ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3057/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 9 din 24 februarie 2012 Curtea de Apel Ploiești – secția a

II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ

de competență ivit între Judecătoria Târgoviște și Tribunalul Dâmbovița a stabilit

competența privind soluționarea acțiunii formulată de reclamanta Unitatea

Administrativ Teritorială Orașul Pucioasa - prin primar și Primarul Orașului

Pucioasa - D.B., în contradictoriu cu pârâta Asociația de Dezvoltare

Intercomunitară „Reabilitarea Colectării Transportului, Depozitării,

Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița”(A.D.I.), prin care a

solicitat anularea hotărârii nr. 35/2011 adoptată cu încălcarea prevederilor

legale și obligarea pârâtei la comunicarea hotărârii, a proiectului hotărârii

și a documentelor de fundamentare, cum și a procesului verbal al A.G. al A.D.I

din 22 februarie 2011, în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin hotărârea nr. 35/2011

a fost completat regulamentul activităților de salubrizare și s-a stabilit și

aprobat cuantumul taxei de Habitat cu destinație specială de salubrizare,

acestea nefiind prezentate asociaților și nefiind aprobate de Consiliile Locale

care aveau calitatea de membrii asociați.

Instanța de fond a considerat

că Judecătoria Târgoviște în mod corect a apreciat că, față de obiectul

litigiului, instanța de contencios administrativ este competentă, deoarece

aceasta este incidentă în ipoteza în care autoritatea publică emitentă cere, în

principal, anularea actului administrativ unilateral nelegal emis de către ea.

Această concluzie se

fundamentează pe faptul că reclamantul a solicitat anularea unui act

administrativ propriu-zis sau asimilat emis de către A.D.I. cu un operator

privat.

Competența

instanțelor de contencios administrativ este incidentă în cazul în care, se

soluționează litigiile dintre unitățile administrativ teritoriale sau, după

caz, dintre asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile

de utilități publice și operatori, în legătură cu atribuirea, încheierea,

executarea, modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii,

precum și a celor privind acordarea de despăgubiri.

Curtea de apel, având

în vedere și prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 51/2006, a mai constatat

că un contract administrativ încheiat de A.D.I. este asimilat unui contract administrativ

și, drept urmare, soluționarea unor litigii ivite în legătură cu acesta este de

competența Tribunalului – secția de contencios administrativ, cu atât mai mult

cu cât litigiul, în speță, are ca obiect anularea unei hotărâri emise de

această autoritate.

Împotriva

hotărârii Curții de Apel Ploiești, pârâta Asociația de Dezvoltare

Intercomunitară "Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării,

Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

motivarea recursului se arată că Hotărârea nr. 35 din 22 februarie 2011 adoptată

de Adunarea Generală a Asociației privește luarea măsurilor necesare în vederea

derulării în bune condiții a Acordului Cadru si a primului Contract Subsecvent

încheiat cu SC F.E.F.M.N. SA

.

Astfel, în speță nu poate fi

invocat ca temei

juridic art. 51 alin. (3

1

) din Legea nr. 51/2006, acesta neavând

legătură cu cauza.

Recurentul

mai consideră că s-a trecut cu ușurință peste încheierea nr. 1/A din 17

ianuarie 2001 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. 645/2001 care

prevede că, Asociația a fost înființată în baza O.G. nr. 26/2000, Statutul și

Actul Constitutiv fiind conform prevederilor acestui act normativ. În baza art.

23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 „Cererea de anulare se soluționează în camera

de consiliu de către Judecătoria în circumscripția căreia Asociația își are

sediul. Hotărârea instanței este supusă numai recursului".

Nici motivarea

potrivit căreia, în speță se aplică prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

nu este legală, întrucât cu actele depuse la dosar s-a făcut dovada că

Asociația a fost înființată în baza O.G. nr. 26/2000.

Se mai susține că cele

două legi, Legea nr. 51/2006 și Legea nr. 554/2004 nu-și găsesc aplicabilitatea

în prezenta cauză, obiectul acțiunii nefiind constatarea nulității unui

contract administrativ.

În cauză, sunt

aplicabile prevederile art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, asociația fiind

înființată în baza acestui act normativ, potrivit căruia „Hotărârile adunării

generale, contrare legii, actului constitutiv sau dispozițiilor cuprinse în

statut, pot fi atacate în justiție de către oricare dintre membrii asociați

care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă și au

cerut să se insereze aceasta în procesul verbal de ședință. în termen de 15

zile de la data când au luat la cunoștință despre hotărâre sau de la data când

a avut loc ședința, după caz".

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul

administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004,

modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de

contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în

care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a

născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în

sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim,

astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii

judiciare.

Competența materială

a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora

„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la

500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, în raport cu organul emitent al actului și

în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ

contestat.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

Conform prevederilor art.

51 alin. (3) din Legea nr. 51/2006 „

Soluționarea

litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea

contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din

neplata contravalorii serviciilor furnizate/ prestate este de competența

instanțelor de contencios administrativ și fiscal și se face, cu precădere, în

procedură de urgență”.

În

cauza de față, este atacată Hotărârea nr. 35/2011 emisă de A.D.I. prin care s-au

dispus următoarele: „Pentru localitățile care nu au transmis situațiile

solicitate de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară și SC F.E.F.M.N. SA, cu

privire la actualizarea bazei de date a numărului de gospodării, SC F.E.F.M.N. SA

este împuternicită de către Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare

Intercomunitară, în baza prezentei hotărâri, să emită facturi pentru fiecare

contor din baza sa de date, cu excepția primăriilor care transmit baza de date

până la 24 februarie 2011”.

Deci, se solicită

anularea unui act administrativ emis de către A.D.I. cu privire la derularea

unor raporturi contractuale cu un operator privat.

Prin urmare, obiectul

cauzei este circumscris prevederilor art. 51 din Legea nr. 51/2006 pentru că

obiectul hotărârii atacate privește executarea contractelor reglementate de această

lege, iar soluționarea litigiilor este de competența instanțelor de contencios

administrativ.

Înalta Curte

apreciază că susținerea recurentei-pârâte potrivit căreia în cauză sunt incidente

prevederile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/ 2000 cu privire la asociații și

fundații este neîntemeiată.

Asociațiile de

dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică, prin efectul Legii nr. 215/2001

a administrației publice locale, prin derogare de la prevederile O.G. nr. 26/2000

- art. 11

din Legea nr. 215/2001, iar persoanele juridice de drept privat care, potrivit

legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze

un serviciu public, în regim de putere publică (cum este A.D.I.) sunt asimilate

autorităților publice, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ.

Față de împrejurarea

că pârâta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară este o autoritate publică și,

totodată, emitentă a actului administrativ contestat, Curtea de apel a aplicat

în mod corect regula prevăzută de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 51/2006 a

serviciilor comunitare de utilități publice, stabilind competența în favoarea

Tribunalului Dâmbovița.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că, în mod corect, Curtea de apel a apreciat că instanța de

contencios administrativ este competentă să soluționeze pricina de față.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară "Reabilitarea

Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul

Dâmbovița", împotriva sentinței civile nr. 9 din 2 februarie 2012 a Curții

de Apel Ploiești – secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 15 iunie 2012.