ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2159/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2159/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta

C.M. a chemat în judecată pârâta Direcția pentru Agricultură Suceava, solicitând

ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 19 din data

de 31 august 2010 emisă de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale -

Agenția Naționala a Zonei Montane cu consecința reintegrării reclamantei în funcția

de auditor superior 1 în cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane (A.N.Z.M.) precum

și plata drepturilor salariale cuvenite până la data efectivă a reintegrării in

funcție.

Reclamanta a mai

solicitat suspendarea executării actului administrativ reprezentat de decizia

nr. 19 din data de 31 august 2010; suspendarea concursului desfășurat la Direcția

pentru Agricultură Suceava în data de 11-13 septembrie 2010, până la pronunțarea

instanței de fond, precum și despăgubiri pentru prejudiciul suferit și daune morale.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că în urma comunicării deciziei nr. 19 din 31 august 2010 a

fost înștiințată că, „(1) începând cu data de 01 septembrie 2010 se acorda un preaviz

de 30 de zile calendaristice doamnei C.M. având funcția publică de execuție auditor

superior 1 în cadrul Agenția Naționala a Zonei Montane - CEFIDEC; (2) La data expirării

perioadei de preaviz, doamna C.M. se eliberează din funcția publica de execuție

auditor superior 1 în cadrul Agenția Naționala a Zonei Montane - CEFIDEC".

A mai arătat că,

în temeiul Hotărârii nr. 725/2010 privind reorganizarea și funcționarea Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea

acestuia, conducerea Ministerului se exercită de către Ministrul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale. Potrivit prevederilor art. 7 alin. (2) „Ministrul agriculturii

și dezvoltării rurale numește și eliberează din funcție, in condițiile legii, personalul

Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale".

Față de prevederile

legale mai sus învederate și având în vedere faptul că decizia nr. 19 din data de

31 august 2010 a fost semnată de către Directorul General, acesta nefiind împuternicit

sau să fi avut o delegare de atribuții în acest sens data de către Ministrul Agriculturii

potrivit prevederilor art. 7 alin. (2) din Hotărârea nr. 725/2010, reclamanta a

susținut nelegalitatea emiterii deciziei nr. 19 și faptul că decizia a fost data

de către o persoana ce nu avea astfel de atribuții.

Astfel, Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Direcția Generală de Dezvoltare Rurală,

Autoritatea de Management - Programul Național de Dezvoltare Rurală era singura

autoritate competentă pentru emiterea preavizului, după preluarea personalului conform

art. 15, alin. (2).

A mai arătat că

după preluarea posturilor Agenția Naționala a Zonei Montane în conformitate cu prevederile

art. 100 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, trebuia

ca fiecare din angajații fostei agenții să fie numit/angajat în cadrul noii direcții.

Potrivit prevederilor

art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003-Codul Muncii care prevede: „Concedierea

pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului

individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat,

din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia". Astfel,

dat fiind că legiuitorul nu distinge și că doctrina și practica judiciară în materie

sunt unitare în acest sens decizia de concediere (și, în cazul de față, decizia

nr. 84 din 31 august 2010) ar fi trebuit să conțină nu doar motivarea de drept a

încetării contractului de management, ci și motivarea în fapt, aspect ce nu este

complinit în cadrul deciziei.

Reclamanta a mai

arătat că, toată procedura de organizare a așa zisului concurs până la susținerea

acestuia și soluționarea contestațiilor au lăsat suficiente elemente care să conveargă

către elemente ce au pus la îndoiala corectitudinea acestuia și modalitatea în care

anumite persoane au fost angajate în cadrul instituției.

Pe cererea de

suspendare a executării a arătat că sunt îndeplinite cele două condiții ale

art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinare,

Direcția pentru Agricultură Suceava a solicitat scoaterea sa din cauză, motivat

de faptul că, nu ea este emitenta deciziei contestate, aceasta fiind emisă de Agenția

Națională a Zonei Montane.

Prin încheierea

de ședință din 1 noiembrie 2010, Curtea de Apel Suceava a introdus în cauză în calitate

de pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția Națională a Zonei

Montane.

La termenul de

judecată din 29 noiembrie 2010, reclamanta a renunțat la ultimele trei capete de

cerere, respectiv: suspendarea executării actului administrativ reprezentat de decizia

nr. 19 din 31 august 2010; suspendarea concursului desfășurat la Direcția pentru

Agricultură Suceava la data de 11-13 septembrie 2010; precum și la plata daunelor

morale.

Prin sentința

nr. 279 din 6 decembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea capetelor

II, III și IV din cererea introductivă.

A respins acțiunea

formulată de reclamanta Calinescu Mariana, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția Națională a Zonei Montane - Alba Iulia,

astfel cum a fost restrânsă, ca nefondată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

- În principal,

reclamanta solicită anularea deciziei nr. 19/2010 emisă de Agenția Națională a Zonei

Montane din cadrul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru necompetența

directorului general al acesteia de a emite o decizie de eliberare din funcție.

- Art. 9 din Legea

nr. 181/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale

a Zonei Montane prevede că aceasta este condusă de un director general numit de

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, iar în exercitarea funcției, directorul

general emite decizii și instrucțiuni.

- De asemenea,

prin art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 70/2010 Agenția Națională a Zonei Montane

s-a desființat, astfel că, instanța apreciază , față de dispozițiile art. 9

alin. (2) din Legea nr. 181/2007 (abrogată în prezent prin art. 19 lit. c) din O.U.G.

nr. 70/2010), directorul general al Agenției are competența de a emite decizia de

eliberare din funcție a reclamantei în aceste circumstanțe.

- Referitor la

argumentul adus de reclamantă privind împrejurarea că nu sunt îndeplinite cerințele

prevăzute la art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 întrucât nu este dispusă

desființarea efectivă a postului față de situația că prin art. 15 alin. (1) din

H.G. nr. 725/2010 s-au preluat un număr de 33 de posturi din cadrul Agenției Naționale

a Zonei Montane de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția

Generală de Dezvoltare Rurală, Autoritatea de Management - Programul Național

de Dezvoltare Rurală, s-a apreciat că reclamanta nu a probat că prin cele 33 de

posturi preluate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-ar fi aflat

și postul ocupat de aceasta, în condițiile în care Agenția Națională a Zonei Montane

s-a desființat.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând dispozițiile art. 304

1

din C. proc. civ.

În motivarea recursului

reclamanta a arătat, în esență, următoarele:

Conform prevederilor

O.U.G. nr. 70/2010, privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii

și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia,

Agenția Națională a Zonei Montane a fost desființată, fără însă ca în anexa 1 la

pct. 4, unde se face referire la Agenție să se precizeze de către ce compartiment

se preia activitatea acestei agenții, cum este precizat la alte instituții desființate.

În art. 15 din

H.G. nr. 725/2010, privind reorganizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii

și Dezvoltări Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia,

se precizează că ministerul preia în cadrul Direcția Generală de Dezvoltare

Rurală, Autoritatea de Management - Programul Național de Dezvoltare Rurală din

aparatul propriu un număr de 33 de posturi vacante în urma desființării Agenției

Naționale a Zonei Montane, însă la 1 septembrie 2010 a primit decizia de preaviz

emisă de Agenție, unitate desființată din 30 iunie 2010. Așadar, preavizul este

lovit de nulitate absolută, fiind emis de o unitate desființată. Potrivit H.G.

nr. 725/2010, personalul ar fi trebuit preluat de Direcția Generală de Dezvoltare

Rurală, Autoritatea de Management - Programul Național de Dezvoltare Rurală, iar

preavizul ar fi trebuit să fie emis de acest comportament, nu de o instituție desființată.

În 7 septembrie

s-a anunțat examen în cadrul reorganizării Agenția Naționala a Zonei Montane, organizat

de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și nu de către Direcția

Generală de Dezvoltare Rurală, Autoritatea de Management - Programul Național

de Dezvoltare Rurală, în care se scoteau la concurs 12 posturi, nu 33 conform H.G.

nr. 725/2010, și deși reorganizarea ministerului s-a făcut în scopul eficientizării

muncii și realizării de economii, din modul în care s-a desfășurat această reorganizare

nu rezultă acest lucru, deoarece s-au păstrat doar posturile cu salarii mari, consilierii

asistenți neavând acces la examen.

Instanța de fond

a tratat superficial acest caz, după cum reiese și din motivarea sumară a sentinței.

Practic, instanța nu s-a pronunțat asupra faptului că decizia de preaviz a fost

emisă de o instituție care a fost desființată, și a respins argumentele aduse spunând

că directorul Agenției avea competența de a emite decizia deoarece a fost numit

de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Întrucât Legea

nr. 188/1999 nu cuprinde dispoziții referitoare la actul de destituire, în considerarea

art. 93 din acest act normativ, se aplică prevederile art. 268 C. muncii, text legal

care sancționează cu nulitatea absolută menționarea în decizie a descrierii faptei,

motivele pentru care au fost înlăturate apărările celui în cauză, temeiul de drept

în baza căruia se aplică măsura, termenul în care sancțiunea poate fi contestată,

instanța competentă.

Nu au fost luate

în considerare prevederile art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, în sensul de

a se cere de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici lista funcțiilor publice

vacante pentru a beneficia de transfer în interesul serviciului sau la cerere, după

cum nu s-a avut în vedere nici art. 6 alin. (6) lit. f) din Legea nr. 329/2009,

text legal ce impunea ca măsura să afecteze în ultimul rând familiile monoparentale,

situație în care se află și reclamanta.

S-a asigurat,

de asemenea, activitatea reclamantei în cadrul instituției, fiind preferate persoane

care nu sunt de specialitate și care nu au participat la toate activitățile.

Examinând sentința

prin prisma criticilor formulate, precum și în temeiul art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru

argumentele expuse în continuare:

În primul rând,

recurenta critică hotărârea primei instanțe, în sensul că judecătorul fondului a

ignorat împrejurarea că actul administrativ contestat decizia de preaviz nr. 19/2010

a fost emisă de Agenția Națională a Zonei Montane, unitate desființată prin O.U.G.

nr. 70/2010, în loc de, susține recurenta, Direcția Generală de Dezvoltare Rurală,

Autoritatea de Management - Programul Național de Dezvoltare Rurală.

Critica respectivă,

constată Înalta Curte, nu poate fi primită, în sensul că, și dacă ar fi întemeiată,

acest fapt nu poate conduce la desființarea deciziei de preaviz contestată în prezenta

cauză.

Spre deosebire

de contenciosul administrativ obiectiv, în care pentru a se obține desființarea

actului atacat, pe cale judecătorească, este suficient să se demonstreze neconformitatea

acestuia cu legea în a cărui executare a fost emis, în materia contenciosului administrativ

subiectiv, cum este cazul în speță, cel ce contestă un act infralegislativ, în baza

Legii nr. 554/2004, trebuie să demonstreze atât vătămarea sa directă și personală

într-un drept prevăzut de lege sau într-un interes legitim (protejat de lege), cât

și nelegalitatea actului. Or, în speță, decizia contestată a pus în executare, în

ceea ce o privește pe reclamantă, prevederile H.G. nr. 725/2010, privind reorganizarea

și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor

structuri aflate în subordinea acestuia, și ale O.U.G. nr. 70/2010, act normativ

care a desființat Agenția Națională a Zonei Montane. Cu alte cuvinte, prin decizia

nr. 19/2010 reclamanta a fost eliberată din funcție, ca urmare a desființării agenției

în care și-a desfășurat activitatea până în momentul respectiv, fiind irelevant,

din punctul de vedere al validității juridice a deciziei, cine este emitentul acesteia,

Agenția Națională a Zonei Montane sau Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Mai exact, reclamanta nu a fost vătămată direct și personal prin actul de eliberare

din funcție numai pentru că acesta a fost emis o autoritate publică în loc de alta.

În fine, nici

celelalte critici nu pot fi primite deoarece se referă la examenul organizat pentru

personalul Agenției Naționale a Zonei Montane, în vederea preluării sale în structurile

Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, conform prevederilor H.G. nr. 725/2010,

examen la care recurenta reclamantă nu a participat și a cărui rezultate nu au fost

contestate de către aceasta.

În ceea ce privește

susținerea reclamantei că, în speță, nu au fost respectate prevederile art. 268

din C. muncii, Înalta Curte constată că aceste prevederile legale nu sunt incidente

în cauză. Prevederile legislației muncii se aplică complementar funcționarilor publici,

numai în măsura în care legislația specifică acestora nu conține dispoziții într-o

anumită materie, situație în care se aplică normele de dreptul muncii, dar, în ceea

ce privește eliberarea din funcție, Legea nr. 188/1999 conține prevederi exprese,

făcând inaplicabile dispozițiile din C. muncii.

Față de cele ce

preced, recursul urmează a fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.M.,

împotriva sentinței nr. 279 din 6 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

12 aprilie 2011.