ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4983/2010

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1197 din 3 martie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat, recursul declarat de I.R. împotriva sentinței civile nr. 120 din 3 septembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut că instanța de fond a interpretat corect atât actele administrative deduse judecății, cât și prevederile legale referitoare la condițiile de participare la concurs, pronunțând în mod legal și temeinic soluția de respingere a acțiunii în anulare, pentru că nu au fost dovedite motivele de nelegalitate invocate în susținerea acesteia.

S-a mai reținut că sunt nefondate criticile din recurs privind motivarea contradictorie și interpretarea greșită a legii de către instanța de fond. De asemenea, instanța de recurs a apreciat că nu poate fi reținută critica privind încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., deoarece în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, instanța de fond a exercitat rol activ, solicitând depunerea tuturor documentelor necesare unei corecte soluționări a pricinii, care vizează exclusiv analiza dosarelor de participare ale candidaților și documentația de organizare și de desfășurare a concursului pentru ocuparea unei funcții publice.

Instanța de recurs a mai apreciat ca neîntemeiat și motivul de recurs potrivit căruia ar fi fost încălcate dispozițiile art. 52 din Constituție și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, pentru că la data concursului organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, nu era titularul dreptului de participare, drept recunoscut de lege numai candidaților care îndeplineau cele două condiții cumulative prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu privire la nivelul studiilor și la vechimea minimă de 2 ani în specialitatea studiilor necesare funcției publice. Împotriva deciziei nr. 1197 din 3 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, recurentul I.R.

a formulat cerere de revizuire. Cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ. Examinând cererea de revizuire, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., sub aspectul admisibilității și al faptelor pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă, motiv pentru care o va respinge ca atare. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Potrivit art. 322 pct. 2 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere „dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut” i ar potrivit art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. „ dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”. Din interpretarea logico juridică a acestor prevederi legale rezultă, fără putință de tăgadă, că pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, față de cea care fusese aleasă până în acel moment.

O astfel de situație nu se întâlnește însă și atunci când instanța de recurs respinge recursul, cum este și cazul deciziei ce formează obiectul cererii de revizuire, în pricina de față. Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, calea extraordinară de atac promovată în cauza de față este inadmisibilă, dată fiind neîndeplinirea condiției de admisibilitate prevăzută de textul legal sus-arătat. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de I.R., împotriva deciziei nr. 1197 din 3 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2010.