ÎCCJ, decizie (scj.ro #83848)

Mandat european de arestare. Consimțământul persoanei solicitate la predare. Arestarea persoanei solicitate în vederea predării Cuprins pe materii : Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare Indice alfabetic : Drept procesual penal - mandat european de arestare - consimțământul persoanei solicitate la predare - arestarea persoanei solicitate în vederea predării Legea nr. 302/2004, art. 90, art. 94, art. 94 1 În procedura de executare a mandatului european de arestare prevăzută în art. 90 din Legea nr. 302/2004, dacă persoana solicitată consimte la predare, instanța care dispune executarea mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate nu poate lua măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută în art. 145 C . proc . pen ., ci dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

Dispozițiile art. 94 1 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în temeiul cărora, dacă persoana solicitată consimte la predare, sentința prin care se dispune executarea mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate este definitivă, sunt aplicabile numai în cazul în care instanța a dispus prin această sentință și arestarea persoanei solicitate, iar nu și în cazul în care instanța a dispus prin sentință executarea mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate, fără a dispune arestarea persoanei solicitate, situația în care sentința este supusă căii de atac a recursului. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1996 din 13 mai 2011 Prin sentința penală nr. 67 din 29 aprilie 2011, Curtea de Apel Pitești, în baza dispozițiilor art. 90 alin. (5) și (6) din Legea nr. 302/2004, modificată, a luat act că persoana solicitată P.S.

a consimțit să fie predată autorităților judiciare din Austria. A constatat că persoana solicitată nu renunță la drepturile conferite de regula specialității. A dispus executarea mandatului european de arestare emis de Parchetul Leoben / Staatsanwaltschaft Leoben aprobată de Tribunalul de Land Leoben în dosarul nr. 7 St 7/07 m și 16 HR 60/10 h, reținându-se că persoana solicitată a săvârșit infracțiunile de furt prevăzute în dispozițiile art. 127, 128, 129, 130 și 135 C . pen . al Austriei.

În baza dispozițiilor art. 12 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI), văzând și dispozițiile art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României, în temeiul dispozițiilor art. 145 C . proc . pen ., a instituit măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o durată de 29 de zile, pentru persoana solicitată P.S., începând cu data de 29 aprilie 2011 și până la data de 27 mai 2011, inclusiv.

În temeiul art. 145 alin. (1 1 ) C. proc . pen ., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, persoana solicitată a fost obligată să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemată, precum și la ora și data stabilită de către organele de poliție, în vederea predării; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemată; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

A constatat că persoana solicitată a fost reținută la data de 26 aprilie 2011 pentru 24 de ore și a fost pusă în libertate în baza încheierii nr. 65/F din 27 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Potrivit dispozițiilor art. 94 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată, prezenta sentință s-a comunicat autorității judiciare emitente, Ministerului Justiției și Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Ministerului Administrațiilor și Internelor, în termen de 24 de ore. În acest sens, s-a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a sesizat această instanță cu semnalarea internațională formulată de Biroul SIRENE din Austria privind persoana solicitată P.S., în vederea luării măsurii arestării și predării autorităților din Austria.

Se menționează, totodată, că s-a emis și mandatul european de arestare. Din conținutul semnalării internaționale rezultă că P.S., în luna mai - iunie 2007, a săvârșit pe teritoriul Austriei un număr de 15 infracțiuni de furt calificat. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în baza ordonanței din 26 aprilie 2011, a dispus reținerea pe timp de 24 de ore, începând cu data de 26 aprilie 2011, ora 12,30 a persoanei solicitate. Curtea de Apel Pitești, prin încheierea nr. 65/F din 27 aprilie 2011, a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru persoana solicitată, pe o durată de 5 zile, începând cu data de 27 aprilie 2011 și până la 1 mai 2011, inclusiv. La termenul de judecată din data de 29 aprilie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a prezentat instanței mandatul european de arestare și traducerea acestuia în limba română.

În declarația pe care a dat-o în fața instanței de judecată, persoana solicitată a declarat că nu are obiecțiuni în privința datelor de identitate și înțelege să-și exprime consimțământul la predare către autoritățile judiciare austriece. A precizat că nu renunță la regula specialității, dorind să beneficieze de efectele acestei reguli. Luând act de consimțământul persoanei solicitate la predare, în conformitate cu dispozițiile art. 90 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, s-a întocmit un proces-verbal semnat de către președintele completului de judecată, grefier, apărător și persoana solicitată, în care se menționează consimțământul persoanei solicitate la predare și faptul că aceasta nu a renunțat la drepturile conferite de regula specialității.

În ceea ce privește solicitarea parchetului de a se dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării, curtea de apel reține următoarele aspecte: În conformitate cu dispozițiile art. 12 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 (2002/584/JAI), instanța de judecată competentă a executa mandatul european de arestare decide dacă persoana căutată trebuie să rămână în detenție, în conformitate cu dreptul statului membru de executare. Aceleași dispoziții prevăd că punerea provizorie în libertate a persoanei solicitate este posibilă în orice moment, în conformitate cu dreptul intern al statului membru de executare, cu condiția ca instanța de judecată să ia măsurile necesare pentru a evita fuga persoanei solicitate.

Prin urmare, dispozițiile menționate, cuprinse într-un instrument juridic obligatoriu al Uniunii Europene, instituie o marjă de apreciere pentru instanțele judecătorești naționale de executare a mandatului european de arestare în ceea ce privește aplicarea măsurii arestării sau a unei alte măsuri prevăzute de dreptul intern, scopul fiind acela de a se asigura că persoana solicitată nu se va sustrage de la executarea mandatului european de arestare. În raport cu circumstanțele concrete ale acestei cauze, curtea de apel constată că P.S. a avut o atitudine cooperantă cu autoritățile judiciare române. De asemenea, a făcut dovada că este încadrat în muncă și are o situație familială stabilă. Nu este cunoscut cu antecedente penale.

În raport cu aceste elemente de circumstanțiere personală, curtea de apel apreciază că măsura arestării solicitată de către parchet în vederea executării mandatului european de arestare este excesivă, depășind ceea ce este necesar într-o societate democratică pentru atingerea scopului, respectiv executarea mandatului european de arestare. Aplicarea unei astfel de măsuri față de persoana solicitată, în condițiile concrete rezultate din actele și probele administrate în cauză, ar reprezenta o restrângere nejustificată, excesivă a libertății individuale și, totodată, o încălcare a acestui drept fundamental garantat de dispozițiile art. 23 din Constituția României, dar și de instrumentele juridice internaționale, inclusiv de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, intrată în vigoare la data de 1 decembrie 2009. Așa fiind, în funcție de aceste considerente, s-a pronunțat mai sus menționata hotărâre judecătorească.

Împotriva acesteia s-a exercitat calea de atac a recursului de către procuror, care apreciază că hotărârea este nelegală, pentru următoarele motive: Deși dispozițiile art. 90 alin. (11) și alin. (13) din Legea nr. 302/2004 arată fără echivoc faptul că, prin hotărârea prin care se dispune predarea persoanei solicitate, se dispune și arestarea sa preventivă, în mod nelegal instanța de fond a dispus măsura obligării persoanei solicitate de a nu părăsi localitatea de domiciliu timp de 29 zile, în conformitate cu prevederile art. 145 C . proc . pen . O a doua critică se referă la constarea instanței că persoana solicitată a consimțit la predare.

Această împrejurare nu poate produce consecințele legale, reținute de instanța de fond, în sensul că hotărârea pronunțată este definitivă (art. 94 1 alin. 2), întrucât persoana solicitată nu a fost, în fapt, de acord cu predarea sa, care presupune arestarea sa preventivă, ci a arătat în ședință publică faptul că va merge ea însăși la autoritățile austriece pentru lămurirea cauzei respective sub toate aspectele, nefiind de acord să fie predată și arestată, în acord cu dispozițiile legale. În această situație prima instanță trebuia să constate că nu s-a exprimat un consimțământ neechivoc la predare și că, nefiind incidente motive de refuz al executării mandatului prevăzute în art. 88 din lege și neinvocându-se obiecții cu privire la identitatea persoanei solicitate, se impune executarea mandatului european de arestare, predarea persoanei solicitate și arestarea sa preventivă, pentru considerentele de legalitate arătate mai sus.

Instanța de recurs, într-o primă etapă, va trata problema admisibilității / inadmisibilității exercitării unei astfel de căi de atac. Apreciem nefondate susținerile procurorului axate pe ideea că „prima instanță trebuia să constate că nu s-a exprimat un consimțământ neechivoc la predare”, argumentele fiind aduse atât în sprijinul admisibilității unei căi de atac împotriva hotărârii, cât și în cel de fond al arestării. Persoana solicitată a arătat expres că consimte voluntar la predarea sa către statul austriac și nu renunță la drepturile conferite de regula specialității, poziție consemnată în procesul-verbal ce a fost atașat la dosarul instanței Curții de Apel Pitești. Apreciem, referitor la admisibilitatea acestui recurs, că interpretarea dispozițiilor art. 94 1 alin. (2) configurează teza că recursul este admisibil.

Legiuitorul a specificat că hotărârea prevăzută la art. 94 alin. (1) este definitivă, în situația în care persoana solicitată consimte la predare, plecând de la premisa că prin această hotărâre se dispune și arestarea persoanei solicitate. În condițiile în care instanța dispune executarea mandatului de arestare, fără a dispune și arestarea persoanei solicitate, hotărârea este supusă căii de atac a recursului. Concret: Alin. (5) al art. 90 prevede că, „în cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, despre consimțământul acesteia se întocmește un proces-verbal.” Alin. (6) prevede că, în cazul prevăzut la alin. (5), dacă nu este incident vreunul din motivele de refuz al executării, judecătorul se poate pronunța prin sentință, potrivit art. 94, deopotrivă asupra arestării și predării persoanei solicitate.

Alin. (11) prevede că, „în cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate, instanța dispune față de aceasta măsura obligării de a nu părăsi localitatea.” „În acest caz, în situația în care, ulterior, instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.” Or, aceste texte fac trimitere la art. 94, cu caracter general, în sensul că „în toate cazurile instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare prin sentință”, pentru ca art. 94 1 alin. (2) să fie tot general, pentru situația în care instanța dispune executarea mandatului de arestare fără a dispune și arestarea persoanei solicitate, respectiv „hotărârea prevăzută la art. 94 alin. (1) poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.” Abordarea de o asemenea natură a textului legal incident în speță, vizând procedura română a arestării în vederea predării unei persoane solicitate către autorități judiciare ce țin de state ale Uniunii Europene, rezolvă și problema de substanță, de fond, a cauzei, respectiv necesitatea pronunțării concomitente a unei hotărâri prin care se ia act că persoana solicitată P.S.

a consimțit să fie predată autorităților judiciare din Austria, se dispune executarea mandatului european de arestare emis de Parchetul Leoben / Staatsanwaltschaft Leoben aprobată de Tribunalul de Land Leoben în dosarul nr. 7 St 7/07 m și 16 HR 60/10 h și, în același timp, se dispune și arestarea persoanei solicitate tocmai în vederea predării. Apreciem aplecarea de care a dat dovadă judecătorul instanței de fond în legătură cu „dreptul aplicabil măsurii arestării pentru persoana solicitată”, supus analizei prin prisma unor norme juridice europene, însă este de decelat și asupra măsurii incidenței acestora, atât în ceea ce privește cadrul unei proceduri finale și nu intermediare vizând executarea unui mandat european de arestare, cât și conotația eficacității acestei proceduri finale abordată într-o altă manieră de interpretare decât cea propusă prin normele juridice interne.

Potrivit dispozițiilor art. 90 din Legea nr. 302/2004, modificată, în situația în care instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă. Se pare că acest act normativ exclude marja de apreciere a instanței de executare privind aplicarea unei măsuri reglementate de legea internă, pentru a se asigura că persoana solicitată nu se va sustrage de la executarea mandatului și impune arestarea acesteia odată cu încuviințarea executării mandatului european. În raport cu aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva sentinței penale nr. 67 din 29 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, a casat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând, a dispus arestarea persoanei solicitate P.S.

pe o perioadă de 29 de zile, cu începere de la data încarcerării, în vederea predării către autoritățile judiciare austriece, a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 145 C . proc . pen ., a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate și a dispus emiterea mandatului de arestare în vederea predării. Notă: În urma republicării Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală în M. Of. nr. 377 din 31 mai 2011, dispozițiile art. 90 se regăsesc în art. 103, dispozițiile art. 94 se regăsesc în art. 107, iar dispozițiile art. 94 1 se regăsesc în art. 108.