ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1372/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul L.T.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud

anularea hotărârii din 20 iunie 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i

acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de persoană

refugiată, fiind născut în refugiu, în data de 22 martie 1944.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că mama sa s-a refugiat ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate

de autoritățile maghiare asupra populației românești.

Prin sentința civilă

nr. 501 din 22 octombrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul L.T., a anulat

hotărârea din 20 iunie 2007 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud

și a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 22

martie 1944–06 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând

cu 1 iulie 2007.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în baza probelor administrate în cauză, că reclamantul

a dovedit faptul refugierii mamei lui din cauza persecuțiilor etnice și a apreciat

că legiuitorul a urmărit prin dispozițiile legale menționate mai sus, ca de aceste

drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele care au avut de suferit consecințele

persecuțiilor exercitate asupra lor, din motive etnice, acesta fiind și cazul copiilor

născuți în refugiu, care au suportat condițiile grele de viață ce au decurs din

situația de refugiați a părinților.

A concluzionat instanța

de fond că reclamantul a făcut dovada că s-a născut în timpul refugiului mamei sale

din localitatea de domiciliu situată în localitatea T.B., județul Bistrița, în localitatea

D.C., astfel încât este îndreptățit să beneficieze de drepturile prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud, criticând-o pentru

nelegalitate, arătând că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile

legale și probatoriul administrat în cauză. Se susține în esență că instanța de

fond a interpretat greșit obiectul dedus judecății, deoarece Legea nr. 189/2000

stabilește că drepturile se acordă doar persoanelor asupra cărora s-au exercitat

în mod direct persecuții etnice și nu ținând cont de contextul general în care cetățenii

români au avut de suferit în urma cedării Ardealului de Nord prin Dictatul de la

Viena.

Recursul este nefondat.

Examinând sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de

către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până

la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,

în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului

de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care,

din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție

între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate

și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Așadar, legiuitorul a urmărit

ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut

de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie

intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind

aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

În cauză, este necontestat

și rezultă din dovezile administrate (acte de stare civilă, declarații autentificate

și declarații de martori date sub prestare de jurământ) că reclamantul s-a născut

la data de 22 martie 1944, în localitatea D.C., județul Suceava, după ce, în anul

1942 – în urma Dictatului de la Viena mama sa se refugiase din localitatea de domiciliu,

aflată în județul Bistrița-Năsăud și ocupată de trupele hortyste.

Fiind născut în perioada

refugiului mamei sale, intimatul-reclamant a împărtășit situația de refugiat, suportând

consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu data nașterii

sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, în mod corect a procedat

instanța de fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului calitatea de

beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i acorde acestuia

drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele

arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Bistrița Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 501

din 22 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 1 aprilie 2008.