ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7541/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea din 16 iunie 2009, reclamanții C.S., C.G.-F., P.E., P.G., A.M. și B.L. au chemat în judecată Statul Român, solicitând obligarea acestuia la plata de daune morale în sumă de 5.000.000 euro ca urmare a traumelor psihice suferite de ei, în calitate de moștenitori ai defunctului C.I., condamnat pe nedrept în perioada regimului comunist, precum și daune materiale în sumă de 200.000 euro reprezentând echivalentul bunurilor confiscate. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii defunctului C.I., decedat la data de 05 aprilie 1963, în Penitenciarul G. Au susținut, că autorul lor comun a fost condamnat, prin Sentința penală nr. 704/1951 a Tribunalului Militar Galați pentru infracțiunea de uneltire contra ordinei sociale, prevăzută de art. 209 partea a III-a din vechiul C. pen.

și pentru care i s-a aplicat o pedeapsă de 18 ani muncă silnică și 10 ani degradare civilă; că acesta a executat efectiv peste 13 ani, din 1950, când a fost arestat și până în 1963, când a murit datorită suferințelor îndurate și epuizării fizice. În continuare, reclamanții au relevat că în perioada 1950 - 1989 au fost supuși în mod continuu presiunilor exercitate de regimul comunist, fiind bătuți, supuși la tratamente inumane pentru a spune unde se ascunde autorul C.I., cât timp a fost fugar, iar în toată perioada în care acesta din urmă s-a aflat în închisoare, au fost monitorizați în permanență de securitate. Prin Sentința civilă nr. 366 din 25 mai 2010, Tribunalul Vrancea a respins acțiunea reclamanților, ca inadmisibilă, reținând că, așa cum rezultă din petitul acțiunii introductive, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Statul Român la plata daunelor morale ca urmare a traumelor psihice suferite de ei prin condamnarea pe nedrept a autorului C.I.

Însă, prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009 stabilesc că acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare se poate solicita de către orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acestuia până la gradul al II-a inclusiv. În consecință, din interpretarea acestor prevederi, se consideră că este vorba de prejudiciul moral suferit personal de persoana condamnată și nu de prejudiciul moral suferit de descendenți ca urmare a condamnării autorului lor. A accepta că descendenții în gradul prevăzut în textul legal amintit pot solicita despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de ei înseamnă că descendenții au un drept propriu și personal la despăgubiri, însă pentru recunoașterea căruia nu pot solicita incidenta prevederile legii speciale.

O astfel de interpretare este exclusă, deoarece vine în conflict cu dispozițiile ipotezei prevăzute de art. 5 alin. (1) din lege, ce cuprinde și o condiție pentru introducerea acțiunii de către descendenți și anume că acțiunea poate fi introdusă " după decesul " persoanei care a suferit o condamnare politică. Or, dacă dreptul la despăgubiri ar fi fost recunoscut descendenților și pentru propriul prejudiciu moral, o astfel de condiționalitate ar fi fost absurdă, prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009 fiind clare în lămurirea acestui aspect incident.

Cum din petitul și motivele cererii introductive, precum și din obiectivele avute în vedere pentru audierea martorilor, finalitatea urmărită de reclamanți a constatat în repararea prejudiciului moral suferit personal și nu în calitate de descendenți, conferită de lege, pentru prejudiciul suferit de autorul comun C.I., instanța de fond a reținut că acțiunea nu se subscrie condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Relativ la capătul de cerere privind plata daunelor materiale instanța a reținut că nici acesta nu se subscrie condițiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. b) din actul normativ mai sus amintit, având în vedere caracterul accesoriu al acestei cereri față de cererea de constatare de drept sau pe cale judecătorească a condamnării politice suferite de autorul părților prin Sentința penală nr. 704 din 5 septembrie 1951 a fostului Tribunal Militar Galați, la care reclamanții fac trimitere în cuprinsul cererii introductive, însă fără a solicita expres constatarea caracterului politic al condamnării. Prin Decizia nr. 274/A din 4 noiembrie 2010, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul civil declarat de către reclamanții C.S., C.G.-F., P.E., P.G., A.M.

și B.L., reținând, în esență, că, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, precum și repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.

Rezultă din cuprinsul dispozițiilor legale mai sus citate că aceste măsuri reparatorii pot fi cerute de cel care a suferit condamnarea ori, după decesul acestuia, de către soțul sau descendenții acestuia până la gradul al II-lea inclusiv, pentru prejudiciul suferit prin condamnare de cel față de care aceasta a fost dispusă. Prin urmare, legea nu dă posibilitatea descendenților celui condamnat de a solicita despăgubiri pentru propriul prejudiciu suferit prin condamnarea autorului lor, o asemenea acțiune în justiție fiind inadmisibilă, întrucât nu se circumscrie textului art. 5 din Legea nr. 221/2009, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Că este așa rezultă din aceea că legiuitorul a impus, pentru situația în care acțiunea este promovată de descendenții celui condamnat, condiția ca autorul acestora să fie decedat, textul art. 5 stabilind, în acest sens, că doar după decesul persoanei care a suferit condamnarea descendenții pot introduce acțiunea în despăgubire. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termen legal, reclamantele C.S., C.G.F., P.E., P.G., A.M. și B.L., criticând-o pentru nelegalitate, iar ca temei legal al criticilor formulate au indicat art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor formulate, reclamanții au arătat că instanța de apel nu a ținut cont de motivele de apel invocate de acesta și a respins apelul, ca nefondat, fără a le cerceta și fără a motiva decizia recurată; că instanța de apel nu a avut în vedere dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., în sensul că, decizia trebuia să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților; că, instanța de apel s-a rezumat numai a menționa temeiul de drept aplicabil în speță, fără a prezenta și analiza susținerile apelanților raportat la înscrisurile aflate la dosar, astfel că, prin decizia pronunțată, Curtea de apel Galați nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel invocate, și nici nu a motivat decizia. Prin urmare, procedând astfel, instanța a încălcat prevederile art. 6 din C.E.D.O., privind dreptul la un proces echitabil, pentru că noțiunea de proces echitabil presupune ca instanța să fi analizat în mod real chestiunile esențiale care i-au fost supuse judecății.

În ceea ce privește daunele morale și materiale, reclamanții au arătat că au dovedit că au calitatea de descendenți ai autorului C.I. și că se încadrează în prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009, astfel că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală. Potrivit art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 constituie de drept condamnare cu caracter politic, condamnarea pentru faptele prevăzute inclusiv de art. 207 - 209 C. pen. din 1936, republicat în M. Of., Partea I, nr. 48 din 02 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare. Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare. Caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. (3) se constată de instanța judecătorească, în condițiile prevăzute la art. 4, iar cererea formulată în acest sens este imprescriptibilă, fiind scutită de taxa de timbru, competența de soluționare aparținând tribunalului, secția civilă, în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.

S-a conchis, că soluția instanței de fond este nelegală, deoarece prin instituirea caracterului accesoriu al cererii privind plata daunelor materiale, față de cererea în constatare a caracterului politic al condamnării, aceasta nu a făcut decât să opună recurenților efectele hotărârii judecătorești de condamnare cu caracter politic, deși în Legea nr. 221/2009 art. 2 prevede expres, că " Toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept. Aceste hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor " . Examinând decizia în limita criticilor formulate de recurenții-reclamanți, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., instanța constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente: Prin recursul lor, reclamanții invocă nelegalitatea deciziei recurate, ca fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 261 alin. (1) și (5) C. proc. civ., întrucât hotărârea judecătorească nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Această critică este nefondată, întrucât hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în adoptarea soluției pronunțate, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților, prin raportare la susținerile acestora, cât și la dispozițiile legale, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe calea recursului.

De aceea, reclamanții nu pot să susțină că acțiunea acestora finalizată prin decizia recurată nu a fost examinată în mod echitabil și că astfel s-ar fi încălcat dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privitoare la dreptul la un proces echitabil. Și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulat de recurenții-reclamanți, este nefondat. Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, poate formula cerere pentru acordarea daunelor morale " orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic " , iar după decesul acestor persoane, cererile pot fi formulate de soțul sau descendenții până la gradul al II-lea inclusiv.

Rezultă că legiuitorul a avut în vedere repararea prejudiciului direct, cauzat prin fapta ilicită asupra persoanei condamnatului sau a celui care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic. Doar după decesul respectivelor persoane, dată fiind expresia patrimonială recunoscută daunelor morale, descendenții pot formula astfel de acțiuni, prin care nu valorifică însă un prejudiciu creat nemijlocit în persoana lor, ci drepturi patrimoniale transmise în considerarea autorului lor. Este motivul pentru care trebuie să se țină seama în determinarea daunelor morale de prejudiciul moral produs nemijlocit autorului, respectiv celui care a suferit condamnarea politică sau măsura administrativă cu caracter politic.

Or, în speță, recurenții reclamanți au solicitat acordarea de daune morale pentru prejudiciul propriu suferit ca urmare a presiunilor directe și indirecte la care au fost supuși de organele securității și regimul comunist, deoarece tatăl lor a fost condamnat pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, la 18 ani de muncă silnică și 10 ani degradare civilă, fiind în eroare asupra titularului dreptului la despăgubirile prevăzute de Legea nr. 221/2009.

În ceea ce privește critica formulată de reclamanți în sensul că, greșit, instanța de fond a constatat caracterul accesoriu al cererii privind plata daunelor materiale, față de cererea în constatare a caracterului politic al condamnării autorului lor, întrucât acțiunea pentru constatarea caracterului politic al condamnărilor prevăzute la alin. (3) din art. 2 din Legea nr. 221/2009 este imprescriptibilă, potrivit alin. (4) din același text de lege, se constată următoarele: Această critică este formulată direct în recurs, omisso medio, întrucât nu s-a constituit în critică în apelul declarat de reclamanți, sancțiunea fiind aceea a neanalizării sale.

Dacă însă, se admite că, prin motivele formulate în apel, reclamanții, implicit ar fi formulat critici privind greșita respingere a capătului de cerere privind acordarea daunelor materiale, se constată că, legal, a fost respins capătul de cerere pentru acordarea despăgubirilor materiale, reprezentând valoarea bunurilor confiscate, câtă vreme reclamanții nu au formulat un capăt de cerere prin care să se fi constatat caracterul politic al condamnării suferite de autorul lor, întrucât, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009. Pentru considerentele expuse, recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele C.S., C.G.F., P.E., P.G., A.M. și B.L. împotriva Deciziei nr. 274/A din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2011.