ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2728/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dâmbovița, reclamanții U.A.T. orașul P. - prin primar și Primarul

Orașului P. - D.B. au chemat în judecată pe pârâta Asociația de Dezvoltare

Intercomunitară Reabilitarea Colectării Transportului, Depozitării, Prelucrării

Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița, solicitând anularea hotărârii nr.

5/2009 și obligarea pârâtei la comunicarea acestei hotărâri, a proiectului

hotărârii și a documentelor de fundamentare, precum și a procesului verbal al A.G.A.

din 14 iulie 2009.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că prin hotărârea susmenționată a fost aprobat

regulamentul și caietele de sarcini pentru activitățile de salubrizare din

județul Dâmbovița.

În opinia

reclamanților, hotărârea este lipsită de fundamentare, fiind adoptată cu

încălcare art. 6 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 și a prevederilor art. 81

alin. (1) și alin. (2) din aceeași lege.

De asemenea, nu se

indică temeiul legal în baza căruia hotărârea a fost adoptată fiind astfel

încălcate dispozițiile art. 83 din Legea nr. 24/2000 dar și ale art. 20 din

Anexa 2 la H.G. nr. 855/2008 și ale art. 10 alin. (5) din Legea nr. 51/2006.

Tot în motivarea acțiunii, reclamanții au invocat art. 23 alin. (1) din anexa 2

la H.G. nr. 855/2008, art. 10 alin. (5) teza a doua, art. 8 alin. (2) lit. h)

din Legea nr. 51/2006, art. 46 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, art. 26 alin.

(1), alin. (2) lit. b) și c), art. 3 lit. f), art. 12 alin. (3) din Legea nr.

101/2006.

S-a mai susținut că pârâta

nu a comunicat Consiliului Local P. hotărârea atacată și nici Procesul verbal al

ședinței din 14 iulie 2009, fiind încălcate dispozițiile art. 19 alin. (6) din anexa

H.G. nr. 855/2008 și că, instituțiile reclamante au formulat plângere prealabilă,

primind un răspuns ce nu provine de la A.G.A., cum ar fi legal.

Prin întâmpinare, pârâta

a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Dâmbovița, motivând

că potrivit art. 23 alin. (3) din O.U.G. nr. 26/2000, judecătoria este competentă

să soluționeze cererea de anulare a unei hotărâri A.G.A. și că asociația pârâtă

este una care funcționează în temeiul acestei legi speciale.

Reclamanții au solicitat

respingerea acestei excepții, motivând că, întrucât este asimilată unei autorități

administrative, actele sale trebuie atacate la instanța de contencios administrativ.

Prin sentința nr.

2365 din 7 octombrie 2011, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței materiale

invocată de pârâtă, reținând în esență că, asociația pârâtă este constituită și

funcționează în baza O.G. nr. 26/2000 și întrucât „reclamanta" este membră

A.D.I. și contestă o hotărâre A.G.A. a acesteia, competența de soluționare revine,

potrivit art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000, judecătoriei unde asociația își

are sediul, în speță Judecătoria Târgoviște.

Cauza a fost declinată

la Judecătoria Târgoviște, în fața căreia, reclamanții au invocat excepția necompetenței

materiale, solicitând declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița precum

și sesizarea Curții de Apel Ploiești cu soluționarea conflictului de competență.

În motivarea acestei excepții,

reclamanții au invocat dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. c), art. 11 alin. (1)

din Legea nr. 215/2001, art. 2 alin. (1) lit. b), art. 1 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, art. 4 lit. m) din Anexa 1 a ordinului nr. 109/2007 al Președintelui

Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități

Publice, art. 2 lit. a) și art. 51 alin. (3

1

) din Legea nr. 51/2006 și

au opinat că, din interpretarea acestor dispoziții rezultă că A.D.I. este asimilată

unei autorități publice, ceea ce atrage competența instanței de contencios administrativ,

în speță, a Tribunalului Dâmbovița.

În plus, dacă un contract

administrativ încheiat de A.D.I. cu un operator privat este asimilat unui act (contract)

administrativ și pe cale de consecință: soluționarea litigiilor este de competența

instanței de contencios administrativ, cu atât mai mult hotărârile A.D.I. sunt acte

administrative, ceea ce atrage competența instanței de contencios administrativ.

Prin sentința nr. 4215

din 07 decembrie 2011, Judecătoria Târgoviște, a admis excepția necompetenței materiale,

a declinat în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția contencios administrativ,

competența de soluționare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competență

și, în temeiul art. 21 C. proc. civ., a suspendat din oficiu orice altă procedură,

înaintând cauza către Curtea de Apel Ploiești, în vederea pronunțării regulatorului

de competență.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că stabilirea competenței de soluționare a cauzei se face prin

raportare la cererea de chemare în judecată. Pe lângă obiect (pretenția concretă)

și părți, o cerere de chemare în judecată are și o cauză (cauza cererii de chemare

în judecată este reprezentată de situația de fapt calificată juridic).

Sub acest aspect, s-a

reținut aplicabilitatea art. 84, 112 pct. 4, 129 pct. 4, 129 alin. (5) teza 1 C.

proc. civ., dispoziții interpretate și prin raportare la principiul rolului activ

dar și la cel al disponibilității.

În cauză, judecătoria

a constatat că reclamanții au indicat în mod clar temeiurile juridice, explicând

de ce, în opinia lor, se confirmă caracterul de act asimilat actului administrativ

care ar trebui atacat la instanța de contencios administrativ și nu, în conformitate

cu dispozițiile O.G. nr. 26/2000, la judecătorie.

Mai mult decât atât, au

insistat în temeiul juridic indicat încă de la început, invocând excepția necompetenței

materiale a Judecătoriei Târgoviște.

De asemenea, în motivarea

acțiunii depusă la Tribunalul Dâmbovița, reclamanții au arătat că hotărârea atacată

a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000, H.G. nr. 855/2008,

Legii nr. 51/2006 și ale Legii nr. 101/2006 fiind citate dispozițiile socotite de

către reclamanți ca temei al punctului lor de vedere.

Judecătoria a apreciat

că nu se poate pronunța decât în limitele investirii sale, pe care numai reclamantul

o poate realiza și, cum reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe legea contenciosului

administrativ și au considerat că este un proces în materie de contencios administrativ,

potrivit art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. raportat la art. 1 și 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare revine Tribunalului Dâmbovița,

care se poate pronunța dacă, într-adevăr, actul atacat este unul asimilat actului

administrativ și dacă acțiunea, în întregul ei, este sau nu este admisibilă ori

întemeiată.

Curtea de Apel Ploiești,

sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria

Târgoviște și Tribunalul Dâmbovița, prin sentința nr. 3 din 24 ianuarie 2012, a

pronunțat regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei,

în favoarea Tribunalul Dâmbovița.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Apel, a reținut că acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile

Legii nr. 215/2001, Legii nr. 554/2004, ordinului nr. 109/2007 al Președintelui

Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități

Publice și ale Legii nr. 51/2006, reclamanții precizând în fața Judecătoriei Târgoviște

că temeiul de. drept al acțiunii este cel prevăzut de Legea nr. 554/2004.

Pentru a stabili dacă

litigiul cade sub incidența Legii nr. 554/2004 Curtea de Apel, a analizat elementele

acțiunii prin raportare la acest act normativ, în vederea determinării naturii litigiului,

ca și criteriu obiectiv principal în determinarea competenței după materie.

Astfel, a constatat existența

unor dispoziții exprese imperative în legile speciale, care atribuie instanței de

contencios administrativ competența de a soluționa litigiul promovat de U.A.T. orașul

P. și Primarul orașului P. privind anularea hotărârii nr. 5/2009 dată de Asociația

de Dezvoltare Intercomunitară "Reabilitarea Colectării Transportului, Depozitării,

Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița" (A.D.I.), litigiul promovat

de aceștia fiind supus, de drept, regulilor instituite de Legea nr. 554/2004.

Coroborând dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, art. 11 alin. (1) din Legea

nr. 215/2001, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 4 lit. m) din Anexa 1 a Ordinului

președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare

de Utilități Publice nr. 109/2007 și prevederile art. 51 alin. (3

1

) din

Legea nr. 51/2006, Curtea a ajuns la concluzia că Hotărârea A.D.I. este un act administrativ

în sensul legii și, pe cale de consecință, este atrasă competența Tribunalului și

nu a judecătoriei, raționamentul Tribunalului Dâmbovița potrivit căruia în cauză

sunt incidente dispozițiile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, fiind eronat, întrucât

cererea cu care a fost investită a fost întemeiată pe prevederile art. 51 alin.

(3

1

) din Legea nr. 51/2006.

Împotriva sentinței

nr. 3/CC/2012 pronunțată de Curte de Apel Ploiești a formulat recurs Asociația de

Dezvoltare Intercomunitară”Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării,

Prelucrării Deșeurilor Solide în județul Dâmbovița” motivând că hotărârea este dată

cu aplicarea greșită a legii, având în vedere următoarele argumente:

- hotărârea din 14

iulie 2009 adoptată de A.G.A. are ca obiect aprobarea metodologiei de instituire

și colectare a taxei de habitat, în speță nefiind vorba de un litigiu între asociație

și operatori în legătură cu un contract administrativ, pentru a fi invocat art.

51 alin. (3

1

) din Legea nr. 51/2006, acest art. nefiind incident în cauză;

- potrivit încheierii

din 17 ianuarie 2001 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în Dosarul nr. 645/2001,

Asociația a fost înființată în baza O.G. nr. 26/2000, fiind aplicabile prevederile

art. 23 alin. (3) din ordonanța menționată,respectiv: „ Cererea de anulare se soluționează

în camera de consiliu de către judecătoria în circumscripția căreia Asociația își

are sediul. Hotărârea instanței este suspusă numai recursului”.

- în prezenta cauză părțile

sunt U.A.T. P., în calitate de asociat în cadrul Asociației, pe de o parte, și Asociația

în calitate de pârât, pe de altă parte, solicitându-se anularea unei hotărâri a

asociației ce nu are ca obiect aprobarea unui contract administrativ.

Recurenta susține, astfel,

că, în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 și

art. 51 alin. (3

1)

din Legea nr. 51/2006, care stabilesc competența în

favoarea secțiilor de contencios administrativ de la nivelul Tribunalelor.

Motivul de recurs invocat

se încadrează în prevedrile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivul de recurs invocat, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 11

alin. (1) din Legea nr. 215/2001 ”Două sau mai multe unități administrativ teritoriale

au dreptul ca, în limitele competențelor autorităților lor deliberative și executive,

să coopereze și să se asocieze, în condițiile legii, formând asociații de dezvoltare

intercomunitară, cu personalitate juridică, de drept privat și de utilitate publică.

Asociațiile de dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică,prin efectul

prezentei legi, prin derogare de la prevederile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații

și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005”.

Totodată, potrivit

art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate autorităților publice

în sensul legii menționate, persoanele de drept privat care,potrivit legii, au statut

de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim

de putere publică.

Față de împrejurarea că

pârâta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară este o autoritate publică și, totodată,

emitentă a actului administrativ contestat, respectiv hotărârea din 14 iulie 2009

privind aprobarea Regulamentului și a caietelor de sarcini pentru activitățile de

salubrizare din județul Dâmbovița, Curtea de Apel Ploiești, a aplicat în mod corect

regula prevăzută de art. 51 alin. (3

1)

din Legea nr. 51/2006 a serviciilor

comunitare de utilități publice, stabilind competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Potrivit textului de lege

menționat ”Soluționarea litigiilor dintre unitățile administrativ-teritoriale sau,după

caz, dintre asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile

de utilități publice și operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea,

modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum și a celor

privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

Cererea se introduce la

secția de contencios administrativ a Tribunalului în a cărui competență teritorială

se află sediul operatorului”.

Pentru considerentele

menționate, Înalta Curte că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică,

iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

De altfel, cu privire

la aceeași problemă de drept, Înalta Curte s-a pronunțat prin decizia nr. 2657

din 29 mai 2012 a secției de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Reabilitarea Colectării, Transportului,

Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în județul Dâmbovița” împotriva sentinței

nr. 3 din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 mai

2012.