ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4050/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4050/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 515/S din 19 noiembrie 2007, Tribunalul Brașov

a admis în parte cererea de chemare în judecată,

formulată de reclamanții A.M.A., S.C., C.C.M., B.D. și B.N.C.M. în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și

Finanțelor; a obligat pârâtul să achite, cu titlu de despăgubiri, câte 10.000 RON

fiecăruia dintre reclamanții A.M.A., B.N.C.M. și C.C.M. și câte 5.000 RON

fiecăruia dintre reclamanții S.C. și B.D.; a respins restul pretențiilor

formulate de reclamanți.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut

că prin sentința penală nr. 625 din 13 decembrie 2005, pronunțată în Dosarul

nr. 1937/2004 al Tribunalului Brașov, reclamanții din prezenta cauză, au fost achitați,

în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu

privire la infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (2) lit. a) din

Legea nr. 678/2001.

Totodată, prin această hotărâre judecătorească, s-a constatat

că reclamanții C.C.M., A.M.A. și B.N.C.M. au fost arestați preventiv în perioada

09 iulie 2004-05 august 2004, iar reclamanții S.C. și B.D. au fost reținuți și arestați

preventiv, în perioada 09 iulie 2004-13 iulie 2004.

Prin decizia penală nr. 349 din 20 decembrie 2006, Curtea

de Apel Brașov a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov,

împotriva sentinței penale nr. 625 din 13 decembrie 2005 a Tribunalului Brașov,

pe care a menținut-o.

Prin decizia penală nr. 2639 din 16 mai 2007, Înalta

Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Brașov, împotriva deciziei penale nr. 349 din 20

decembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze

cu minori.

În

dovedirea prejudiciilor

morale pe care reclamanții le-au invocat, prin cererea de chemare în judecată pe

care au formulat-o, în cauză au fost audiați martorii: M.P., G.G., A.F.E., B.C.

și M.D.

Din depoziția martorei M.P. a rezultat că aceasta le cunoaște

pe reclamantele C.C.M. de 20 de ani, iar pe reclamanta S.C. de 9 ani.

De asemenea, din declarația martorei menționate s-a reținut

că aceasta a luat cunoștință de starea pe care reclamantele arătate au avut-o după

data la care au fost puse în libertate, arătând, în acest sens, că reclamanta C.C.M.

a avut o perioadă depresivă, care s-a manifestat prin izolarea acesteia de cercul

de prieteni și cunoștințe și prin declanșarea unei afecțiuni medicale.

Cu ocazia audierii sale, martora M.P. a declarat că arestarea

preventivă a reclamantei C.C.M. i-a afectat atât pe copilul acesteia, care a început

să fie retras la școală și în cercul de prieteni, cât și pe mama reclamantei menționate,

căreia i s-a agravat starea de sănătate.

Din declarația martorului G.G. a rezultat că acest martor

l-a vizitat pe reclamantul B.D., în perioada de timp în care acesta a fost arestat

preventiv, constatând că acesta era puternic afectat de cele întâmplate și speriat

de perspectiva condamnării pentru săvârșirea infracțiunii de care a fost acuzat.

Cu ocazia audierii sale, martorul menționat a învederat

că procesul penal în care a fost implicat reclamantul B.D. a fost intens mediatizat,

ceea ce a făcut ca informația relativă la arestarea preventivă a acestuia să ajungă

la cunoștința locuitorilor satului în care partea domiciliază, precum și la cunoștința

cercului de prieteni ai acestuia, care au manifestat ostilitate față de el, afirmându-și

convingerea că acuzațiile pe care i le-au adus reclamantului organele de anchetă

sunt întemeiate, iar această atitudine a cunoștințelor sale și a consătenilor săi

l-a afectat pe reclamantul B.D.

Din depoziția martorului A.F.E. instanța a reținut că

după ce reclamantul B.D. a fost pus în libertate, oamenii din satul în care acesta

domiciliază au manifestat ostilitate față de el, refuzând să intre în relații cu

acesta, pe motiv că este un infractor.

De asemenea, o parte din prietenii reclamantului și a

rudelor sale l-a marginalizat, după ce a aflat că este acuzat de săvârșirea infracțiunii

de trafic de persoane, spunând despre el că este un infractor.

Din depoziția aceluiași martor, A.F.E., a rezultat că

urmare a procesului penal ce a fost declanșat împotriva sa, reclamantul nu a mai

putut să își continue activitatea la firma la care a fost angajat.

Și martorul B.C. a relatat că reținerea de către organele

de cercetare penală a reclamanților A.M.A. și B.N.C.M. s-a produs la locul de muncă

al acestora.

Ca urmare a arestării preventive a reclamanților menționați,

conducerea societății comerciale la care erau angajați a luat împotriva lor măsura

desfacerii contractelor de muncă, cu motivarea că „sunt niște infractori, iar societatea

nu are nevoie de asemenea oameni”.

Martorul menționat a mai declarat că și colegii de muncă

ai celor doi reclamanți au afirmat despre ei că sunt niște infractori, motiv pentru

care au refuzat să le mai vorbească și să intre în relații cu ei, iar această atitudine

s-a prelungit chiar și după ce procesul penal, în care au fost implicați reclamanții

A.M.A. și B.N.C.M., s-a finalizat cu achitarea lor.

Din depoziția martorului M.D., instanța reținut că circumstanțele

în care s-a produs reținerea reclamanților A.M.A. și B.N.C.M. de către organele

de cercetare penală, condiții care, alături de mediatizarea procesului penal în

care aceștia erau implicați, au fost de natură să atragă reacția ostilă a patronilor

societății comerciale la care erau angajați și a colegilor de serviciu, care au

declarat despre reclamanți că sunt „niște infractori și niște oameni de nimic”.

Din aceeași depoziție a mai rezultat că, după ce au fost

concediați de la societatea comercială la care erau angajați, reclamanții A.M.A.

și B.N.C.M., au avut probleme financiare și au încercat să se angajeze la alte firme,

însă s-au lovit de ostilitatea reprezentanților acestora atunci când spuneau că

sunt implicați într-un proces penal.

Drept urmare, prima instanță, ținând seama de durata arestării

preventive a fiecăruia dintre reclamanți și de consecințele pe care măsura arestării

preventive le-au avut asupra lor și asupra membrilor familiilor lor, a apreciat

că suma de 10.000 RON este de natură să acopere prejudiciul de ordin moral suferit

de fiecare dintre reclamanții A.M.A., B.N.C.M. și C.C.M., iar suma de 5.000 RON

este îndestulătoare pentru repararea prejudiciului invocat de fiecare dintre reclamanții

S.C. și B.D.

Prin decizia civilă nr. 417Ap din 17 aprilie 2008, Curtea

de Apel Brașov

a respins apelurile declarate

de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei, și de reclamanții apelanți A.M.A.,

B.N.C.M. și C.C.M., împotriva sentinței civile sus-menționate; a admis apelul formulat

de reclamanții S.C. și B.D. împotriva aceleiași hotărâri, pe care a schimbat-o în

parte, în sensul că a obligat pârâtul să achite reclamanților S.C. și B.D. câte

10.000 RON fiecăruia cu titlu de daune morale; a păstrat celelalte dispoziții ale

sentinței; a obligat pârâtul să plătească reclamantei S.C. suma de 500 RON cheltuieli

de judecată.

Prin decizia civilă nr. 8067 din 12 decembrie 2008,

Înalta Curte de Casație și Justiție a

admis recursurile declarate de reclamanții A.M.A., S.C.,

C.C.M., B.D., B.N.C.M., de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor,

și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, împotriva

deciziei nr. 47/Ap din 17 aprilie 2008 a Curții de Apel Brașov, pe care a casat-o

și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În

considerentele

deciziei, s-a reținut că motivarea deciziei pronunțate de instanța de apel nu permite

efectuarea controlului judiciar de către instanța de recurs.

La Curtea de Apel Brașov, prezenta cauză a fost înregistrată

sub nr. 4982./62/2007.

Prin decizia civilă nr. 127 din 28 octombrie 2009, Curtea

de apel

a admis apelul declarat de pârât

Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile

nr. 515/s din 19 noiembrie 2007 a Tribunalului Brașov, pe care a schimbat-o în tot,

în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanții

A.M.A., S.C., C.C.M., B.D., B.N.C.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român,

prin Ministerul Economiei și Finanțelor; a respins apelul declarat de reclamanții

A.M.A., S.C., C.C.M., B.D., B.N.C.M. împotriva sentinței civile nr. 515/s din 19

noiembrie 2007 a Tribunalului Brașov.

Prin decizia nr. 5273 din 14 octombrie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție

a fost casată

decizia sus-menționată și cauza trimisă spre rejudecare, instanța de casare apreciind

că nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate, dată fiind insuficienta

motivare a deciziei recurate.

La Curtea de Apel Brașov, prezenta cauză a fost înregistrată

sub nr. 1349/1/2010.

Prin decizia civilă nr. 67/Ap din 27 aprilie 2011, Curtea

de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte

de muncă și asigurări sociale,

a admis apelul

declarat de Statul Român, prin Ministerul Finațelor Publice, reprezentat de D.G.F.P.

Brașov, și a schimbat în tot sentința apelată, astfel că s-a dispus respingerea

cererii de chemare în judecată formulată de cei cinci reclamanți, ca neîntemeiată;

s-a respins ca nefondat apelul formulat de toți reclamanții.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut

că soluția instanței de fond este greșită, întrucât nu a analizat cazurile prevăzute

la art. 504 C. proc. civ. și a apreciat printr-o motivare generică că reclamanții

au dreptul la repararea pagubei în temeiul dispozițiilor acestui text de lege.

Împotriva inculpaților A.M.A., B.N.C.M., B.D., S.C. și

C.C.M. s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea de ședință din 09

iulie 2004, pronunțată de Tribunalul Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Recursurile declarate de inculpații A.M.A., B.N.C.M. și

C.C.M. au fost respinse prin încheierea penală nr. 85R din 13 iulie 2004 pronunțată

de Curtea de Apel Brașov, reținându-se că arestarea preventivă a acestora a fost

în mod judicios dispusă de către prima instanță, cu reținerea temeiului prevăzut

de art. 148 lit. h) C. proc. pen., pericolul concret pentru ordinea publică fiind

creat prin caracterul organizat al întregii activități infracționale, prin amploarea

acesteia, prin urmările pe care le produce sub aspectul tratamentului aplicabil

în afara granițelor României, tuturor cetățenilor români care călătoresc în țările

Uniunii Europene.

Din considerentele aceleiași încheieri rezultă existența

cel puțin a două indicii temeinice potrivit cărora cei trei inculpați au realizat

racolarea părții vătămate, precum și organizarea plecării din țară, în scopul prevăzut

de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

Prin încheierea de ședință pronunțată de Tribunalul Brașov

la data de 03 august 2004 în dosarul penal nr. 1937/2004 s-a dispus menținerea arestării

preventive a celor trei inculpați.

Chiar dacă prin decizia penală nr. 677R din 05 august

2004, Curtea de Apel Brașov a admis recursurile celor trei inculpați și a revocat

măsura arestării preventive, în motivarea deciziei s-a reținut că pentru dispunerea

măsurii arestării preventive față de cei trei existau indiciile temeinicie că s-a

săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, astfel că, în mod legal și fondat s-a

aplicat măsura arestării preventive.

Așadar, în cauză nu se poate vorbi despre o privare de

libertate și respectiv de rețineri nelegale, deoarece nu a fost stabilit caracterul

nelegal al acestora. La baza măsurilor preventive a stat faptul că temeiurile pentru

care reclamanții au fost arestați, subzistau.

În

privința reclamanților

C.C.M., B.N.C.M. și A.M.A., instanța de apel a areținut că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 504 alin. (2) C. proc. pen., ca urmare a faptului că nu au fost

condamnați definitiv și nici condițiile prevăzute de alin. (3)-(5), întrucât, prin

încheierea penală nr. 85 din 13 iulie 2004 și prin decizia penală nr. 677 din 05

august 2004, Curtea de apel a constatat caracterul legal al măsurii arestării preventive

al acestora.

În

raport de criteriile

speciale prevăzute de art. 505 alin. (1) C. proc. pen., se impune a se avea în vedere

durata arestării preventive, dar și contextul social în care au avut loc împrejurările

respective.

În

acest sens,

bănuiala plauzibilă de a fi săvârșit o infracțiune nu se identifică cu finalizarea

procesului penal, indiferent de soluția pronunțată, ci semnifică existența unor

fapte sau informații apte să convingă un observator obiectiv că este posibil ca

persoana în cauză să fi săvârșit infracțiunea (Curtea Europeană a Drepturilor Omului

- Cauza Varga contra România) în prezența cărora, reținerea sau arestarea preventivă

este considerată legală fără a fi necesar ca faptele care ar putea da naștere unei

bănuieli legitime să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o

condamnare sau chiar pentru a formula o acuzație împotriva unei persoane.

Prin urmare, împrejurarea că recurenții au fost arestați

preventiv, iar ulterior au fost achitați, nu indică în mod necesar faptul că aceste

măsuri preventive nu au urmărit un scop legitim, conform art. 5 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului și nici că nu s-ar fi adunat probe pentru a se putea formula

o punere sub acuzare în momentul arestării, sau în cursul privării de libertate

(Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Cauza Labita versus Italia).

Curtea de apel a mai reținut că în ceea ce-i privește

pe reclamanții S.C. și B.D., prin încheierea penală nr. 85 din 13 iulie 2004 a fost

respinsă propunerea Parchetului de arestare preventivă a acestora, potrivit

art. 149

1

alin. (9) C. proc. pen.

Revocarea măsurii privative sau restrictive de libertate

poate opera numai în condițiile reglementate de art. 106

b

alin. (3) și

art. 139 alin. (2) C. proc. pen.

Pe de altă parte, nu există o hotărâre judecătorească

de condamnare definitivă a acestor reclamanți și, prin urmare, nefiind beneficiarii

dispozițiilor alin. (2) din art. 504 C. proc. pen. nu se încadrează în niciunul

dintre cazurile reglementate de art. 504 C. proc. pen.

Motivațiile reclamanților în susținerea cererii privind

acordarea daunelor morale sunt cantonate, în principal, pe așa-zisa conduită culpabilă

a reprezentanților instituțiilor judiciare, însă atât timp cât nu s-a stabilit caracterul

ilegal al măsurii preventive raportat și la art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, nu se poate angaja răspunderea Statului Român în acest sens,

deoarece în cauză lipsește situația premisă a stabilirii caracterului nelegal al

arestării preventive și implicit a condițiilor prevăzute de art. 504 C. proc.

pen.

Probele administrate au evidențiat că la data luării măsurii

privative de libertate au existat motive verosimile de a bănui săvârșirea infracțiunii,

impunându-se aducerea reclamanților în fața autorităților competente.

În

consecință,

instanța de apel a concluzionat că reclamanții nu beneficiază de dreptul la despăgubiri

în sensul art. 504 C. proc. pen., motiv pentru care a admis apelul pârâtului, schimbând

în tot sentința în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate; pentru aceleași

considerente, s-a respins ca nefondat apelul reclamanților.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții

A.M.A., C.C.M., B.N.C.M., B.D. și S.C.,

arătând

că hotărârea recurată e dată cu încălcarea legii și că împrejurarea că aceștia au

fost achitați prin hotărâre definitivă pentru infracțiunea pentru care au fost trimiși

în judecată demonstrează cu prisosință că măsura arestării preventive aferentă perioadelor

arătate pentru fiecare în acțiunea introductivă, a fost dispusă în mod ilegal, situație

care în baza art. 504 alin. (3) C. proc. pen., le dă dreptul să solicite despăgubiri

corespunzătoare.

Recurenții mai susțin că motivarea dată de instanța de

apel nu are nicio bază legală, motiv pentru care trebuie cenzurată în prezenta cale

de atac și se mai învederează că despăgubirile acordate inițial sunt inferioare

celor solicitate prin acțiunea introductivă și contrare practicii Curții Europene

a Drepturilor Omului în materie, astfel că solicită a fi majorate.

Având în vedere că situația recurenților-reclamanți nu

este identică sub aspectul legalității măsurii arestării preventive, Înalta Curte

va admite recursul formulat de reclamanții B.D. și S.C., urmând a se respinge recursul

formulat de reclamanții A.M.A., C.C.M. și B.N.C.M., potrivit celor ce urmează:

Cererea de chemare în judecată formulată de cei cinci

reclamanți (prin care au solicitat acordarea de daune morale pentru măsura arestării

preventive dispuse în cadrul procesului penal) a fost în mod corect analizată de

instanțele de fond pe temeiul dispozițiilor art. 504 alin. (2) și (3) C. proc.

pen., de vreme ce nu este întrunită cerința premisă pentru incidența art. 504

alin. (1) C. proc. pen. (o hotărâre definitivă de condamnare urmată de achitare),

întrucât, pentru durate diferite, în cursul procesului penal finalizat cu achitarea

lor, împotriva reclamanților s-a dispus măsura arestării preventive.

Prin urmare, fiind aplicabile dispozițiile art. 504

alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a evaluat cererea în baza acestei norme

legale, verificând în speță dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de acest text.

Pornind de la incidența art. 504 alin. (2) C. proc.

pen., Curtea de apel în mod legal a apreciat că aceasta analiză se impune a fi realizată

prin raportare la prevederile art. 504 alin. (3) C. proc. pen., în raport de susținerile

reclamanților privind existența sentinței penale nr. 625/S din 13 decembrie 2005

a Tribunalului Brașov, definitivă prin decizia civilă nr. 2639 din 16 mai 2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care aceștia au fost achitați,

în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit d) C. proc. pen., pentru faptele

ce li se imputau - trafic de persoane - încriminate și pedepsite de art. 12

alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

Având în vedere prevederile art. 504 alin. (3) C.

proc. pen., Curtea de apel a pornit de la premisa că achitarea reclamanților dispusă

în procesul penal nu echivalează automat cu nelegalitatea măsurii restrângerii libertății

acestora prin arestarea lor preventivă, întrucât textul invocat prevede că privarea

sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită prin hotărâre definitivă

de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului ori de revocare

a măsurii arestării preventive.

Numai în absența unei asemenea statuări a instanței penale

cu privire a legalitatea sau nelegalitatea măsurii arestării preventive, această

dezlegare cade în sarcina instanței civile, învestite cu soluționarea unei cereri

întemeiate pe prevederile art. 504 alin. (2) și (3) C. proc. pen.

Înalta Curte constată însă că în mod nelegal, în aplicarea

prevederilor art. 504 alin. (3) C. proc. pen., Curtea de apel a realizat ea însăși

evaluarea caracterului nelegal al măsurii arestării preventive dispuse împotriva

celor cinci reclamanți, cu încălcarea puterii de lucru judecat a dezlegărilor date

de instanțele penale care s-au pronunțat, în cadrul procesului penal ce se derula,

asupra legalității și temeniciei măsurilor procesuale restrictive de libertate dispuse

împotriva inculpaților de la acea dată, respectiv reclamanții pricinii.

Împotriva recurenților-reclamanți s-a dispus măsura arestării

preventive pe durate diferite, individualizate de organele judiciare penale în raport

cu gradul de pericol social concret al fiecăruia, potrivit normelor de procedură

penală ce reglementează măsura reținerii și arestării preventive [art. 143 și 148

lit. h)].

Astfel, prin încheierea din 09 iulie 2004 a Tribunalului

Brașov s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov de arestare

preventivă împotriva celor 5 reclamanți ai pricinii de față (inculpați în procesul

penal) pentru săvrșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12

alin. (2) din Legea nr. 678/2001, apreciindu-se că sunt întrunite dispozițiile prevăzute

de art. 143 C. proc. pen. și că cercetările nefiind finalizate, se impunea măsura

arestării acestora, pentru a se desfășura în bune condiții urmărirea penală.

Împotriva încheierii anterior menționate, toți cei 5 inculpați

au formulat recurs care a fost soluționat de Curtea de Apel Brașov, secția

penală, prin încheierea penală nr. 85R din 13 iulie 2004.

Astfel, instanța penală a decis respingerea ca nefondate

a recursurilor formulate de inculpații C.C.M., A.M.A. și B.N.C.M.; prin aceeași

decizie, s-a admis recursul inculpaților S.C. și B.D., casându-se în parte încheierea

recurată, respectiv în ceea ce privește măsura arestării preventive a acestora;

rejudecând în aceste limite, instanța de recurs a decis respingerea propunerii Parchetului

de pe lângă Tribunalul Brașov privind arestarea preventivă a celor doi inculpați

- S.C. și B.D.; s-a dispus anularea mandatelor de arestare preventivă din 10

iulie 2004 emise împotriva lor și s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestora,

dacă nu erau arestați în altă cauză.

Din considerentele acestei decizii, Înalta Curte constată

că instanța penală a realizat evaluarea legalității măsurii arestării preventive

dispuse împotriva fiecăruia dintre cei 5 inculpați.

Astfel, referitor la inculpații C.C.M., A.M.A. și B.N.C.M.,

instanța penală a reținut: „rezultă astfel existența cel puțin a unor indicii temeinice

că acești 3 inculpați au realizat racolarea părții vătămate precum și organizarea

plecării din țară a acesteia, în scopul prevăzut de art. 12 alin. (2) din Legea

nr. 678/2001.”

În

plus, referitor

la aceiași trei reclamanți, instanța penală concluzionează: „În ceea ce privește

arestarea preventivă a celorlalți inculpați (C.C.M., A.M.A., B.N.C.M., s.n.), aceasta

a fost în mod judicios dispusă de către prima instanță, cu reținerea temeiului prevăzut

de art. 148 lit. h) C. proc. pen., pericolul concret pentru ordinea publică fiind

creat prin caracterul organizat al întregii activități infracționale, prin amploarea

acesteia, prin urmările pe care le produce sub aspectul tratamentului aplicabil

în afara granițelor României tuturor cetățenilor români care călătoresc în țările

Uniunii Europene.”

Față de această constatare a instanței penale, Înalta

Curte observă că instanța penală a confirmat legalitatea măsurii arestării preventive

a celor trei reclamanți (inculpați în cauza penală).

Referitor la ceilalți doi reclamanți, aceeași instanță

penală, în aceeași decizie invocată, reține: „în ceea ce îi privește pe inculpații

B.D. și S.C., aceste indicii însă nu există; dacă în ceeea ce privește efectuarea

transportului s-ar putea susține că ar fi întrunite elemntele constitutive ale infracțiunii

sub aspectul laturii obiective, din probele administrate până în prezent nu rezultă

acele indicii care să creeze presupunerea că inculpații cunoșteau scopul transportării

părții vătămate în Italia (deci sub aspectul laturii subiective).

Din actele dosarului întocmite până în prezent, rezultă

că în mod obișnuit inculpatul B.D. a efectuat transporturi, cunoscând-o pe inculpata

S.C., care, de asemenea, se deplasa în Italia și înapoi în România, la circa 3-4

luni.”

Față de cele anterior citate, reiese că recurenții reclamanți

B.D. și S.C. au fost arestați preventiv 5 zile între 09 iulie 2004 (data admiterii

propunerii de arestare preventivă formulată de Parchet prin încheierea Tribunalului

Braov) și 13 iulie 2007 (data pronunțării încheierii penale nr. 85R din 13

iulie 2004 de Curtea de Apel Brașov, secția penală) prin care s-au anulat mandatele

de arestare preventivă emise pe numele acestora și s-a dispus punerea lor în libertate

de îndată.

Față de această soluție a instanței penale, dacă însăși

propunerea de arestare preventivă a celor doi a fost respinsă, reiese că perioada

de arestare preventivă a reclamanților B.D. și S.C. a fost plasată pe tărâmul unei

arestări nelegale în decursul celor 5 zile.

Ca atare, în raport cu evaluările instanței penale,

Înalta Curte constată că aceștia întrunesc cerințele legale presupuse de art. 504

alin. (2) și (3) C. proc. pen. pentru a le fi acordate daune morale pentru măsura

arestării preventive dispuse în mod nelegal de organele de urmărire penală, pe durata

celor 5 zile în cadrul procesului penal soldat cu achitarea lor.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte apreciază că instanța

de apel a făcut o greșită aplicare a normelor invocate, întrucât a procedat la reevaluarea

unor chestiuni care erau deja tranșate de instanța penală și, mai mult decât atât,

a ajuns la o concluzie contrară; or, cele statuate de instanța penală se impuneau

instanței civile cu puterea lucrului judecat, date fiind și prevederile art. 19

C. proc. pen.

În

consecință,

referior la acești doi reclamanți sunt întrunite condițiile admiterii recursului

în temeiul art. 304 pct. 9, sens în care se va dispune, în aplicarea prevederilor

art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Astfel, decizia recurată va fi modificată în parte, în

sensul păstrării sentinței sub aspectul soluționării cererii de chemare în judecată

a acestor doi reclamanți, cerere admisă de prima instanță (apelul lor ca și al celorlalți

trei reclamanți se va menține respins, în timp ce admiterea apelului formulat de

pârât va privi confirmarea deciziei recurate sub aspectul schimbării sentinței în

sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții C.C.M.,

A.M.A. și B.N.C.M.), astfel cum se va arăta în continuare:

Referitor la cuantumul daunelor morale, acesta rămâne

cel stabilit de prima instanță, respectiv câte 5.000 RON pentru fiecare dintre acești

doi reclamanți, întrucât prima instanță a făcut o corectă aplicare a criteriilor

legale prevăzute de art. 504 alin. (3) C. proc. pen., stabilind o reparație justă,

echitabilă și proporțională cu încălcarea constatată, cu observarea jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului în materia art. 5 din Convenție.

În

ce-i privește

pe ceilalți trei recurenți reclamanți (C.C.M., A.M.A., B.D.), așa cum a reținut

și instanța de apel prin decizia recurată, ulterior, împotriva acestora, prin încheierea

de ședință din 03 august 2004 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosar nr. 1937/P/2004,

s-a dispus menținerea arestării preventive, respingându-se cererea pe care au formulat-o

de înlocuire a arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.

Împotriva acestei încheieri, cei trei inculpați au promovat

recurs, iar prin decizia penală nr. 677R din 05 august 2004 a Curții de Apel Brașov,

secția penală, recusul lor a fost admis, iar instanța penală a dispus revocarea

măsurii arestării preventive a acestora și punerea lor în libertate de îndată, dacă

nu erau arestați în altă cauză.

Din perspectiva cererii de chemare în judecată formulată

în această pricină, decizia penală menționată are semnificația atragerii incidenței

art. 504 alin. (2) C. proc. pen. (întrucât reprezintă cauza revocării măsurii arestării

preventive), dar, totodată, din observarea considerentelor ei, rezultă că instanța

penală de recurs a stabilit că măsura arestării prevetive dispuse împotriva celor

trei inculpați a avut un caracter legal; or, această constatare, din perspectiva

art. 504 alin. (3), conduce la concluzia că nu sunt întrunite toate cerințele normei

pentru acordarea daunelor morale, întrucât măsura arestării preventive a celor trei

reclamanți a avut un caracter legal, astfel cum instanța penală a constatat.

Din acest punct de vedere, deși instanța de apel a ajuns

la aceeași concluzie, Înalta Curte apreciază că prin decizia recurată au fost încălcate

aceleași dispoziții ale art. 19 C. proc. pen., deoarece a realizat ea evaluarea

legalității măsurii arestării preventive (constatând caracterul legal al măsurii),

peste ceea ce instanța penală a reținut, chiar dacă a ajuns la o concluzie concordantă

cu cea a instanței penale; o atare evaluare a legalității măsurii restrictive de

libertate era îngăduită instanței civile, în aplicarea prevederilor art. 504

alin. (2) C. proc. pen., numai dacă instanța penală a omis (sau cadrul procesual

nu i-a impus-o) să statueze asupra acestui aspect, prin hotărârea judecătorescă

care a avut ca efect înlăturarea restricțiilor de libertate a reclamantului într-o

cerere formulată pe temeiul art. 504 C. proc. pen.

Astfel, în considerente deciziei penale nr. 677R din

05 august 2004 a Curții de Apel Brașov, secția penală, s-a reținut: „Urmărirea penală

a fost finalizată și instanța de judecată a fost sesizată cu soluționarea în fond

a cauzei. Până la primul termen de judecată stabilit în cauză, instanța de judecată

a analizat legalitatea și temenicia măsurii arestării preventive aplicată celor

3 inculpați, apreciind că subzistă și în prezent temeiurile de fapt și de drept

ale arestării preventive.

Instanța de recurs constată că la luarea măsurii arestării

preventive față de cei 3 inculpați, existau indiciile temeinice că s-a săvârșit

o faptă prevăzută de legea penală, astfel că în mod legal și fondat s-a aplicat

această măsură a arestării preventive. (...) Din materialul probator pus la dispoziție

din faza de urmărire penală, ținând seama și de elementele constitutive ale infracțiunilor

reținute în sarcina inculpaților, rezultă că în prezent temeiurile de fapt și de

drept ale acestei măsuri preventive, nu mai există (...), astfel că se va revoca

măsura arestării preventive aplicată celor 3 inculpați.”

În

consecință,

măsura arestării preventive a celor trei reclamanți a fost una legală, calificată

ca atare de instanța penală, ceea ce constituie premisa respingerii cererii acestora

de acordare a unor daune morale determinate de repararea prejudiciilor decurgând

din privarea de liberatate în cursul procesului penal (09 iulie 2004-05 august 2004),

în speță nefiind întrunite toate condițiile cumulative prevăzute de art. 504

alin. (2) C. proc. pen. pentru angajarea răspunderii statului pentru acest motiv.

Având în vedere toate aceste considerente, în aplicarea

art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curtea va admite recursul reclamanților

B.D. și S.C., dar va dispune respingerea recursului reclamanților A.M.A., C.C.M.

și B.N.C.M., în sensul celor deja arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții

A.M.A., C.C.M., B.N.C.M. împotriva deciziei nr. 67/Ap din 27 aprilie 2011 a Curții

de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte

de muncă și asigurări sociale.

Admite recursul declarat de reclamanții B.D. și S.C.,

împotriva aceleași decizii.

Modifică în parte decizia, în sensul că schimbă în parte

sentința civilă nr. 515 din 19 noiembrie 2007 a Tribunalului Brașov, secția civilă,

astfel:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată

formulată de reclamanții A.M.A., C.C.M., B.N.C.M.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei și ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2012.