ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2340/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 25 ianuarie 2007, reclamantul S.C. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor, prin intermediul I.J.P.F. Vaslui, solicitând anularea hotărârii din 21 decembrie 2006 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului, a hotărârii din 31 august 2006 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.J.P.F. Vaslui și implicit, a deciziei de imputare nr. 378789 din 13 iulie 2006 ca fiind netemeinice și nelegale, solicitând totodată și suspendarea executării actelor administrative atacate până la soluționarea acțiunii precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin raportul din 4 mai 2006, a înaintat conducerii I.J.P.F. Vaslui cererea de demisie din funcția de agent III-compartimentul ture serviciu din cadrul sectorului Poliție de Frontieră B., cerere care a fost aprobată de conducerea inspectoratului. Urmare a acestei situații, prin D.Z.U. nr. 93 din 15 mai 2006 s-a dispus efectuarea unei cercetări administrative în vederea stabilirii elementelor privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse. Concluziile comisiei de cercetare administrativă au fost consemnate în procesul-verbal din 3 iulie 2006, despre existența căruia a aflat în contextul soluționării plângerii sale împotriva hotărârii din 31 august 2006 de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației Internelor.

Astfel, s-a stabilit că a produs un prejudiciu I.J.P.F. Vaslui în cuantum de 9.570,81 RON reprezentând drepturi salariale efectiv primite pe perioada cursurilor de specializare, proporțional cu timpul rămas până la îndeplinirea termenului, precum și celelalte drepturi materiale și bănești efectiv primite pe aceeași perioadă. Pentru recuperarea prejudiciului pretins, pe numele său a fost emisă decizia de imputare nr. 378789 din 13 iulie 2006, reținându-se de către comisia de cercetare administrativă efectuată asupra demisiei sale din cadrul I.J.P.F. Vaslui că se face vinovat de producerea pagubei amintită anterior, prin aceea că nu și-a onorat obligațiile asumate prin angajamentul din 19 septembrie 2005 și actul adițional la acesta înregistrat sub același număr și a încălcat dispozițiile art. 23 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 1122 din 5 ianuarie 2006. Drept consecință, s-a ordonat imputarea sumei de 9.570,81 RON în sarcina sa.

Împotriva acestei decizii ce reprezintă titlu executoriu a formulat contestație, în condițiile art. 30 din O.G. nr. 121/1998, aducându-i acesteia critici de netemeinicie nelegalitate, invocând cauze multiple - de formă, de fond, dar și procedurale. Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.J.P.F. Vaslui, numită prin O.Z.U. nr. 164 din 23 august 2006, analizând superficial motivele contestației s-a pronunțat în sensul respingerii acesteia, prin hotărârea din 31 august 2006. Nemulțumit de această hotărâre, în termen legal, a înaintat plângere către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor de pe lângă Ministerului Administrației și Internelor motivele fiind detaliate în cuprinsul acesteia.

Soluția a fost menținută prin hotărârea din 21 decembrie 2006 pronunțată de comisia nominalizată, în Dosarul nr. 209937/2006, ceea ce i-a deschis calea prezentei acțiuni. Consideră că actele administrative atacate sunt netemeinice și nelegale, având în vedere următoarele considerente: În principal se impune a fi lămurită natura juridică și caracteristicile obligației stabilite prin decizia contestată. Indubitabil este vorba de o răspundere materială, așa cum este prevăzută aceasta de O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, reprezentând o formă a răspunderii juridice care constă în obligația celor încadrați de a repara, în condițiile și limitele prevăzute de lege, prejudiciul cauzat unității din vina și în legătură cu munca lor.

Același act normativ stabilește modul de recuperare al eventualelor pagube de la cel vinovat de producerea lor, conținutul deciziei de imputare, dar și obligativitatea unei cercetări administrative prealabile. Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998, "în toate situațiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea și ascultarea celor în cauză, pentru explicații scrise și prezentarea de probe în apărare". Numai că nu a fost chemat și ascultat de comisia de cercetare administrativă nominalizată în preambulul deciziei de imputare, aflându-se astfel în imposibilitatea de a-și face o apărare corespunzătoare. Ignorând critica adusă prin contestație cu privire la neefectuarea cercetării administrative și persistând astfel în nelegalitate, comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.J.P.F.

Vaslui a procedat la întocmirea procesului-verbal din 30 august 2006 fără prealabila sa ascultare, lipsindu-l iarăși de posibilitatea de a prezenta probe în apărare. Tocmai această situație de fapt l-a determinat a semna procesul-verbal în discuție cu obiecțiuni, întocmind a doua zi o notă explicativă ce cuprinde punctul său de vedere cu privire la demisie și la aplicabilitatea Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122 din 5 ianuarie 2006. Într-adevăr, așa cum se consemnează în procesul-verbal întocmit la data de 30 august 2006 i-au fost înmânate o serie de înscrisuri, dintre care lipsește comunicarea unității de învățământ cu privire la cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării sale.

De asemenea, lipsește modul de calcul a cheltuielilor de întreținere pe perioada școlarizării, în baza formulei consacrate de art. 9 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122 din 5 ianuarie 2006. Mai mult, proba temeiniciei și legalității deciziei de imputare revine unității, conform celor dispuse de art. 25 alin. (6) din aceeași ordonanța. În speță, decizia contestată conține doar o motivare formală, ceea ce, în baza doctrinei în materie echivalează cu o lipsă de motivare. Astfel, nu se probează în nici un fel vinovăția sa, încasarea unor sume nedatorate, iar decizia nu este însoțită, așa cum ar fi fost firesc, de devizele de calcul analitic cuprinzând sumele ce urmează a fi restituite și documentele în baza cărora au fost întocmite (în vederea stabilirii juste a cuantumului eventualului prejudiciu).

Conchizând, reclamantul a arătat că decizia de imputare nr. 378789 din 13 iulie 2006 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale imperative anterior enunțate, implicit cu încălcarea dreptului la apărare, ceea ce îl determină să solicite anularea ei pentru motivele arătate. Cu privire la vinovăția sa reclamantul a apreciat că încetarea raporturilor sale de serviciu cu I.J.P.F. Vaslui, prin demisie, în condițiile art. 69 lit. f) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, a fost determinată de încălcarea, de către unitatea care are în evidență debitul, a drepturilor conferite polițiștilor prin statut (art. 28). Astfel, pe timpul școlarizării, a fost lipsit în parte de normele de hrănire și echipare în vigoare și de suportul financiar pentru cazare și transport pe ruta Huși-Constanța, fiind nevoit să suporte din surse proprii cheltuielile de cazare și cele pentru asigurarea hranei zilnice.

Face precizarea că din total doar cheltuielile pentru asigurarea hranei în acea perioada i-au fost ulterior compensate cu norma zilnică de hrană. Aceste aspecte rezidă chiar din înscrisurile aflate la dosarul contestației (cererea de echipament, adresa din 20 iunie 2006). De asemenea, perspectiva parcurgerii unui nou modul de pregătire în perioada 21 iunie - 15 septembrie 2006, pe cheltuiala sa, a atârnat decisiv în ceea ce privește luarea hotărârii pentru a demisiona. Contrar celor susținute de ambele comisii de soluționare a contestației și respectiv, a plângerii sale, Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122 din 5 ianuarie 2006 nu-i este opozabil.

Consideră că acesta nu poate fi invocat în cazul concret deoarece nu i-a fost prelucrat, neluând cunoștință de conținutul său pe bază de semnătură (fiind vorba de un ordin intern), ba mai mult, nici nu era în vigoare la data semnării angajamentului în discuție nr. 354289 din 19 septembrie 2005. În plus, art. 70 din Legea nr. 360/2002 (actualizată), text de lege invocat de către Comisia de soluționare a contestațiilor în motivarea hotărârii din 31 august 2006 nu face nici o referire la restituirea drepturilor salariale. De asemenea, ordinul intern în discuție nu se poate aplica retroactiv, având în vedere faptul ca la intrarea sa în vigoare perioada de școlarizare fusese finalizată. Mai mult, proba temeiniciei și legalității deciziei de imputare revine unității, conform celor dispuse de art. 25 alin. (6) din aceeași ordonanță.

În speță, decizia contestată conține doar o motivare formală, ceea ce, în baza doctrinei în materie echivalează cu o lipsă de motivare. Astfel, nu se probează în nici un fel vinovăția sa, încasarea unor sume nedatorate, iar decizia nu este însoțită, așa cum ar fi fost firesc, de devizele de calcul analitic cuprinzând sumele ce urmează a fi restituite și documentele în baza cărora au fost întocmite (în vederea stabilirii juste a cuantumului eventualului prejudiciu). Așa cum se desprinde din O.U.G. nr. 104/2001(actualizată) privind organizarea și funcționarea poliției de frontieră române, personalul contractual din cadrul Ministerului Administrației și Internelor este supus dispozițiilor C. muncii.

În atare situație, nu trebuie a fi ignorate dispozițiile referitoare la formarea profesională (art. 194 C. muncii) și la cheltuielile ocazionate de participarea angajatului la un program de formare profesională inițiat de angajator nici cele legate de salarizare, specifice C. muncii. Conform doctrinei, în obligația de restituire a cheltuielilor făcute de angajator în timpul cursului de formare profesională nu intră în nici un caz salariul sau indemnizația plătită angajatului în timpul cursului sau stagiului de formare profesională. Finalitatea clauzei de restituire a cheltuielilor de întreținere pe perioada școlarizării, clauză cuprinsă în angajamentele menționate în hotărârea contestată, nu este privarea sa de dreptul de a demisiona și nici lipsirea de remunerație pentru munca depusă.

Dreptul la salariu este corolarul dreptului la muncă; el este afirmat în Declarația universală a drepturilor omului, potrivit căreia "cel care muncește are dreptul la un salariu echitabil și suficient care să-i asigure lui și familiei sale o existență conforma cu demnitatea umană". În lumina principiilor amintite, privarea de drepturile salariale pentru perioada septembrie 2005-mai 2006, prin obligarea la restituirea acestora reprezintă un abuz ce poate fi înlăturat doar prin admiterea acțiunii sale, arată reclamantul. De altfel, suma imputată nu vizează numai drepturile salariale efectiv primite pe perioada cursurilor de specializare, ci drepturile bănești în integralitatea lor, primite în perioada în care a lucrat în cadrul I.J.P.F.

Vaslui. În raport cu toate aceste considerente, solicită admiterea acțiunii, dispunând anularea actelor administrative atacate ca fiind netemeinice și nelegale și în consecință, exonerarea sa de plata sumei de 9.570,81 RON. A mai arătat reclamantul că din context rezultă necesitatea suspendării executării actelor administrative în discuție pentru a se preveni producerea unor pagube iminente. În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 31 și urm. din O.G. nr. 121/1998, ale Legii nr. 360/2002 și ale C. muncii. I.J.P.F. Vaslui a formulat întâmpinare invocând excepția de necompetență materială a Tribunalului Vaslui și excepția lipsei calității procesuale pasive a I.J.P.F. Vaslui, iar în precizările și completările aduse întâmpinării a solicitat și respingerea pe fond a acțiunii reclamantului.

Ulterior, prin precizările formulate de avocatul ales pentru a-i asigura asistența juridică, reclamantul a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și I.J.P.F. Vaslui , ambii având calitate procesuală pasivă. Tribunalul Vaslui - civil, prin sentința civilă nr. 83/CA din 10 aprilie 2007, a declinat competența soluționării acțiunii Curții de Apel Iași, reținând aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 43 din O.U.G. nr. 121/1998, a pct. 209 din Instrucțiunile nr. 830 din 20 ianuarie 1999 pentru aplicarea O.U.G. nr. 121/1998, a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 3 pct. 1 și ale art. 158 C. proc.

civ. S-au formulat întâmpinări de către ambii pârâți. I.J.P.F. Vaslui a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive apreciind că acțiunea este inadmisibilă în contradictoriu cu I.J.P.F. Vaslui, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii. Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative (fostul Minister al Administrației și Internelor) a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în raport cu această autoritate, raportul juridic de drept administrativ luând naștere prin emiterea deciziei de imputare de către I.J.P.F. Vaslui. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Totodată s-a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării deciziei de imputare nr. 378789/2007, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea din 10 septembrie 2007 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a I.J.P.F. Vaslui precum și excepția inadmisibilității acțiunii, iar prin încheierea din 01 octombrie 2007 a respins cererea de suspendare a executării actelor administrative atacate. Aceeași instanță, prin sentința nr. 161/CA din 12 noiembrie 2007, a respins ca nefondată acțiunea reclamantului în contradictoriu cu ambii pârâți. Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că reclamantului i-au încetat raporturile de serviciu ca urmare a cererii de demisie din funcția de agent III din cadrul sectorului Poliției de Frontieră B., adresată conducerii I.J.P.F.

Vaslui, cerere care a fost aprobată de conducerea inspectoratului. Ca urmare a nerespectării perioadei minime de activitate în unitățile Ministerului Internelor și Reformei Administrative, a fost emisă pe numele reclamantului decizia de imputare nr. 378789 din 13 iulie 2006 pentru suma de 9.570,81 RON, reprezentând drepturile salariale efectiv primite pe perioada cursurilor de specializare proporțional cu timpul rămas până la împlinirea termenului, precum și celelalte drepturi materiale și bănești efectiv primite pe aceeași perioadă. Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestație la Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.J.P.F. Vaslui, care, prin hotărârea din 31 august 2006, s-a pronunțat în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată și a menținerii deciziei de imputare nr. 378789 din 13 iulie 2006. Nemulțumit de soluția pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.J.P.F.

Vaslui, acesta a formulat plângere la Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, care, prin hotărârea din 21 decembrie 2006, a respins plângerea reclamantului ca neîntemeiată. S-a mai reținut că susținerea reclamantului, potrivit căreia acesta nu a fost chemat și ascultat de comisia de cercetare administrativă, și astfel s-a aflat în imposibilitatea de a se apăra, nu este de natură să-l exonereze de angajarea răspunderii materiale. Reclamantului nu i-au fost încălcate drepturile de a se folosi de căile de atac jurisdicțional-administrative și totodată acesta a avut posibilitatea de a prezenta în conținutul acestor căi de atac eventualele obiecțiuni.

De asemenea, reclamantului i-au fost aduse la cunoștință și i s-au înmânat, devizele de calcul, precum și documentele în baza cărora suma a fost imputată, pe bază de semnătură, așa cum rezultă din procesul-verbal din 30 august 2006. Vinovăția inculpatului constă tocmai în încălcarea angajamentului din 19 septembrie 2005 și actului adițional la acesta, fiind incidente dispozițiile art. 22 și 23 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122 din 05 ianuarie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecționare, stagii de practică, în țară și străinătate și modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu-și respectă angajamentele încheiate, act normativ emis în aplicarea O.U.G.

nr. 121/1998.

Potrivit art. 22 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/2006 „polițiștii și funcționarii publici care urmează o formă de specializare sau perfecționare în țară, cu scoatere de la locul de muncă, și care primesc pe această perioadă drepturile salariale, sunt obligați să încheie un angajament că vor lucra în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative pe o perioadă determinată". Art. 23 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 1122/2006 prevede că „în cazul în care, din motive imputabile lor, (printre care se numără și demisia, conform art. 69 lit. f) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului) polițiștii și funcționarii publici nu respectă angajamentul menționat la art. 22, vor restitui Ministerului Internelor și Reformei Administrative drepturile salariale efectiv primite pe perioada cursurilor de specializare sau perfecționare, proporțional cu timpul rămas până la împlinirea termenului, precum și celelalte drepturi materiale și bănești efectiv primite pe aceeași perioadă, cu excepția cazului în care polițiștii și funcționarii publici respectivi nu mai dețin funcțiile din motive neimputabile acestora sau în cazul transferului în interesul serviciului". Conform angajamentului din 19 septembrie 2005, precum și a actului adițional la acest angajament din data de 21 februarie 2006, încheiat de reclamant,

cu ocazia începerii cursului de „Inițiere în carieră a agenților de poliție proveniți din sursă externă" organizat de către Școala de pregătire a Agenților Poliției de Frontieră Oradea și Centrul de Formare și Perfecționare Constanța/Iași, acesta se obligă, ca după absolvirea cursului, să-și îndeplinească serviciul timp de 5 ani în unitățile Ministerului Internelor și Reformei Administrative. Totodată, reclamantul se obligă ca, în situația nerespectării acestui angajament, din motive care îi sunt imputabile, să restituie cheltuielile de întreținere efectuate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative. Prin adresa I.J.P.F. Vaslui din 20 iunie 2006 se atestă primirea de către reclamant a normelor de hrană și de echipament, precum și a sumelor reprezentând contravaloarea transportului.

În decizia de imputare nr. 378789/2006 nu au fost cuprinse și cheltuielile de cazare, acestuia oferindu-i-se posibilitatea cazării la hotelul H. din stațiunea Mamaia, așa cum rezultă din adresa I.G.P.F. nr. 152407 din 09 septembrie 2005. Cu privire la susținerile reclamantului potrivit cărora Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/2006 nu-i este opozabil se va observa că actul normativ mai sus - menționat a intrat în vigoare la data de 01 februarie 2006, iar data încetării raporturilor de serviciu ale reclamantului este de 28 martie 2006. Potrivit art. 6 lit. g) din O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, cu modificările și completările ulterioare, din structura Poliției de Frontieră Române fac parte și instituțiile de învățământ pentru pregătirea și specializarea personalului.

Deoarece reclamantul a avut calitatea de polițist, acestuia îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului, conform art. 39 alin. (3) din O.U.G. nr. 104/2001, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul S.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând suspendarea executării acesteia, după ascultarea părților în camera de consiliu, chiar înainte de primul termen de judecată. În dezvoltarea motivelor de recurs, nestructurate conform dispozițiilor art. 302 1 și art. 304 C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, recurentul susține că sentința civilă nr. 161/CA din 12 noiembrie 2007 este lipsită de temei legal sub aspectul soluționării motivului de nulitate absolută invocat în susținerea cererii de chemare în judecată.

De fapt, prima instanță persistă în nelegalitate ignorând criticile aduse anterior pe calea contestației și plângerii formulate la comisiile administrative, sub motivația formală că neascultarea de către comisia de cercetare administrativă nu este de natură a- l exonera de angajarea răspunderii materiale. Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, aplicabile în speță, "în toate situațiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea și ascultarea celor în cauză, pentru explicații scrise și prezentarea de probe în apărare". reiterează faptul că nu a fost chemat și ascultat de comisia de cercetare administrativă nominalizată în preambulul deciziei de imputare, aflându-se astfel în imposibilitatea de a-și face o apărare corespunzătoare, așa cum a dovedit.

De altfel, și comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.J.P.F. Vaslui a procedat la întocmirea procesului-verbal din 30 august 2006 fără prealabila sa ascultare, lipsindu-l iarăși de posibilitatea de a prezenta probe în apărare. Tocmai această situație de fapt l-a determinat a semna procesul-verbal în discuție cu obiecțiuni, întocmind a doua zi o notă explicativă ce cuprinde punctul său de vedere cu privire la demisie și la aplicabilitatea Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122 din 5 ianuarie 2006, aspect ce nu a fost avut în vedere de instanța de fond. Într-adevăr, așa cum se consemnează în procesul-verbal întocmit la data de 30 august 2006 i-au fost înmânate o serie de înscrisuri, dintre care lipsește comunicarea unității de învățământ cu privire la cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării mele.

De asemenea, lipsește modul de calcul a cheltuielilor de întreținere pe perioada școlarizării, în baza formulei consacrate de art. 9 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 1122 din 5 ianuarie 2006. Pe de altă parte, proba temeiniciei și legalității deciziei de imputare revenea unității, conform celor dispuse de art. 25 alin. (6) din aceeași ordonanță. În speță, decizia contestată conține doar o motivare formală, ceea ce, în baza doctrinei în materie echivalează cu o lipsă de motivare. Astfel, nu se probează în nici un fel vinovăția sa, încasarea unor sume nedatorate, iar decizia nu este însoțită, așa cum ar fi fost firesc, de devizele de calcul analitic cuprinzând sumele ce urmează a fi restituite și documentele în baza cărora au fost întocmite (în vederea stabilirii juste a cuantumului eventualului prejudiciu).

O altă critică vizează legalitatea hotărârii sub aspectul vinovăției sale. Contrar probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a conchis în sensul stabilirii vinovăției sale ca urmare a încălcării angajamentului din 19 septembrie 2005 și a actului adițional al acestuia, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 22 și 23 din Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 1122 din 05 ianuarie 2006. Mai susține reclamantul că așa cum a mai arătat și cum s-a dovedit, încetarea raporturilor sale de serviciu cu I.J.P.F.

Vaslui, prin demisie, în condițiile art. 69 lit. f) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, a fost determinată de încălcarea de către unitatea care are în evidență debitul a drepturilor conferite polițiștilor prin statut (art. 28). Astfel, pe timpul școlarizării, a fost lipsit în parte de normele de hrănire și echipare în vigoare și de suportul financiar pentru cazare și transport pe ruta Huși-Constanța, fiind nevoit să suporte din surse proprii cheltuielile de cazare și cele pentru asigurarea hranei zilnice. Face precizarea că din total doar cheltuielile pentru asigurarea hranei în acea perioada i-au fost ulterior compensate cu norma zilnică de hrană.

Aceste aspecte rezidă chiar din înscrisurile aflate la dosarul contestației (cererea de echipament, adresa din 20 iunie 2006). De asemenea, perspectiva parcurgerii unui nou modul de pregătire în perioada 21 iunie -15 septembrie 2006, pe cheltuiala sa, a atârnat decisiv în ceea ce privește luarea hotărârii pentru a demisiona. În ceea ce privește opozabilitatea/neopozabilitatea Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 1122 din 05 ianuarie 2006, în mod greșit Curtea de Apel Iași a apreciat că acesta îi este opozabil întrucât la data încetării raporturilor sale de serviciu acesta intrase în vigoare (la 01 februarie 2006). În realitate, acesta nu poate fi invocat în cazul concret deoarece nu i-a fost prelucrat, personal neluând cunoștință de conținutul său pe bază de semnătură (fiind vorba de un ordin intern), ba mai mult, nici nu era în vigoare la data semnării angajamentului inițial.

Mai mult decât atât, art. 70 din Legea nr. 360/2002 (actualizată), text de lege invocat de către Comisia de soluționare a contestațiilor în motivarea hotărârii din 31 august 2006 nu face nici o referire la restituirea drepturilor salariale. De asemenea, ordinul intern în discuție nu se poate aplica retroactiv, având în vedere faptul ca la intrarea sa în vigoare perioada de școlarizare fusese finalizată, așa cum se desprinde din răspunsurile pârâtului intimat I.J.P.F.Vaslui la interogatoriul luat, dar și din înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Un ultim motiv al recursului se referă la neanalizarea de către instanța de fond a aspectelor invocate pe calea cererii introductive cu privire la formarea profesională și dreptul la salariu.

Așa cum se desprinde din O.U.G. nr. 104/2001 (actualizată), privind organizarea și funcționarea poliției de frontieră române, susține reclamantul, personalul contractual din cadrul Ministerului Administrației și Internelor este supus dispozițiilor C. muncii. În atare situație, nu trebuie a fi ignorate dispozițiile referitoare la formarea profesională (art. 194 C. muncii) și la cheltuielile ocazionate de participarea angajatului la un program de formare profesională inițiat de angajator și nici cele legate de salarizare, specifice C. muncii. Conform doctrinei, în obligația de restituire a cheltuielilor făcute de angajator în timpul cursului de formare profesională nu intră în nici un caz salariul sau indemnizația plătită angajatului în timpul cursului său stagiului de formare profesională.

Finalitatea clauzei de restituire a cheltuielilor de întreținere pe perioada școlarizării, clauza cuprinsă în angajamentele menționate în hotărârea contestată, nu este privarea sa de dreptul de a demisiona și nici lipsirea de remunerație pentru munca depusă, dreptul la salariu fiind corolarul dreptului la muncă, fiind afirmat în Declarația universală a drepturilor omului. În lumina principiilor amintite, privarea de drepturile salariale pentru perioada septembrie 2005-mai 2006, prin obligarea la restituirea acestora reprezintă un abuz ce poate fi înlăturat doar prin admiterea acțiunii sale. De altfel, suma imputată nu vizează numai drepturile salariale efectiv primite pe perioada cursurilor de specializare, ci drepturile bănești în integralitatea lor, primite în perioada în care a lucrat în cadrul I.J.P.F.

Vaslui. În raport cu toate aceste considerente, solicită admiterea acțiunii, dispunând anularea actelor administrative atacate ca fiind netemeinice și nelegale și în consecință, exonerarea sa de plata sumei de 9.570,81 RON din context rezultând și necesitatea suspendării executării actelor administrative în discuție pentru a se preveni producerea unor pagube iminente. În cauză au formulat întâmpinări ambii intimați-pârâți solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii judecătorești atacate ca temeinică și legală. Cu privire la cererea de suspendare a executării sentinței atacate Înalta Curte reamintește că potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, „recursul suspendă executarea”, nemaifiind deci necesară formularea unei cereri de suspendare, aceasta operând de drept.

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu toate probele administrate și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Astfel, într-adevăr, conform dispozițiile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, în toate situațiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea și ascultarea celor în cauză, pentru explicații scrise și prezentarea de probe în apărare. În cauză, Înalta Curte constată că recurentului, fost agent de poliție în cadrul I.J.P.F.

Vaslui, i s-a imputat suma de 9.570,81 RON ca urmare a raportului său de demisie, prin care acesta a încălcat angajamentul din 15 septembrie 2005 (Dosar nr. 227/89/2007) încheiat în baza dispozițiilor art. 25 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 300/2004 și art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora polițistul care a absolvit o instituție de învățământ a Ministerului Internelor și Administrației și căruia i-au încetat raporturile de serviciu din motive imputabile este obligat să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa, potrivit angajamentului încheiat în acest sens.

În plus, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a dat și o notă explicativă (Dosar nr. 227/89/2007), procesul-verbal încheiat la 30 august 2006 l-a semnat cu obiecțiuni, iar comisia de soluționare a contestațiilor i-a pus la dispoziție și predat devizele de calcul cu sumele ce urmează a fi restituite și documentele în baza cărora au fost întocmite, astfel cum recunoaște chiar acesta. De altfel, Înalta Curte constată că întrucât recurentul avea calitatea de polițist, în mod corect s-a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 360/2002 și a art. 39 alin. (3) din O.U.G. nr. 104/2001, iar nu cele ale C. muncii.

Totodată, este de necontestat că recurentul-reclamant este absolvent al unui curs de specializare organizat de o instituție de învățământ din cadrul Ministerului Internelor Reformei Administrative, a încheiat un angajament de îndeplinire a serviciului în unitățile ministerului timp de 5 ani, în care se preciza expres că în caz de nerespectare a acestei obligații va restitui cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării, acesta și-a încetat raportul de serviciu din motive imputabile, în condițiile art. 69 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 360/2002, prin demisie. În aceste condiții, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut că vinovăția recurentului-reclamant constă tocmai în încălcarea angajamentului luat, iar obligația de restituire rezultă din chiar acest angajament și actul adițional lui, contrar celor susținute de recurentul-reclamant.

Astfel, reglementarea dată prin art. 22 și 23 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/2006 (care nu face parte din categoria actelor clasificate, putând fi deci consultat de cei interesați din structurile Ministerului Internelor și Reformei Administrației), constituie de fapt o reiterare a acestor obligații stabilite prin angajamentele luate în cunoștință de cauză de polițiști. De asemenea, Înalta Curte constată că, din probele administrate, rezultă cu claritate modul de calcul a cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării și toate celelalte aspecte legate de acestea, inclusiv cele referitoare la drepturile salariale. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse acesteia nu sunt de natură a schimba soluția instanței de fond, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ. coroborate cu prevederile art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.C. împotriva sentinței nr. 161/CA din 12 noiembrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 iunie 2008.