ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5418/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1257 din 10 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul C.I. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, în sensul că a fost anulată H.G. nr. 1224/2006 și a fost obligat pârâtul la plata unor despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea salariilor și a sporului cuvenite reclamantului pentru perioada 14 octombrie 2006-31 ianuarie 2007. Instanța a respins acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâtul C.P.T. și a respins în rest acțiunea reclamantului și cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtului Guvernul României de intervenientul Ministerul Administrației și Internelor.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin H.G. nr. 1224/2006 publicată în M. Of.

nr. 781/14.09.2006, Guvernul României a dispus eliberarea din funcția publică de subprefect al județului Dolj, cu acordare unui preaviz de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii, întrucât funcționarul public a obținut calificativul „nesatisfăcător” la evaluarea performanțelor individuale pentru perioada 01 decembrie 2004-01 decembrie 2005. În urma contestării raportului de evaluare, Curtea de apel, prin sentința nr. 2387 din 23 septembrie 2008, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 4706/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis acțiunea reclamantului în sensul că a fost anulat raportul de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale reclamantului, pentru perioada 01 decembrie 2004-01 decembrie 2005, a fost obligată Comisia pentru Evaluarea Performanțelor Individuale ale Înalților Funcționari Publici să procedeze la emiterea unui raport de evaluare a performanțelor profesionale ale reclamantului pentru anul 2005, conform criteriilor prevăzute în Anexa nr. 3 la H.G.

nr. 1209/2003 și a acordat daune morale reclamantului în valoare de 50.000 RON. Instanța de fond a constatat că H.G. nr. 1224/2006, obiect al acțiunii judiciare de față, a avut în vedere un raport de evaluare a performanțelor profesionale care a fost anulat irevocabil de instanța de judecată, astfel încât a constatat că a fost anulat inclusiv calificativul „nesatisfăcător” acordat reclamantului, concluzionând că la data emiterii H.G. nr. 1224/2007 nu erau îndeplinite în cauză prevederile art. 84 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 pentru a se dispune eliberarea din funcție a reclamantului. Instanța de fond a avut în vedere faptul că H.G. nr. 1224/2006 și-a produs efectele doar până la data de 31 ianuarie 2007, astfel încât a dispus acordarea despăgubirilor materiale, reprezentând salariile reclamantului, pe perioada 14 octombrie 2006-31 ianuarie 2007, respingând capătul de cerere privind plata daunelor morale.

În ceea ce privește acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu C.P.T., fost Prim Ministru al României, instanța a apreciat că nu a fost dovedită reaua-credință a acestuia în emiterea actului administrativ atacat, astfel încât acest pârât nu poate fi obligat la pata vreunei daune materiale/morale. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul C.I. și pârâtul Guvernul României. În motivarea recursului său reclamantul C.I. a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală în ceea ce privește neacordarea daunelor morale. Arată reclamantul-recurent că de la data emiterii hotărârii de eliberare din funcția de subprefect al județului Dolj până când a revenit în această funcție a fost expus la o serie de critici și denigrări injuste în presa locală.

De asemenea, printre colegii din administrație, cât și printre cetățenii județului au existat multe discuții și comentarii negative care i-au afectat imaginea publică, aducându-i atingere onoarei, demnității și reputației reclamantului. A mai arătat recurentul-reclamant că, urmare stresului, i s-a înrăutățit starea sănătății și a suferit o operație pe cord deschis care i-a schimbat radical viața. În motivarea recursului său, pârâtul Guvernul României a arătat, în esență, următoarele: - Hotărârea instanței de fond asupra capătului de cerere privind plata despăgubirilor materiale a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii – art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Precizează recurentul-pârât că raporturile de serviciu ale reclamantului, drepturile și obligațiile concrete ale acestuia (salariu de bază, sporuri) au fost stabilite prin ordine emise de Instituția Prefectului Dolj, astfel cum rezultă din dosarul său profesional și din carnetul de muncă.

Încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului cu Instituția Prefectului Dolj a fost dispusă prin Ordinul nr. 281/2006 emis de Prefectul Județului Dolj, iar prin Ordinul nr. 37 din 12 februarie 2007 emis de Prefectul Județului Dolj s-a dispus reluarea activității în cadrul instituției. Arată recurentul că instanța de fond a ignorat faptul că raporturile de drept material în considerarea căruia au fost formulate pretențiile reclamantului de despăgubire și cuantumul acestora s-au născut prin actele administrative emise de Instituția Prefectului Dolj și nu prin actele administrative emise de Guvernul României. Din interpretarea prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, modificată și completată, rezultă că obligația reintegrării funcționarului public și, în subsidiar, obligația plății despăgubirilor reprezentând salarii și alte drepturi sunt în sarcina exclusivă a instituției cu care reclamantul are raporturi de serviciu.

Instanța de fond a apreciat eronat întrunirea condițiilor pentru angajarea răspunderii patrimoniale a Guvernului României. În conformitate cu art. 7 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, „activitatea instituției prefectului este finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor și din alte surse legal constituite”. Analizând cererile de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează: În ceea ce privește recursul reclamantului C.I., se reține că instanța de fond în mod corect a apreciat că reclamantul a obținut daune morale în urma obligării Instituției Prefectului Dolj la plata sumei de 50.000 RON – în considerarea actului nelegal care a stat a baza H.G.

nr. 1224/2006. Daunele morale trebuie analizate în raport de situația juridică vătămătoare care a încălcat drepturile și interesele reclamantului, ori această situație este în fond aceeași – eliberarea din funcția de subprefect a reclamantului – iar daunele morale au fost acordate în considerarea acestei situații vătămătoare. Reclamantul nu are temei legal pentru a solicita suplimentar daune morale de la Guvernul României atâta vreme cât i-au fost acordate de la Instituția Prefectului Dolj – care este reprezentantul Guvernului pe plan local [art. 1 alin. (1) din Legea nr. 340/2004]. În ceea ce privește recursul pârâtului Guvernul României – Înalta Curte apreciază că nu are importanță că s-a emis un Ordin al Prefectului nr. 281/2006 prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului.

Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 340/2004 „Constatarea încetării de drept a exercitării funcției de prefect sau de subprefect (…) se face de către Ministerul Administrației și Internelor care va propune Guvernului, respectiv Primului Ministru, numirea altor persoane în funcțiile vacante.” În acest context se apreciază că nu are relevanță că Instituția Prefectului are buget propriu – [art. 6 alin. (2)] întrucât acesta este reprezentantul Guvernului în teritoriu (art. 1) și fiind ordonator de credite propune proiectele bugetelor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale [art. 7 alin. (2)]. Guvernul a emis H.G.

nr. 1224/2006 – care a avut la bază un act constatat ca fiind nelegal – care a determinat anularea însăși a hotărârii de guvern ca fiind nelegală. Nu se poate delimita între culpa Guvernului și culpa Instituției Prefectului întrucât acesta din urmă este reprezentantul, executantul în teritoriu al deciziilor Guvernului și nu invers. Prin urmare, se consideră ca fiind nefondate susținerile recurentului-pârât privind nelegalitatea obligării sale la despăgubiri materiale reprezentate de contravaloarea salariilor și a sporurilor cuvenite reclamantului. Atâta vreme cât s-a dispus eliberarea din funcția de subprefect – iar hotărârea de guvern a fost anulată, Guvernul trebuie să dispună restabilirea situației anterioare emiterii acestei hotărâri.

Nu are relevanță că s-a dispus prin Ordinul Instituției Prefectului nr. 37 din 12 februarie 2007 reluarea activității reclamantului în cadrul instituției, acest ordin a fost emis ca urmare a suspendării H.G. nr. 1224/2006 – deci ca efect al hotărârii judecătorești privind același act administrativ emis de Guvern. Față de cele reținute mai sus, în conformitate cu art. 3 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge recursurile ca nefondate, neexistând motive de modificare sau casare a sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de C.I. și Guvernul României împotriva sentinței nr. 1257 din 10 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2010.