Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.03.2011
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1123/2011

HOTĂRÂRE
22.03.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1123/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Sentința nr. 116/P din 21 decembrie 2010, în baza art. 403 alin. (1) și (3) C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 134/P din 27 octombrie 2008 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 1994/36/2008, formulată de revizuenta T.F. A obligat recurenta la 50 RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a hotărî astfel a reținut și motivat că prin sentința a cărei revizuire se cere, a fost respinsă plângerea petentei formulată în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. împotriva Rezoluției nr. 366/P/2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de comisarul de poliție G.G.

și prim-procurorul B.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. Deoarece hotărârea a cărei revizuire se cere nu a rezolvat fondul cauzei, adică nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă de achitare, condamnare sau încetare a procesului a arătat Curtea, este inadmisibilă cererea de revizuire. Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, revizuenta care a cerut casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare. Prin motivul de recurs se face o analiză a motivelor și cazurilor în care se poate cere revizuirea hotărârii penale definitive cu considerații personale ale revizuentei asupra înțelesului noțiunii de proces penal și a reglementării legale a plângerii împotriva actelor procurorului conform art. 278 1 C. proc.

pen. Recursul nu este fondat. Curtea de apel a reținut și motivat că cererea de revizuire este formulată împotriva unei hotărâri rămasă definitivă prin respingerea recursului, prin care nu a fost judecat fondul cauzei. Nemulțumirile petentei revizuente și interpretarea procesuală a acesteia, a ceea ce trebuie să se înțeleagă prin procesul penal, nu pot constitui motive de revizuire și cu atât mai puțin motive de recurs care admise să justifice casarea hotărârii pronunțate în revizuire. Astfel, prin Decizia nr. XVII/2007 Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive pronunțată în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc.

pen. este inadmisibilă. Așa fiind, hotărârea pronunțată supusă recursului de față este legală și urmează a fi menținută iar recursul urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara S.T.F. împotriva Sentinței penale nr. 116/P din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 22 martie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-09-12
0,94
ÎCCJ, Decizia nr. 227/2011
Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin Sentința nr. 1912 din 24 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire for
ÎCCJ 2011-04-07
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2964/2011
Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 26/P din 07 aprilie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art.
ÎCCJ 2012-03-12
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de revizuire de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 1238 din 29 martie 2011 pronunțată în dosarul nr. 1402/36/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost r
ÎCCJ 2011-09-08
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2984/2011
ul unei noi aprecieri în calea de atac a revizuirii. Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul, arătând în motivarea scrisă a căii de atac faptul că a fost condamnat fără a exista probe de vinovăție, fiind o victimă a poliției
ÎCCJ 2009-05-20
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1867/2009
mai motivat că este nemulțumită de rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara întrucât nu a analizat încălcările flagrante ale legilor, falsurile, uzul de fals și înșelăciunea în cauze. Examinând cererea de recurs și legalit
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă