ÎCCJ, Secția penală

Decizia

nr.

214/A/2016

Asupra apelului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Decizia penală nr. 315 din data de 10 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarele A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 1107 pronunțată la data de 9 noiembrie 2015 de către Curtea de Apel Ploiești.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat că, prin Decizia penală nr. 1107 din 9 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost respins ca inadmisibil apelul declarat de contestatoarele A. și B. împotriva sentinței penale nr. 33 din 15 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Buzău.

Prin Decizia penală nr. 33 din 15 mai 2015 a Tribunalului Buzău s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea A., cu privire la Decizia penală nr. 25/2015 pronunțată de către Tribunalul Buzău.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că petiționara A. a formulat contestație în anulare cu privire la Decizia penală nr. 25 din 15 aprilie 2015, pronunțată de către Tribunalul Buzău în Dosarul nr. x/277/2014.

Deși contestația în anulare a fost formulată și în numele numitei B., s-a constatat că aceasta nu a semnat cererea iar contestatoarea A. a solicitat să fie obligată singură la plata cheltuielilor judiciare, motiv pentru care, instanța de fond a reținut că B. nu și-a însușit această cerere neavând calitate procesuală.

Contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. a), d), g) și e) C. proc. pen. pentru următoarele motive:

- cât privește cazul de contestație prev. de art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a susținut că la judecata cauzei nu a fost citat intimatul C., persoană cu care contestatoarea se află în judecată de mai mulți ani;

- judecătorul care a soluționat cauza s-a aflat în stare de incompatibilitate;

- ședința de judecată nu a fost publică, încălcându-se norme imperative ale legii;

- judecata cauzei a avut loc fără participarea inculpatului în condițiile în care participarea acestuia era obligatorie.

Instanța de fond, analizând contestația în anulare formulată pe baza actelor și lucrărilor din dosar, motivelor invocate a reținut că este inadmisibilă pentru considerentele următoare.

Prin Decizia penală nr. 25/2015 s-a respins ca nefondată contestația la executare formulată de către contestatoarele A. și B. cu privire la sentința penală nr. 111/2014, pronunțată de către Judecătoria Pătârlagele.

În considerentele deciziei s-a reținut că, în mod corect, instanța de fond a stabilit, prin sentința contestată, că este inadmisibilă contestația la executare cu privire la o sentință penală prin care s-a analizat admisibilitatea în principiu a unei cereri de revizuire (sentința penală nr. 7/2014).

Calea extraordinară de atac a contestației în anulare este reglementată de art. 426 și urm. din C. proc. pen.

În conformitate cu art. 431 C. proc. pen., instanța de fond a examinat admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, verificând dacă motivele invocate sunt dintre cele prev. de art. 426 lit. a) - i) C. proc. pen.

Cât privește motivul nelegalei citări a intimatului C. la soluționarea Deciziei penale nr. 25/2015, s-a constatat că dispozițiile legale (art. 426 lit. a) C. proc. pen. prevăd ca și motiv de contestație în anulare nelegala citare a unei părți la judecata în apel. În cauza analizată, obiectul cererii a fost contestație la executare, calea de atac fiind aceea a contestației și nu a apelului. În aceste condiții, reținându-se că primul motiv invocat de către contestatoare nu se regăsește printre cele menționate în mod expres de lege.

Deși a susținut existența unei stări de incompatibilitate a președintelui completului ce a pronunțat Decizia penală nr. 25/2015, contestatoarea nu a invocat în concret vreun caz de incompatibilitate dintre cele prevăzute de dispozițiile legale. Verificând actele și lucrările dosarului, s-a reținut că nu a existat niciunul dintre cazurile de incompatibilitate a judecătorului prev. de art. 64 C. proc. pen. Soluționând contestația la executare, judecătorul nu a participat la judecarea aceleași cauze într-o cale de atac și nu sunt date că imparțialitatea acestuia a fost afectată. Față de aceste aspecte, cel de-al doilea motiv invocat de către contestatoare nu se încadrează între cele prev. de art. 426 C. proc. pen.

La judecata contestației la executare, procedură judiciară ce are loc după rămânerea definitivă a cauzei, nu mai există o persoană ce are calitatea de inculpat, astfel încât cazul de contestație în anulare prev. de art. 426 lit. e) C. proc. pen. nu este incident în cauza de față.

Soluționarea contestației formulate cu privire la sentința penală nr. 111/2014 a avut loc în ședință publică, astfel cum a rezultat din partea introductivă a Deciziei penale nr. 25/2015, în prezența contestatoarei A..

Față de toate aceste considerente, constatând că motivele pe care se sprijină contestația în anulare nu sunt dintre cele prev. de art. 426 C. proc. pen., cererea formulată a fost respinsă ca inadmisibilă, potrivit art. 431 C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel contestatoarele A. și B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea ei și judecarea pe fond a cauzei.

Având în vedere excepția de inadmisibilitate a căi de atac a apelului, instanța nu a mai evocat motivele invocate de petentă în cererea de apel.

Examinând hotărârea atacată, în raport de actele dosarelor atașate, Curtea, așa cum s-a arătat, a constatat că apelul este inadmisibil.

Prin Decizia penală atacată (nr. 33/2015 a Tribunalului Buzău) a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de petenta A. împotriva Deciziei penale nr. 25/2015 a Tribunalului Buzău.

La rândul ei, prin Decizia penală nr. 25/2015 s-a soluționat o contestație la executare declarată de petentă împotriva sentinței penale nr. 30/2015 a Judecătoriei Pătârlagele, fiind respinsă ca nefondată.

Împotriva Deciziei penale nr. 25/2015 a Tribunalului Buzău, dată în soluționarea unei contestații, deși era definitivă, petenta a formulat o contestație în anulare și care a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizia penală atacată cu prezentul apel.

Conform art. 432 alin. (4) C. proc. pen., sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

În interpretarea acestor dispoziții, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție conform art. 475 C. proc. pen., (Decizia nr. 5/2015), stabilind că „hotărârea pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, împotriva unei sentințe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului”.

Rezultă din această hotărâre că numai sentințele pot fi atacate cu această cale ordinară de atac a apelului, iar nu și deciziile instanței de apel.

În speța de față, petenta atacă cu apel o decizie definitivă (nefiind vorba nici măcar de o sentință astfel cum s-a conchis de instanța supremă) a Tribunalului dată într-o contestație în anulare, astfel că potrivit textului, calea de atac apare ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare A. și B. criticând-o într-un mod prolix, dar fără respectarea condițiilor prevăzute de lege.

Curtea, analizând cererea prin prisma dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că respectiva contestație în anulare apare ca fiind inadmisibilă deoarece motivul pe care se sprijină nu se află printre cele prevăzute limitativ în art. 426 C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 315 din data de 10 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, contestatoarea A. a declarat apel, arătând că hotărârile pronunțate anterior în cauză sunt nelegale, netemeinice și invocând, în drept, nulitatea absolută a deciziilor enumerate în cererea depusă, intitulată „cerere de contestație”. Se mai arată că, fiecare deciziei penală și sentință penală care a fost pronunțată în dosarele menționate nu este definitivă, existând erori judiciare săvârșite de către Judecătoria Pătârlagele, care în conformitate cu legea trebuie să fie imediat remediate.

Examinând cauza, Înalta Curte apreciază apelul declarat de contestatoare ca fiind inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Reglementând hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, precum și căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, legiuitorul a prevăzut că

„sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel” - art. 408 C. proc. pen., precum și că „sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă” - art. 432 alin. (4) C. proc. pen.

Raportat la aceste dispoziții legale, rezultă că se poate exercita calea de atac a apelului numai împotriva unei sentințe. În plus, se impune precizarea că dispozițiile art. 408 C. proc. pen. se referă la sentințele nedefinitive, pronunțate în procedura principală, iar nu în procedura specifică unei căi extraordinare de atac.

În privința căii extraordinare de atac a contestației în anulare, prin Decizia nr. 5/2015 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că „hotărârea pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, împotriva unei sentințe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului”.

Cu atât mai mult, o hotărâre pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, declarată împotriva unei decizii prin care s-a soluționat calea de atac a apelului și care este definitivă, nu poate fi supusă apelului, ipoteză statuată, de altfel, în considerentele Hotărârii prealabile anterior menționate.

Astfel, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că, „în concepția Codului de procedură penală, atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.

Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 C. proc. pen.:

a) dispozițiile art. 431 C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare și, în cadrul acestor dispoziții cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate;

b) spre deosebire de dispozițiile legale menționate, prin art. 432 C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestației în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispozițiile alin. (4) potrivit cărora „sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă” sunt integrate în economia acestui text de lege.

Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.”

În cauză, se observă că au fost pronunțate (astfel cum reiese din considerentele deciziei atacate prin prezentul apel), succesiv, o serie de hotărâri judecătorești în soluționarea unor căi de atac exercitate de către contestatoarea A. fără a fi respectate, în toate situațiile, dispozițiile legale care reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, precum și căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora.

Astfel, se constată că, spre finalul acestui lanț de hotărâri judecătorești, se regăsește

Decizia penală nr. 1107 din 9 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești prin care s-a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatoarele A. și B. împotriva unei hotărâri definitive prin care Tribunalul Buzău a respins, ca inadmisibilă, o contestație în anulare formulată de cele două contestatoare.

Împotriva Deciziei penale nr. 1107 din 9 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, contestatoarele A. și B. au declarat o nouă contestație în anulare, aceasta fiind respinsă ca inadmisibilă în principiu - prin Decizia penală nr. 315 din 10 martie 2016 a Curții de Apel Ploiești. Împotriva acestei ultime decizii, pronunțată în temeiul dispozițiilor art. 431 C. proc. pen., contestatoarea A. a declarat prezentul apel.

Ca atare, în condițiile în care Decizia penală nr. 315 din data de 10 martie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, reprezintă o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată în etapa examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 C. proc. pen., se constată că, declarând apel împotriva unei hotărâri definitive, contestatoarea A. a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unei căi de atac ce nu întrunește cerințele textelor de lege menționate mai sus și, în consecință, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil, apelul declarat de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 315 din data de 10 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă apelanta contestatoare la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 315 din data de 10 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă apelanta contestatoare la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 mai 2016.