a

dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea

de domiciliu pentru persoana solicitată, pe o durată de 5 zile,

începând cu data de 27 aprilie 2011 și până la 1 mai 2011, inclusiv.

La termenul de judecată din data de 29 aprilie 2011,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a prezentat

instanței mandatul european de arestare și traducerea acestuia în

limba română.

În declarația pe care a dat-o în fața

instanței de judecată, persoana solicitată a declarat că nu

are obiecțiuni în privința datelor de identitate și

înțelege să-și exprime consimțământul la predare

către autoritățile judiciare austriece.

A precizat că nu renunță la regula specialității,

dorind să beneficieze de efectele acestei reguli.

Luând act de consimțământul persoanei solicitate

la predare, în conformitate cu dispozițiile art. 90 alin. (5) din Legea

nr. 302/2004, s-a întocmit un proces-verbal semnat de către

președintele completului de judecată, grefier, apărător

și persoana solicitată, în care se menționează

consimțământul persoanei solicitate la predare și faptul că

aceasta nu a renunțat la drepturile conferite de regula

specialității.

În ceea ce privește solicitarea parchetului de a se

dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării, curtea de apel

reține următoarele aspecte:

În conformitate cu dispozițiile art. 12 din

Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 (2002/584/JAI), instanța de

judecată competentă a executa mandatul european de arestare decide

dacă persoana căutată trebuie să rămână în

detenție, în conformitate cu dreptul statului membru de executare.

Aceleași dispoziții prevăd că punerea provizorie în

libertate a persoanei solicitate este posibilă în orice moment, în

conformitate cu dreptul intern al statului membru de executare, cu

condiția ca instanța de judecată să ia măsurile

necesare pentru a evita fuga persoanei solicitate.

Prin urmare, dispozițiile menționate, cuprinse

într-un instrument juridic obligatoriu al Uniunii Europene, instituie o

marjă de apreciere pentru instanțele judecătorești

naționale de executare a mandatului european de arestare în ceea ce

privește aplicarea măsurii arestării sau a unei alte măsuri

prevăzute de dreptul intern, scopul fiind acela de a se asigura că

persoana solicitată nu se va sustrage de la executarea mandatului european

de arestare.

În raport cu circumstanțele concrete ale acestei

cauze, curtea de apel constată că P.S. a avut o atitudine

cooperantă cu autoritățile judiciare române. De asemenea, a

făcut dovada că este încadrat în muncă și are o

situație familială stabilă. Nu este cunoscut cu antecedente

penale. În raport cu aceste elemente de circumstanțiere personală,

curtea de apel apreciază că măsura arestării solicitată

de către parchet în vederea executării mandatului european de

arestare este excesivă, depășind ceea ce este necesar într-o

societate democratică pentru atingerea scopului, respectiv executarea

mandatului european de arestare. Aplicarea unei astfel de măsuri

față de persoana solicitată, în condițiile concrete

rezultate din actele și probele administrate în cauză, ar reprezenta

o restrângere nejustificată, excesivă a libertății

individuale și, totodată, o încălcare a acestui drept

fundamental garantat de dispozițiile art. 23 din Constituția

României, dar și de instrumentele juridice internaționale, inclusiv

de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, intrată în vigoare

la data de 1 decembrie 2009.

Așa fiind, în funcție de aceste considerente,

s-a pronunțat mai sus menționata hotărâre

judecătorească.

Împotriva acesteia s-a exercitat calea de atac a

recursului de către procuror, care apreciază că hotărârea

este nelegală, pentru următoarele motive:

Deși dispozițiile art. 90 alin. (11) și

alin. (13) din Legea nr. 302/2004 arată fără echivoc faptul

că, prin hotărârea prin care se dispune predarea persoanei

solicitate, se dispune și arestarea sa preventivă, în mod nelegal

instanța de fond a dispus măsura obligării persoanei solicitate

de a nu părăsi localitatea de domiciliu timp de 29 zile, în

conformitate cu prevederile art.

145

C

.

proc

.

pen

.

O a doua critică se referă la constarea

instanței că persoana solicitată a consimțit la predare.

Această împrejurare nu poate produce consecințele legale, reținute

de instanța de fond, în sensul că hotărârea pronunțată

este definitivă (art. 94

1

alin. 2), întrucât persoana

solicitată nu a fost, în fapt, de acord cu predarea sa, care presupune

arestarea sa preventivă, ci a arătat în ședință

publică faptul că va merge ea însăși la

autoritățile austriece pentru lămurirea cauzei respective sub

toate aspectele, nefiind de acord să fie predată și

arestată, în acord cu dispozițiile legale. În această

situație prima instanță trebuia să constate că nu s-a

exprimat un consimțământ neechivoc la predare și că,

nefiind incidente motive de refuz al executării mandatului prevăzute

în art. 88 din lege și neinvocându-se obiecții cu privire la

identitatea persoanei solicitate, se impune executarea mandatului european de

arestare, predarea persoanei solicitate și arestarea sa preventivă,

pentru considerentele de legalitate arătate mai sus.

Instanța de recurs, într-o primă etapă, va

trata problema admisibilității / inadmisibilității

exercitării unei astfel de căi de atac.

Apreciem nefondate susținerile procurorului axate pe

ideea că „prima instanță trebuia să constate că nu s-a

exprimat un consimțământ neechivoc la predare”, argumentele fiind

aduse atât în sprijinul admisibilității unei căi de atac

împotriva hotărârii, cât și în cel de fond al arestării.

Persoana solicitată a arătat expres că

consimte voluntar la predarea sa către statul austriac și nu

renunță la drepturile conferite de regula specialității,

poziție consemnată în procesul-verbal ce a fost atașat la

dosarul instanței Curții de Apel Pitești.

Apreciem, referitor la admisibilitatea acestui recurs,

că interpretarea dispozițiilor art. 94

1

alin. (2)

configurează teza că recursul este admisibil.

Legiuitorul a specificat că hotărârea

prevăzută la art. 94 alin. (1) este definitivă, în situația

în care persoana solicitată consimte la predare, plecând de la premisa

că prin această hotărâre se dispune și arestarea persoanei

solicitate. În condițiile în care instanța dispune executarea mandatului

de arestare, fără a dispune și arestarea persoanei solicitate,

hotărârea este supusă căii de atac a recursului.

Concret:

Alin. (5) al art. 90 prevede că, „în cazul în care

persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa,

despre consimțământul acesteia se întocmește un proces-verbal.”

Alin. (6) prevede că, în cazul prevăzut la alin.

(5), dacă nu este incident vreunul din motivele de refuz al

executării, judecătorul se poate pronunța prin

sentință, potrivit art. 94, deopotrivă asupra arestării

și predării persoanei solicitate.

Alin. (11) prevede că, „în cazul în care persoana

solicitată este pusă în libertate, instanța dispune

față de aceasta măsura obligării de a nu părăsi

localitatea.” „În acest caz, în situația în care, ulterior, instanța

dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de

predare se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea

predării către autoritatea judiciară emitentă.”

Or, aceste texte fac trimitere la art. 94, cu caracter

general, în sensul că „în toate cazurile instanța se

pronunță asupra executării mandatului european de arestare prin

sentință”, pentru ca art. 94

1

alin. (2) să fie tot

general, pentru situația în care instanța dispune executarea

mandatului de arestare fără a dispune și arestarea persoanei

solicitate, respectiv „hotărârea prevăzută la art. 94 alin. (1)

poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.”

Abordarea de o asemenea natură a textului legal

incident în speță, vizând procedura română a arestării în

vederea predării unei persoane solicitate către autorități

judiciare ce țin de state ale Uniunii Europene, rezolvă și

problema de substanță, de fond, a cauzei, respectiv necesitatea

pronunțării concomitente a unei hotărâri prin care se ia act

că persoana solicitată P.S. a consimțit să fie predată

autorităților judiciare din Austria, se dispune executarea mandatului

european de arestare emis de Parchetul

Leoben

/

Staatsanwaltschaft

Leoben

aprobată de Tribunalul de Land

Leoben

în dosarul

nr.

7 St

7/07 m și 16 HR 60/10 h și, în același timp, se dispune și

arestarea persoanei solicitate tocmai în vederea predării.

Apreciem aplecarea de care a dat dovadă

judecătorul instanței de fond în legătură cu „dreptul

aplicabil măsurii arestării pentru persoana solicitată”, supus

analizei prin prisma unor norme juridice europene, însă este de decelat

și asupra măsurii incidenței acestora, atât în ceea ce

privește cadrul unei proceduri finale și nu intermediare vizând

executarea unui mandat european de arestare, cât și conotația eficacității

acestei proceduri finale abordată într-o altă manieră de

interpretare decât cea propusă prin normele juridice interne.

Potrivit dispozițiilor art. 90 din Legea nr.

302/2004, modificată, în situația în care instanța dispune

executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se

dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării

către autoritatea judiciară emitentă.

Se pare că acest act normativ exclude marja de

apreciere a instanței de executare privind aplicarea unei măsuri

reglementate de legea internă, pentru a se asigura că persoana

solicitată nu se va sustrage de la executarea mandatului și impune

arestarea acesteia odată cu încuviințarea executării mandatului

european.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte de

Casație și Justiție a admis recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Pitești împotriva sentinței penale nr. 67

din 29 aprilie

2011 a

Curții de Apel Pitești, a casat, în parte, sentința penală

atacată și, rejudecând, a dispus arestarea persoanei solicitate

P.S.

pe o perioadă de 29 de zile,

cu începere de la data încarcerării, în vederea predării către

autoritățile judiciare austriece, a înlăturat aplicarea

dispozițiilor art.

145 C

.

proc

.

pen

., a menținut

celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate și a dispus

emiterea mandatului de arestare în vederea predării.

Notă: În urma republicării Legii nr. 302/2004 privind

cooperarea judiciară internațională în materie penală în M.

Of. nr. 377 din 31 mai 2011, dispozițiile art. 90 se regăsesc în art.

103, dispozițiile art. 94 se regăsesc în art. 107, iar

dispozițiile art. 94

1

se regăsesc în art. 108.