ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4503/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4503/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 28/CC din 24 aprilie 2012

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, soluționând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria

Târgoviște și Tribunalul Dâmbovița, a stabilit competența de soluționare a

acțiunii formulate de reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială - Orașul

Pucioasa, prin primar și Primarul Orașului Pucioasa, prin care au solicitat

obligarea pârâtei Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea

Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în

Județul Dâmbovița” la comunicarea Hotărârii A.D.I. nr. 12/2010, a proiectului

hotărârii, a documentelor de fundamentare și a procesului-verbal al Adunării

Generale a A.D.I. din data de 17 septembrie 2010, precum și anularea în

totalitate a Hotărârii A.D.I. nr. 12/2010, în favoarea Tribunalului Dâmbovița,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că în cauză sunt incidente

prevederile art. 51 (3

1

) din Legea nr. 51/2006, conform cărora:

”Soluționarea litigiilor dintre unitățile administrativ-teritoriale sau, după

caz, dintre asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate

serviciile de utilități publice și operatori în legătură cu atribuirea,

încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor de delegare a

gestiunii, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează

potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare. Cererea se introduce la secția de contencios administrativ a

tribunalului în a cărui competență teritorială se află sediul operatorului”.

Curtea de Apel,

coroborând prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, art. 11

alin. (1) din Legea nr. 215/2001, art. 8 din Legea nr. 554/2004 și art. 51 (3

1

)

din Legea nr. 51/2006, a constatat că hotărârea A.D.I. nr. 12/2010 este un act

administrativ în sensul legii și, pe cale de consecință, a apreciat că este

atrasă competența Tribunalului și nu a judecătoriei, astfel că raționamentul

Tribunalului Dâmbovița, potrivit căruia în cauză sunt incidente dispozițiile

O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 246/2005, este eronat, întrucât cererea cu care a

fost învestită instanța a fost întemeiată pe prevederile art. 51 (3

1

)

din Legea nr. 51/2006, coroborate cu dispozițiile art. 1 și 8 din Legea nr.

554/2004.

Împotriva hotărârii

instanței de fond a declarat recurs pârâta Asociația de Dezvoltare

Intercomunitară „Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării,

Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița”, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că Hotărârea nr. 12 din 17 septembrie 2010 adoptată de

Adunarea Generală a Asociației privește aprobarea antetului Asociației, în

speță nefiind vorba de un litigiu dintre asociație și operatori în legătură cu

un contract administrativ.

Astfel, în speță nu

poate fi invocat ca temei juridic art. 51 (3

1

) din Legea nr.

51/2006, acesta neavând legătură cu cauza.

Recurenta-pârâtă

arată că s-a trecut cu ușurință peste Încheierea nr. l/A din 17 ianuarie 2001,

pronunțată de Judecătoria Târgoviște în Dosarul nr. 645/2001, care prevede că

Asociația a fost înființată în baza O.G. nr. 26/2000, Statutul și Actul

Constitutiv fiind conform prevederilor acestui act normativ, iar în baza art.

23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 „Cererea de anulare se soluționează în camera

de consiliu de către Judecătoria în circumscripția căreia Asociația își are

sediul. Hotărârea instanței este supusă numai recursului".

Se mai arată în

motivele de recurs că nici motivarea, potrivit căreia în speță se aplică

prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu este legală, câtă vreme

prevede că „instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze

litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract

administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea

și încetarea contractului administrativ".

Se mai susține de

către recurentă că nici art. 51 (3

1

) din Legea nr. 51/2006 și nici

art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu-și găsesc aplicabilitatea în

prezenta cauză, obiectul acțiunii nefiind constatarea nulității unui contract

administrativ.

Recurenta consideră

că în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 23 alin. (2) din O.G. nr.

26/2000, asociația fiind înființată în baza acestui act normativ, potrivit

căruia „Hotărârile adunării generale, contrare legii, actului constitutiv sau

dispozițiilor cuprinse în statut, pot fi atacate în justiție de către oricare

dintre membrii asociați care nu au luat parte la adunarea generală sau care au

votat împotrivă și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de

ședință, în termen de 15 zile de la data când au luat la cunoștință despre

hotărâre sau de la data când a avut loc ședința, după caz".

Față de aceste

considerente, recurenta apreciază că motivarea instanței, întemeiată pe

prevederile Legii nr. 51/2006 și Legii nr. 554/2004, este total nelegală.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Contenciosul

administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr.

554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele

de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în

care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a

născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în

sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim,

astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii

judiciare.

Competența materială

a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora

„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la

500.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, în raport cu organul emitent al actului și

în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ

contestat.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

Potrivit art. 11

alin. (1) din Legea nr. 215/2001 ”Două sau mai multe unități administrativ

teritoriale au dreptul ca, în limitele competențelor autorităților lor

deliberative și executive, să coopereze și să se asocieze, în condițiile legii,

formând asociații de dezvoltare intercomunitară, cu personalitate juridică, de

drept privat și de utilitate publică. Asociațiile de dezvoltare intercomunitară

sunt de utilitate publică, prin efectul prezentei legi, prin derogare de la

prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și

fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005”.

Totodată, potrivit

art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate autorităților

publice, în sensul legii menționate, persoanele de drept privat care, potrivit

legii, au statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un

serviciu public, în regim de putere publică.

Față de împrejurarea

că pârâta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară este o autoritate publică și,

totodată, este emitentă a actului administrativ contestat, respectiv Hotărârea

nr. 12 din 17 septembrie 2010 privind aprobarea antetului Asociației, Curtea de

Apel Ploiești a aplicat în mod corect regula prevăzută de art. 51 (3

1

)

din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, stabilind

competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Potrivit textului de

lege menționat ”Soluționarea litigiilor dintre unitățile

administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociațiile de dezvoltare

intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice și

operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și

încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum și a celor privind

acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii nr.

554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Cererea se introduce

la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui competență

teritorială se află sediul operatorului”.

În cauza de față,

este atacată Hotărârea nr. 12 din 17 septembrie 2010 emisă de A.D.I., prin care

s-a aprobat antetul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea

Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în

Județul Dâmbovița”, hotărâre adoptată de pârâtă în calitatea acesteia de

structură de cooperare cu personalitate juridică de drept privat și statut de

utilitate publică recunoscut prin efectul legii, în vederea îndeplinirii

scopului pentru care a fost înființată.

Pârâta în cauză a

fost înființată și funcționează nu doar potrivit O.G. nr. 26/2000, act normativ

ce constituie reglementarea cu caracter general în ceea ce privește asociațiile

și fundațiile, ci mai ales potrivit dispozițiilor speciale incluse în

prevederile art. 1, alin. (2) lit. c) și art. 11 - 13 din Legea nr. 215/2001 a

administrației publice locale, în art. 10 din Legea nr. 51/2006 vizând

serviciile comunitare de utilități publice, în art. 6 alin. (3) din Legea nr.

101/2006 vizând serviciul de salubrizare al localităților și în H.G. nr.

855/2008 vizând stabilirea formei actului constitutiv-cadru, cât și

statutului-cadru al unei astfel de asociații.

Prin urmare, instanța

constată incidența în cauză a unor dispoziții exprese imperative în ceea ce

privește înființarea și funcționarea unei astfel de asociații de dezvoltare

intercomunitară, dispoziții care, prin derogare de la dispozițiile de drept

comun reprezentate de prevederile O.G. nr. 26/2000, atribuie instanței de

contencios administrativ competența de a soluționa litigiul promovat de

reclamanții în cauză pentru anularea Hotărârii nr. 12/2010 adoptată de pârâtă.

Ori potrivit acestor

prevederi legale speciale, hotărârile adoptate de o astfel de asociație cu

statut special au un evident caracter de act administrativ, acestea fiind luate

în cadrul asociației, fie în temeiul mandatului direct primit de la membrii

asociației, respectiv de la unitățile administrativ-teritoriale prin

autoritățile deliberative ale acestora, fie ca urmare a votului exprimat în

limitele mandatului primit de la aceleași autorități deliberative, de către

fiecare reprezentant al unităților administrativ teritoriale astfel asociate,

prin exercitarea în acest mod în comun a autorității publice a fiecăreia dintre

autoritățile publice asociate.

Înalta Curte

apreciază că susținerea recurentei-pârâte potrivit căreia în cauză sunt

incidente prevederile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la

asociații și fundații este neîntemeiată.

Asociațiile de

dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică, prin efectul Legii nr.

215/2001 a administrației publice locale, prin derogare de la prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 - art. 11 din Legea nr. 215/2001, iar

persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de

utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim

de putere publică (cum este A.D.I.) sunt asimilate autorităților publice,

potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ.

Față de împrejurarea

că pârâta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară este o autoritate publică și,

totodată, emitentă a actului administrativ contestat, Curtea de apel a aplicat

în mod corect regula prevăzută de art. 51 (3

1

) din Legea nr. 51/2006

a serviciilor comunitare de utilități publice, stabilind competența în favoarea

Tribunalului Dâmbovița.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că în mod corect Curtea de apel a apreciat că instanța de

contencios administrativ este competentă să soluționeze pricina de față.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Reabilitarea Colectării,

Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița,

împotriva Sentinței nr. 28/CC din 24 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 1 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM