ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1372/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul L.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud anularea hotărârii din 20 iunie 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de persoană refugiată, fiind născut în refugiu, în data de 22 martie 1944. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că mama sa s-a refugiat ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate de autoritățile maghiare asupra populației românești.

Prin sentința civilă nr. 501 din 22 octombrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul L.T., a anulat hotărârea din 20 iunie 2007 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud și a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 22 martie 1944–06 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu 1 iulie 2007. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în baza probelor administrate în cauză, că reclamantul a dovedit faptul refugierii mamei lui din cauza persecuțiilor etnice și a apreciat că legiuitorul a urmărit prin dispozițiile legale menționate mai sus, ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate asupra lor, din motive etnice, acesta fiind și cazul copiilor născuți în refugiu, care au suportat condițiile grele de viață ce au decurs din situația de refugiați a părinților. A concluzionat instanța de fond că reclamantul a făcut dovada că s-a născut în timpul refugiului mamei sale din localitatea de domiciliu situată în localitatea T.B., județul Bistrița, în localitatea D.C., astfel încât este îndreptățit să beneficieze de drepturile prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale și probatoriul administrat în cauză. Se susține în esență că instanța de fond a interpretat greșit obiectul dedus judecății, deoarece Legea nr. 189/2000 stabilește că drepturile se acordă doar persoanelor asupra cărora s-au exercitat în mod direct persecuții etnice și nu ținând cont de contextul general în care cetățenii români au avut de suferit în urma cedării Ardealului de Nord prin Dictatul de la Viena. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Așadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit. În cauză, este necontestat și rezultă din dovezile administrate (acte de stare civilă, declarații autentificate și declarații de martori date sub prestare de jurământ) că reclamantul s-a născut la data de 22 martie 1944, în localitatea D.C., județul Suceava, după ce, în anul 1942 – în urma Dictatului de la Viena mama sa se refugiase din localitatea de domiciliu, aflată în județul Bistrița-Năsăud și ocupată de trupele hortyste.

Fiind născut în perioada refugiului mamei sale, intimatul-reclamant a împărtășit situația de refugiat, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, în mod corect a procedat instanța de fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bistrița Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 501 din 22 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2008.