ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2340/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2340/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 25 ianuarie
2007, reclamantul S.C. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor,
prin intermediul I.J.P.F. Vaslui, solicitând anularea hotărârii din 21 decembrie
2006 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului, a hotărârii
din 31 august 2006 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.J.P.F.
Vaslui și implicit, a deciziei de imputare nr. 378789 din 13 iulie 2006 ca fiind
netemeinice și nelegale, solicitând totodată și suspendarea executării actelor administrative
atacate până la soluționarea acțiunii precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor
de judecată.
În motivarea acțiunii,
reclamantul a arătat că, prin raportul din 4 mai 2006, a înaintat conducerii I.J.P.F.
Vaslui cererea de demisie din funcția de agent III-compartimentul ture serviciu
din cadrul sectorului Poliție de Frontieră B., cerere care a fost aprobată de conducerea
inspectoratului. Urmare a acestei situații, prin D.Z.U. nr. 93 din 15 mai 2006 s-a
dispus efectuarea unei cercetări administrative în vederea stabilirii elementelor
privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse. Concluziile
comisiei de cercetare administrativă au fost consemnate în procesul-verbal din 3
iulie 2006, despre existența căruia a aflat în contextul soluționării plângerii
sale împotriva hotărârii din 31 august 2006 de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor
din cadrul Ministerului Administrației Internelor. Astfel, s-a stabilit că a produs
un prejudiciu I.J.P.F. Vaslui în cuantum de 9.570,81 RON reprezentând drepturi salariale
efectiv primite pe perioada cursurilor de specializare, proporțional cu timpul rămas
până la îndeplinirea termenului, precum și celelalte drepturi materiale și bănești
efectiv primite pe aceeași perioadă.
Pentru recuperarea prejudiciului
pretins, pe numele său a fost emisă decizia de imputare nr. 378789 din 13 iulie
2006, reținându-se de către comisia de cercetare administrativă efectuată asupra
demisiei sale din cadrul I.J.P.F. Vaslui că se face vinovat de producerea pagubei
amintită anterior, prin aceea că nu și-a onorat obligațiile asumate prin angajamentul
din 19 septembrie 2005 și actul adițional la acesta înregistrat sub același număr
și a încălcat dispozițiile art. 23 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor
nr. 1122 din 5 ianuarie 2006. Drept consecință, s-a ordonat imputarea sumei de 9.570,81
RON în sarcina sa.
Împotriva acestei decizii
ce reprezintă titlu executoriu a formulat contestație, în condițiile art. 30 din
O.G. nr. 121/1998, aducându-i acesteia critici de netemeinicie nelegalitate, invocând
cauze multiple - de formă, de fond, dar și procedurale.
Comisia de soluționare
a contestațiilor din cadrul I.J.P.F. Vaslui, numită prin O.Z.U. nr. 164 din 23
august 2006, analizând superficial motivele contestației s-a pronunțat în sensul
respingerii acesteia, prin hotărârea din 31 august 2006. Nemulțumit de această hotărâre,
în termen legal, a înaintat plângere către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor
de pe lângă Ministerului Administrației și Internelor motivele fiind detaliate
în cuprinsul acesteia. Soluția a fost menținută prin hotărârea din 21 decembrie
2006 pronunțată de comisia nominalizată, în Dosarul nr. 209937/2006, ceea ce i-a
deschis calea prezentei acțiuni.
Consideră că actele administrative
atacate sunt netemeinice și nelegale, având în vedere următoarele considerente:
În principal se impune
a fi lămurită natura juridică și caracteristicile obligației stabilite prin decizia
contestată. Indubitabil este vorba de o răspundere materială, așa cum este prevăzută
aceasta de O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, reprezentând
o formă a răspunderii juridice care constă în obligația celor încadrați de a repara,
în condițiile și limitele prevăzute de lege, prejudiciul cauzat unității din vina
și în legătură cu munca lor. Același act normativ stabilește modul de recuperare
al eventualelor pagube de la cel vinovat de producerea lor, conținutul deciziei
de imputare, dar și obligativitatea unei cercetări administrative prealabile.
Potrivit dispozițiilor
art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998, "în toate situațiile, cercetarea împrejurărilor
în care s-a produs paguba se face cu chemarea și ascultarea celor în cauză, pentru
explicații scrise și prezentarea de probe în apărare". Numai că nu a fost chemat
și ascultat de comisia de cercetare administrativă nominalizată în preambulul deciziei
de imputare, aflându-se astfel în imposibilitatea de a-și face o apărare corespunzătoare.
Ignorând critica adusă
prin contestație cu privire la neefectuarea cercetării administrative și persistând
astfel în nelegalitate, comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.J.P.F.
Vaslui a procedat la întocmirea procesului-verbal din 30 august 2006 fără prealabila
sa ascultare, lipsindu-l iarăși de posibilitatea de a prezenta probe în apărare.
Tocmai această situație de fapt l-a determinat a semna procesul-verbal în discuție
cu obiecțiuni, întocmind a doua zi o notă explicativă ce cuprinde punctul său de
vedere cu privire la demisie și la aplicabilitatea Ordinului Ministrului Administrației
și Internelor nr. 1122 din 5 ianuarie 2006.
Într-adevăr, așa cum se
consemnează în procesul-verbal întocmit la data de 30 august 2006 i-au fost înmânate
o serie de înscrisuri, dintre care lipsește comunicarea unității de învățământ cu
privire la cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării sale.
De asemenea, lipsește
modul de calcul a cheltuielilor de întreținere pe perioada școlarizării, în baza
formulei consacrate de art. 9 din Ordinul Ministrului Administrației și
Internelor nr. 1122 din 5 ianuarie 2006.
Mai mult, proba temeiniciei
și legalității deciziei de imputare revine unității, conform celor dispuse de
art. 25 alin. (6) din aceeași ordonanța. În speță, decizia contestată conține doar
o motivare formală, ceea ce, în baza doctrinei în materie echivalează cu o lipsă
de motivare. Astfel, nu se probează în nici un fel vinovăția sa, încasarea unor
sume nedatorate, iar decizia nu este însoțită, așa cum ar fi fost firesc, de devizele
de calcul analitic cuprinzând sumele ce urmează a fi restituite și documentele în
baza cărora au fost întocmite (în vederea stabilirii juste a cuantumului eventualului
prejudiciu).
Conchizând, reclamantul
a arătat că decizia de imputare nr. 378789 din 13 iulie 2006 a fost emisă cu încălcarea
dispozițiilor legale imperative anterior enunțate, implicit cu încălcarea dreptului
la apărare, ceea ce îl determină să solicite anularea ei pentru motivele arătate.
Cu privire la vinovăția
sa reclamantul a apreciat că încetarea raporturilor sale de serviciu cu I.J.P.F.
Vaslui, prin demisie, în condițiile art. 69 lit. f) din Legea nr. 360/2002 privind
statutul polițistului, a fost determinată de încălcarea, de către unitatea care
are în evidență debitul, a drepturilor conferite polițiștilor prin statut (art.
28). Astfel, pe timpul școlarizării, a fost lipsit în parte de normele de hrănire
și echipare în vigoare și de suportul financiar pentru cazare și transport pe ruta
Huși-Constanța, fiind nevoit să suporte din surse proprii cheltuielile de cazare
și cele pentru asigurarea hranei zilnice. Face precizarea că din total doar cheltuielile
pentru asigurarea hranei în acea perioada i-au fost ulterior compensate cu norma
zilnică de hrană. Aceste aspecte rezidă chiar din înscrisurile aflate la dosarul
contestației (cererea de echipament, adresa din 20 iunie 2006). De asemenea, perspectiva
parcurgerii unui nou modul de pregătire în perioada 21 iunie - 15 septembrie 2006,
pe cheltuiala sa, a atârnat decisiv în ceea ce privește luarea hotărârii pentru
a demisiona.
Contrar celor susținute
de ambele comisii de soluționare a contestației și respectiv, a plângerii sale,
Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122 din 5 ianuarie 2006 nu-i
este opozabil. Consideră că acesta nu poate fi invocat în cazul concret deoarece
nu i-a fost prelucrat, neluând cunoștință de conținutul său pe bază de semnătură
(fiind vorba de un ordin intern), ba mai mult, nici nu era în vigoare la data semnării
angajamentului în discuție nr. 354289 din 19 septembrie 2005. În plus, art. 70 din
Legea nr. 360/2002 (actualizată), text de lege invocat de către Comisia de soluționare
a contestațiilor în motivarea hotărârii din 31 august 2006 nu face nici o referire
la restituirea drepturilor salariale.
De asemenea, ordinul intern
în discuție nu se poate aplica retroactiv, având în vedere faptul ca la intrarea
sa în vigoare perioada de școlarizare fusese finalizată.
Mai mult, proba temeiniciei
și legalității deciziei de imputare revine unității, conform celor dispuse de
art. 25 alin. (6) din aceeași ordonanță. În speță, decizia contestată conține doar
o motivare formală, ceea ce, în baza doctrinei în materie echivalează cu o lipsă
de motivare. Astfel, nu se probează în nici un fel vinovăția sa, încasarea unor
sume nedatorate, iar decizia nu este însoțită, așa cum ar fi fost firesc, de devizele
de calcul analitic cuprinzând sumele ce urmează a fi restituite și documentele în
baza cărora au fost întocmite (în vederea stabilirii juste a cuantumului eventualului
prejudiciu).
Așa cum se desprinde din
O.U.G. nr. 104/2001(actualizată) privind organizarea și funcționarea poliției de
frontieră române, personalul contractual din cadrul Ministerului Administrației
și Internelor este supus dispozițiilor C. muncii. În atare situație, nu trebuie
a fi ignorate dispozițiile referitoare la formarea profesională (art. 194 C.
muncii) și la cheltuielile ocazionate de participarea angajatului la un program
de formare profesională inițiat de angajator nici cele legate de salarizare, specifice
C. muncii.
Conform doctrinei, în
obligația de restituire a cheltuielilor făcute de angajator în timpul cursului de
formare profesională nu intră în nici un caz salariul sau indemnizația plătită angajatului
în timpul cursului sau stagiului de formare profesională.
Finalitatea clauzei de
restituire a cheltuielilor de întreținere pe perioada școlarizării, clauză cuprinsă
în angajamentele menționate în hotărârea contestată, nu este privarea sa de dreptul
de a demisiona și nici lipsirea de remunerație pentru munca depusă.
Dreptul la salariu este
corolarul dreptului la muncă; el este afirmat în Declarația universală a drepturilor
omului, potrivit căreia "cel care muncește are dreptul la un salariu echitabil
și suficient care să-i asigure lui și familiei sale o existență conforma cu demnitatea
umană".
În lumina principiilor
amintite, privarea de drepturile salariale pentru perioada septembrie 2005-mai 2006,
prin obligarea la restituirea acestora reprezintă un abuz ce poate fi înlăturat
doar prin admiterea acțiunii sale, arată reclamantul.
De altfel, suma imputată
nu vizează numai drepturile salariale efectiv primite pe perioada cursurilor de
specializare, ci drepturile bănești în integralitatea lor, primite în perioada în
care a lucrat în cadrul I.J.P.F. Vaslui.
În raport cu toate aceste
considerente, solicită admiterea acțiunii, dispunând anularea actelor administrative
atacate ca fiind netemeinice și nelegale și în consecință, exonerarea sa de plata
sumei de 9.570,81 RON.
A mai arătat reclamantul
că din context rezultă necesitatea suspendării executării actelor administrative
în discuție pentru a se preveni producerea unor pagube iminente.
În drept, reclamantul
a invocat dispozițiile art. 31 și urm. din O.G. nr. 121/1998, ale Legii nr. 360/2002
și ale C. muncii.
I.J.P.F. Vaslui a formulat
întâmpinare invocând excepția de necompetență materială a Tribunalului Vaslui și
excepția lipsei calității procesuale pasive a I.J.P.F. Vaslui, iar în precizările
și completările aduse întâmpinării a solicitat și respingerea pe fond a acțiunii
reclamantului.
Ulterior, prin precizările
formulate de avocatul ales pentru a-i asigura asistența juridică, reclamantul a
arătat că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației
și Internelor și I.J.P.F. Vaslui , ambii având calitate procesuală pasivă.
Tribunalul Vaslui - civil,
prin sentința civilă nr. 83/CA din 10 aprilie 2007, a declinat competența soluționării
acțiunii Curții de Apel Iași, reținând aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor
art. 43 din O.U.G. nr. 121/1998, a pct. 209 din Instrucțiunile nr. 830 din 20 ianuarie
1999 pentru aplicarea O.U.G. nr. 121/1998, a prevederilor art. 10 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 3 pct. 1 și ale art. 158 C.
proc. civ.
S-au formulat întâmpinări
de către ambii pârâți.
I.J.P.F. Vaslui a reiterat
excepția lipsei calității sale procesuale pasive apreciind că acțiunea este inadmisibilă
în contradictoriu cu I.J.P.F. Vaslui, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.
Pârâtul Ministerul Internelor
și Reformei Administrative (fostul Minister al Administrației și Internelor) a invocat
excepția inadmisibilității acțiunii în raport cu această autoritate, raportul juridic
de drept administrativ luând naștere prin emiterea deciziei de imputare de către
I.J.P.F. Vaslui. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Totodată s-a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării deciziei de
imputare nr. 378789/2007, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 și
15 din Legea nr. 554/2004.
Prin încheierea din 10
septembrie 2007 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal,
a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a I.J.P.F. Vaslui precum și
excepția inadmisibilității acțiunii, iar prin încheierea din 01 octombrie 2007 a
respins cererea de suspendare a executării actelor administrative atacate.
Aceeași instanță, prin
sentința nr. 161/CA din 12 noiembrie 2007, a respins ca nefondată acțiunea reclamantului
în contradictoriu cu ambii pârâți.
Pentru a se pronunța în
sensul arătat, instanța de fond a reținut că reclamantului i-au încetat raporturile
de serviciu ca urmare a cererii de demisie din funcția de agent III din cadrul sectorului
Poliției de Frontieră B., adresată conducerii I.J.P.F. Vaslui, cerere care a fost
aprobată de conducerea inspectoratului.
Ca urmare a nerespectării
perioadei minime de activitate în unitățile Ministerului Internelor și Reformei
Administrative, a fost emisă pe numele reclamantului decizia de imputare nr.
378789 din 13 iulie 2006 pentru suma de 9.570,81 RON, reprezentând drepturile salariale
efectiv primite pe perioada cursurilor de specializare proporțional cu timpul rămas
până la împlinirea termenului, precum și celelalte drepturi materiale și bănești
efectiv primite pe aceeași perioadă.
Împotriva acestei decizii,
reclamantul a formulat contestație la Comisia de soluționare a contestațiilor din
cadrul I.J.P.F. Vaslui, care, prin hotărârea din 31 august 2006, s-a pronunțat în
sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată și a menținerii deciziei de imputare
nr. 378789 din 13 iulie 2006. Nemulțumit de soluția pronunțată de Comisia de soluționare
a contestațiilor din cadrul I.J.P.F. Vaslui, acesta a formulat plângere la Comisia
de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative,
care, prin hotărârea din 21 decembrie 2006, a respins plângerea reclamantului ca
neîntemeiată.
S-a mai reținut că susținerea
reclamantului, potrivit căreia acesta nu a fost chemat și ascultat de comisia de
cercetare administrativă, și astfel s-a aflat în imposibilitatea de a se apăra,
nu este de natură să-l exonereze de angajarea răspunderii materiale. Reclamantului
nu i-au fost încălcate drepturile de a se folosi de căile de atac jurisdicțional-administrative
și totodată acesta a avut posibilitatea de a prezenta în conținutul acestor căi
de atac eventualele obiecțiuni. De asemenea, reclamantului i-au fost aduse la cunoștință
și i s-au înmânat, devizele de calcul, precum și documentele în baza cărora suma
a fost imputată, pe bază de semnătură, așa cum rezultă din procesul-verbal din
30 august 2006.
Vinovăția inculpatului
constă tocmai în încălcarea angajamentului din 19 septembrie 2005 și actului adițional
la acesta, fiind incidente dispozițiile art. 22 și 23 din Ordinul Ministrului
Administrației și Internelor nr. 1122 din 05 ianuarie 2006 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării,
a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecționare,
stagii de practică, în țară și străinătate și modul de recuperare a acestora de
la persoanele care nu-și respectă angajamentele încheiate, act normativ emis în
aplicarea O.U.G. nr. 121/1998.
Potrivit art. 22 din Ordinul
Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/2006 „polițiștii și funcționarii
publici care urmează o formă de specializare sau perfecționare în țară, cu scoatere
de la locul de muncă, și care primesc pe această perioadă drepturile salariale,
sunt obligați să încheie un angajament că vor lucra în cadrul Ministerului Internelor
și Reformei Administrative pe o perioadă determinată". Art. 23 din Ordinul
Ministerului Administrației și Internelor nr. 1122/2006 prevede că „în cazul în
care, din motive imputabile lor, (printre care se numără și demisia, conform
art. 69 lit. f) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului) polițiștii
și funcționarii publici nu respectă angajamentul menționat la art. 22, vor restitui
Ministerului Internelor și Reformei Administrative drepturile salariale efectiv
primite pe perioada cursurilor de specializare sau perfecționare, proporțional cu
timpul rămas până la împlinirea termenului, precum și celelalte drepturi materiale
și bănești efectiv primite pe aceeași perioadă, cu excepția cazului în care polițiștii
și funcționarii publici respectivi nu mai dețin funcțiile din motive neimputabile
acestora sau în cazul transferului în interesul serviciului".
Conform angajamentului
din 19 septembrie 2005, precum și a actului adițional la acest angajament din data
de 21 februarie 2006, încheiat de reclamant, cu ocazia începerii cursului de „Inițiere
în carieră a agenților de poliție proveniți din sursă externă" organizat de
către Școala de pregătire a Agenților Poliției de Frontieră Oradea și Centrul de
Formare și Perfecționare Constanța/Iași, acesta se obligă, ca după absolvirea cursului,
să-și îndeplinească serviciul timp de 5 ani în unitățile Ministerului Internelor
și Reformei Administrative. Totodată, reclamantul se obligă ca, în situația nerespectării
acestui angajament, din motive care îi sunt imputabile, să restituie cheltuielile
de întreținere efectuate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Prin adresa I.J.P.F. Vaslui
din 20 iunie 2006 se atestă primirea de către reclamant a normelor de hrană și de
echipament, precum și a sumelor reprezentând contravaloarea transportului. În decizia
de imputare nr. 378789/2006 nu au fost cuprinse și cheltuielile de cazare, acestuia
oferindu-i-se posibilitatea cazării la hotelul H. din stațiunea Mamaia, așa cum
rezultă din adresa I.G.P.F. nr. 152407 din 09 septembrie 2005.
Cu privire la susținerile
reclamantului potrivit cărora Ordinul Ministrului Administrației și Internelor
nr. 1122/2006 nu-i este opozabil se va observa că actul normativ mai sus - menționat
a intrat în vigoare la data de 01 februarie 2006, iar data încetării raporturilor
de serviciu ale reclamantului este de 28 martie 2006.
Potrivit art. 6 lit. g)
din O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră
Române, cu modificările și completările ulterioare, din structura Poliției de Frontieră
Române fac parte și instituțiile de învățământ pentru pregătirea și specializarea
personalului.
Deoarece reclamantul a
avut calitatea de polițist, acestuia îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 360/2002
privind Statutul Polițistului, conform art. 39 alin. (3) din O.U.G. nr. 104/2001,
cu modificările și completările ulterioare.
Împotriva acestei sentințe
a declarat recurs, în termen legal, reclamantul S.C., criticând-o pentru nelegalitate
și netemeinicie și solicitând suspendarea executării acesteia, după ascultarea părților
în camera de consiliu, chiar înainte de primul termen de judecată.
În dezvoltarea motivelor
de recurs, nestructurate conform dispozițiilor art. 302
1
și art. 304
C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, recurentul
susține că sentința civilă nr. 161/CA din 12 noiembrie 2007 este lipsită de temei
legal sub aspectul soluționării motivului de nulitate absolută invocat în susținerea
cererii de chemare în judecată. De fapt, prima instanță persistă în nelegalitate
ignorând criticile aduse anterior pe calea contestației și plângerii formulate la
comisiile administrative, sub motivația formală că neascultarea de către comisia
de cercetare administrativă nu este de natură a- l exonera de angajarea răspunderii
materiale.
Potrivit dispozițiilor
art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor,
aplicabile în speță, "în toate situațiile, cercetarea împrejurărilor în care
s-a produs paguba se face cu chemarea și ascultarea celor în cauză, pentru explicații
scrise și prezentarea de probe în apărare". reiterează faptul că nu a fost
chemat și ascultat de comisia de cercetare administrativă nominalizată în preambulul
deciziei de imputare, aflându-se astfel în imposibilitatea de a-și face o apărare
corespunzătoare, așa cum a dovedit.
De altfel, și comisia
de soluționare a contestațiilor din cadrul I.J.P.F. Vaslui a procedat la întocmirea
procesului-verbal din 30 august 2006 fără prealabila sa ascultare, lipsindu-l iarăși
de posibilitatea de a prezenta probe în apărare. Tocmai această situație de fapt
l-a determinat a semna procesul-verbal în discuție cu obiecțiuni, întocmind a doua
zi o notă explicativă ce cuprinde punctul său de vedere cu privire la demisie și
la aplicabilitatea Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122
din 5 ianuarie 2006, aspect ce nu a fost avut în vedere de instanța de fond.
Într-adevăr, așa cum se
consemnează în procesul-verbal întocmit la data de 30 august 2006 i-au fost înmânate
o serie de înscrisuri, dintre care lipsește comunicarea unității de învățământ cu
privire la cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării mele.
De asemenea, lipsește
modul de calcul a cheltuielilor de întreținere pe perioada școlarizării, în baza
formulei consacrate de art. 9 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor
nr. 1122 din 5 ianuarie 2006.
Pe de altă parte, proba
temeiniciei și legalității deciziei de imputare revenea unității, conform celor
dispuse de art. 25 alin. (6) din aceeași ordonanță. În speță, decizia contestată
conține doar o motivare formală, ceea ce, în baza doctrinei în materie echivalează
cu o lipsă de motivare. Astfel, nu se probează în nici un fel vinovăția sa, încasarea
unor sume nedatorate, iar decizia nu este însoțită, așa cum ar fi fost firesc, de
devizele de calcul analitic cuprinzând sumele ce urmează a fi restituite și documentele
în baza cărora au fost întocmite (în vederea stabilirii juste a cuantumului eventualului
prejudiciu).
O altă critică vizează
legalitatea hotărârii sub aspectul vinovăției sale. Contrar probatoriului administrat
în cauză, instanța de fond a conchis în sensul stabilirii vinovăției sale ca urmare
a încălcării angajamentului din 19 septembrie 2005 și a actului adițional al acestuia,
apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 22 și 23 din Ordinului Ministerului
Administrației și Internelor nr. 1122 din 05 ianuarie 2006.
Mai susține reclamantul
că așa cum a mai arătat și cum s-a dovedit, încetarea raporturilor sale de serviciu
cu I.J.P.F. Vaslui, prin demisie, în condițiile art. 69 lit. f) din Legea nr. 360/2002
privind statutul polițistului, a fost determinată de încălcarea de către unitatea
care are în evidență debitul a drepturilor conferite polițiștilor prin statut (art.
28). Astfel, pe timpul școlarizării, a fost lipsit în parte de normele de hrănire
și echipare în vigoare și de suportul financiar pentru cazare și transport pe ruta
Huși-Constanța, fiind nevoit să suporte din surse proprii cheltuielile de cazare
și cele pentru asigurarea hranei zilnice. Face precizarea că din total doar cheltuielile
pentru asigurarea hranei în acea perioada i-au fost ulterior compensate cu norma
zilnică de hrană. Aceste aspecte rezidă chiar din înscrisurile aflate la dosarul
contestației (cererea de echipament, adresa din 20 iunie 2006). De asemenea, perspectiva
parcurgerii unui nou modul de pregătire în perioada 21 iunie -15 septembrie 2006,
pe cheltuiala sa, a atârnat decisiv în ceea ce privește luarea hotărârii pentru
a demisiona.
În ceea ce privește opozabilitatea/neopozabilitatea
Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 1122 din 05 ianuarie 2006,
în mod greșit Curtea de Apel Iași a apreciat că acesta îi este opozabil întrucât
la data încetării raporturilor sale de serviciu acesta intrase în vigoare (la 01
februarie 2006). În realitate, acesta nu poate fi invocat în cazul concret deoarece
nu i-a fost prelucrat, personal neluând cunoștință de conținutul său pe bază de
semnătură (fiind vorba de un ordin intern), ba mai mult, nici nu era în vigoare
la data semnării angajamentului inițial. Mai mult decât atât, art. 70 din Legea
nr. 360/2002 (actualizată), text de lege invocat de către Comisia de soluționare
a contestațiilor în motivarea hotărârii din 31 august 2006 nu face nici o referire
la restituirea drepturilor salariale.
De asemenea, ordinul intern
în discuție nu se poate aplica retroactiv, având în vedere faptul ca la intrarea
sa în vigoare perioada de școlarizare fusese finalizată, așa cum se desprinde din
răspunsurile pârâtului intimat I.J.P.F.Vaslui la interogatoriul luat, dar și din
înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Un ultim motiv al recursului
se referă la neanalizarea de către instanța de fond a aspectelor invocate pe calea
cererii introductive cu privire la formarea profesională și dreptul la salariu.
Așa cum se desprinde din
O.U.G. nr. 104/2001 (actualizată), privind organizarea și funcționarea poliției
de frontieră române, susține reclamantul, personalul contractual din cadrul Ministerului
Administrației și Internelor este supus dispozițiilor C. muncii. În atare situație,
nu trebuie a fi ignorate dispozițiile referitoare la formarea profesională (art.
194 C. muncii) și la cheltuielile ocazionate de participarea angajatului la un program
de formare profesională inițiat de angajator și nici cele legate de salarizare,
specifice C. muncii.
Conform doctrinei, în
obligația de restituire a cheltuielilor făcute de angajator în timpul cursului de
formare profesională nu intră în nici un caz salariul sau indemnizația plătită angajatului
în timpul cursului său stagiului de formare profesională.
Finalitatea clauzei de
restituire a cheltuielilor de întreținere pe perioada școlarizării, clauza cuprinsă
în angajamentele menționate în hotărârea contestată, nu este privarea sa de dreptul
de a demisiona și nici lipsirea de remunerație pentru munca depusă, dreptul la salariu
fiind corolarul dreptului la muncă, fiind afirmat în Declarația universală a drepturilor
omului.
În lumina principiilor
amintite, privarea de drepturile salariale pentru perioada septembrie 2005-mai 2006,
prin obligarea la restituirea acestora reprezintă un abuz ce poate fi înlăturat
doar prin admiterea acțiunii sale.
De altfel, suma imputată
nu vizează numai drepturile salariale efectiv primite pe perioada cursurilor de
specializare, ci drepturile bănești în integralitatea lor, primite în perioada în
care a lucrat în cadrul I.J.P.F. Vaslui.
În raport cu toate aceste
considerente, solicită admiterea acțiunii, dispunând anularea actelor administrative
atacate ca fiind netemeinice și nelegale și în consecință, exonerarea sa de plata
sumei de 9.570,81 RON din context rezultând și necesitatea suspendării executării
actelor administrative în discuție pentru a se preveni producerea unor pagube iminente.
În cauză au formulat întâmpinări
ambii intimați-pârâți solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea
hotărârii judecătorești atacate ca temeinică și legală.
Cu privire la cererea
de suspendare a executării sentinței atacate Înalta Curte reamintește că potrivit
dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, „recursul suspendă executarea”,
nemaifiind deci necesară formularea unei cereri de suspendare, aceasta operând de
drept.
Examinând cauza în raport
cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu toate probele administrate
și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv
cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este
nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, într-adevăr, conform
dispozițiile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială
a militarilor, în toate situațiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs
paguba se face cu chemarea și ascultarea celor în cauză, pentru explicații scrise
și prezentarea de probe în apărare.
În cauză, Înalta Curte
constată că recurentului, fost agent de poliție în cadrul I.J.P.F. Vaslui, i s-a
imputat suma de 9.570,81 RON ca urmare a raportului său de demisie, prin care acesta
a încălcat angajamentul din 15 septembrie 2005 (Dosar nr. 227/89/2007) încheiat
în baza dispozițiilor art. 25 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor
nr. 300/2004 și art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu
modificările și completările ulterioare, potrivit cărora polițistul care a absolvit
o instituție de învățământ a Ministerului Internelor și Administrației și căruia
i-au încetat raporturile de serviciu din motive imputabile este obligat să restituie
cheltuielile efectuate cu pregătirea sa, potrivit angajamentului încheiat în acest
sens.
În plus, Înalta Curte
constată că recurentul-reclamant a dat și o notă explicativă (Dosar nr. 227/89/2007),
procesul-verbal încheiat la 30 august 2006 l-a semnat cu obiecțiuni, iar comisia
de soluționare a contestațiilor i-a pus la dispoziție și predat devizele de calcul
cu sumele ce urmează a fi restituite și documentele în baza cărora au fost întocmite,
astfel cum recunoaște chiar acesta.
De altfel, Înalta Curte
constată că întrucât recurentul avea calitatea de polițist, în mod corect s-a reținut
că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 360/2002 și a art. 39 alin.
(3) din O.U.G. nr. 104/2001, iar nu cele ale C. muncii.
Totodată, este de necontestat
că recurentul-reclamant este absolvent al unui curs de specializare organizat de
o instituție de învățământ din cadrul Ministerului Internelor Reformei Administrative,
a încheiat un angajament de îndeplinire a serviciului în unitățile ministerului
timp de 5 ani, în care se preciza expres că în caz de nerespectare a acestei obligații
va restitui cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării, acesta și-a încetat
raportul de serviciu din motive imputabile, în condițiile art. 69 alin. (1)
lit. f) din Legea nr. 360/2002, prin demisie.
În aceste condiții, Înalta
Curte constată că în mod corect s-a reținut că vinovăția recurentului-reclamant
constă tocmai în încălcarea angajamentului luat, iar obligația de restituire rezultă
din chiar acest angajament și actul adițional lui, contrar celor susținute de recurentul-reclamant.
Astfel, reglementarea dată prin art. 22 și 23 din Ordinul Ministrului Administrației
și Internelor nr. 1122/2006 (care nu face parte din categoria actelor clasificate,
putând fi deci consultat de cei interesați din structurile Ministerului Internelor
și Reformei Administrației), constituie de fapt o reiterare a acestor obligații
stabilite prin angajamentele luate în cunoștință de cauză de polițiști.
De asemenea, Înalta Curte
constată că, din probele administrate, rezultă cu claritate modul de calcul a cheltuielilor
de întreținere pe timpul școlarizării și toate celelalte aspecte legate de acestea,
inclusiv cele referitoare la drepturile salariale.
Prin urmare, Înalta Curte
constată că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse acesteia
nu sunt de natură a schimba soluția instanței de fond, motiv pentru care recursul
declarat în cauză va fi respins în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a
II-a C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de S.C. împotriva sentinței nr. 161/CA din 12 noiembrie 2007 a Curții de Apel Iași,
secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 6 iunie 2008.