ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4651/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta C.L.C. a

solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

București, anularea deciziei de preaviz din 31 august 2010, emisă de acesta și

reintegrarea sa pe funcția anterioară.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a invocat în principal nulitatea deciziei pentru încălcarea condițiilor

de formă prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, în sensul că în

mod contrar acestor prevederi, pârâtul nu a emis o decizie de eliberare din funcție,

ci o decizie de preaviz.

În cauză, pârâtul a formulat

întâmpinare, invocând în principal excepția lipsei calității sale procesuale pasive

și excepția lipsei de obiect a acțiunii, față de situația că actul atacat a fost

emis de o autoritate publică, în prezent desființată.

Excepțiile au fost respinse

de instanță, prin încheierea din 10 decembrie 2010.

Prin sentința civilă

nr. 40 din 31 ianuarie 2011 Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut următoarele:

Considerentele de anulare

a deciziei pentru nerespectarea cerințelor formale, invocate de reclamantă, cu trimitere

la prevederile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, nu pot fi reținute.

Decizia contestată respectă

întru totul prevederile art. 99 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în

sensul că termenul de preaviz de 30 de zile s-a respectat, la împlinirea lui reclamanta

fiind eliberată din funcția de consilier asistent 2 din cadrul Agenției Naționale

a Zonei Montane, C.E.F.I.D.E.C.

Împotriva hotărârii instanței

de fond reclamanta

de

C.L.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

reclamanta a arătat, în esență, următoarele:

Conform prevederilor O.U.G.

nr. 70/2010, privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii

și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia,

Agenția Națională a Zonei Montane a fost desființată, fără însă ca în anexa nr.

1 la pct. 4, unde se face referire la Agenție să se precizeze de către ce compartiment

se preia activitatea acestei agenții, cum este precizat la alte instituții desființate.

În art. 15 din H.G.

nr. 72572010, privind reorganizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și

Dezvoltări Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, se

precizează că ministerul preia în cadrul D.G.D.R., A.M.-P.N.D.R. din aparatul propriu

un număr de 33 de posturi vacante în urma desființării Agenției Naționale a Zonei

Montane, însă la 1 septembrie 2010 a primit decizia de preaviz emisă de Agenție,

unitate desființată din 30 iunie 2010. Așadar, preavizul este lovit de nulitate

absolută, fiind emis de o unitate desființată. Potrivit H.G. nr. 725/2010, personalul

ar fi trebuit preluat de D.G.D.R., A.M.-P.N.D.R., iar preavizul ar fi trebuit să

fie emis de acest comportament, nu de o instituție desființată.

În 7 septembrie s-a anunțat

examen în cadrul reorganizării Agenției Naționale a Zonei Montane, organizat de

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și nu de către D.G.D.R., A.M.-P.N.D.R.,

în care se scoteau la concurs 12 posturi, conform H.G. nr. 725/2010, și deși reorganizarea

ministerului s-a făcut în scopul eficientizării muncii și realizării de economii,

din modul în care s-a desfășurat această reorganizare nu rezultă acest lucru, deoarece

s-au păstrat doar posturile cu salarii mari, consilierii asistenți neavând acces

la examen.

Instanța de fond a tratat

superficial acest caz, după cum reiese și din motivarea sumară a sentinței. Practic,

instanța nu s-a pronunțat asupra faptului că decizia de preaviz a fost emisă de

o instituție care a fost desființată, și a respins argumentele aduse spunând că

directorul Agenției avea competența de a emite decizia deoarece a fost numit de

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Întrucât Legea nr. 188/1999

nu cuprinde dispoziții referitoare la actul de destituire, în considerarea art.

93 din acest act normativ, se aplică prevederile art. 268 C. muncii, text legal

care sancționează cu nulitatea absolută menționarea în decizie a descrierii faptei,

motivele pentru care au fost înlăturate apărările celui în cauză, temeiul de drept

în baza căruia se aplică măsura, termenul în care sancțiunea poate fi contestată,

instanța competentă.

Nu au fost luate în considerare

prevederile art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, în sensul de a se cere de

la Agenția Națională a Funcționarilor Publici lista funcțiilor publice vacante pentru

a beneficia de transfer în interesul serviciului sau la cerere, după cum nu s-a

avut în vedere nici art. 6 alin. (6) lit. f) din Legea nr. 329/2009, text legal

ce impunea ca măsura să afecteze în ultimul rând familiile monoparentale, situație

în care se află și reclamanta.

S-a asigurat, de asemenea,

activitatea reclamantei în cadrul instituției, fiind preferate persoane care nu

sunt de specialitate și care nu au participat la toate activitățile.

Examinând sentința prin

prisma criticilor formulate, precum și în temeiul art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru

argumentele expuse în continuare:

În primul rând, recurenta

critică hotărârea primei instanțe, în sensul că judecătorul fondului a ignorat împrejurarea

că actul administrativ contestat decizia de preaviz din 31 august 2010 a fost emisă

de Agenția Națională a Zonei Montane, unitate desființată prin O.U.G. nr. 70/2010,

în loc de, susține recurenta, D.G.D.R., A.M.-P.N.D.R.

Critica respectivă, constată

Înalta Curte, nu poate fi primită, în sensul că, și dacă ar fi întemeiată, acest

fapt nu poate conduce la desființarea deciziei de preaviz contestată în prezenta

cauză.

Spre deosebire de contenciosul

administrativ obiectiv, în care pentru a se obține desființarea actului atacat,

pe cale judecătorească, este suficient să se demonstreze neconformitatea acestuia

cu legea în a cărui executare a fost emis, în materia contenciosului administrativ

subiectiv, cum este cazul în speță, cel ce contestă un act infralegislativ, în baza

Legii nr. 554/2004, trebuie să demonstreze atât vătămarea sa directă și personală

într-un drept prevăzut de lege sau într-un interes legitim (protejat de lege), cât

și nelegalitatea actului. Or, în speță, decizia contestată a pus în executare, în

ceea ce o privește pe reclamantă, prevederile H.G. nr. 725/2010, privind reorganizarea

și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor

structuri aflate în subordinea acestuia, și ale O.U.G. nr. 70/2010, act normativ

care a desființat Agenția Națională a Zonei Montane. Cu alte cuvinte, prin decizia

din 31 august 2010 reclamanta a fost eliberată din funcție, ca urmare a desființării

agenției în care și-a desfășurat activitatea până în momentul respectiv, fiind irelevant,

din punctul de vedere al validității juridice a deciziei, cine este emitentul acesteia,

Agenția Națională a Zonei Montane sau Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Mai exact, reclamanta nu a fost vătămată direct și personal prin actul de eliberare

din funcție numai pentru că acesta a fost emis de o autoritate publică în loc de

alta.

În fine, nici celelalte

critici nu pot fi primite deoarece se referă la examenul organizat pentru personalul

Agenției Naționale a Zonei Montane, în vederea preluării sale în structurile Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, conform prevederilor H.G. nr. 725/2010, examen

la care recurenta reclamantă nu a participat și a cărui rezultate nu au fost contestate

de către aceasta.

În ceea ce privește susținerea

reclamantei că, în speță, nu au fost respectate prevederile art. 268 C. muncii,

Înalta Curte constată că aceste prevederile legale nu sunt incidente în cauză. Prevederile

legislației muncii se aplică complementar funcționarilor publici, numai în măsura

în care legislația specifică acestora nu conține dispoziții într-o anumită materie,

situație în care se aplică normele de dreptul muncii, dar, în ceea ce privește eliberarea

din funcție, Legea nr. 188/1999 conține prevederi exprese, făcând inaplicabile dispozițiile

C. muncii.

Față de cele ce preced,

recursul urmează a fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.L.C. împotriva sentinței civile nr. 40 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel

Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 octombrie 2011.