ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1356/2016

Decizia nr. 1356/2016

Asupra cauzei

penale de față, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 907 din

18 iulie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și familie a respins, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatoarele A. și B.

împotriva Deciziei penale nr. 1112/9 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea

de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/114/2015/a2.1.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin Decizia

penală nr. 1112 din 9 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de

Apel Ploiești în Dosarul nr. x/114/2015/a2.1., a fost respinsă ca

inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarele

A. și B., împotriva Deciziei penale nr. 754 din 27 august 2015

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Pentru a

dispune astfel, instanța a reținut că, prin Decizia penală

nr. 754 din 27 august 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești

în Dosarul nr. x/114/2015/a2, a fost respinsă ca inadmisibilă

contestația în anulare formulată de contestatoarele A. și B.,

împotriva Deciziei penale nr. 476 din 8 mai 2015, pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești.

Referitor la

Decizia penală nr. 476/2015 atacată cu contestație în anulare,

petentele au susținut că a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor legale privind judecarea apelului (art. 420 și art. 421

C. proc. pen.).

În cauza de

față contestatoarele au atacat prin contestație în anulare o

decizie a instanței de apel prin care a fost respinsă ca

inadmisibilă calea de atac ordinară, datorită faptului că

s-a atacat o decizie a instanței inferioare dată tot într-o

contestație în anulare.

În concluzie,

s-a constatat că s-a declarat cale de atac împotriva unor decizii date în

diferite stadii procesuale (apel, contestație în anulare, etc.). În

argumentarea acestei opinii a instanței s-a mai susținut că,

decizia atacată cu apel și soluționată prin Decizia

penală nr. 476/2015 a fost dată tot într-o contestație în anulare

(Decizia penală nr. 13/2015 a Tribunalului Buzău), și, care la

rândul ei a fost dată tot într-o contestație în anulare

formulată împotriva Deciziei penale nr. 7/2015 a aceleiași

instanțe. În acest sens, s-a constatat că s-a atacat cu cale

extraordinară de atac a contestației în anulare o decizie dată

în soluționarea tot a unei contestații în anulare, nefiind incident

niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 426 C. proc. pen.

Împotriva

acestei decizii au formulat contestație contestatoarele B. și A., cererea

fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, sub nr. 4797/1/2015 cu termen de

judecată la 18 februarie 2016.

Prin

Încheierea de ședință din Camera de Consiliu nr. 61/A din 18

februarie 2016 cauza privind contestațiile formulate de contestatoarele B.

și A. împotriva Deciziei nr. 1112 din 9 noiembrie 2015

pronunțată în Dosarul nr. x/114/2015/a2.1., a fost trimisă la

Curtea de Apel Ploiești spre competentă soluționare.

Pentru a

pronunța această încheiere Înalta Curte de Casație și

Justiție a reținut că, contestațiile formulate de cele

două contestatoare au fost greșit îndreptate către Înalta Curte,

deși art. 429 C. proc. pen., prevede că, „contestația în anulare

se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei

anulare se cere”.

Cauza a fost

înregistrată la Curtea de Apel Ploiești la data de 25 februarie 2016

sub nr. x/114/2015/a2.1.2 și repartizată aleatoriu prin Sistemul

Ecris, completului 6 Apa, cu termen de judecată la 7 aprilie 2016.

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că, A.

și B., au formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale

nr. 1112 din 9 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești în Dosarul nr. x/114/2015/a2.1.

Decizia

penală mai sus menționată pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești (nr. 1112 din 9 noiembrie 2015) a fost respinsă ca

inadmisibilă contestația în anulare formulată de aceste

contestatoare împotriva Deciziei penale nr. 754 din 27 august 2015

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Potrivit

dispozițiilor art. 426 C. proc. pen., „împotriva hotărârilor penale

definitive se poate face contestație în anulare” în cazurile expres

prevăzute de lege.

Cu alte

cuvinte, contestația în anulare se poate face numai împotriva unei

hotărâri definitive prin care instanța s-a pronunțat pe fondul

cauzei.

Cum în

speță, prezenta contestație în anulare formulată de

contestatoarele B. și A., a fost formulată împotriva unei decizii

(nr. 1112 din 9 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești), prin care

se soluționase o cale extraordinară de atac, această

contestație în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă, nefiind

prev. de disp. art. 426 și urm. C. proc. pen.

Împotriva

acestei decizii a formulat contestație contestatoarea A.

Aceasta a

arătat, în esență, prin cererea scrisă depusă la

dosar, că solicită revizuirea Sentinței penale nr. 104 din 28

august 2012, pronunțară de Judecătoria Pătârlagele în

Dosarul nr. y/277/2012.

Înalta Curte,

analizând contestația de față, raportat la actele dosarului

și la criticile formulate, constată că aceasta este

inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Dând

eficiență principiilor legalității căilor de atac

și liberului acces la justiție, reglementate, de dispozițiile

art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor

determinate prin art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual

penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac,

admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor

potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele

incidente în materie.

Revine,

așadar, părții interesate obligația sesizării

instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale,

prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii

atacate.

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că,

în cauză, decizia contestată este definitivă.

Potrivit

dispozițiilor art. 425

1

alin. (7) C. proc. pen.,

contestația se soluționează prin decizie, care nu este

supusă niciunei căi de atac.

Așadar,

potrivit dispozițiilor legale sus-menționate rezultă că

Decizia penală nr. 907 din 18 iulie 2016, pronunțată de Curtea

de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, în urma soluționării contestației în anulare

formulate, în temeiul art. 425

1

alin. (7) C. proc. pen. este

definitivă.

Contestatoarea

A. a declarat contestație împotriva unei hotărâri definitive,

învestind Înalta Curte cu soluționarea unei căi de atac care nu

întrunește cerințele legale menționate și, ca atare, nu

este admisibilă potrivit dreptului comun.

Or,

recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de

legea procesual penală constituie o încălcare a principiului

legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În

consecință, contestația formulată de contestatoarea A.

împotriva Deciziei penale nr. 907 din 18 iulie 2016 a Curții de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și

familie, va fi respinsă ca inadmisibilă.

În baza art.

275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată contestatoarea la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea A.

împotriva Deciziei penale nr. 907 din 18 iulie 2016 a Curții de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și

familie.

Obligă

contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 21 octombrie 2016.

Procesat de

GGC - LM