ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2005/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Oradea, reclamanta I.A. a solicitat suspendarea executării actelor atacate,

respectiv a Ordinului nr. 7055 din 02 august 2011 emis de Autoritatea Națională

a Vămilor, a Răspunsului la contestația formulată împotriva notei obținute la

proba interviu din data de 27 iulie 2011, a Preavizului din 05 iulie 2011 și a

Probei interviu organizată la data de 23 iulie 2011 de Direcția Județeană

pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, în temeiul dispozițiilor art. 14 din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Națională a

Vămilor a solicitat respingerea cererii de suspendare, ca fiind nemotivată și

neîntemeiată.

În răspunsul la întâmpinare, reclamanta a arătat

cererea de suspendare a actelor administrative atacate întrunește integral

condițiile limitativ prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004,

precizând că este lipsită de alte surse de venit decât cel derizoriu provenit

din ajutorul de șomaj, având un copil în întreținere.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2011, Curtea de Apel

Oradea a admis acțiunea formulată de reclamanta I.A. și, în consecință, a

dispus suspendarea executării efectelor Ordinului 7055 din 2 august 2011 emis

de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor

precum și a actelor subsecvente acestuia privitoare la reclamantă până la

pronunțarea instanței de fond cu privire la anularea acestui act.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut,

în esență, că în cauză reclamanta a făcut dovada întrunirii condițiilor de

admisibilitate a cererii sale, respectiv a cazului bine justificat și a

existenței unei pagube iminente, având în vedere că două din cele trei

întrebări pe care le-a primit reclamanta la proba interviu nu se regăsesc în

bibliografia din domeniul economic stabilită pentru postul de inspector-vamal

principal din cadrul D.J.A.O.V./BV Satu-Mare pentru care s-a prezentat la

examen, ci s-ar circumscrie bibliografiei stabilite pentru personalul vamal cu

atribuții financiar-contabile din cadrul D.R.A.O.V.

Referitor la paguba iminentă, prima instanță a

constatat că și această condiție este îndeplinită, întrucât prin nesuspendarea

executării ordinelor atacate, precum și a actelor subsecvente privitoare la

reclamantă, se creează în sarcina acesteia o pagubă materială, ca urmare a

privării ei de drepturile salariale cuvenite prin exercitarea funcției,

reclamanta fiind lipsită de alte surse de venit decât cel provenit din ajutorul

de șomaj, în condițiile în care are și un copil în întreținere.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs

Autoritatea Națională de Administrare Fiscală și de Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale Cluj, în nume propriu și al Autorității Naționale a

Vămilor.

În motivele de recurs s-a susținut că în mod greșit,

instanța de fond a apreciat că în cauză nu a fost respectată bibliografia

aprobate pentru concurs, întrucât această probă s-a desfășurat conform

prevederilor din Anexa 11 la Ordinul nr. 2407 din 4 iulie 2011, iar întrebările

au făcut parte din bibliografia anunțată, situație în care nu este îndeplinită

condiția cazului bine justificat.

S-a mai precizat că eventualul prejudiciu ce s-ar

crea prin neîncasarea drepturilor salariale nu constituie un argument valabil

pentru suspendarea ordinului.

II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor

formulate, situația de fapt existentă în cauză și legislația aplicabilă, înalta

Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 14 din Legea nr.

554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,

după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul

sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară

instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Din punctul de vedere al îndeplinirii cerințelor

impuse de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007,

înalta Curte reține următoarele:

Conform dispoziției legale amintite mai sus, în

ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art.

14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului

administrativ în temeiul alin. (1).

Ca atare, putem aprecia că, prin textul legal aflat

în discuție, s-a dat eficiență instituției suspendării actului administrativ,

dispuse în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată iar, pentru acest

motiv, legiuitorul român a introdus o nouă ipoteză normativă.

Această regulă se impunea, întrucât persoana vătămată

prin punerea în executare a actului administrativ considerat nelegal nu mai

avea nicio posibilitate legală de a menține măsura suspendării și după momentul

pronunțării soluției instanței de fond, când înceta suspendarea dispusă în baza

art. 14 din lege.

Din actele dosarului, rezultă faptul că, prin sentința

nr. 96 din 12 martie 2012, Curtea de Apel Oradea - secția a Ii-a civilă,

contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantei și a anulat

Ordinul nr. 7055 din 02 august 2011 emis de pârâta Autoritatea Națională a

Vămilor.

Așadar, prin aplicarea art. 15 alin. (4) din Legea nr.

554/2004, modificată, măsura suspendării Ordinului nr. 7055/2011, dispusă de

prima instanță, se prelungește ope legis până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea acestui act administrativ

unilateral cu caracter normativ.

În plus, se impun a fi amintite și prevederile art. 14

alin. (4) și (7) din Legea contenciosului administrativ.

Astfel, conform art. 14 alin. (4) din lege, hotărârea

prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept; ea poate fi atacată

cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, iar recursul nu este suspensiv

de executare.

Prin urmare, este aplicabil principiul executării

hotărârii judecătorești în acest domeniu încă de la momentul pronunțării sale.

Pe de altă parte, art. 14 alin. (7) din Legea

contenciosului administrativ întărește ideea menționată anterior, întrucât

dispune că suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea

oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării.

În această ordine de idei, prezintă relevanță faptul

că în materia contenciosului administrativ se aplică unele reguli procedurale

specifice, printre care și cea privind executarea hotărârilor judecătorești

pronunțate în cererile de suspendare.

De altfel, dreptul la executarea actelor

jurisdicționale a devenit în dreptul european cea de-a treia garanție a

procesului echitabil, reglementat de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.

Prin urmare, înalta Curte constată că susținerile și

criticile recurentei sunt nefondate și nu pot fi primite.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Regională

pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj în nume propriu, precum și în numele și

pentru Autoritatea Națională a Vămilor împotriva încheierii din 15 noiembrie

2011 a Curții de Apel Oradea - secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință, astăzi, 24 aprilie 2012.