ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4882/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4882/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată
la data de 17 martie 2011 la Judecătoria Iași, secția civilă reclamantul
Tribunalul Iași a solicitat în contradictoriu cu pârâta G.M.A. ca prin sentința
ce se va pronunța să se dispună restabilirea situației anterioare executării,
în sensul obligării pârâtei la restituirea sumei de 9.125 RON achitată în baza
Sentinței civile nr. 848 din 6 iunie 2008 a Tribunalului Iași, definitivă și
executorie, care, ulterior a fost desființată prin Decizia civilă nr. 319 din 3
aprilie 2009 a Curții de Apel Iași.
Prin Sentința civilă
nr. 6774 din 7 aprilie 2011 Judecătoria Iași, secția civilă, a declinat
competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Pitești, reținând că sunt
incidente dispozițiile art. 404 indice 2 alin. (3) C. proc. civ. și art. 5 C.
proc. civ.
Prin Sentința civilă
nr. 11579 din 30 noiembrie 2011 Judecătoria Pitești, secția civilă, a declinat
competența de soluționare în favoarea Tribunalului Iași.
Pentru a se pronunța
astfel instanța a reținut că art. 404 C. proc. civ. stabilește competența de soluționare
a unei cereri de întoarcere a executării silite reglementând 3 variante ale
acestei competențe. Astfel, în varianta prevăzută la alin. (1) competența
revine instanței care a desființat titlul executoriu. Dacă această instanță a
dispus rejudecarea în fond a cauzei și nu a luat măsura restabilirii situației
anterioare, aceasta se va dispune de instanța care rejudecă fondul (alin. (2)).
O ultimă variantă, pe care instanța a reținut-o ca fiind aplicabilă în speță,
este aceea în care nu s-a dispus restabilirea situației anterioare în
condițiile celor două alineate, când cel îndreptățit o va putea cere instanței
competente potrivit legii. În acest caz cererea de restabilire a situației
anterioare este făcută sub forma unei cereri principale, iar competența
aparține instanței competente potrivit dreptului comun. Această cerere nu
vizează însăși executarea silită deoarece aceasta s-a încheiat. În speță este
vorba de restituirea unei sume de bani urmare a derulării unor raporturi de
muncă.
Astfel învestit Tribunalul
Iași, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 806 din 2 aprilie 2010 și-a
declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Pitești și,
constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza la Înalta
Curte de Casație și Justiție pentru soluționare.
Pentru a se pronunța
astfel instanța a reținut că Sentința civilă nr. 848 din 6 iunie 2008 a
Tribunalului Iași, în baza căreia reclamantul a achitat pârâtei suma de 9.125
RON, a fost modificată în parte prin Decizia Curții de Apel Iași nr. 319 din 3
aprilie 2009. Deci s-a desființat titlul executoriu prin care reclamatul a
achitat drepturile salariale pârâtei, iar calea recunoscută de lege debitorului
pentru recuperarea sumelor achitate creditorului în cadrul executării, este întoarcerea
executării prin restabilirea situației anterioare.
Judecarea acțiunii de
restabilire a situației anterioare se poate cere instanței judecătorești
competente potrivit legii, conform art. 404
2
alin. (3) C. proc. civ.
Potrivit art. 373
alin. (1) C. proc. civ. titlurile executorii se execută de executorul
judecătoresc din circumscripția curții de apel în care urmează să se efectueze
executarea, iar instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia
se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Potrivit art. 373
alin. (3) C. proc. civ. instanța de executare este cea care soluționează
cererile de încuviințare a executării silite, judeca contestațiile la executare
precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite.
Chiar dacă Sentința
civilă nr. 848/2008 a Tribunalului Iași a fost executată de bună voie,
neformulându-se contestație la executare, cererea de restabilire a situației
anterioare, prin desființarea titlului executoriu nu poate fi soluționată decât
de către instanța de executare, respectiv Judecătoria Pitești.
Dispozițiile art. 404
2
alin. (2) C. proc. civ. se referă la situația când instanța, care a desființat
hotărârea executată și a dispus rejudecarea pe fond a procesului nu a luat
măsura restabilirii situației anterioare executării, caz în care această măsură
se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul.
S-a mai reținut că
Sentința civilă nr. 848/2008 a Tribunalului Iași a fost modificată în parte
prin Decizia nr. 319/2009 a Curții de Apel Iași, nedispunându-se trimiterea
cauzei spre rejudecare la prima instanță și nici în prezenta cauză nu se
rejudecă fondul.
În fine, instanța a
mai reținut că nu s-a făcut dovada că pârâta ar avea domiciliul în raza
orașului Iași.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de
competență ivit între două instanțe, care nu se găsesc în circumscripția
aceleiași curți de apel - în conformitate cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ. -
stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești,
pentru considerentele ce succed:
Din cele trei ipoteze
prevăzute de art. 404 C. proc. civ. în pricina de față sunt incidente
dispozițiile din alin. (3) al acestui articol.
Potrivit art. 404
alin. (3) C. proc. civ.: "Dacă nu s-a dispus restabilirea situației
anterioare executării în condițiile alin. (1) și (2) cel îndreptățit o va putea
cere instanței judecătorești competente potrivit legii".
Aceasta înseamnă că
se are în vedere prin textul de lege evocat situația restabilirii situației
anterioare pe calea unei acțiuni separate, în situația în care nu s-a dispus
restabilirea situației anterioare în condițiile primelor două alineate. Or, în
speța de față reclamantul a solicitat restabilirea situației anterioare pe
calea unui proces distinct.
Sub aspectul
instanței judecătorești competente potrivit legii urmează a se avea în vedere
Decizia nr. 5 din 12 martie 2012 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție -
Completul competent să judece recursul în interesul legii, care a statuat:
"în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 404
2
alin.
(3) C. proc. civ. instanța judecătorească competentă potrivit legii să
soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea
situației anterioare este instanța de executare, respectiv judecătoria."
Art. 373 alin. (2) C.
proc. civ. dispune: "Instanța de executare este judecătoria în
circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea
dispune altfel."
Așa fiind, în
virtutea principiului simetriei, competența de soluționare în primă instanță a
cererii de întoarcere a executării revine tot judecătoriei, ca instanță de
executare. Altfel spus, natura juridică a întoarcerii executării este "de
executare silită în sens invers", ceea ce face ca instanța competentă să
judece întoarcerea executării este instanța de executare, respectiv
judecătoria.
Pentru considerentele
ce preced competența de soluționare a pricinii va fi stabilită în favoarea
Judecătoriei Pitești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 26 iunie 2012.
Procesat
de GGC - NN