ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1033/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta U.M. a chemat în judecată pe pârâtele Instituția Avocatul Poporului,

Ministerul Economiei și Finanțelor și A.N.S.P.D.C.P., solicitând obligarea

pârâtelor la recalcularea și acordarea sumelor cuvenite cu titlu de prime de

concediu pe perioada 2001-2007 actualizate cu indicele de inflație.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că în perioada 2001 – 30 iulie 2004 a avut calitatea de funcționar

public în cadrul Instituției Avocatul Poporului, iar în perioada 1 august 2004

– 2007 a avut calitatea de angajat cu contract de muncă în sectorul bugetar la A.N.S.P.D.C.P.,

în ambele situații având dreptul la prima de concediu.

Prin întâmpinare, pârâta Instituția

Avocatul Poporului a arătat că drepturile bănești cu titlu de primă de concediu

le va acorda după ce va primi fondurile necesare de la Ministerul Economiei și

Finanțelor.

Pârâta A.N.S.P.D.C.P. a depus întâmpinare

prin care a solicitat respingerea acțiunii, menționând că pentru personalul

contractual bugetar nu există cadru legal de acordare a primelor de concediu.

A invocat excepția lipsei calității sale

procesuale pasive și a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului

Economiei și Finanțelor.

Chematul în garanție, Ministerul

Economiei și Finanțelor a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare

în garanție, a lipsei calității sale procesuale pasive și pe fond respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1243 din 16

aprilie 2008, Curtea Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în garanție a

Ministerului Economiei și Finanțelor și excepțiile lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei A.N.S.P.D.C.P. și a Ministerului Economiei și Finanțelor

precum și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție.

A admis în parte acțiunea și a obligat

pârâta Instituția Avocatul Poporului la plata către reclamantă a drepturilor

bănești reprezentând prima de concediu aferentă perioadei 2001-iulie 2004,

actualizate cu indicele de inflație la data plății.

A respins, de asemenea, capătul de cerere

privind obligarea pârâților la plata primei de concediu pe perioada august 2004-

decembrie 2007, ca neîntemeiat.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a

reținut, în esență, următoarele:

A considerat că excepțiile privind lipsa

calității procesuale pasive invocate de A.N.S.P.D.C.P. și de către Ministerul

Economiei și Finanțelor sunt neîntemeiate întrucât în primul caz pârâta are

calitate de angajator față de reclamantă, iar în cel de-al doilea, Ministerul

Economiei și Finanțelor are legitimitate procesuală pasivă în cauză pentru că

instanța trebuie să verifice în contradictoriu cu această parte dacă

susținerile pârâtei Instituția Avocatul Poporului sunt fondate.

A reținut că excepția inadmisibilității

cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor este

neîntemeiată, deoarece pârâta Instituția Avocatul Poporului are posibilitatea

legală să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia să se îndrepte

dacă ar cădea în pretenții.

A mai apreciat că cererea de chemare în

garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor este neîntemeiată, deoarece în

raport cu dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, acest

minister nu are obligația să aloce fondurile bănești necesare achitării

drepturilor bănești solicitate de reclamantă.

Pe fondul cauzei, prima instanță a

reținut că pârâta Instituția Avocatul Poporului datorează reclamantei

drepturile bănești cu titlu de primă de concediu, actualizate, pentru perioada

2001 – iulie 2004, când a fost angajată ca funcționar public la această pârâtă.

A mai apreciat că pentru perioada când

reclamanta a avut calitatea de personal bugetar angajat fie la Instituția

Avocatul Poporului (1 august 2004 – 30 noiembrie 2005), fie la A.N.S.P.D.C.P. (1

decembrie 2005 – 30 decembrie 2007) aceasta nu beneficiază de drepturile

pretinse, deoarece nu sunt prevăzute în mod expres de lege.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs reclamanta și pârâta Instituția Avocatul Poporului.

În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta

Instituția Avocatul Poporului a criticat hotărârea atacată sub aspectul

respingerii cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și

Finanțelor.

A arătat că potrivit dispozițiilor legii

finanțelor publice cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată, iar

ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele

bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate.

În recursul său, reclamanta a solicitat

admiterea acestuia și modificarea sentinței civile atacate în sensul obligării

pârâtelor Instituția Avocatul Poporului, Ministerul Economiei și Finanțelor și A.N.S.P.D.C.P.

și la acordarea sumelor cuvenite cu titlu de primă de concediu corespunzătoare

perioadei în care reclamanta a avut calitatea de personal contractual pentru

perioada august 2004 – 2007, actualizate cu coeficientul de inflație.

A motivat că în condițiile în care

personalul contractual din sectorul bugetar desfășoară o activitate cu caracter

public, și având în vedere salarizarea personalului de specialitate de execuție

din cadrul Instituției Avocatul Poporului și A.N.S.P.D.C.P. și incompatibilitățile

și interdicțiile acestuia, ar rezulta, prin analogie că și personalului

contractual asimilat aparatului Parlamentului i s-ar cuveni prima de vacanță,

invocând dispozițiile Legii nr. 53/1991, Legii nr. 154/1998 și ale Legii nr.

7/2006.

A mai arătat că în conformitate cu art.

25 și art. 28 din Legea nr. 35/1995 și art. 18 din Legea nr. 102/2005

personalul din cadrul Instituției Avocatul Poporului și din cadrul A.N.S.P.D.C.P.

beneficiază de drepturile corespunzătoare funcțiilor similare din aparatul

Parlamentului.

Prin întâmpinare, recurenta reclamantă a

solicitat respingerea recursului formulat de Instituția Avocatul Poporului și

menținerea hotărârii atacate cu privire la respingerea cererii de chemare în

garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor.

La rândul său, recurenta Instituția

Avocatul Poporului a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului

reclamantei ca nefondat.

A menționat că cererea reclamantei privind

acordarea primei de concediu pentru perioada când aceasta a fost personal

contractual, nu are suport legal și că Legea nr. 7/2006 invocată de reclamantă

nu poate fi aplicată la situația reclamantei, care este anterioară intrării în

vigoare a legii.

Prin întâmpinare, pârâta A.N.S.P.D.C.P. a

solicitat respingerea recursului reclamantei ca neîntemeiat, motivând în

esență, prin împrejurarea că actele normative aplicabile personalului

contractant bugetar nu au nicio legătură cu cele aplicabile funcționarului public

și nici cu cele aplicabile funcționarului public parlamentar.

Examinând actele și lucrările dosarului

din perspectiva motivelor de recurs invocate de recurenți, Înalta Curte va

respinge recursurile ca nefondate, din considerentele ce se vor arăta în cele

ce succed.

deși reprezentantei recurentei pârâte Instituția Avocatul Poporului i s-a pus

în vedere să formuleze în scris poziția sa privind renunțarea la recurs, prin

adresa nr. 2107 din 25 februarie 2009 depusă la dosar, recurenta nu își exprimă

voința sa expresă de a renunța la recursul declarat, astfel că acesta va fi

examinat în raport cu motivele invocate în scris.

Din această perspectivă, Înalta Curte

observă că prima instanță a soluționat în mod corect cererea de chemare în

garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, în sensul respingerii

acesteia.

Astfel, potrivit art. 28 din Legea nr.

500/2002, privind finanțele publice și art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 386/207

privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor,

Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectelor legii

bugetului și al bugetului de stat, pe baza propunerilor prezentate de

ordonatorii principali de credite.

De asemenea, același minister are obligația

de a elabora proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, în cazul

modificării bugetului aprobat.

Prin urmare, în virtutea atribuțiilor pe

care le are, Ministerul Economiei și Finanțelor apare ca un administrator al

bugetului statului, care, în baza legii bugetului de stat aprobată,

repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum sunt

prevăzute de lege.

În raport cu dispozițiile legale arătate,

nu se poate reține susținerea recurentului potrivit căreia obligația de a prevedea

sumele reprezentând prima de vacanță în bugetul pe anul 2008 i-ar reveni

Ministerului Economiei și Finanțelor care coordonează acțiunile Guvernului.

Nici critica recurentului potrivit căreia

ar fi nelegală motivația instanței de fond după care Ministerul Economiei și

Finanțelor nu are obligația să aloce fondurile necesare achitării drepturilor

bănești solicitate de reclamantă, nu este conformă cu dispozițiile legale

evocate, fapt pentru care nu poate fi reținută.

Așadar, Ministerul Economiei și Finanțelor

nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză și nu poate fi obligat să

aloce fondurile necesare plății drepturilor pretinse de reclamantă, deoarece nu

este abilitat de lege să vireze către ordonatorii principali de credite decât

sumele prevăzute prin legea bugetului de stat, nu și alte sume, cum ar fi cele

stabilite prin hotărâri judecătorești.

Pe cale de consecință, în raport cu

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta Instituția Avocatul Poporului.

reclamanta U.M., prin care critică soluția pronunțată de instanța de fond sub

aspectul împrejurării că i s-a respins capătul de cerere privind acordarea

primei de concediu pentru perioada când a avut calitatea de personal

contractual, Înalta Curte urmează de asemenea, a-l respinge, pentru

considerentele ce urmează:

Se reține că dreptul unor categorii de

salariați din sectorul bugetar de a li se acorda o primă de concediu cu ocazia

plecării în concediu de odihnă a fost reglementat de legiuitor prin acte

normative care vizează fiecare categorie în parte, personalul contractual

bugetar nefiind prevăzut în vreun act normativ.

În aceste condiții, nu pot fi reținute

motivele de recurs ale reclamantei prin care susține că în calitatea sa de

personal contractual angajat la Instituția Avocatul Poporului și la A.N.S.P.D.C.P.,

desfășurând o activitate de interes public, ar trebui să i se aplice actele

normative care reglementează drepturile funcționarilor publici ori ale funcționarilor

publici parlamentari.

În mod corect prima instanță a apreciat

că drepturile salariale, inclusiv prima de concediu nu pot fi acordate prin interpretare

și trimiteri la reglementări legale care se adresează altor categorii de

salariați.

Or, atâta vreme cât recurenta a avut

calitatea de personal contractul angajat la Instituția Avocatul Poporului și la

A.N.S.P.D.C.P., în perioada 1 august 2004–30 noiembrie 2005, respectiv perioada

1 decembrie 2005-30 decembrie 2007, acordarea primei de concediu solicitată

pentru aceste perioade, nu ar avea suport legal, după cum a observat în mod

just și instanța de fond.

Pe cale de consecință, în temeiul art.

312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 și recursul

declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamanta U.M. și de pârâta Instituția Avocatul Poporului împotriva sentinței

civile nr. 1243 din 16 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

februarie 2009.