ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3057/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 9 din 24 februarie 2012 Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Târgoviște și Tribunalul Dâmbovița a stabilit competența privind soluționarea acțiunii formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Pucioasa - prin primar și Primarul Orașului Pucioasa - D.B., în contradictoriu cu pârâta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea Colectării Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița”(A.D.I.), prin care a solicitat anularea hotărârii nr. 35/2011 adoptată cu încălcarea prevederilor legale și obligarea pârâtei la comunicarea hotărârii, a proiectului hotărârii și a documentelor de fundamentare, cum și a procesului verbal al A.G.

al A.D.I din 22 februarie 2011, în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin hotărârea nr. 35/2011 a fost completat regulamentul activităților de salubrizare și s-a stabilit și aprobat cuantumul taxei de Habitat cu destinație specială de salubrizare, acestea nefiind prezentate asociaților și nefiind aprobate de Consiliile Locale care aveau calitatea de membrii asociați. Instanța de fond a considerat că Judecătoria Târgoviște în mod corect a apreciat că, față de obiectul litigiului, instanța de contencios administrativ este competentă, deoarece aceasta este incidentă în ipoteza în care autoritatea publică emitentă cere, în principal, anularea actului administrativ unilateral nelegal emis de către ea.

Această concluzie se fundamentează pe faptul că reclamantul a solicitat anularea unui act administrativ propriu-zis sau asimilat emis de către A.D.I. cu un operator privat. Competența instanțelor de contencios administrativ este incidentă în cazul în care, se soluționează litigiile dintre unitățile administrativ teritoriale sau, după caz, dintre asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice și operatori, în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri. Curtea de apel, având în vedere și prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 51/2006, a mai constatat că un contract administrativ încheiat de A.D.I.

este asimilat unui contract administrativ și, drept urmare, soluționarea unor litigii ivite în legătură cu acesta este de competența Tribunalului – secția de contencios administrativ, cu atât mai mult cu cât litigiul, în speță, are ca obiect anularea unei hotărâri emise de această autoritate. Împotriva hotărârii Curții de Apel Ploiești, pârâta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară "Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că Hotărârea nr. 35 din 22 februarie 2011 adoptată de Adunarea Generală a Asociației privește luarea măsurilor necesare în vederea derulării în bune condiții a Acordului Cadru si a primului Contract Subsecvent încheiat cu SC F.E.F.M.N.

SA . Astfel, în speță nu poate fi invocat ca temei juridic art. 51 alin. (3 1 ) din Legea nr. 51/2006, acesta neavând legătură cu cauza. Recurentul mai consideră că s-a trecut cu ușurință peste încheierea nr. 1/A din 17 ianuarie 2001 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. 645/2001 care prevede că, Asociația a fost înființată în baza O.G. nr. 26/2000, Statutul și Actul Constitutiv fiind conform prevederilor acestui act normativ. În baza art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 „Cererea de anulare se soluționează în camera de consiliu de către Judecătoria în circumscripția căreia Asociația își are sediul. Hotărârea instanței este supusă numai recursului". Nici motivarea potrivit căreia, în speță se aplică prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu este legală, întrucât cu actele depuse la dosar s-a făcut dovada că Asociația a fost înființată în baza O.G.

nr. 26/2000. Se mai susține că cele două legi, Legea nr. 51/2006 și Legea nr. 554/2004 nu-și găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză, obiectul acțiunii nefiind constatarea nulității unui contract administrativ. În cauză, sunt aplicabile prevederile art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, asociația fiind înființată în baza acestui act normativ, potrivit căruia „Hotărârile adunării generale, contrare legii, actului constitutiv sau dispozițiilor cuprinse în statut, pot fi atacate în justiție de către oricare dintre membrii asociați care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă și au cerut să se insereze aceasta în procesul verbal de ședință. în termen de 15 zile de la data când au luat la cunoștință despre hotărâre sau de la data când a avut loc ședința, după caz". Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

Conform prevederilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 51/2006 „ Soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/ prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ și fiscal și se face, cu precădere, în procedură de urgență”. În cauza de față, este atacată Hotărârea nr. 35/2011 emisă de A.D.I. prin care s-au dispus următoarele: „Pentru localitățile care nu au transmis situațiile solicitate de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară și SC F.E.F.M.N. SA, cu privire la actualizarea bazei de date a numărului de gospodării, SC F.E.F.M.N.

SA este împuternicită de către Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară, în baza prezentei hotărâri, să emită facturi pentru fiecare contor din baza sa de date, cu excepția primăriilor care transmit baza de date până la 24 februarie 2011”. Deci, se solicită anularea unui act administrativ emis de către A.D.I. cu privire la derularea unor raporturi contractuale cu un operator privat. Prin urmare, obiectul cauzei este circumscris prevederilor art. 51 din Legea nr. 51/2006 pentru că obiectul hotărârii atacate privește executarea contractelor reglementate de această lege, iar soluționarea litigiilor este de competența instanțelor de contencios administrativ. Înalta Curte apreciază că susținerea recurentei-pârâte potrivit căreia în cauză sunt incidente prevederile art. 23 alin. (3) din O.G.

nr. 26/ 2000 cu privire la asociații și fundații este neîntemeiată. Asociațiile de dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică, prin efectul Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, prin derogare de la prevederile O.G. nr. 26/2000 - art. 11 din Legea nr. 215/2001, iar persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică (cum este A.D.I.) sunt asimilate autorităților publice, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Față de împrejurarea că pârâta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară este o autoritate publică și, totodată, emitentă a actului administrativ contestat, Curtea de apel a aplicat în mod corect regula prevăzută de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, stabilind competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de apel a apreciat că instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze pricina de față. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară "Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița", împotriva sentinței civile nr. 9 din 2 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești – secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 iunie 2012.