ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4963/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 73/CA din 22 martie 2010

Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.D.R. Nord-Est, a respins acțiunea

introdusă de reclamanta SC I.R. SA Iași, în contradictoriu cu pârâta A.D.R. Nord

- Est, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC I.R. SA Iași,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, având

ca obiect anularea titlului de creanță, procesul-verbal de constatare încheiat la

data de 1 octombrie 2009, înregistrat sub nr. CA 71823 din 29 octombrie 2009 și

a deciziei nr. CA 84323 din 18 decembrie 2009 și a respins, ca inadmisibilă, cererea

reclamantei de anulare a proiectului procesului verbal de constatare, comunicat

de pârât și înregistrat la reclamantă sub nr. AT 1008 din 9 septembrie 2009.

Pentru a pronunța această

soluție instanța a reținut că reclamanta a contestat procesul-verbal de constatare,

care reprezintă titlu de creanță, că această contestație a fost soluționată prin

decizia nr. CA 84323 din 18 decembrie 2009, și că sesizarea instanței de contencios

administrativ s-a făcut în condițiile H.G. nr. 1306/2007 și ale O.G. nr. 92/2003,

republicată, fiind satisfăcute astfel cerințele art. 218 alin. (2) C. proc.

fisc.

Instanța a mai constatat

că reclamanta nu a contestat situația de fapt reținută de Autoritatea contractantă,

în ceea ce o privește pe cocontractanta SC H.E. SRL Iași, ci doar a pus-o pe seama

unor factori externi, pretins incontrolabili, susținând totodată că administratorii

G.S. și F.V. nu au beneficiat niciodată de salariu sau dividende, că U.I. s-a ocupat

doar de înregistrările din contabilitate, având o activitate minoră în SC H.E. SRL,

și că era obligația Agenției Nord-Est să verifice îndeplinirea condițiilor de oportunitate

și de legalitate a operațiunilor angajate în cadrul Proiectului, afirmându-se că

„dacă ar fi existat un conflict de interese nu am fi primit avizul de contractare".

Curtea de Apel nu a primit

susținerile reclamantei, deoarece, pe de o parte, prin art. 1.3 din contractul de

grant, ea s-a obligat să deruleze Proiectul „pe propria sa răspundere", de

care nu se poate deroba prin invocarea culpei altor persoane sau autorități implicate,

iar pe de altă parte pentru că ea putea și era obligată să cunoască, independent

de persoana care a întocmit documentația ce a stat la baza încheierii contractului,

conținutul și efectul dispozițiilor art. 66-70 din O.U.G. nr. 34/2006 referitoare

la regulile de evitare a conflictului de interese.

Cum simpla încălcare a

prevederilor art. 4 din Condițiile Genera­le și Administrative, prin care beneficiarul

își asuma obligația să ia toate măsurile necesare pentru a evita nu doar orice conflicte

de interese, dar și orice situație care ar fi putut să determine apariția unui asemenea

conflict, se încadrează în categoria „neregulă", astfel cum este ea definită

de art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, Autoritatea contractantă a fost îndreptățită

ca, în temeiul art. 12 din contract, să declare încetarea contractului și să ia

măsuri de recuperare a fondurilor comunitare utilizate în mod necorespunzător, cu

încălcarea dispozițiilor legale referitoare la achizițiile publice, considerente

pentru care, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, cererile reclamantei, de

anulare a procesului-verbal de constatare din 1 octombrie 2009 și a deciziei

nr. CA 84323 din 18 decembrie 2009 au fost respinse, ca neîntemeiate.

Împotriva hotărârii Curții

de Apel reclamanta SC I.R. SA Iași a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Înainte de a analiza motivele

de recurs invocate, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile

art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată, constată că hotărârea

recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că, în cauză, sunt

incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite

recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) va casa sentința atacată

și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Iași, secția contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Contenciosul administrativ

este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca

fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ

competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți

este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea,

după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea

în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare

la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care

reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este

actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică

în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând

sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a

instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum

și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000

RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

Curților de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios

administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport

cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul

actului administrativ contestat.

În cauza de față reclamanta

a solicitat anularea titlului de creanță proces-verbal de constatare încheiat la

1 octombrie 2009, înregistrat sub nr. CA 71823 din 29 octombrie 2009 și a deciziei

nr. CA 84323 din 18 decembrie 2009 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei

o cheltuială necuvenită în cuantum de 66.001,51 RON.

Decizia nr. CA 84323

din 18 decembrie 2009 a fost emisă în temeiul dispozițiilor următoarelor acte normative:

- O.G. nr. 79/2003 privind

controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare

aferente utilizate necorespunzător;

- O.G. nr. 92/2003 privind

C. proc. fisc.

În ceea ce privește procesul-verbal

de control, Înalta Curte reține incidența următoarelor dispoziții ale O.G. nr. 79/2003:

„Art. 1. - Prezenta ordonanță

reglementează activitățile de constatare și de recuperare a sumelor plătite necuvenit

din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană

și/sau din fondurile de cofinanțare aferente, ca urmare a unor nereguli”;

„Art. 2. - În sensul prezentei

ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: (…) d)

creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul

general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în

numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării

necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau

ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din

sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri”;

„Art. 3 alin. (2)

lit. a): „(2) Constituie titlu de creanță: a) actul/documentul de constatare, stabilire

și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate

din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare”;

Art. 3 alin. (4) - (6):

„(4)

Titlul de creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată

și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc.,

precum și elemente specifice, acolo unde este necesar

.

(5)

Titlul de creanță se comunică debitorului în conformitate cu prevederile C. proc.

fisc.

(6)

Împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent,

în condițiile și termenele stabilite de O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările și completările

ulterioare”;

Art. 4 alin. (2): „Creanțele

bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor

și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea

asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor”.

Prin urmare, cuantumul

sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat este sub 500.000 RON,

astfel că instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță este Tribunalul

Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și

art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința

recurată și pe cale de consecință va trimite cauza spre competentă soluționare la

Tribunalul Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de SC I.R. SA Iași, împotriva sentinței civile nr. 73/CA din 22 martie 2010 a Curții

de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Iași, secția contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2010.