ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4503/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 28/CC din 24 aprilie 2012 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Târgoviște și Tribunalul Dâmbovița, a stabilit competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială - Orașul Pucioasa, prin primar și Primarul Orașului Pucioasa, prin care au solicitat obligarea pârâtei Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița” la comunicarea Hotărârii A.D.I.

nr. 12/2010, a proiectului hotărârii, a documentelor de fundamentare și a procesului-verbal al Adunării Generale a A.D.I. din data de 17 septembrie 2010, precum și anularea în totalitate a Hotărârii A.D.I. nr. 12/2010, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 51 (3 1 ) din Legea nr. 51/2006, conform cărora: ”Soluționarea litigiilor dintre unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice și operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Cererea se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui competență teritorială se află sediul operatorului”. Curtea de Apel, coroborând prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, art. 8 din Legea nr. 554/2004 și art. 51 (3 1 ) din Legea nr. 51/2006, a constatat că hotărârea A.D.I. nr. 12/2010 este un act administrativ în sensul legii și, pe cale de consecință, a apreciat că este atrasă competența Tribunalului și nu a judecătoriei, astfel că raționamentul Tribunalului Dâmbovița, potrivit căruia în cauză sunt incidente dispozițiile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, este eronat, întrucât cererea cu care a fost învestită instanța a fost întemeiată pe prevederile art. 51 (3 1 ) din Legea nr. 51/2006, coroborate cu dispozițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița”, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că Hotărârea nr. 12 din 17 septembrie 2010 adoptată de Adunarea Generală a Asociației privește aprobarea antetului Asociației, în speță nefiind vorba de un litigiu dintre asociație și operatori în legătură cu un contract administrativ. Astfel, în speță nu poate fi invocat ca temei juridic art. 51 (3 1 ) din Legea nr. 51/2006, acesta neavând legătură cu cauza. Recurenta-pârâtă arată că s-a trecut cu ușurință peste Încheierea nr. l/A din 17 ianuarie 2001, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în Dosarul nr. 645/2001, care prevede că Asociația a fost înființată în baza O.G.

nr. 26/2000, Statutul și Actul Constitutiv fiind conform prevederilor acestui act normativ, iar în baza art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 „Cererea de anulare se soluționează în camera de consiliu de către Judecătoria în circumscripția căreia Asociația își are sediul.

Hotărârea instanței este supusă numai recursului". Se mai arată în motivele de recurs că nici motivarea, potrivit căreia în speță se aplică prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu este legală, câtă vreme prevede că „instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea și încetarea contractului administrativ". Se mai susține de către recurentă că nici art. 51 (3 1 ) din Legea nr. 51/2006 și nici art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu-și găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză, obiectul acțiunii nefiind constatarea nulității unui contract administrativ.

Recurenta consideră că în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, asociația fiind înființată în baza acestui act normativ, potrivit căruia „Hotărârile adunării generale, contrare legii, actului constitutiv sau dispozițiilor cuprinse în statut, pot fi atacate în justiție de către oricare dintre membrii asociați care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de ședință, în termen de 15 zile de la data când au luat la cunoștință despre hotărâre sau de la data când a avut loc ședința, după caz". Față de aceste considerente, recurenta apreciază că motivarea instanței, întemeiată pe prevederile Legii nr. 51/2006 și Legii nr. 554/2004, este total nelegală.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 ”Două sau mai multe unități administrativ teritoriale au dreptul ca, în limitele competențelor autorităților lor deliberative și executive, să coopereze și să se asocieze, în condițiile legii, formând asociații de dezvoltare intercomunitară, cu personalitate juridică, de drept privat și de utilitate publică. Asociațiile de dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică, prin efectul prezentei legi, prin derogare de la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005”. Totodată, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate autorităților publice, în sensul legii menționate, persoanele de drept privat care, potrivit legii, au statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Față de împrejurarea că pârâta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară este o autoritate publică și, totodată, este emitentă a actului administrativ contestat, respectiv Hotărârea nr. 12 din 17 septembrie 2010 privind aprobarea antetului Asociației, Curtea de Apel Ploiești a aplicat în mod corect regula prevăzută de art. 51 (3 1 ) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, stabilind competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Potrivit textului de lege menționat ”Soluționarea litigiilor dintre unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice și operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Cererea se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui competență teritorială se află sediul operatorului”. În cauza de față, este atacată Hotărârea nr. 12 din 17 septembrie 2010 emisă de A.D.I., prin care s-a aprobat antetul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița”, hotărâre adoptată de pârâtă în calitatea acesteia de structură de cooperare cu personalitate juridică de drept privat și statut de utilitate publică recunoscut prin efectul legii, în vederea îndeplinirii scopului pentru care a fost înființată. Pârâta în cauză a fost înființată și funcționează nu doar potrivit O.G.

nr. 26/2000, act normativ ce constituie reglementarea cu caracter general în ceea ce privește asociațiile și fundațiile, ci mai ales potrivit dispozițiilor speciale incluse în prevederile art. 1, alin. (2) lit. c) și art. 11 - 13 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, în art. 10 din Legea nr. 51/2006 vizând serviciile comunitare de utilități publice, în art. 6 alin. (3) din Legea nr. 101/2006 vizând serviciul de salubrizare al localităților și în H.G. nr. 855/2008 vizând stabilirea formei actului constitutiv-cadru, cât și statutului-cadru al unei astfel de asociații. Prin urmare, instanța constată incidența în cauză a unor dispoziții exprese imperative în ceea ce privește înființarea și funcționarea unei astfel de asociații de dezvoltare intercomunitară, dispoziții care, prin derogare de la dispozițiile de drept comun reprezentate de prevederile O.G.

nr. 26/2000, atribuie instanței de contencios administrativ competența de a soluționa litigiul promovat de reclamanții în cauză pentru anularea Hotărârii nr. 12/2010 adoptată de pârâtă. Ori potrivit acestor prevederi legale speciale, hotărârile adoptate de o astfel de asociație cu statut special au un evident caracter de act administrativ, acestea fiind luate în cadrul asociației, fie în temeiul mandatului direct primit de la membrii asociației, respectiv de la unitățile administrativ-teritoriale prin autoritățile deliberative ale acestora, fie ca urmare a votului exprimat în limitele mandatului primit de la aceleași autorități deliberative, de către fiecare reprezentant al unităților administrativ teritoriale astfel asociate, prin exercitarea în acest mod în comun a autorității publice a fiecăreia dintre autoritățile publice asociate.

Înalta Curte apreciază că susținerea recurentei-pârâte potrivit căreia în cauză sunt incidente prevederile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații este neîntemeiată. Asociațiile de dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică, prin efectul Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, prin derogare de la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 - art. 11 din Legea nr. 215/2001, iar persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică (cum este A.D.I.) sunt asimilate autorităților publice, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Față de împrejurarea că pârâta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară este o autoritate publică și, totodată, emitentă a actului administrativ contestat, Curtea de apel a aplicat în mod corect regula prevăzută de art. 51 (3 1 ) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, stabilind competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de apel a apreciat că instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze pricina de față. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița, împotriva Sentinței nr. 28/CC din 24 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2012. Procesat de GGC - LM