ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.10.2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3806/2011

HOTĂRÂRE
26.10.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3806/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Decizia penală nr. 137 din 13 mai 2011 a Tribunalului Buzău, secția penală, a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarele V.V. și G.A., privind Decizia penală nr. 94 din 25 martie 2011, a aceleiași instanțe, având ca obiect plângerea formulată potrivit art. 278

1

În motivarea contestației în anulare contestatoarele prin procurator V.P., a invocat faptul că la pronunțarea deciziei nu a fost legal citat și s-a aflat în imposibilitate de a avea acces la dosar.

Analizând contestația în anulare sub acest aspect, tribunalul a constatat că procedura de citare cu recurentele - petente G.A. și V.V., la termenul din 25 martie 2011 a fost îndeplinită și întrucât nu există cazul prev. de art. 386 lit. a) C. proc. pen. și având în vedere că obiectul judecății l-a constituit disp. art. 278

1

Împotriva deciziei au declarat recurs petentele V.V. și G.A., prin procurator V.P., susținând că soluția pronunțată de Tribunalul Buzău, este nelegală și netemeinică și în raport de motivele de recurs invocate depuse în scris la dosar, lasă la aprecierea instanței.

Prin Decizia penală nr. 827 din 6 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins ca inadmisibile recursurile declarate de petentele V.V., prin procurator V.P., și G.A., prin procurator V.P., împotriva Deciziei penale nr. 137 din data de 13 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Buzău.

Au fost obligate recurentele la câte 50 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a constatat că recursurile sunt inadmisibile întrucât Decizia Tribunalului Buzău nr. 137/2001 prin care a fost soluționată contestația în anulare, formulată de contestatoare, este definitivă.

Cum împotriva acestei decizii nu există vreo cale ordinară de atac, hotărârea Tribunalului Buzău, intrând în autoritatea de lucru judecat, recursurile declarate împotriva acesteia sunt inadmisibile.

Împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești au declarat recurs contestatoarele V.V. și G.A., prin procurator V.P., fără a indica motivele de casare.

La termenul de judecată din 26 octombrie 2011 a fost depusă la dosar o cerere din partea procuratorului V.P. prin care a solicitat să se ia act de retragerea recursului declarat de contestatoarea G.A., ca urmare a decesului contestatoarei V.V., intervenit la data de 3 octombrie 2011.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că recursurile declarate de contestatoare sunt inadmisibile.

Astfel, potrivit art. 385

1

Așadar, s-a limitat calea de atac menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege.

În cauză, contestatoarele V.V. și G.A. au declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, cu care secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată, cale de atac care nu întrunește cerințele textelor menționate și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, Înalta Curte constată că recursurile declarate de contestatoare sunt inadmisibile, iar în temeiul art. 385 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. urmează a fi respinse.

Față de această împrejurare, cererea de retragere a recursului declarat de contestatoarea G.A., nu va mai fi luată în discuție.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta contestatoare G.A. va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de contestatoarele V.V. și G.A. prin reprezentant legal V.P. împotriva Deciziei nr. 827 din 6 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta contestatoare G.A. la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 26 octombrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-04-11
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1900/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 170 din 14 februarie 2011, potrivit disp. art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibil, r
ÎCCJ 2011-04-11
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1451/2011
Dosarului nr. 2999/114/2010 al Curții de Apel Ploiești. La dosarul Înaltei Curți au fost depuse în data de 7 aprilie 2011 motivele de recurs. Din cuprinsul motivelor scrise rezultă că recurentul este nemulțumit de soluția dispusă de Curtea
ÎCCJ 2011-06-22
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3728/2011
. 877/P/2009 din 15 martie 2010, persoana vătămată a formulat plângere în temeiul dispozițiilor art. 275 - 278 C. proc. pen., ce a fost respinsă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin rezoluția nr. 413
ÎCCJ 2010-12-13
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1029/2011
erea căilor legale de atac, iar nu prin invocarea unor fapte penale pretins comise de către procuror. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționara S.A.I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul greșitei res
ÎCCJ 2011-03-22
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1128/2011
Asupra contestației în anulare de față Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 3524 din 8 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosar nr. 321/32/2010, au fos
Sursă