ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4651/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta C.L.C. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București, anularea deciziei de preaviz din 31 august 2010, emisă de acesta și reintegrarea sa pe funcția anterioară. În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat în principal nulitatea deciziei pentru încălcarea condițiilor de formă prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, în sensul că în mod contrar acestor prevederi, pârâtul nu a emis o decizie de eliberare din funcție, ci o decizie de preaviz. În cauză, pârâtul a formulat întâmpinare, invocând în principal excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția lipsei de obiect a acțiunii, față de situația că actul atacat a fost emis de o autoritate publică, în prezent desființată.

Excepțiile au fost respinse de instanță, prin încheierea din 10 decembrie 2010. Prin sentința civilă nr. 40 din 31 ianuarie 2011 Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele: Considerentele de anulare a deciziei pentru nerespectarea cerințelor formale, invocate de reclamantă, cu trimitere la prevederile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, nu pot fi reținute. Decizia contestată respectă întru totul prevederile art. 99 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în sensul că termenul de preaviz de 30 de zile s-a respectat, la împlinirea lui reclamanta fiind eliberată din funcția de consilier asistent 2 din cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane, C.E.F.I.D.E.C.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta de C.L.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului reclamanta a arătat, în esență, următoarele: Conform prevederilor O.U.G. nr. 70/2010, privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, Agenția Națională a Zonei Montane a fost desființată, fără însă ca în anexa nr. 1 la pct. 4, unde se face referire la Agenție să se precizeze de către ce compartiment se preia activitatea acestei agenții, cum este precizat la alte instituții desființate. În art. 15 din H.G. nr. 72572010, privind reorganizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltări Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, se precizează că ministerul preia în cadrul D.G.D.R., A.M.-P.N.D.R.

din aparatul propriu un număr de 33 de posturi vacante în urma desființării Agenției Naționale a Zonei Montane, însă la 1 septembrie 2010 a primit decizia de preaviz emisă de Agenție, unitate desființată din 30 iunie 2010. Așadar, preavizul este lovit de nulitate absolută, fiind emis de o unitate desființată. Potrivit H.G. nr. 725/2010, personalul ar fi trebuit preluat de D.G.D.R., A.M.-P.N.D.R., iar preavizul ar fi trebuit să fie emis de acest comportament, nu de o instituție desființată. În 7 septembrie s-a anunțat examen în cadrul reorganizării Agenției Naționale a Zonei Montane, organizat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și nu de către D.G.D.R., A.M.-P.N.D.R., în care se scoteau la concurs 12 posturi, conform H.G.

nr. 725/2010, și deși reorganizarea ministerului s-a făcut în scopul eficientizării muncii și realizării de economii, din modul în care s-a desfășurat această reorganizare nu rezultă acest lucru, deoarece s-au păstrat doar posturile cu salarii mari, consilierii asistenți neavând acces la examen. Instanța de fond a tratat superficial acest caz, după cum reiese și din motivarea sumară a sentinței. Practic, instanța nu s-a pronunțat asupra faptului că decizia de preaviz a fost emisă de o instituție care a fost desființată, și a respins argumentele aduse spunând că directorul Agenției avea competența de a emite decizia deoarece a fost numit de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Întrucât Legea nr. 188/1999 nu cuprinde dispoziții referitoare la actul de destituire, în considerarea art. 93 din acest act normativ, se aplică prevederile art. 268 C. muncii, text legal care sancționează cu nulitatea absolută menționarea în decizie a descrierii faptei, motivele pentru care au fost înlăturate apărările celui în cauză, temeiul de drept în baza căruia se aplică măsura, termenul în care sancțiunea poate fi contestată, instanța competentă. Nu au fost luate în considerare prevederile art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, în sensul de a se cere de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici lista funcțiilor publice vacante pentru a beneficia de transfer în interesul serviciului sau la cerere, după cum nu s-a avut în vedere nici art. 6 alin. (6) lit. f) din Legea nr. 329/2009, text legal ce impunea ca măsura să afecteze în ultimul rând familiile monoparentale, situație în care se află și reclamanta.

S-a asigurat, de asemenea, activitatea reclamantei în cadrul instituției, fiind preferate persoane care nu sunt de specialitate și care nu au participat la toate activitățile. Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, precum și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru argumentele expuse în continuare: În primul rând, recurenta critică hotărârea primei instanțe, în sensul că judecătorul fondului a ignorat împrejurarea că actul administrativ contestat decizia de preaviz din 31 august 2010 a fost emisă de Agenția Națională a Zonei Montane, unitate desființată prin O.U.G. nr. 70/2010, în loc de, susține recurenta, D.G.D.R., A.M.-P.N.D.R.

Critica respectivă, constată Înalta Curte, nu poate fi primită, în sensul că, și dacă ar fi întemeiată, acest fapt nu poate conduce la desființarea deciziei de preaviz contestată în prezenta cauză. Spre deosebire de contenciosul administrativ obiectiv, în care pentru a se obține desființarea actului atacat, pe cale judecătorească, este suficient să se demonstreze neconformitatea acestuia cu legea în a cărui executare a fost emis, în materia contenciosului administrativ subiectiv, cum este cazul în speță, cel ce contestă un act infralegislativ, în baza Legii nr. 554/2004, trebuie să demonstreze atât vătămarea sa directă și personală într-un drept prevăzut de lege sau într-un interes legitim (protejat de lege), cât și nelegalitatea actului.

Or, în speță, decizia contestată a pus în executare, în ceea ce o privește pe reclamantă, prevederile H.G. nr. 725/2010, privind reorganizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, și ale O.U.G. nr. 70/2010, act normativ care a desființat Agenția Națională a Zonei Montane. Cu alte cuvinte, prin decizia din 31 august 2010 reclamanta a fost eliberată din funcție, ca urmare a desființării agenției în care și-a desfășurat activitatea până în momentul respectiv, fiind irelevant, din punctul de vedere al validității juridice a deciziei, cine este emitentul acesteia, Agenția Națională a Zonei Montane sau Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Mai exact, reclamanta nu a fost vătămată direct și personal prin actul de eliberare din funcție numai pentru că acesta a fost emis de o autoritate publică în loc de alta. În fine, nici celelalte critici nu pot fi primite deoarece se referă la examenul organizat pentru personalul Agenției Naționale a Zonei Montane, în vederea preluării sale în structurile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, conform prevederilor H.G. nr. 725/2010, examen la care recurenta reclamantă nu a participat și a cărui rezultate nu au fost contestate de către aceasta. În ceea ce privește susținerea reclamantei că, în speță, nu au fost respectate prevederile art. 268 C. muncii, Înalta Curte constată că aceste prevederile legale nu sunt incidente în cauză.

Prevederile legislației muncii se aplică complementar funcționarilor publici, numai în măsura în care legislația specifică acestora nu conține dispoziții într-o anumită materie, situație în care se aplică normele de dreptul muncii, dar, în ceea ce privește eliberarea din funcție, Legea nr. 188/1999 conține prevederi exprese, făcând inaplicabile dispozițiile C. muncii. Față de cele ce preced, recursul urmează a fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.L.C. împotriva sentinței civile nr. 40 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2011.