ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4983/2010

Asupra cererii de revizuire

de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1197 din 3 martie 2010 Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins

ca nefondat, recursul declarat de I.R. împotriva sentinței civile nr. 120 din 3

septembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de recurs a reținut că instanța de fond a interpretat corect atât

actele administrative deduse judecății, cât și prevederile legale referitoare la

condițiile de participare la concurs, pronunțând în mod legal și temeinic soluția

de respingere a acțiunii în anulare, pentru că nu au fost dovedite motivele de nelegalitate

invocate în susținerea acesteia.

S-a mai reținut că sunt

nefondate criticile din recurs privind motivarea contradictorie și interpretarea

greșită a legii de către instanța de fond.

De asemenea, instanța

de recurs a apreciat că nu poate fi reținută critica privind încălcarea dispozițiilor

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., deoarece în raport cu obiectul cererii de chemare

în judecată, instanța de fond a exercitat rol activ, solicitând depunerea tuturor

documentelor necesare unei corecte soluționări a pricinii, care vizează exclusiv

analiza dosarelor de participare ale candidaților și documentația de organizare

și de desfășurare a concursului pentru ocuparea unei funcții publice.

Instanța de recurs a mai

apreciat ca neîntemeiat și motivul de recurs potrivit căruia ar fi fost încălcate

dispozițiile art. 52 din Constituție și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, pentru că la data concursului organizat

de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, nu era titularul dreptului de participare,

drept recunoscut de lege numai candidaților care îndeplineau cele două condiții

cumulative prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu privire

la nivelul studiilor și la vechimea minimă de 2 ani în specialitatea studiilor necesare

funcției publice.

Împotriva deciziei

nr. 1197 din 3 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, recurentul I.R. a formulat cerere de revizuire.

Cererea de revizuire este

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ.

Examinând cererea de revizuire,

în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile art. 326

alin. (3) C. proc. civ., sub aspectul admisibilității și al faptelor pe care se

întemeiază, Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă,

motiv pentru care o va respinge ca atare.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Potrivit art. 322

pct. 2 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în apel sau prin

neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă

fondul, se poate cere

„dacă s-a pronunțat asupra unor

lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a

dat mai mult decât s-a cerut” i

ar potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

„

dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri

doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o

împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat

hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”.

Din interpretarea logico

juridică a acestor prevederi legale rezultă, fără putință de tăgadă, că pentru a

se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a

impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul ceea ce implică fie stabilirea

unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare,

fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite,

în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus

judecății, față de cea care fusese aleasă până în acel moment.

O astfel de situație nu

se întâlnește însă și atunci când instanța de recurs respinge recursul, cum este

și cazul deciziei ce formează obiectul cererii de revizuire, în pricina de față.

Potrivit dispozițiilor

art. 326 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii

și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, calea extraordinară

de atac promovată în cauza de față este inadmisibilă, dată fiind neîndeplinirea

condiției de admisibilitate prevăzută de textul legal sus-arătat.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de I.R., împotriva deciziei nr. 1197 din 3 martie 2010 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2010.