ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4144/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1619 din 03 septembrie 20101 a Tribunalului Galați,

acțiunea reclamantului C.P. a fost respinsă ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut,

în esență, că Legea nr. 221/2009 are în vedere condamnările cu caracter politic

și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06 martie

1945-22 decembrie 1989 și că, raportat la dispozițiile art. 1 și 3 din același

act normativ care definesc noțiunile de condamnare cu caracter politic și de

măsură administrativă cu caracter politic, cererea reclamantului apare ca fiind

inadmisibilă, prizonieratul neputând fi încadrat în niciuna dintre cele

noțiuni.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul criticând-o

pe motive de nelegalitate și netemeinicie.

În esență, apelantul a susținut că prizonierii români

căzuți pe Frontul de Est sunt concomitent victime ale războiului, dar și ale statului

deținător, precum și ale politicii neglijente adoptate de Statul Român. Câtă vreme

prizonierilor de război le-a fost recunoscută calitatea de deținuți politici, prin

dispozițiile Decretului-Lege nr. 118/1990, fiindu-le acordate și despăgubiri pentru

suferințele îndurate, în baza acestuia act normativ, este firesc ca în temeiul

art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, acțiunea de față să fie considerată admisibilă.

Pe parcursul soluționării apelului a decedat reclamantul,

în cauză fiind introdus moștenitorul acestuia, C.I.V.

Prin decizia civilă nr. 117 din 23 mai 2011, Curtea de

Apel Galați a respins apelul reținând că situația reclamantului de prizonier de

război luat de către armata sovietică, nu se circumscrie Legii nr. 221/2009.

Starea de prizonierat nu reprezintă o condamnare politică

și nicio măsură administrativă cu caracter politic luată de organele fostei miliții

sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu,

internarea în unități și colonii de muncă ori stabilirea de loc de muncă obligatoriu.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs

reclamantul, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că acțiunea este

admisibilă arătând că măsura luată este rezultatul neglijenței politicii Statului

Român.

Recursul nu este fondat.

În cauză, reclamantul solicită obligarea statului la acordarea

de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a situației în care s-a

aflat, aceea de prizonier de război în fosta U.R.S.S.

Însă, așa cum rezultă din cuprinsul art. 5 alin. (1) din

Legea nr. 221/2009 numai o condamnare cu caracter politic în perioada de referință

a legii sau o măsură administrativă cu caracter politic, dispusă în aceeași perioadă,

pot naște dreptul persoanelor îndreptățite la plata de despăgubiri pentru prejudiciul

moral încercat printr-o astfel de condamnare sau de măsură administrativă.

Or, împrejurarea că reclamantul a fost prizonier de război

în fosta U.R.S.S., ca urmare a participării la cel de-al doilea război mondial nu

poate fi asimilată niciunei condamnări politice, astfel cum aceasta este definită

în art. 1 din lege și niciunei măsuri administrative cu caracter politic în condițiile

art. 3 din același act normativ.

Prin urmare, constatând că situația de prizonier de război

în fosta U.R.S.S., ca urmare a participării la cel de-al doilea război mondial,

nu poate fi circumscrisă unei condamnări politice sau unei măsuri administrative

cu caracter politic, și că numai în temeiul unei astfel de condamnări ori unei astfel

de măsuri administrative, se naște dreptul de a obține despăgubiri în condițiile

Legii nr. 221/2009, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.I.V. împotriva deciziei nr. 117

A din 23 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 iunie 2012.