ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3281/2011

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, la

data de 5 noiembrie 2010, sub nr. 10730/2/2010, reclamanta Agenția Domeniilor

Statului București a formulat acțiune în anulare împotriva sentinței arbitrale

nr. 173 din 15 iulie 2010, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional

de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. 329/2009, în

contradictoriu cu intimatul-pârât Institutul de Cercetare-dezvoltare Agricolă

Fundulea, solicitând admiterea acțiunii în anulare, modificarea sentinței

atacate și admiterea acțiunii sale, așa cum a fost formulată, și respingerea

cererii reconvenționale formulate de către pârât.

Prin sentința

comercială nr. 3/2011, pronunțată la data de 12 ianuarie 2011, în dosarul nr. 10730/2/2010,

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea în

anulare formulată de reclamanta Agenția Domeniilor Statului București împotriva

sentinței arbitrale nr. 173 din data de 15 iulie 2010, pronunțată de Curtea de

Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a

României, în dosarul nr. 329/2009, în contradictoriu cu intimatul Institutul de

Cercetare-dezvoltare Agricolă Fundulea, ca nefondată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de control judecătoresc a reținut, în esență,

următoarele aspecte:

Reclamanta a arătat

că prezenta acțiune este întemeiată pe motivul prevăzut de art. 364 lit. i) C.

proc. civ. și de art. 79 lit. i) din Regulamentul privind organizarea și

funcționarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de

Comerț și Industrie a României și a Municipiului București, susținând că au

fost încălcate dispoziții imperative ale legislației în vigoare, precum și

legea părților, prevăzuta de art. 969 C. civ.

S-a constatat, însă,

că reclamanta nu a arătat care este norma imperativă încălcată de Curtea de

Arbitraj Comercial Internațional, ci a făcut o referire generică la

dispozițiile art. 969 C. civ. Aceste norme stabilesc regula potrivit cu care

convențiile sunt obligatorii pentru părți și că acestea trebuie executate cu

bună-credință și în raport de conținutul lor, instanța arbitrală dând expresie,

prin hotărârea pronunțată, tocmai acestor reguli de conduită, prin stabilirea

situației de fapt în baza unor probe pe care le-a considerat relevante și pe

care le-a evaluat prin propria sa judecată.

Tot ceea ce ține de

rezultatul acestor interpretări, însă, nu reprezintă o încălcare a unei norme

imperative a legii, ci tinde la o critică de fond a hotărârii arbitrale, ceea

ce nu poate fi admis.

În ce privește faptul

că instanța arbitrală ar fi considerat suficiente probele administrate de

pârâtul

Institutul

de Cercetare-dezvoltare Agricolă Fundulea și nu ar fi ținut cont de

obiecțiunile formulate de reclamantă la raportul de expertiză, Curtea a constatat

că,

a

stabili modalitatea în care instanța arbitrală a dat interpretare probelor

aduse în soluționarea cererii implică o devoluare a acțiunii, în ansamblu, o

cercetare de temeinicie a hotărârii arbitrale, care nu are ca izvor o încălcare

a unei norme de ordine publică,

așa cum susține Agenția Domeniilor Statului.

Nici situația de fapt, reținută de instanța arbitrală în urma analizării

probelor administrate, nu poate fi cenzurată sub aspectul temeiniciei, o astfel

de analiză ținând de fondul litigiului.

De asemenea, a

cerceta dacă instanța arbitrală a procedat greșit sau nu atunci când a respins

părții acțiunea principală și a admis exclusiv cererea reconvențională, are ca

premisă o aplecare directă asupra fondului raportului juridic dintre părți, cu

depășirea limitelor impuse de art. 364 C. proc. civ.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs, în termen, reclamanta Agenția Domeniilor Statului

București, solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a

hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, așa cum

a fost formulată.

În recursul său, întemeiat în

drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă Agenția

Domeniilor Statului București a invocat, în esență, următoarele motive:

Sentința comercială

nr. 3 din 12 ianuarie 2011, pronunțată în dosarul nr. 10730/2/2010, este netemeinică

și nelegală (motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), pentru

următoarele considerente:

În mod greșit Curtea

de Apel București a apreciat că acțiunea în anulare formulată de reclamantă nu

este admisibilă, în raport de prevederile art. 364 lit. i) C. proc. civ., și că

nu se încadrează în ipotezele acestui articol.

Tribunalul arbitral,

ignorând prevederile legale invocate, probatoriul administrat în cauză,

inclusiv solicitarea sa de a nu omologa raportul de expertiză, și față de

situația juridică existentă, în sensul că A.D.S. nu a făcut altceva decât să

respecte legislația în vigoare și normele juridice în baza cărora își

desfășoară activitatea, prin sentința atacată, a respins cererea formulată de reclamantă

și a admis cererea reconvențională.

Plata cuantumului

redevenței datorate în temeiul relației contractuale dintre părți, respectiv,

contractul de concesiune, reprezintă și o recunoaștere implicită a

penalităților datorate și calculate de către A.D.S. în baza clauzei

contractuale

exprese,

și anume, art. 5.8., întrucât recunoașterea obligației principale antrenează,

în mod automat și recunoașterea celei subsecvente.

Mai mult, în baza

actelor de la dosar, solicită recurenta-reclamantă a se constata că a depus

probele solicitate de instanță în dovedirea creanței pe care o datorează

parata. În ceea ce privește expertiza contabilă și care constituie singura bază

a tribunalului în susținerea sentinței date, precizează că instanța nu a luat

în considerare obiecțiunile formulate de reclamantă.

Instanța arbitrală a

reținut eronat faptul ca suprafața de 71,23 ha teren a fost restituită autorităților locale ale județului Prahova încă de la data de 05 martie 2002, considerând

dovezile depuse de pârâta-reclamantă ca fiind concludente, fără a arăta temeiul

de drept si procedura care a stat la baza transmiterii unui teren din

proprietatea statului în proprietatea comisiei locale.

Ca atare, solicită

recurenta-reclamantă a se constata faptul că sentința atacată nu este

fundamentată juridic, întrucât pentru suprafața de 71,23 ha nu există încheiat Protocol de predare-primire, singurul document în baza căruia se poate

diminua suprafața concesionată, fapt recunoscut si de pârâtă în procesul-verbal

atașat expertizei, unde spune că instituțiile județene abilitate trebuiau să

întocmească documentația necesară încheierii protocoalelor cu A.D.S.

Față de

considerentele arătate, ținând seama de probele administrate și de dispozițiile

legale invocate, consideră recurenta-reclamantă că în mod greșit Curtea de Apel

București a apreciat că Tribunalul Arbitral a pronunțat o hotărâre cu

respectarea prevederilor legale imperative (art. 969 C. civ.), normele

procedurale civile incidente în speță și prevederile contractuale exprese din

contractul de concesiune nr. 04 din 07 martie 2002, încheiat între Agenția

Domeniilor Statului și I.C.D.A Fundulea.

Astfel, instanța

arbitrală nu a avut în vedere prevederile legale incidente în cauză, iar Curtea

de Apel nu a analizat aceste aspecte, respectiv, încălcarea unor norme

imperative ale legii, motivul invocat în formularea acțiunii în anulare [art. 364

lit. i) C. proc. civ.] fiind vădit întemeiat.

Analizând recursul

reclamantei, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat,

Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare:

Soluționarea prin

arbitraj a litigiilor patrimoniale este la latitudinea părților și se

realizează prin convenția lor, urmând a se supuse dispozițiilor procedurale din

cartea IV, cap. I- IX, iar hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin

acțiune în anulare pentru unul din motivele prevăzute de art. 364 lit. a)-i) C.

proc. civ. Această cale procedurală nu este devolutivă, iar instanța sesizată

cu acțiunea în anulare are a verifica dacă hotărârea arbitrală ar putea fi

desființată pentru unul din motivele arătate mai sus.

Acțiunea în anulare

apare, deci, ca o cale restrictivă de atac, în condiții care nu permit decât

analiza limitată a hotărârii atacate; nu se poate ataca pe motiv de nulitate o

hotărâre arbitrală decât în cazurile și pentru motivele anume indicate de lege.

Este de observat că,

potrivit art. 364 lit. i) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată

prin acțiune în anulare atunci când ”hotărârea arbitrală încalcă ordinea

publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii” și că niciuna din

ipotezele prevăzute de acest text legal nu se regăsește în speța de față, cum

corect a reținut și instanța de control judecătoresc.

Astfel, prin recursul

formulat, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.,

recurenta-reclamantă Agenția Domeniilor Statului București reiterează, de fapt,

motivele de fond invocate în fața instanței arbitrale și susține, în esență,

că, prin hotărârea recurată, au fost încălcate prevederile art. 969 C. civ. și

ale art. 364 lit. i) C. proc. civ., însă, nu a arătat în ce constă

nelegalitatea hotărârii atacate, mulțumindu-se să reitereze aspectele criticate

prin acțiunea în anulare, a căror examinare relevă că instanța de control

judecătoresc a reținut, cu justețe, că motivul invocat, prevăzut de art. 364 lit.

i) C. proc. civ., nu-și găsește incidența în speță.

Din interpretarea

prevederilor cuprinse în art. 364 lit. a)- i) C. proc. civ., rezultă că acest

text consacră acțiunea în anulare ca fiind singura cale de desființare a unei

hotărâri arbitrale pentru motivele pe care le prevede imperativ și limitativ,

respectiv, pentru încălcarea ordinii publice, a bunelor moravuri ori a unor

dispoziții imperative ale legii, aspect corect reținut de prima instanță de

control judecătoresc, care a apreciat, cu justețe, că această cale procedurală

nu este una devolutivă, situație în care criticile formulate de către recurenta-reclamantă,

circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu

se justifică.

Așadar, în perimetrul

motivului de anulare a hotărârii arbitrale, prevăzut în art. 364 lit. i) C.

proc. civ., nu se includ criticile cu privire la stabilirea situației de fapt,

pe larg evocată de recurentă, sau cu privire la interpretarea și aplicarea

prevederilor legale dispozitive, ci numai criticile cu privire la încălcarea

dispozițiilor imperative ale legii, independent de situația de fapt stabilită.

În fundamentarea

criticii ce vizează incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă

Agenția Domeniilor Statului București a susținut aplicabilitatea, în speță, a

dispozițiilor art. 364 alin. (1) lit. i) C. proc. civ., pentru încălcarea

dispozițiilor art. 969 C. civ. de către instanța de fond, prin interpretarea

greșită a voinței părților, exprimată prin contractul de concesiune nr. 4 din 07

martie 2002, încheiat între Agenția Domeniilor Statului București și Institutul

de Cercetare-dezvoltare Agricolă Fundulea.

Or, dispozițiile art.

969 C. civ. și ale tuturor principiilor care se aplică în cazul executării

contractelor de drept privat nu sunt de natura celor ocrotite de textul de lege

arătat, pentru a putea duce la admiterea recursului și desființarea hotărârii

arbitrale, așa cum legal s-a reținut.

Evocatele prevederi

ale Codului civil, referitoare la efectele convențiilor și la interpretarea acestora,

nu constituie norme imperative, în sensul prevăzut de legiuitor prin art. 364 lit.

i) C. proc. civ., precitat, spre a induce, în situația dovedirii încălcării

lor, incidența acestui text legal.

Mai mult,

interpretarea contractului, plata prețului, reprezintă situații convenite de

părți în limita acordului lor de voință, care nu a încălcat norme imperative,

de ordine publică sau bunurile moravuri. Numai interpretarea clauzelor

contractuale în contradicție cu aceste norme este supusă cenzurii prin acțiunea

în anulare; dar chestiunile de fapt, precum și cele învederate de recurentă,

presupun o examinare devolutivă inadmisibilă.

Criticile recurentei vizând

stabilirea situației de fapt sau cele referitoare la interpretarea și aplicarea

normelor legale dispozitive exced controlului judecătoresc din perspectiva

cerințelor art. 364 lit. i) C. proc. civ., așa încât, în lipsa încălcării de

către instanța arbitrală a unor dispoziții legale imperative, a ordinii publice

sau a bunelor moravuri, în sensul prevăzut de art. 5 C. civ., soluția

respingerii criticilor circumscrise acestui din urmă motiv de către instanța de

control judecătoresc este, de asemenea, legală.

Pentru aceste

considerente, constatând că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, nu-și găsește aplicare,

Înalta Curte apreciază recursul formulat de această parte în cauză ca fiind

nefondat.

Pentru cele ce

preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurenta-reclamantă AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI BUCUREȘTI

împotriva sentinței comerciale nr. 3/2011 din 12 ianuarie 2011, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 octombrie 2011.