ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1281/2016
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1281/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia penală nr. 1281/2016
Asupra contestației de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 892 din 12 iulie 2016 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de contestatoarele A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 1112 din 09 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
S-a reținut că prin Decizia 1112 din 09 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoare împotriva Deciziei penale nr. 754 din 27 august 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
Prin Decizia penală nr. 754 din 27 august 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în Dosarul nr. x/114/2015/a2, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarele A. și B., împotriva deciziei penale nr. 476/08 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
Prin Decizia penală nr. 476 din 08 mai 2015 a Curții de Apel Ploiești, au fost respinse ca inadmisibile apelurile formulate de acestea împotriva Deciziei penale nr. 13/2015, a Tribunalului Buzău. De asemenea, prin decizia atacată, instanța de apel a analizat apelul declarat de cele două contestatoare împotriva unei decizii a Tribunalului Buzău (nr. 13/2015), dată la rândul ei în soluționarea altei contestații în anulare împotriva Deciziei nr. 7/2015 a acestei instanțe.
Prin Decizia penală nr. 13/2015 a Tribunalului Buzău a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de cele două petente împotriva Deciziei penale nr. 7/2015 a aceleiași instanțe.
Împotriva Deciziei penale nr. 1112 din 09 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, contestatoarele A. și B. au exercitat o nouă contestație în anulare, care a fost trimisă Înaltei Curți de Casație și Justiție, și prin Încheierea nr. 61/A pronunțată la data de 18 februarie 2016, în Dosarul nr. x/1/2015, s-a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Ploiești spre competentă soluționare, reținându-se incidența disp. art. 429 C. proc. pen. în conformitate cu care,, contestația în anulare se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere.’’ În motivele scrise ale contestației s-au invocat disp. art. 426 lit. a), d), e), g) C. proc. pen. și s-a susținut că Decizia penală nr. 1112 din 09 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești este nulă, netemeinică și nelegală, deoarece contestatoarele nu au declarat niciodată apel, dosarele fiind ticluite.
S-a reținut că în cauză contestatoarele au atacat o decizie a instanței de apel prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o altă contestație în anulare, la rândul său îndreptată tot împotriva unei soluții prin care a fost respinsă ca inadmisibilă a contestație în anulare, iar examinarea motivelor relevă faptul că sunt invocate constant aceleași cazuri de contestație în anulare, în fapt și în drept. În aceste condiții, s-a constatat că decizia atacată nu face parte din categoria deciziilor prin care a fost soluționat fondul cauzei, neputându-se deci verifica în fapt și în drept incidența motivelor de contestație în anulare, atât timp cât calea extraordinară de atac se referă la o soluție de respingere ca inadmisibilă a unei alte căi extraordinare de atac, la rândul său promovată tot cu privire la soluția de inadmisibilitate a unei căi extraordinare de atac, aceeași ca natură juridică. Așa cum s-a statuat în mod constant în doctrină și jurisprudență, contestația în anulare, reprezentând o cale extraordinară de atac de retractare, se poate promova doar pentru motive care vizează îndeplinirea unor acte procedurale cu încălcarea legii, anularea având drept efect repunerea cauzei în aceeași etapă a judecății în care aceasta s-a aflat înainte de rămânerea definitivă a hotărârii, așadar contestația în anulare trebuie să fie îndreptată împotriva unei soluții prin care a fost rezolvat fondul cauzei.
În considerarea argumentelor sus evocate, s-a constatat calea de atac ca fiind inadmisibilă, întrucât, așa cum prevede art. 431 C. proc. pen., apreciindu-se motivele pe care se sprijină contestația nu sunt dintre cele prevăzute de lege, mai exact, decizia atacată nu face parte dintre cele în raport de care se poate verifica incidența cazurilor de contestație în anulare, nefiind îndeplinită așadar una dintre condițiile cumulativ prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a căii de atac și deci prezenta contestație în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă, conform art. 431 alin. (1) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii, la data de 12 august 2016, a formulat contestație contestatoarea A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind stabilit termen de judecată la 4 octombrie 2016.
Examinând decizia atacată prin prisma admisibilității căii de atac a contestației
promovată de
contestatoarea A.
în raport de prevederile art. 432 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă.
Soluționarea de către instanța de judecată a contestației în anulare este reglementată de dispozițiile art. 426 și următoarele C. proc. pen.
În cauza de față, petenta A. a formulat cale de atac
împotriva Deciziei penale definitive nr. 892 din 12 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare împotriva Deciziei penale nr. 1112 din 9 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoare împotriva Deciziei penale nr. 754 din 27 august 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată împotriva Deciziei penale nr. 476 din 8 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a respins ca inadmisibil apelul formulat de contestatoare împotriva Deciziei nr. 13/2015 a Tribunalului Buzău, prin care, la rândul său, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 7/2015 a Tribunalului Buzău
.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.
Raportând aceste prevederi legale la speța de față, se constată că
petenta A.
a formulat nenumărate căi de atac, în cauză pronunțându-se decizii definitive, cu privire la care nu era prevăzută de lege posibilitatea de a putea fi formulată cale de atac, deci, pe cale de consecință, contestația promovată este inadmisibilă.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Prin urmare,
contestatoarei Nartea Aureliu
nu îi este recunoscută calea de atac împotriva
Deciziei penale nr. 892 din 12 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești
, întrucât aceasta a fost formulată împotriva unei decizii definitive.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă contestația
formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 892/A din data de 12 iulie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/114/2015/a2.1.3.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea petent la plata sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația
formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 892/A din data de 12 iulie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/114/2015/a2.1.3.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 octombrie 2016.