ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3568/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3568/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, se constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă
și de proprietate intelectuală, la data de 23 iulie 2010, sub nr. 6375/1/2010, petenții
P.C.I. și S.N., în contradictoriu cu intimații I.G.D., SC Complexul Energetic R.
și Exploatarea Minieră R., au formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile
nr. 3942 din 22 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
civilă și de proprietate intelectuală, în Dosar nr. 15628/95/2008, solicitând anularea
acesteia, pe temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În motivarea cererii de revizuire, s-a învederat
că revizuenții și intimatul I.G. sunt autorii invenției „Cupă de excavator cu rotor”
pentru care s-a emis brevetul de invenție din 29 iunie 2001 - CNLO, Tg. Jiu.
Pentru obținerea drepturilor lor patrimoniale
decurgând din exploatarea invenției, I.G., în calitate de reclamant și revizuenții,
în calitate de intervenienți în nume propriu, s-au judecat în contradictoriu cu
SC Complexul Energetic R. SA și Exploatarea Minieră R., iar prin sentința civilă
nr. 156 din 16 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă, în
Dosar nr. 570/95/2008, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 47 din 16
februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova și irevocabilă prin decizia
civilă nr. 3927 din 22 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care
s-a constatat că sunt îndreptățiți să primească drepturilor de inventatori de la
societățile pârâte, acestea fiind obligate să le achite drepturile corespunzătoare
anului 2007.
Pentru anul 2008 au formulat ulterior o altă cerere
de chemare în judecată cu aceeași distribuție procesuală a părților (reclamant,
intervenienți și pârâte), însă, prin sentința civilă nr. 91 din 13 aprilie 2009
a Tribunalului Gorj pronunțată în Dosarul nr. 15628/95/2008, rămasă definitivă prin
decizia civilă nr. 218 din 31 august 2009 a Curții de Apel Craiova și irevocabilă
prin decizia civilă nr. 3942 din 22 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a constatat că nu sunt îndreptățiți
să primească drepturile de inventatori de la societățile pârâte, motiv pentru care,
acțiunea lor a fost respinsă ca neîntemeiată.
Revizuenții susțin că decizia civilă nr. 3942
din 22 iunie 2010 a Înaltei Curți este potrivnică sentinței civile nr. 156 din
16 septembrie 2008, definitivă și irevocabilă pronunțată în Dosar nr. 570/95/2008
în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, motiv
pentru care se solicită admiterea cererii de revizuire și anularea deciziei
3942 din 22 iunie 2010 a Înaltei Curți.
Cererea de revizuire este neîntemeiată, potrivit
celor ce urmează.
Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut
de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite
prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci acela al respectării principiului
autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea
acestuia.
Pentru a se statua asupra admisibilității unei
cereri de revizuire în această ipoteză legală, în principiu, trebuie îndeplinite
următoarele condiții: să fie vorba despre hotărâri definitive contradictorii, chiar
dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, să fie vorba despre hotărâri pronunțate
în același litigiu (cu tripla identitate de părți, obiect și cauză), hotărârile
respective să fi fost pronunțate nu în același proces, ci în procese sau dosare
diferite, iar în al doilea proces, să nu fi fost invocată excepția puterii de lucru
judecat, sau chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.
Dintre aceste cerințe, două sunt de interes pentru
speța dedusă judecății: cea referitoare la identitatea de părți, obiect și cauză,
precum și cea privind dezbaterea în cel de-al doilea litigiu al excepției puterii
de lucru judecat, celelalte două fiind în mod evident întrunite: hotărâri definitive,
chiar irevocabile, pronunțate în dosare diferite.
În ce privește condiția identității de părți,
obiect și cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire (evitarea contradicțiilor
dintre hotărârile judecătorești), aceasta este o cerință care valorifică doar efectul
negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți,
în condițiile identității de elemente reglementate de art. 1201 C. civ.
Se constată însă, că între cele două cereri tripla
identitate nu se verifică, întrucât pretențiile concrete deduse judecății în cele
două dosare sunt diferite, primul dintre ele privind drepturile solicitate și cuvenite
inventatorilor pentru anul 2007, în timp ce în dosarul ulterior, aceiași inventatori,
au solicitat de la aceleași pârâte, acordarea drepturilor pentru exploatarea invenției
în anul 2008.
Totodată, și cauza cererii de chemare în judecată
(causa debendi) este diferită, întrucât situația de fapt calificată juridic s-a
schimbat: între timp, în cauza ulterioară, a fost exhibată decăderea titularului
de brevet din drepturile conferite de acest titlu de protecție a dreptului de proprietate
industrială, ca urmare a neachitării taxelor anuale de menținere în vigoare a brevetului,
conform art. 43 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, motiv pentru care, cererea reclamantului
și a intervenienților a fost găsită ca neîntemeiată, apreciindu-se că drepturile
acestora sunt limitate la perioada de valabilitate a brevetului.
Date fiind cele anterior arătate, reiese că nici
efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al hotărârii judecătorești anterioare
nu este încălcat, de vreme ce situația de fapt nu a rămas neschimbată pentru cele
două perioade în discuție (anul 2007 și anul 2008), întrucât există deopotrivă încălcare
a autorității de lucru judecat nu doar atunci când vin în contradicție dispozitivele
hotărârilor judecătorești, dar și atunci când contradicția operează între considerentele
acestora, în sensul de a se nega sau dimpotrivă, de a se afirma ceea ce s-a negat
anterior, asupra unei chestiuni litigioase ce a făcut obiect al dezbaterilor și
al verificării jurisdicționale, autoritatea de lucru judecat având și o funcție
pozitivă care impune judecății ulterioare respectarea unei chestiuni litigioase
tranșate deja printr-o hotărâre anterioară, înzestrată cu autoritate de lucru judecat.
Se apreciază că, dată fiind neîndeplinirea cerinței
triplei identități, nu mai este necesară verificarea invocării și analizării de
către instanță a autorității de lucru judecat în cea de-a doua pricină.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte,
în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ., va respinge ca nefondată cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată
de revizuenții P.C.I. și S.N., împotriva deciziei civile nr. 3942 din 22 iunie 2010
a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 aprilie
2011.