ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7541/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7541/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

Vrancea din 16 iunie 2009, reclamanții C.S., C.G.-F., P.E., P.G., A.M. și B.L.

au chemat în judecată Statul Român, solicitând obligarea acestuia la plata de

daune morale în sumă de 5.000.000 euro ca urmare a traumelor psihice suferite

de ei, în calitate de moștenitori ai defunctului C.I., condamnat pe nedrept în

perioada regimului comunist, precum și daune materiale în sumă de 200.000 euro

reprezentând echivalentul bunurilor confiscate.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că sunt moștenitorii defunctului C.I., decedat la data de

05 aprilie 1963, în Penitenciarul G.

Au susținut, că

autorul lor comun a fost condamnat, prin Sentința penală nr. 704/1951 a

Tribunalului Militar Galați pentru infracțiunea de uneltire contra ordinei

sociale, prevăzută de art. 209 partea a III-a din vechiul C. pen. și pentru

care i s-a aplicat o pedeapsă de 18 ani muncă silnică și 10 ani degradare

civilă; că acesta a executat efectiv peste 13 ani, din 1950, când a fost

arestat și până în 1963, când a murit datorită suferințelor îndurate și epuizării

fizice.

În continuare,

reclamanții au relevat că în perioada 1950 - 1989 au fost supuși în mod

continuu presiunilor exercitate de regimul comunist, fiind bătuți, supuși la

tratamente inumane pentru a spune unde se ascunde autorul C.I., cât timp a fost

fugar, iar în toată perioada în care acesta din urmă s-a aflat în închisoare,

au fost monitorizați în permanență de securitate.

Prin Sentința civilă

nr. 366 din 25 mai 2010, Tribunalul Vrancea a respins acțiunea reclamanților,

ca inadmisibilă, reținând că, așa cum rezultă din petitul acțiunii

introductive, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Statul Român la

plata daunelor morale ca urmare a traumelor psihice suferite de ei prin

condamnarea pe nedrept a autorului C.I.

Însă, prevederile

art. 5 din Legea nr. 221/2009 stabilesc că acordarea de despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnare se poate solicita de către orice

persoană care a suferit condamnări cu caracter politic, precum și după decesul

acestei persoane, soțul sau descendenții acestuia până la gradul al II-a

inclusiv.

În consecință, din

interpretarea acestor prevederi, se consideră că este vorba de prejudiciul

moral suferit personal de persoana condamnată și nu de prejudiciul moral

suferit de descendenți ca urmare a condamnării autorului lor.

A accepta că

descendenții în gradul prevăzut în textul legal amintit pot solicita

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de ei înseamnă că descendenții au

un drept propriu și personal la despăgubiri, însă pentru recunoașterea căruia

nu pot solicita incidenta prevederile legii speciale.

O astfel de

interpretare este exclusă, deoarece vine în conflict cu dispozițiile ipotezei

prevăzute de art. 5 alin. (1) din lege, ce cuprinde și o condiție pentru

introducerea acțiunii de către descendenți și anume că acțiunea poate fi

introdusă

"

după decesul

"

persoanei care a

suferit o condamnare politică.

Or, dacă dreptul la

despăgubiri ar fi fost recunoscut descendenților și pentru propriul prejudiciu

moral, o astfel de condiționalitate ar fi fost absurdă, prevederile art. 5 din

Legea nr. 221/2009 fiind clare în lămurirea acestui aspect incident.

Cum din petitul și

motivele cererii introductive, precum și din obiectivele avute în vedere pentru

audierea martorilor, finalitatea urmărită de reclamanți a constatat în

repararea prejudiciului moral suferit personal și nu în calitate de

descendenți, conferită de lege, pentru prejudiciul suferit de autorul comun

C.I., instanța de fond a reținut că acțiunea nu se subscrie condițiilor de

admisibilitate prevăzute de art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Relativ la capătul de

cerere privind plata daunelor materiale instanța a reținut că nici acesta nu se

subscrie condițiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. b) din actul normativ

mai sus amintit, având în vedere caracterul accesoriu al acestei cereri față de

cererea de constatare de drept sau pe cale judecătorească a condamnării

politice suferite de autorul părților prin Sentința penală nr. 704 din 5

septembrie 1951 a fostului Tribunal Militar Galați, la care reclamanții fac trimitere

în cuprinsul cererii introductive, însă fără a solicita expres constatarea

caracterului politic al condamnării.

Prin Decizia nr.

274/A din 4 noiembrie 2010, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins, ca

nefondat, apelul civil declarat de către reclamanții C.S., C.G.-F., P.E., P.G.,

A.M. și B.L., reținând, în esență, că, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr.

221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor

măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei

persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot

solicita instanței acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit

prin condamnare, acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii

bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii

administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a

obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale

Legii nr. 247/2005, precum și repunerea în drepturi, în cazul în care prin

hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau

degradarea militară.

Rezultă din cuprinsul

dispozițiilor legale mai sus citate că aceste măsuri reparatorii pot fi cerute

de cel care a suferit condamnarea ori, după decesul acestuia, de către soțul

sau descendenții acestuia până la gradul al II-lea inclusiv, pentru prejudiciul

suferit prin condamnare de cel față de care aceasta a fost dispusă.

Prin urmare, legea nu

dă posibilitatea descendenților celui condamnat de a solicita despăgubiri

pentru propriul prejudiciu suferit prin condamnarea autorului lor, o asemenea

acțiune în justiție fiind inadmisibilă, întrucât nu se circumscrie textului

art. 5 din Legea nr. 221/2009, așa cum în mod corect a reținut și instanța de

fond.

Că este așa rezultă

din aceea că legiuitorul a impus, pentru situația în care acțiunea este

promovată de descendenții celui condamnat, condiția ca autorul acestora să fie

decedat, textul art. 5 stabilind, în acest sens, că doar după decesul persoanei

care a suferit condamnarea descendenții pot introduce acțiunea în despăgubire.

Împotriva acestei

decizii, au declarat recurs, în termen legal, reclamantele C.S., C.G.F., P.E.,

P.G., A.M. și B.L., criticând-o pentru nelegalitate, iar ca temei legal al

criticilor formulate au indicat art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor formulate, reclamanții au arătat că instanța de apel nu a ținut cont

de motivele de apel invocate de acesta și a respins apelul, ca nefondat, fără a

le cerceta și fără a motiva decizia recurată; că instanța de apel nu a avut în

vedere dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că,

decizia trebuia să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților; că, instanța de apel s-a rezumat numai a menționa temeiul de drept

aplicabil în speță, fără a prezenta și analiza susținerile apelanților raportat

la înscrisurile aflate la dosar, astfel că, prin decizia pronunțată, Curtea de

apel Galați nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel invocate, și nici nu a

motivat decizia.

Prin urmare,

procedând astfel, instanța a încălcat prevederile art. 6 din C.E.D.O., privind

dreptul la un proces echitabil, pentru că noțiunea de proces echitabil

presupune ca instanța să fi analizat în mod real chestiunile esențiale care

i-au fost supuse judecății.

În ceea ce privește

daunele morale și materiale, reclamanții au arătat că au dovedit că au

calitatea de descendenți ai autorului C.I. și că se încadrează în prevederile

art. 5 din Legea nr. 221/2009, astfel că instanța de apel a pronunțat o

hotărâre nelegală.

Potrivit art. 1 alin.

(2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 constituie de drept condamnare cu caracter

politic, condamnarea pentru faptele prevăzute inclusiv de art. 207 - 209 C.

pen. din 1936, republicat în M. Of., Partea I, nr. 48 din 02 februarie 1948, cu

modificările și completările ulterioare.

Constituie, de

asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada

6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea

penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile

prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea

calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru

infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost

dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și

persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de

răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările

ulterioare.

Caracterul politic al

condamnărilor prevăzute la alin. (3) se constată de instanța judecătorească, în

condițiile prevăzute la art. 4, iar cererea formulată în acest sens este

imprescriptibilă, fiind scutită de taxa de timbru, competența de soluționare

aparținând tribunalului, secția civilă, în circumscripția căruia domiciliază

persoana interesată.

S-a conchis, că

soluția instanței de fond este nelegală, deoarece prin instituirea caracterului

accesoriu al cererii privind plata daunelor materiale, față de cererea în

constatare a caracterului politic al condamnării, aceasta nu a făcut decât să

opună recurenților efectele hotărârii judecătorești de condamnare cu caracter

politic, deși în Legea nr. 221/2009 art. 2 prevede expres, că

"

Toate

efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute

la art. 1 sunt înlăturate de drept. Aceste hotărâri nu pot fi invocate

împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor

"

.

Examinând decizia în

limita criticilor formulate de recurenții-reclamanți, ce permit încadrarea în

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., instanța constată recursul nefondat, pentru

următoarele considerente:

Prin recursul lor,

reclamanții invocă nelegalitatea deciziei recurate, ca fiind dată cu încălcarea

prevederilor art. 261 alin. (1) și (5) C. proc. civ., întrucât hotărârea

judecătorească nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, precum și pe cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților.

Această critică este

nefondată, întrucât hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt și de drept

care au format convingerea instanței în adoptarea soluției pronunțate, precum

și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților, prin raportare la

susținerile acestora, cât și la dispozițiile legale, ceea ce permite efectuarea

controlului judiciar pe calea recursului.

De aceea, reclamanții

nu pot să susțină că acțiunea acestora finalizată prin decizia recurată nu a

fost examinată în mod echitabil și că astfel s-ar fi încălcat dispozițiile art.

6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privitoare la dreptul la un

proces echitabil.

Și motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulat de

recurenții-reclamanți, este nefondat.

Potrivit art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 221/2009, poate formula cerere pentru acordarea daunelor

morale

"

orice persoană care a suferit condamnări cu

caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut

obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic

"

,

iar după decesul acestor persoane, cererile pot fi formulate de soțul sau

descendenții până la gradul al II-lea inclusiv.

Rezultă că

legiuitorul a avut în vedere repararea prejudiciului direct, cauzat prin fapta

ilicită asupra persoanei condamnatului sau a celui care a făcut obiectul unor

măsuri administrative cu caracter politic.

Doar după decesul

respectivelor persoane, dată fiind expresia patrimonială recunoscută daunelor

morale, descendenții pot formula astfel de acțiuni, prin care nu valorifică

însă un prejudiciu creat nemijlocit în persoana lor, ci drepturi patrimoniale

transmise în considerarea autorului lor.

Este motivul pentru

care trebuie să se țină seama în determinarea daunelor morale de prejudiciul

moral produs nemijlocit autorului, respectiv celui care a suferit condamnarea

politică sau măsura administrativă cu caracter politic.

Or, în speță,

recurenții reclamanți au solicitat acordarea de daune morale pentru prejudiciul

propriu suferit ca urmare a presiunilor directe și indirecte la care au fost

supuși de organele securității și regimul comunist, deoarece tatăl lor a fost

condamnat pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, la 18 ani de

muncă silnică și 10 ani degradare civilă, fiind în eroare asupra titularului

dreptului la despăgubirile prevăzute de Legea nr. 221/2009.

În ceea ce privește

critica formulată de reclamanți în sensul că, greșit, instanța de fond a

constatat caracterul accesoriu al cererii privind plata daunelor materiale,

față de cererea în constatare a caracterului politic al condamnării autorului

lor, întrucât acțiunea pentru constatarea caracterului politic al condamnărilor

prevăzute la alin. (3) din art. 2 din Legea nr. 221/2009 este imprescriptibilă,

potrivit alin. (4) din același text de lege, se constată următoarele:

Această critică este

formulată direct în recurs, omisso medio, întrucât nu s-a constituit în critică

în apelul declarat de reclamanți, sancțiunea fiind aceea a neanalizării sale.

Dacă însă, se admite

că, prin motivele formulate în apel, reclamanții, implicit ar fi formulat

critici privind greșita respingere a capătului de cerere privind acordarea

daunelor materiale, se constată că, legal, a fost respins capătul de cerere

pentru acordarea despăgubirilor materiale, reprezentând valoarea bunurilor confiscate,

câtă vreme reclamanții nu au formulat un capăt de cerere prin care să se fi

constatat caracterul politic al condamnării suferite de autorul lor, întrucât,

în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009.

Pentru considerentele

expuse, recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în conformitate

cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantele C.S., C.G.F., P.E., P.G., A.M. și

B.L. împotriva Deciziei nr. 274/A din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Galați,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 octombrie 2011.