ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1505/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 14 noiembrie 2011, ulterior precizată, reclamanta L.A.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor, suspendarea executării Ordinelor nr. 2406 din 04 iulie 2011, nr. 2407 din 04 iulie 2011 și nr. 2619 din 15 iulie 2011 emise de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, precum și a Preavizului emis în baza acestor Ordine, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității ordinelor contestate.

Prin întâmpinare pârâta Agenția Naționala de Administrare Fiscală, pe cale de excepție, a solicitat respingerea cererii de suspendare a Ordinelor nr. 2406/2011, nr. 2407/2011 și nr. 2619/2011, ca rămasă fără obiect, întrucât începând cu data de 08 august 2011, Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 și-au produs efectele. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 271/CA-PI din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Oradea a fost respinsă cererea de suspendare formulată de reclamanta L.A.M. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor - reprezentantă prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2406 din 04 iulie 2011 a fost aprobată structura organizatorică a aparatului central al Autorității Naționale a Vămilor, precum si structura organizatorică a direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale și ale direcțiilor județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale.

La art. 5 din acest ordin, se prevede că noile structuri organizatorice vor intra în vigoare cu începere de la data de 08 august 2011. Prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2407 din 04 iulie 2011 s-a aprobat statul de funcții al aparatului central al Autorității Naționale a Vămilor, precum și statele de funcții ale direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale și ale direcțiilor județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale, data stabilită pentru intrarea în vigoare a noilor state de funcții fiind 08 august 2011. Prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2619/2011 au fost constituite comisiile de examen în vederea desfășurării examenului de testare profesională a funcționarilor publici și a personalului contractual ale căror funcții au fost supuse reorganizării, precum și comisia de soluționare a contestațiilor formulate împotriva rezultatelor obținute la examenul de testare profesională.

De asemenea, prin același ordin a fost aprobat si Regulamentul de organizare si funcționare a celor doua categorii de comisii, fiind reglementate totodată și alte aspecte legate de organizarea și desfășurarea examenului de testare profesională. Astfel cum rezultă din preambulul Ordinului nr. 7061 din 02 august 2011 al vicepreședintelui A.N.V., prin care s-a dispus cu începere din data de 08 august 2011 eliberarea reclamantei din funcția publică teritorială de execuție de inspector vamal grad profesional principal, gradația 5, clasa de salarizare 48 pe care o ocupa la Biroul Vamal H., examenul de testare profesională a funcționarilor care au depus opțiuni pentru acele funcții pentru care exista și opțiunea altor funcționari, s-a desfășurat în perioada 18-29 iulie 2011, context în care suspendarea Ordinului prin care au fost luate anumite măsuri organizatorice legate de desfășurarea acestui examen ar fi lipsită în plan practic de orice finalitate.

Referitor la Preavizul din 05 iulie 2011, instanța de primă jurisdicție a reținut că prin acest act i s-a adus la cunoștința reclamantei că are posibilitatea să opteze pentru ocuparea unei funcții de execuție vacante, iar în ipoteza în care pentru respectiva funcție vor exista mai multe opțiuni, va avea obligația de a se prezenta la examenul de testare profesională. Reclamanta a optat pentru una din funcțiile de execuție rezultate în urmare reorganizării A.N.V. și a structurilor din subordine și, întrucât pentru aceiași funcție au existat mai multe opțiuni, a participat la examenul de testare profesională, examen la care nu a obținut un rezultat care să-i permită ocuparea respectivei funcții, astfel că, la data de 02 august 2011, a fost emis ordinul de eliberare din funcție, ordin revocat ulterior ca urmare a intrării reclamantei în concediu medical.

Instanța de fond a reținut că pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, pe lângă îndeplinirea celor două condiții prevăzute în mod cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, este necesar ca actul administrativ a cărui suspendare se solicită să fie susceptibil de executare, adică să producă efecte în curs, a căror stopare să tindă a se realiza prin cererea adresată instanței și a constatat că, prin emiterea ordinului de eliberare din funcție, ordinele atacate nu mai sunt susceptibile de suspendare. 3. Recursul declarat de L.A.M. Recurenta a criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că ordinele atacate sunt susceptibile de executare, întrucât potrivit acestora se stabilește o nouă organigramă și o nouă structură organizatorică a A.N.V.

Recurenta a precizat că este și în prezent angajata A.N.V., astfel încât preavizul emis în temeiul ordinelor contestate și a căror suspendare o solicită nu și-a produs efectele, astfel încât apreciază că se poate dispune suspendarea acestuia. A prezentat istoricul litigiului susținând că actele cu putere normativă ce au stat la baza emiterii preavizului sunt nelegale, întrucât nu au fost publicate în MO și, ca atare, sunt lipsite de efecte juridice și de forță legală. De asemenea, s-a susținut că actele administrative contestate sunt rezultatul încălcării de către instituția publică emitentă a dispozițiilor Legii nr. 188/1999 și H.G. nr. 611/2008 referitoare la condițiile și modalitățile de reorganizare a activității autorității vamale prin reducerea de posturi, la încetarea raporturilor de serviciu, la ocuparea funcțiilor publice din cadrul autorității vamale, precum și la desfășurarea examenului de testare profesională.

A susținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ, respectiv existența cazului bine justificat și a pagubei iminente. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege.

Înalta Curte a reținut că Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2406/2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al A.N.V., direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiilor județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale, - Ordinul nr. 2407/2011 privind aprobarea statului de funcții al Autorității Naționale a Vămilor și Ordinul nr. 2619/2011, obiect al cererii de suspendare de față au fost emise în temeiul H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenția Națională de Administrare Fiscală în cadrul procesului de reorganizare a A.N.V. Astfel, Înalta Curte reține că prin Ordinele nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 A.N.A.F.

a aprobat structura organizatorică și statele de funcții ale Autorității Naționale a Vămilor - aparat central și structuri subordonate, situație necontestată în cauză. Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”. Însă, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ. Ori, în situația de fapt dedusă judecății, Înalta Curte a constatat că nu sunt indicii de nelegalitate a actelor atacate, neexistând nicio împrejurare vădită de fapt sau de drept care să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ.

De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cazul unei pierderi salariale, care poate fi recuperată. Pentru toate aceste motive, constatând că nu sunt invocate motive de casare sau modificare a hotărârii atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de L.A.M. împotriva sentinței nr. 271/CA-PI din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Oradea – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2012.