ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5418/2010

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1257 din 10 martie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă

în parte acțiunea formulată de reclamantul C.I. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul

României, în sensul că a fost anulată H.G. nr. 1224/2006 și a fost obligat pârâtul

la plata unor despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea salariilor și a

sporului cuvenite reclamantului pentru perioada 14 octombrie 2006-31 ianuarie 2007.

Instanța a respins acțiunea

reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâtul C.P.T. și a respins în rest

acțiunea reclamantului și cererea de intervenție accesorie formulată în interesul

pârâtului Guvernul României de intervenientul Ministerul Administrației și Internelor.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că prin H.G. nr. 1224/2006 publicată în M.

Of. nr. 781/14.09.2006, Guvernul României a dispus eliberarea din funcția publică

de subprefect al județului Dolj, cu acordare unui preaviz de 30 de zile de la intrarea

în vigoare a hotărârii, întrucât funcționarul public a obținut calificativul „nesatisfăcător”

la evaluarea performanțelor individuale pentru perioada 01 decembrie 2004-01 decembrie

2005.

În urma contestării raportului

de evaluare, Curtea de apel, prin sentința nr. 2387 din 23 septembrie 2008, rămasă

definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 4706/2009 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție a admis acțiunea reclamantului în sensul că a fost anulat raportul de

evaluare a performanțelor profesionale individuale ale reclamantului, pentru perioada

01 decembrie 2004-01 decembrie 2005, a fost obligată Comisia pentru Evaluarea Performanțelor

Individuale ale Înalților Funcționari Publici să procedeze la emiterea unui raport

de evaluare a performanțelor profesionale ale reclamantului pentru anul 2005, conform

criteriilor prevăzute în Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1209/2003 și a acordat daune morale

reclamantului în valoare de 50.000 RON.

Instanța de fond a constatat

că H.G. nr. 1224/2006, obiect al acțiunii judiciare de față, a avut în vedere un

raport de evaluare a performanțelor profesionale care a fost anulat irevocabil de

instanța de judecată, astfel încât a constatat că a fost anulat inclusiv calificativul

„nesatisfăcător” acordat reclamantului, concluzionând că la data emiterii H.G.

nr. 1224/2007 nu erau îndeplinite în cauză prevederile art. 84

2

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 pentru a se dispune eliberarea din funcție

a reclamantului.

Instanța de fond a avut

în vedere faptul că H.G. nr. 1224/2006 și-a produs efectele doar până la data de

31 ianuarie 2007, astfel încât a dispus acordarea despăgubirilor materiale, reprezentând

salariile reclamantului, pe perioada 14 octombrie 2006-31 ianuarie 2007, respingând

capătul de cerere privind plata daunelor morale.

În ceea ce privește acțiunea

formulată de reclamant în contradictoriu cu C.P.T., fost Prim Ministru al României,

instanța a apreciat că nu a fost dovedită reaua-credință a acestuia în emiterea

actului administrativ atacat, astfel încât acest pârât nu poate fi obligat la pata

vreunei daune materiale/morale.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs reclamantul C.I. și pârâtul Guvernul României.

În motivarea recursului

său reclamantul C.I. a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală în ceea

ce privește neacordarea daunelor morale.

Arată reclamantul-recurent

că de la data emiterii hotărârii de eliberare din funcția de subprefect al județului

Dolj până când a revenit în această funcție a fost expus la o serie de critici și

denigrări injuste în presa locală.

De asemenea, printre colegii

din administrație, cât și printre cetățenii județului au existat multe discuții

și comentarii negative care i-au afectat imaginea publică, aducându-i atingere onoarei,

demnității și reputației reclamantului.

A mai arătat recurentul-reclamant

că, urmare stresului, i s-a înrăutățit starea sănătății și a suferit o operație

pe cord deschis care i-a schimbat radical viața.

În motivarea recursului

său, pârâtul Guvernul României a arătat, în esență, următoarele:

- Hotărârea instanței

de fond asupra capătului de cerere privind plata despăgubirilor materiale a fost

dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii – art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Precizează recurentul-pârât

că raporturile de serviciu ale reclamantului, drepturile și obligațiile concrete

ale acestuia (salariu de bază, sporuri) au fost stabilite prin ordine emise de Instituția

Prefectului Dolj, astfel cum rezultă din dosarul său profesional și din carnetul

de muncă.

Încetarea raporturilor

de serviciu ale reclamantului cu Instituția Prefectului Dolj a fost dispusă prin

Ordinul nr. 281/2006 emis de Prefectul Județului Dolj, iar prin Ordinul nr. 37

din 12 februarie 2007 emis de Prefectul Județului Dolj s-a dispus reluarea activității

în cadrul instituției.

Arată recurentul că instanța

de fond a ignorat faptul că raporturile de drept material în considerarea căruia

au fost formulate pretențiile reclamantului de despăgubire și cuantumul acestora

s-au născut prin actele administrative emise de Instituția Prefectului Dolj și nu

prin actele administrative emise de Guvernul României.

Din interpretarea prevederilor

art. 106 din Legea nr. 188/1999, modificată și completată, rezultă că obligația

reintegrării funcționarului public și, în subsidiar, obligația plății despăgubirilor

reprezentând salarii și alte drepturi sunt în sarcina exclusivă a instituției cu

care reclamantul are raporturi de serviciu.

Instanța de fond a apreciat

eronat întrunirea condițiilor pentru angajarea răspunderii patrimoniale a Guvernului

României. În conformitate cu art. 7 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și

instituția prefectului, „activitatea instituției prefectului este finanțată de la

bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor și din alte

surse legal constituite”.

Analizând cererile de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum și în conformitate

cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea

nu sunt fondate pentru considerentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează:

În ceea ce privește recursul

reclamantului C.I., se reține că instanța de fond în mod corect a apreciat că reclamantul

a obținut daune morale în urma obligării Instituției Prefectului Dolj la plata sumei

de 50.000 RON – în considerarea actului nelegal care a stat a baza H.G. nr. 1224/2006.

Daunele morale trebuie

analizate în raport de situația juridică vătămătoare care a încălcat drepturile

și interesele reclamantului, ori această situație este în fond aceeași – eliberarea

din funcția de subprefect a reclamantului – iar daunele morale au fost acordate

în considerarea acestei situații vătămătoare.

Reclamantul nu are temei

legal pentru a solicita suplimentar daune morale de la Guvernul României atâta vreme

cât i-au fost acordate de la Instituția Prefectului Dolj – care este reprezentantul

Guvernului pe plan local [art. 1 alin. (1) din Legea nr. 340/2004].

În ceea ce privește recursul

pârâtului Guvernul României – Înalta Curte apreciază că nu are importanță că s-a

emis un Ordin al Prefectului nr. 281/2006 prin care s-a dispus încetarea raporturilor

de serviciu ale reclamantului.

Potrivit art. 11

alin. (2) din Legea nr. 340/2004 „Constatarea încetării de drept a exercitării funcției

de prefect sau de subprefect (…) se face de către Ministerul Administrației și Internelor

care va propune Guvernului, respectiv Primului Ministru, numirea altor persoane

în funcțiile vacante.”

În acest context se apreciază

că nu are relevanță că Instituția Prefectului are buget propriu – [art. 6 alin.

(2)] întrucât acesta este reprezentantul Guvernului în teritoriu (art. 1) și fiind

ordonator de credite propune proiectele bugetelor serviciilor publice deconcentrate

ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ teritoriale [art. 7 alin. (2)].

Guvernul a emis H.G.

nr. 1224/2006 – care a avut la bază un act constatat ca fiind nelegal – care a determinat

anularea însăși a hotărârii de guvern ca fiind nelegală. Nu se poate delimita între

culpa Guvernului și culpa Instituției Prefectului întrucât acesta din urmă este

reprezentantul, executantul în teritoriu al deciziilor Guvernului și nu invers.

Prin urmare, se consideră

ca fiind nefondate susținerile recurentului-pârât privind nelegalitatea obligării

sale la despăgubiri materiale reprezentate de contravaloarea salariilor și a sporurilor

cuvenite reclamantului. Atâta vreme cât s-a dispus eliberarea din funcția de subprefect

– iar hotărârea de guvern a fost anulată, Guvernul trebuie să dispună restabilirea

situației anterioare emiterii acestei hotărâri.

Nu are relevanță că s-a

dispus prin Ordinul Instituției Prefectului nr. 37 din 12 februarie 2007 reluarea

activității reclamantului în cadrul instituției, acest ordin a fost emis ca urmare

a suspendării H.G. nr. 1224/2006 – deci ca efect al hotărârii judecătorești privind

același act administrativ emis de Guvern.

Față de cele reținute

mai sus, în conformitate cu art. 3 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge recursurile

ca nefondate, neexistând motive de modificare sau casare a sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de C.I. și Guvernul României împotriva sentinței nr. 1257 din 10 martie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 decembrie 2010.